Autotest pentru depistarea HIV lansat în cadrul campaniei „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”

Pacienti

Vizualizari: 3310

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În cadrul campaniei de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV, „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, desfășurată de către Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan a fost lansat testul autoadministrabil pentru depistarea HIV dintr-o singură picătură de sânge din deget. Testul este disponibil în farmaciile din România.

Conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA sunt înregistrați în România, aproape jumătatedintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Din numărul total de pacienți cu HIV/SIDA existenți la nivel național, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alți 300 au fost diagnosticați numai în intervalul ianuarie-iunie 2017.

„Infecția HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienți cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an. Testarea precoce, sau atunci când există risc, prezintă numeroase avantaje, atât pentru pacienți - care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât și pentru sistemul de sănătate. Un diagnostic timpuriu poate duce la situația în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă și nu transmite virusul către cei dragi și, în cele din urmă, poate duce o viață normală și fără restricții. Acest test autoadministrabil este pentru toată lumea” a declarat în timpul conferințeiprof. dr. Adrian Streinu-Cercel, Managerul Institutului Naţionalde Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Acest produs pentru depistarea HIV, destinat folosirii la domiciliu, este un instrument complementar de screening şi vine în ajutorul persoanelor care vor să se diagnosticheze rapid şi în intimitate. În cazul obținerii unui rezultat pozitiv, este necesară efectuarea unui test de laborator pentru confirmarea diagnosticului.

„Deși prevenția și depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecției cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfășurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conștientizare, la preconcepțiile despre aceasta. Însă diagnosticul infecției cu HIV nu mai reprezintă astăzi o condamnare la moarte. Dacă persoanele care știu că au fost expuse la risc se testează și primesc un diagnostic la timp, au șanse să ducă o viață normală.  Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o șansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizați social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, spune Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

 Testarea prin test autoadministrabil este de asemenea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.„Unul dintre principalele obiective ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la combaterea HIV este acela de a diagnostica peste 90% din persoanele infectate cu HIV până în 2020. Un pas extrem de important în această direcție este promovarea testării și autotestării HIV. În acest sens, în 2016, OMS a publicat prima recomandare cu privire la autotestarea HIV,” a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, Președintele Societății Române de Microbiologie.

Efectuarea testului autoadministrabil durează aproximativ cinci minute și poate fi folosit cu ușurință de oricine acasă, fiind necesare doar o mostră de sânge din vârful degetului și o așteptare de 15 minute pentru a citi rezultatul. Mai multe informații sunt disponibile la: http://www.mylan.ro/ro-ro/produse/autotest-hiv.

Pentru fiabilitate maximă a testului autoadministrabil în depistarea infecției cu HIV, trebuie cunoscut faptul că  un rezultat negativ obținut in perioada de „fereastră serologică” ( aproximativ 3 luni intervalîntre momentul expunerii la riscul infectării cu virusul și producția de anticorpi care semnalează prezența virusului) nu poate fi luat în considerare.

Testul autoadministrabil HIV (autotest VIH®) este un dispozitiv medical ce se eliberează fără prescripție medicală.

Fiecare kit de testare va fi furnizat împreună cu un prospect informativ despre test și utilizarea acestuia, dar și despre servicii de consiliere, puse la dispoziție de către personalul asociației de pacienți UNOPA. În plus, Mylan oferă farmaciștilor oportunități de instruire, astfel încât testul autoadministrabil pentru depistarea HIV să poată oferi servicii complete.

„Suntem mândri să introducem pe piața din România un produs atât de important pentru sănătatea pacienților. Pentru Mylan, care de 10 ani se dedică combaterii HIV/SIDA prin dezvoltarea de tratamente de calitate, era firesc să ne implicăm în a pune la dispoziție instrumente de screening, care să crească rata de testare. Misiunea noastră este de a oferi pacienților acces la asistența medicală de cea mai bună calitate și, prin intermediul acestui test dorim să oferim tuturor posibilitatea de a se ajuta pe ei înșiși și pe alții”, spune Adrian Grecu, Director General Mylan România.

 Lansarea primului test pentru depistarea HIV a fost anunțată odată cu demararea campaniei de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV, „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, desfășurată de către Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA)în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan. Campania se va desfășura pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Incepe anul cu un boost de energie si un cocktail de 7 sucuri bio

Pacienti

Vizualizari: 2507

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Cum sarbatorile de iarna nu pot trece fara preparatele traditionale, fiecare dintre noi simtim nevoia unei purificari din interior. Astfel, dupa imbelsugatele mese din ultima perioada, este momentul prielnic pentru detoxfierea organismului astfel incat, acesta sa poata functiona din nou la capacitate maxima, oferindu-i totodata si un boost de energie.

Odata cu noul an, Life Care® ti-a pregatit o gama de produse special concepute pentru un proces de revitalizare a intregului organism. Continand doar ingrediente BIO, suplimentele alimentare marca Life Care® poarta garantia unor produse 100% naturale.

Astazi te vom invata cum sa ajuti organismul sa scape de toxine, E-uri si grasimi, oferindu-i in schimb nutrienti si multa energie cu Life Impulse® Super Energy, o reteta unica din fructe si plante revitalizante.

1. Energizeaza-te cu fructe

Un prim mod de-ati recapata vitalitatea reprezinta consumul de fructe sub orice forma. Fructele, nu numai ca iti ofera un plus de energie, ci si contin multi nutrienti benefici in aceasta perioada rece a anului. Life Care® iti propune o varianta mult mai practica si mai eficienta a consumului efectiv de fructe: un cocktail de 7 sucuri BIO, produs dupa o reteta unica, ce are ca scop reglarea metabolismului prin continutul ridicat de fibre si vitamine. Fiecare dintre cele 7 ingrediente uimitoare are o proprietate aparte, care, impreuna cu celelalte, ofera un intreg izvor de sanatate organismului tau.

• Fructele de goji sunt bogate in vitamina C si fibre si sunt sarace in calorii, ceea ce le face perfecte pentru curele de slabire. In plus, fructele goji sunt o sursa buna de vitamina A si proteine.
• Mangostanul este plin de antioxidanti, redus in calorii, dar bogat in vitamina C, ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, este anti-inflamator si energizant.
• Noni normalizeaza tensiunea arteriala, intareste sistemul imunitar, regleaza nivelul colesterolului, are calitati antibiotice si este de mare ajutor in anemie.
• Fructul acai are o mare putere antioxidanta si anume este de 35 de ori mai puternic decat portocalele si de 10 ori mai puternic decat merele, murele, zmeura si ciresele.
• Fructele de Maqui impiedica oxidarea colesterolului in organism si astfel, pot preveni bolile cardiovasculare, ajutand la diminuarea procesului inflamator din organism.
• Cactusul de Nopal este eficient in stabilizarea si reglarea nivelului de zahar din sange, creste nivelul de energie si imbunatateste starea de spirit.
• Aloe Vera este bogata in substante puternice, cu efecte antioxidante, antisenescenta, anticancerigene, substante care intervin in mentinerea sanatatii si vivacitatii.

Life Impulse® Super Energy este usor de administrat, doza recomandata fiind de 2 lingurite pe zi dimineata pe stomacul gol. Produsul este vegan si nu este testat pe animale.

2. Nu uita de gustari

Chiar daca in ultimele zile ai abuzat de micile gustari dintre mese, infruptandu-te din fel de fel de dulciuri, ei bine, nu este necesar sa renunti la acestea. Tot ce trebuie sa faci este inlocuirea dulciurilor cu o varianta mult mai sanatoasa si mai satioasa. Apeleaza cu incredere la batoane Eco de cereale, alegand dintre cele trei variante delicioase: ciocolata, curmale si sirop de artar sau fructe. Iti vor da energia necesara pentru intreaga zi, alimentandu-te cu o sursa bogata de vitamine. Sunt excelente pentru gustarile la birou sau chiar dimineata cand esti in intarziere.

3. Renunta la mancaruri grase

Dupa atatea sarmale, fripturi si caltabos, este timpul pentru o mica schimbare in meniu. Evita prajelile, carnea rosie si in deosebi, junk-food-ul. Opteaza, in schimb, pentru peste, curcan, legume si fructe. Ca modalitate de gatire, alege sa fierbi alimentele sau sa le bagi la cuptor. Pe langa detoxifiere, aceasta schimbare nutritionala iti va reda energia si iti va schimba starea de spirit garantat.

Imbinand sfaturile de mai sus, iti vei regla metabolsimul in cel mai scurt timp, ajutandu-ti organismul sa isi revina dupa o perioada destul de extenuanta.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

BASF lanseaza noi ingrediente active pentru corectarea semnelor de îmbătrânire a pielii și a părului

Pacienti

Vizualizari: 2869

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Consumatorii duc vieți mai ocupate ca niciodată și doar rareori își permit câteva momente de mindfulness, atât de necesare pentru a se relaxa. Pe măsură ce ritmul vieții ramâne alert, produsele care calmează, catifelează și întineresc pielea sunt foarte solicitate.

Inspirat de viața de zi cu zi, BASF prezintă noi ingrediente active pentru produse de îngrijire a pielii și a părului, care s-au dovedit că ajută la reechilibrarea pielii și care o fortifică pentru a face față stresului zilnic. La expoziția Cosmetagora de anul acesta (cabinele 129-132-133), BASF lansează trei ingrediente active anti-îmbătrânire și anti-stres, care permit producătorilor de produse de îngrijire a pielii să ofere consumatorilor o “fântână” a tinereții.

Hyalurosmooth® - contracarează efectele dăunătoare ale stresului zilnic

În cadrul unui sondaj BASF cu 100 de voluntari, 90% au declarat că stresul a avut un efect negativ asupra pielii, făcând-o să devină lipsită de strălucire și uscată. Este cunoscut faptul că stresul zilnic se transformă în stres cutanat, cortizolul fiind principalul său mediator. Hyalurosmooth® reprimă impactul dăunător al cortizolului asupra pielii, restabilind nivelurile afectate de colagen de tip I și de acid hialuronic. Pentru că aduce efectul pozitiv al unui stil de viață conștient - odihnit din interior - Hyalurosmooth ajută pielea să-și recupereze hidratarea și strălucirea. Extras din siminichia indiană (Cassia angustifolia), Hyalurosmooth este listat IECIC (Inventory of Existent Cosmetic Ingredients in China).

RNAgeTM - remodelarea armoniei faciale

Pe măsură ce îmbătrânește, pielea își pierde fermitatea și începe să se lase, făcând fața să își piardă contururile tinerești. Bazându-se pe cele mai recente descoperiri ale platformei epigenetice a BASF, noul activ RNAgeTM reechilibrează Let-7b – molecula microRNA care ajustează producția de proteine ​​esențiale pentru construirea arhitecturii dermice. În acest mod, activul ajută derma să rămână densă, reconstruind-o din interior, în profunzime, și, în final, menținând forma facială. Extras din cătină, RNAge îndeplinește standardul COSMOS și este listat IECIC.

DN-Age™ - tinerețea din interiorul părului

Ingredientul activ anti-îmbătrânire pentru păr al BASF, DN-Age™, încetinește procesul de albire a părului și reduce căderea acestuia. Ingredientul activ acționează asupra scalpului prin împiedicarea deteriorării ADN-ului, induse de razele UV. Protejează, de asemenea, celulele foliculare ale părului pentru a preveni albirea și îmbătrânirea acestuia. DN-Age asigură o densitate mai mare a părului: 80% dintre participanții la sondaj și-au perceput părul ca fiind mai puternic, mai plin și mai dens. Extras din frunzele de Senna Alata (Cassia Alata) și titrat în flavonoide, DN-Age este, de asemenea, aprobat de COSMOS și listat IECIC. DN-Age este disponibil sub formă de pulbere concentrată și de soluție hidroglicerică.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Dezbatere pe tema Legii privind transplantul uman

  Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a solicitat preluarea tuturor observațiilor și propunerilor transmise în cadrul procesului de dezbatere publică a proiectului Legii privind transplantul uman. Agenția Națională de […]

Medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare modificată se retrag de pe piață

Grupul de coordonare pentru procedurile de recunoaștere mutuală și descentralizată – Uman (Co-ordination Group for Mutual Recognition and Decentralised Procedures – Human = CMDh)a confirmat recomandare de suspendare […]

Echipamente de imagistică medicală pentru zeci de spitale din țară

34 de spitale din țară și din Capitală vor fi dotate cu echipamente de imagistică de tip Computer Tomograf (14), Rezonanță Magnetică Nucleară (24) și 21 de sisteme […]

Actualizare a recomandărilor de aplicare a măsurilor contraceptive în cazul utilizării anumitor medicamente

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a actualizat recomandările de aplicare a măsurilor de contraceptive de către bărbați și femei în cazul utilizării medicamentelor care conțin micofenolat indicate pentru […]

Propunerile CNAS pentru soluționarea problemelor din sistemul de asigurări de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să soluționeze problemele semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul […]

Bolile cardiovasculare, adresabilitate și complexitate ridicată la Institutul Inimii din Tîrgu-Mureș

Articol publicat in Revista Health Anul 5 – Nr. 51 – editia tiparita – Decembrie 2017 – Ianuarie 2018

Sarbatorim 29 de ani de la prima victorie a celulelor stem!

Transplantul cu celule stem este o procedura utilizata in intreaga lume, procentul celor care apeleaza la o banca de celule stem fiind din ce in ce mai mare. […]

De ce nu vorbim deschis despre dificultatea de inghitire a medicamentelor ?

Dificultatea de inghitire a medicamentelor (DIM) apare datorita polimedicatiei, datorita medicamentelor de dimensiuni mari si forme diferite, tabletelor spongioase sau higroscopice, astfel ca administrarea pe cale orala a […]

Chimioterapia potențată de insulină, o speranță pentru pacienții cu cancer

Conform unui comunicat de presa publicat pe https://comunicate.wall-street.ro, Dr. Bülent Berkarda, medici oncolog turc, a găsit modalitatea prin care tumorile canceroase sunt distruse chiar și după ce acestea […]

Din 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de CAS

Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda […]

GSK România este alături de pacienții HIV/SIDA și de familiile lor

De Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, celebrată pe 1 decembrie în fiecare an, GSK România își reia angajamentul de a fi alături de pacienții HIV/SIDA și de […]

Angajaţii Antibiotice au fost spiridușii lui Moş Crăciun pentru 80 de copii nevoiaşi

Pentru al cincilea an consecutiv Fundaţia Antibiotice „Ştiinţă şi suflet” a organizat campania „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din […]

Colegiul Pacientilor: „Sănătatea societății românești în pericol! „

Conform unui comunicat de presa trimis redactiei Health.ro, Colegiul Pacienților din România atenționează că modificările aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății limitează grav accesul la servicii […]

Concediu medical electronic devine realitate

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă vor putea obține curând certificatul de concediu medical online, potrivit Proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea […]

Plicul la medic, inclus în lege, ca donație sau plată către spital

Conform Legestart.ro, un proiect legislativ depus la Senat prevede ca pacienții să poată face donații sau plăți suplimentare către spitale, pentru a se evita „cadourile” care constau – de cele […]

A apărut periuţa de dinţi pentru leneşi

Conform Mediafax, pentru cei cărora le este lene să se spele pe dinţi sau pentru care această activitate este neplăcută, o companie a lansat un dispozitiv care curăţă […]

Top 5 lucruri pe care trebuie sa le eviti daca esti insarcinata iarna!

Iarna este un anotimp magic, dar cand va asteptati mai putin, apar si pericolele sezoniere, mai ales pentru femeile insarcinate. Deshidratarea, temperaturile scazute si trotuarele inghetate pot sa […]

Reevaluare a unui medicament indicat în tratamentul fibromului uterin

Agenţia Europeană a Medicamentului a declanşat acţiunea de reevaluare a medicamentului Esmya (acetat de ulipristal), indicat în tratamentul fibromului uterin, potrivit anunţului tradus şi postat pe site-ul Agenţiei […]

Atenţionare de utilizare a unui medicament indicat în tratamentul cancerului de prostată

Agenţia Europeană a Medicamentului a emis o atenţionare de utilizare a medicamentului Xofigo, indicat în tratamentul cancerului de prostată în combinație cu medicamentul Zytiga și prednison sau prednisolon […]

Recomandare de retragere de pe piaţă a medicamentelor care conţin paracetamol cu eliberare modificată

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă suspendarea autorizației de punere pe piață a medicamentelor care conţin paracetamol cu eliberare modificată sau cu eliberare prelungită (concepute pentru eliberarea lentă a […]