Cadrele medicale din Romania pot accesa gratuit publicațiile internaționale de renume din domeniul medical prin portalul peaceMED

Studenti

Vizualizari: 7.689

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Susținător de peste 14 ani de zile al comunității de cercetare din România, Enformation a inițiat proiectul-pionier peaceMED prin care se permite accesul gratuit la literatura științifică de profil în peste 80 de spitale din România. Portalul Electronic de Acces la Cercetare și Educație MEDicală vizează îmbunătățirea deciziilor medicale, reducerea erorilor de diagnostic și procedură, dar și scăderea numărului de teste inutile. În acest scop, am grupat pe acest portal unic de acces peste 86.103 cărți și 8.037 reviste de specialitate, 992.300 trial-uri clinice și 14.000 titluri despre diagnostic și tratament, dar și numeroase clipuri video, proceduri de consult, materiale de e-Learning și pentru educația pacienților.

Edituri si dezvoltatori precum Ovid, BMJ, UpToDate, Cochrane, SpringerNature, Thieme, McGraw-Hill, Taylor&Francis, Cabi, Alexander Street, s-au alăturat demersului peaceMED apreciind, în urma a numeroase studii efectuate, importanța documentării pentru eficientizarea alocării timpului în rândul medicilor pe durata unui consult, creșterea numărului de materiale care să contribuie la educarea pacientului și la adoptarea ghidurilor medicale internaționale.

Proiectul peaceMED este un nod care susține dezvoltarea rapidă, dar și armonioasă a resursei umane din sistemul nostru de sănătate. peaceMED sprijină cadrele medicale din România să țină pasul cu noile tehnologii, să se adapteze cu ușurință și să poată identifica soluții care să salveze vieți și să îmbunătățească relația cu pacienții.

Prin peaceMED se urmărește creșterea gradului de acces al spitalelor la literatura științifică, reducerea decalajului față de media documentelor accesate la nivelul UE și implementarea standardelor internaționale în domeniul cercetării medicale, precum și creșterea competitivității spitalelor românești. Proiectul oferă suport și celor interesați de publicarea academică, dezvoltând workshop-uri și servicii gratuite de indexare a revistelor românești în bazele de date internaționale, pentru a crea o  mai bună vizibilitate cercetătorilor români și asigurând posibilitatea de noi colaborări.

peaceMED crede într-un sistem de sănătate sănătos, cu medici bine informați și pacienți bine tratați: www.enformation.ro/peaceMED.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Ascotid Trail Race, o nouă aventură pentru o viață sănătoasă

Studenti

Vizualizari: 1.655

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pe parcursul a doi ani,Ascotid Trail Race, un eveniment organizat de Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet Mureș (ASCOTID), a demonstrat nu doar că sportul înseamnă sănătate ci și că boala poate fi învinsă.

Pe parcursul celor două ediții, evenimentul a reunit la start, la toate cele trei competiții semimaraton-lungime 21 kilometri, cross-lungime 9 km și cursa copiilor-lungime 1,7 km sute de participanți, atât persoane cu diabet, cât și persoane sănătoase.

Pentru al treilea an consecutiv, ASCOTID Mureș va organiza pe data de 1 octombrie 2017 competiția Ascotid Trail Race la Platoul Cornești, ”Dorim să promovăm sportul în rândul persoanelor și în special al copiilor și tinerilor cu diabet. Realizarea competiției sportive urmărește în primul rând asocierea dintre activitatea fizică și starea de sănătate”, a precizat Rodica Molnar, președintele ASCOTID.

Înscrierile au loc online până la data de 20 septembrie, după această dată fiind posibile doar la fața locului. Înscrierile pentru cursa de copii se pot face online până la data de 20 septembrie. Detalii despre înscriere aici.

ASCOTID Trail Race a primit în anul 2016 premiul publicului la Gala COPAC, secțiunea ”Cea mai bună campanie în sănătate”.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Un nou sondaj relevă impactul crescut al bolii la persoanele cu fibroză pulmonară idiopatică (FPI)

Studenti

Vizualizari: 2.344

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • 61% dintre pacienții cu FPI sunt îngrijorați sau extrem de îngrijorați de faptul că manifestă o exacerbare acută a FPI1
  • Sondajul reliefează importanța unui sprijin corespunzător și a unor mecanisme de adaptare pentru pacienții care suferă de FPI1
  • Echipele de specialişti din domeniul sănătății evidențiază necesitatea unei rețele solide de sprijin și a asistenței multidisciplinare pentru persoanele cu FPI

Rezultate noi care provin dintr-un sondaj global realizat de Boehringer Ingelheim1 relevă dificultăţile emoționale și practice cu care se confruntă persoanele cu fibroză pulmonară idiopatică (FPI). Pacienții sunt afectați de sentimente de anxietate, teamă, nesiguranță și deznădejde, precum și de o limitare a activităților zilnice.1 Cu toate acestea, există o gamă de servicii de asistenţă, atât medicală, cât și nonmedicală, care să îi ajute să se adapteze bolii.2

Sondajul dezvăluie îngrijorările pacienților cu privire la progresia ireversibilă a bolii. Pacienții sunt îngrijorați mai ales de exacerbările acute ale FPI - o deteriorare rapidă a simptomelor în decurs de zile sau săptămâni, ceea ce poate reduce semnificativ șansele de supraviețuire și poate conduce la deces în decurs de câteva luni.3 Au fost chestionați peste 150 de pacienți din nouă țări. 61% dintre respondenți au afirmat că sunt îngrijorați (39%) sau extrem de îngrijorați (22%) de faptul că prezintă o exacerbare acută a FPI.1

De asemenea, pacienții au subliniat impactul limitărilor fizice cauzate de boală, importanța de a cunoaște cât timp vor mai putea să fie activi și    să efectueze activităţile preferate și de a accepta și a învăţa cum se trăiește cu această afecțiune.1

Dr. Marlies Wijsenbeek, pneumolog, Erasmus MC, Olanda, a observat “Cunoaștem multe despre modificările fiziologice care survin în cazul FPI, iar sondajele de acest tip ne ajută să înțelegem mai bine impactul psihologic. Deși se oferă asistență medicală pentru a contribui la încetinirea progresiei FPI imediat după diagnosticare, este, de asemenea, hotărâtor ca pacienții să primească sprijin emoțional cât mai devreme posibil pentru a-i ajuta să-și diminueze anxietatea asociată bolii.

În practica de zi cu zi, trebuie să ne reamintim în mod constant că nu tratăm doar plămâni, ci tratăm oameni.”

Sprijinul acordat pacienților care se confruntă cu dificultăţile implicate de FPI depășește terapia medicamentoasă și poate include oxigenoterapie suplimentară în caz de nevoie și programe de reabilitare pulmonară, incluzând consiliere privind regimul alimentar și un plan de exerciții fizice, cele mai adecvate pentru boala și medicația fiecărui pacient în parte.2 Pacienții pot beneficia de pe urma dicuțiilor cu medicul lor curant cu privire la dificultăţile cu care se confruntă, însă aceştia pot obține sprijin emoțional și practic suplimentar din partea echipei extinse de profesionişti din domeniul sănătății, precum asistente medicale, asistenți sociali, psihologi și psihoterapeuți, precum și din partea familiei, prietenilor și grupurilor de sprijin pentru pacienți.

Marianne Seiter, asistentă medicală specializată în bolile pulmonare interstițiale, Thoraxklinik, Universitätsklinikum Heidelberg, Germania, a menționat, “Existenţa unei rețele solide de sprijin este de importanţă vitală pentru pacienții cu FPI pentru a contribui la abordarea impactului total al bolii. Asistentele și asistenții medicali și alți membri ai echipei multidisciplinare pot ajuta pacienții să abordeze proactiv gestionarea afecțiunii lor printr-o gamă de opțiuni de asistență medicală. Având un sprijin adecvat, putem conlucra pentru a ajuta pacienții să-și mențină cea mai bună calitate a vieții posibilă.”

Îmbunătățirea stării de bine a persoanelor cu fibroză pulmonară, precum FPI, reprezintă o prioritate pentru Boehringer Ingelheim. Ca parte a acestui angajament, Boehringer Ingelheim înrolează în prezent pacienți pentru a participa la studii clinice suplimentare care investighează eficacitatea nintedanib în tratarea bolii pulmonare interstițiale asociate cu alte afecțiuni decât FPI, incluzând persoane cu scleroză sistemică, care au dezvoltat și boală pulmonară interstițială (SSc-BPI) și persoane cu alte boli pulmonare interstițiale asociate cu fibroză progresivă (BPI-FP).*

*În prezent, nintedanib nu este aprobat pentru utilizare în SSc-BPI și BPI-FP, iar siguranța și eficacitatea acestuia nu au fost încă stabilite pe deplin.

 

Despre FPI

FPI afectează aproximativ 3 milioane de oameni la nivel global.4,5 FPI este o boală rară și devastatoare, cu o speranță medie de viață după diagnosticare de aproximativ 2-3 ani.6

 

Referințe

  1. Data on File. Boehringer Ingelheim. Think of Everything Global Patient Survey. 2016.
  2. Wells AU., et al. Interstitial lung disease guideline: The British Thoracic Society in collaboration with the Thoracic Society of Australia and New Zealand and the Irish Thoracic Society. Thorax 2008;63 Suppl 5:v1–58.
  3. Song JW, et al. Acute exacerbation of idiopathic pulmonary fibrosis: incidence, risk factors and outcome. Eur Respir J. 2011;37:356-363.
  4. Nalysnyk L., et al. Incidence and prevalence of idiopathic pulmonary fibrosis: review of the literature. Eur Respir Rev. 2012;21(126):355-361.
  5. Data on File. Boehringer Ingelheim. DOF. OFEV.RES.IPF/08/11January2016. Worldwide prevalence 2016.
  6. Ley B., et al. Clinical course and prediction of survival in idiopathic pulmonary fibrosis. Am J Respir Crit Care Med. 2011 Feb 15;183(4):431- 40. doi: 10.1164/rccm.201006-0894CI.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Aruncarea medicamentelor expirate la gunoi, o poluare inutilă

Cu toţii avem prin casă medicamente, unguente, siropuri, dispozitive medicale sau alte produse de îngrijire personală pe care nu le mai folosim, din diverse motive: au expirat (da, […]

Miza legii vaccinării, explicată de ministrul Sănătății

Importanța legii vaccinării și modificările profunde pe care aceasta le va produce este necesar să fie cunoscută de întreaga opinie public, susține ministrul Sănătății Florian Bodog. “Pentru România, […]

Creștere a numărului de studenți străini la UMF Tîrgu-Mureș

Peste 400 de persoane, din străinătate, au aplicat la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie […]

Legea vaccinării adoptată de Guvern

Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea activității de vaccinare a populației, a fost adoptat de Guvern în ședința din data de 5 august. Proiectul de act normativ […]

Un nou examen de admitere la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează un nou examen de admitere, pe data de 14 septembrie, pentru ocuparea locurilor cu taxă la programele de […]

Informația medicală de care ai nevoie, direct pe telefonul tău

Integrarea dispozitivelor mobile în practica medicală a profesioniștilor din domeniul sănătății a înregistrat o creștere graduală în ultimii ani, având în vedere cantitatea mare de informații disponibile și […]

Admitere dificilă la UMF Tîrgu-Mureș, concurență acerbă pentru un loc la medicină

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat rezultatele examenului de admitere, sesiunea iulie 2017, pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea […]

Student la UMF Tîrgu-Mureș, pentru o săptămână

Un număr de 150 de elevi, absolvenți ai claselor a XI-a, din întreaga țară participă în perioada 23-30 iulie la cea de a cincea ediție a programului „Universitatea […]

Măsuri de urgență pentru vaccinarea împotriva rujeolei

Ministerul Sănătății va implementa un pachet de măsuri pentru limitarea efectelor epidemiei de rujeolă în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Împreună cu MAI s-a organizat o videoconferință cu […]

Dicționar de perle farmaceutice

Zilnic in farmacie ne confruntam cu situatii care ne pot pune in dificultate. Pacienti care in lipsa unor retete sau documente scrise ne solicita un medicament al carui nume nu […]

Șef de promoție la Medicină: Sistemul de învățământ medical austriac, exemplu pentru România

Posibilitatea de a studia în afara țării pentru o anumită perioadă de timp, prin intermediul burselor, poate fi o adevărată provocare dar și o experiență plăcută și deosebit […]

Simularea examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș

Liga Studenților din Tîrgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează sâmbătă, 15 iulie, simularea examenului de admitere la UMF Tîrgu […]

One Health, o nouă abordare pentru sănătatea umană

Pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine prin prevenirea riscurilor și atenuarea efectelor crizelor care își au originea la interfața dintre oameni, animale și diferitele medii ale […]

Procent ridicat privind prevalența fumatului în rândul medicilor

În prezent, prevalența fumatului la corpul medical se situează între 36 și 50%, însă prin intermediul proiectului ”Universitatea liberă de fumat” derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie […]

Suplimentare de locuri bugetate pentru admiterea la UMF Târgu-Mureș

Peste 500 de locuri bugetate au fost scoase la concursul pentru admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș pentru examenul din luna iulie, în acest […]

Șef de promoție la UMF Tîrgu-Mureș: ”În România este nevoie de medici”

România are nevoie de medicii tineri pentru a reclădi încrederea pacienților în sistemul medical românesc. Tinerii absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș au fost îndemnați […]

O nouă formă de evidență a rezultatelor studenților la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a implementat catalogul online, o formă nouă de evidență a rezultatelor studenților în care cadrele didactice ale UMF Tîrgu […]

Implanturi ieftine vs. implanturi scumpe. Iata 6 elemente care fac diferenta!

Cand vine vorba de sanatatea orala, ar trebui sa alegem ce este mai bun, insa, de cele mai multe ori, tindem sa optam pentru tratamente mai ieftine, care […]

Primul Raport de Monitorizare privind Comertul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate

A fost lansat primul Raport de Monitorizare privind Comerțul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate din România! Raportul evaluează situația actuală a comercializării ilegale pe internet a unor […]

Mii de participanți la Congresul UMF Carol Davila ”Perspective interdisciplinare”

Somităţi ale medicinei şi cercetării ştiinţifice medicale din SUA, Germania, Austria, Serbia, Suedia şi România participă la cea de a V-a ediție a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol […]