Ce trebuie sa stim despre primele semne ale leucemiei

Farmacisti

Vizualizari: 22853

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

O stare de slăbiciune inexplicabilă, respirație dificilă, transpirații nocturne, fața palidă, febra care nu scade nici cu antibiotice, ganglionii limfatici măriți, anomalii ale gingiilor – suficiente motive pentru a merge la medic pentru un set complet de analize de sânge. De ce poate fi aceasta o urgență? Pentru că toate simptomele descrise mai sus pot indica o boală gravă, leucemia.  

Ce este leucemia?

”Leucemia se instalează atunci când în sânge sunt prea multe celule albe, cu alte cuvinte măduva spinării produce prea multe leucocite. În multe cazuri, aceste celule ajung în sânge, dar sunt şi cazuri în care aceste celule se lipesc de măduva osoasă şi le înlocuiesc pe cele sănătoase rămase. La o analiză de laborator, putem observa opusul: nivelul leucocitelor este normal sau chiar foarte mic”, explică Prof. Univ. Dr. Paul Knöbl – doctor în medicină, Universitatea de medicină din Viena, expert hematolog în cadrul Wiener Privatklinik Cancer Center.

”Până la momentul actual au fost diagnosticate forme de leucemie cronică şi acută. În funcţie de cât de afectată este măduva osoasă, acestea sunt leucemia mieloidă, limfoidă ş.a.m.d,, dar şi leucemia cu celule mature sau imature. Cele mai întâlnite tipuri sunt: leucemie limfocitară (reprezintă 30-40% din toate formele de leucemie), leucemie mieloidă cronică, leucemie mieloidă acută şi leucemie limfoblastică acută. La capătul opus, cele mai rare tipuri sunt leucemia cu celule păroase şi leucemia cu plasmocite (2-4%)”, spune medicul.

Primul semn care ar putea duce către un astfel de diagnostic este anemia (nivel scăzut de eritrocite sau globule roșii) care dă o stare de slăbiciune, respirație dificilă, ten palid și puls foarte rapid. Un altul este nivel scăzut de trombocite sau plachete sanguine (trombocitopenie) care cauzează sângerări, cele mai dese de piele sau pe nas. Nivelul scăzul al celulelor albe sănătoase pot genera infecții, stare febrilă sau infecții gingivale. În unele cazuri de leucemie, un semn important ar putea fi dimensiunile crescute, anormale ale ficatului, splinei sau ale ganglionilor limfatici.

Diagnosticarea precoce poate salva viața pacienților

În cazul celor care experimentează simptomele descrise mai sus, ”este necesară o verificarea sângelui – măsurarea celulelor și chiar analiza diferențială a sângelui (analiza celulelor albe – număr, formă etc.). Dacă valorile sunt normale, sunt șanse mici să vorbim de leucemie. Dacă însă apar anormalități, recomandarea este ca pacientul să meargă la hematolog”, spune dr. Knöbl.

După cum știm, diagnosticarea precoce este importantă pentru vindecare în multe tipuri de cancer, dar în cazul leucemiei, cu atât mai mult. ”Leucemiile cronice progresează încet așa că se poate întârzia în termeni de câteva zile examinarea măduvei spinale. În cazul leucemiilor acute, diagnosticul și tratamentul sunt necesare cât se poate de repede, întrucât pacienții pot muri și în câteva zile din cauza infecțiilor foarte grave, sângerări ale creierului sau cedarea unor organe”, afirmă medicul.

Tratament individializat pentru fiecare pacient

Pentru fiecare tip de leucemie există o paletă largă de terapii, neexistând o procedură comună pentru toate tipurile de leucemie.

”Este necesar un tratament personalizat, fiindcă fiecare pacient are o boală de leucemie specifică, și strâns legat de anamneza acestuia. Spre exemplu, cu leucemia limfocitară se poate trăi mulți ani fără a fi nevoie de terapie. În ceea ce privește leucemia mieloidă cronică, aceasta se tratează cu inhibitori tirozin-kinazici sub formă de pastile ce trebuie luate pentru mulți ani. Cu toate acestea, chimioterapia citotoxică rămâne principalul tratament pentru formele de leucemie acută, uneori chiar și în asociere cu transplantul de celule stem. Strategiile de tratament precum și noi molecule apar din ce în ce mai mult, studii sunt efectuate chiar și la acest moment. Așadar e nevoie de centre oncologice foarte bine gândite, adică nu numai cu specialiști în oncologie ci și din restul disciplinelor medicale, care să abordeze individualizat pacientul”, subliniază dr. Knöbl.

La ora actuală, imunoterapia cu anticorpi ce țintesc celule bolnave reprezintă parte din mai multe strategii de tratament. Evoluțiile actuale în ceea ce privește combaterea diverselor tipuri de cancer sunt dătătoare de speranță. ”Noi forme de tratamente imuno-oncologice (ex. inhibitorii ai sistemului imunitar) nu sunt încă disponibile decât pentru tratarea anumitor forme de leucemie, dar lucrul acesta se poate schimba. În ceea ce privește transplantul de celule stem, pot spune că poate fi rezultatul unei multitudini de factori și nu este niciodată o decizie ușoară, din cauza unei logistici foarte complexe și scumpe, dar mai ales riscurile foarte crescute pentru viața pacienților”, spune medicul de la Viena.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Studiu: Obezitatea crește riscul de cancer la tinerii cu vârste între 20 și 44 de ani

Farmacisti

Vizualizari: 2519

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

19 mai – Ziua Europeană a Obezității. Un studiu publicat de Asociația Europeană de Studiu al Obezității asociază epidemia de obezitate cu apariția cancerului la adulții tineri, cu vârste sub 50 de ani. Greutatea în exces este asociată cu risc crescut de cancer, morbiditate și mortalitate și nu sporește doar incidența cancerului, dar îi și accelerează dezvoltarea. În asociere cu extinderea la nivel mondial a obezității, asta înseamnă o creștere iminentă a cancerelor asociate obezității la adulții tineri. (https://www.europeanobesityday.eu/category/news/)

 

Mai mult de jumătate din români sunt supraponderali.

Peste 55% din populația adultă a României se confruntă cu kilogramele în plus, în creștere cu 5 procente față de ultimul studiu, realizat în 2017 de Nielsen CEE. Totodată, kilogramele în plus au început să apară în ultimii 5 ani pentru 40% din românii cu probleme de greutate, iar un sfert dintre români se confruntă cu surplusul de kilograme de peste un deceniu.

Aproape 1.000.000 de români susțin că mănâncă doar o singură masă/zi, în timp ce alţi aproximativ 400.000 de adulţi au mai mult de 6 mese într-o singură zi. Mai mult decât atât, peste 90% din oameni recunosc că reuşesc să mănânce abia după ora 18.00. Printre alimentele consumate zilnic de către români se află carnea, pâinea sau legumele. Dulciurile şi produsele de patiserie sunt şi ele printre opţiunile de zi cu zi pentru 40% din români. 12% dintre ei mănâncă și fast-food cel puțin o dată pe săptămână. Iar 36% dintre români nu practică deloc sport.

 

Studiu internațional: legătura dintre obezitate și cancerele apărute la tineri

În aceste condiții, concluziile unor studii internaționale recente nu ar trebui să ne lase indiferenți. Conform Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului (IARC), au fost identificate suficiente dovezi care să lege excesul de grăsime corporală de apariția a 13 tipuri de cancer la persoane sub 50 de ani.

 

  Cancere asociate obezității Incidența cazurilor noi în SUA (.mii) Intervalul de vârstă pentru incidența obișnuită (ani) Cazuri noi care apar între 20-44 ani (%)
1 Mamar 253 55 - 84 10,5
2 Colon 135 45 - 84 5,8
3 Rinichi 63 55 - 74 7,8
4 Endometrial 61,3 45 - 74 7,3
5 Tiroidă 57 20 - 64 23,9
6 Pancreas 54 55 - 84 2,4
7 Ficat 41 55 - 84 2,5
8 Mielom 30 55 - 84 3,5
9 Stomac 28 55 - 84 6,2
10 Meningiom 27 45 - 74 16,8
11 Ovarian 22 45 - 84 10,6
12 Esofagial 17 55 - 84 2,3
13 Vezică biliară 7 65 - 90 -

 

Aceste date demonstrează o contribuție importantă a obezității la cancerele de colon și rect, tiroidă, esofag, pancreas, și rinichi la bărbați și la cancerul de sân, colon, rinichi, endometru, esofag și vezica biliară la femei.

Conform tabelului, tipurile de cancere sunt aranjate, în prima coloană, în ordinea incidenței anuale a cazurilor noi din SUA. Coloana a doua arată incidența obișnuită a intervalului de vârstă pentru fiecare dintre aceste tumori. Vârsta medie la care sunt diagnosticate toate cazurile de cancer în Statele Unite este de 66 de ani

Din 253.000 de cazuri noi de cancer mamar în Statele Unite, peste 35.000 pot fi atribuite obezității. Iar pentru cancerul colorectal, peste 33 de mii de cazuri noi sunt asociate cu excesul de greutate. Pe baza calculelor, în 2017, mai mult de 144.000 din aceste 13 tipuri de cancer care au apărut în Statele Unite au fost atribuite obezității. Așa cum arată ultima coloană din tabel, cel puțin 9 dintre aceste cancere asociate obezității au fost raportate ca fiind întâlnite frecvent la adulții tineri și se află în topul bolilor de care suferă tinerii de peste 20 de ani.

 

O nouă soluție pentru românii obezi în chirurgia bariatrică

În total, populaţia României are peste 200.000 tone de exces ponderal. Mulţi români apelează la măsura radicală de a scăpa de grăsimea în exces, fie că este vorba de operaţii de micşorare a stomacului sau de montare a unui inel gastric. La noi în ţară se realizează în jur de 1700- 1800 de operaţii chirurgicale pe an. Costurile diferă în funcţie de tipul procedurii şi de particularităţile pacientului. Preţul unei astfel de intervenţii variază între 5.000 şi 10.000 de euro. Majoritatea se fac în instituţii private. Recuperarea poate dura de la 48 până la 72 de ore. În urma intervenției, pacienții pot ajunge să elimine, în medie, până la 80% din excesul ponderal.

Problema apare atunci când acești pacienți trebuie să-și mențină greutatea. Studiile de specialitate arată că, în medie, după 5 ani de la o intervenție bariatrică, unul din cinci pacienți iau din nou în greutate.

Recent, românii care suferă de obezitate morbidă şi vor să scape de kilogramele în plus au acces în ţară la o nouă procedură chirurgicală, mai eficientă decât operaţiile bariatrice clasice. Intervenţia presupune montarea unei benzi elastice în jurul stomacului, care să limiteze cantitatea de alimente ingerate şi care, pe termen lung, împiedică luarea în greutate.

În România, acestă intervenție este realizată de Victor Diaconu, medic specialist în chirurgia bariatrică, în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament Provita. Până acum s-au făcut trei astfel de operaţii, iar pacienţii care au beneficiat de noul tip de tratament sufereau de obezitate morbidă.

„Benzile gastrice se monează laparoscopic, în momentul în care pacienții fac un Bypass gastric sau o operaţie de micşorare a stomacului, iar recuperarea nu diferă cu nimic faţă de intervențiile clasice.”- Victor Diaconu, medic primar de chirurgie generală, specializat în chirurgia metabolică.

Spre deosebire de operațiile bariatrice clasice, care presupun doar micșorarea volumului stomacului, benzile gastrice îl împiedică să se mai dilate, ceea ce induce mai rapid pacientului senzaţia de saţietate. Conform statisticilor realizate în SUA, la cinci ani de la operaţie, doar 3% dintre pacienţi au început să se îngraşe, faţă de 20%, în cazul celor care nu au beneficiat de un astfel de dispozitiv medical. În comparaţie cu inelul gastric, care poate provoca leziuni pe stomac, banda eleastică se monează larg şi intră în acţiune doar în momentul în care stomacul începe să se dilate.

 

Ce înseamnă o greutate normală.

Mulți dintre români nu știu nici măcar ce înseamnă o greutate normală. Matematic, indicele de masă coroporală se poate afla dacă se împarte greutatea la pătratul înălțimii.

Parctic, dacă o persoană de 1,60 m are mai puțin de 63 de kilograme, înseamnă ca este normală. Dacă depășește această limită, este supraponderală, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Dacă are mai mult de 77 de kilograme, deja vorbim despre obezitate.

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Farmacisti

Vizualizari: 14945

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV devine o prioritate;
  • Dr. Alexandru Rafila, Președinte Societatea Română de Microbiologie: Ne bucurăm că a crescut interesul față de vaccinarea anti-HPV; doar anul trecut, părinții români au depus peste 12.000 de cereri de vaccinare a fetițelor, cereri care nu au fost încă onorate, dar sperăm să fie un bun start în 2018 pentru acestă activitate. Ar fi primul pas necesar pentru un program extins la care sa aibă acces toate fetele eligibile cu vârsta între 11-14 ani.

București, 17.05.2018: Board-ul Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, prin Universitatea din Antwerp, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie, s-a reunit pentru prima oară în România, într-o sesiune de dezbateri și recomandări cu privire la rolul profesioniștilor din domeniul medical în organizarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV și integrarea acestora cu screening-ul cancerului de col uterin și de detecție a infecției cu tipurile oncogene ale HPV. Derulată pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018), întâlnirea celor mai importanți experți internaționali în domeniul prevenției bolilor provocate de HPV a avut o zi dedicată situației din România, la care au participat și autoritățile responsabile din domeniul sănătății publice: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu și Dr. Cora Pop (Secretari de Stat, Ministerul Sănătății), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică).

În prezența autorităților locale și a specialiștilor din domeniul medical, grupul de experți a emis și o serie de recomandări pentru ca România să implementeze un program funcțional de vaccinare anti-HPV. Elaborarea unei politici naționale coerente de prevenire a bolilor provocate de infecțiile cu HPV, care să combine un program național de imunizare a fetițelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani cu programe de screening populațional al cancerului de col uterin și testarea pentru infecțiile cu tipurile oncogene de HPV, este o prioritate pentru România, dată fiind situația extrem de gravă în care se află țara noastră din punctul de vedere al incidenței și mortalității prin cancer de col uterin. De asemenea, conform reprezentanților Board-ului Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, vaccinarea anti-HPV trebuie să fie parte a Calendarului Național de Vaccinare și  comunicată corect populației, punând în lumină rezultatele deosebit de favorabile ale programelor naționale de vaccinare anti-HPV derulate în alte state.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, care a contribuit la  organizarea acestei sesiuni a Boardului Internațional în România, a declarat: „ Femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani din țara noastră sunt cele mai afectate de cancerul de col uterin, aceasta fiind principala cauză de mortalitate prin cancer, în rândul lor. În acest context, există un interes din ce în ce mai mare al părinților români în a-și proteja fetițele de această boală provocată în proporție de 100% de infecțiile cu virusurile HPV. Numai anul trecut au fost înregistrate peste 12.000 de cereri adresate medicilor de familie pentru vaccinarea anti-HPV a fetițelor cu vârsta între 11 și 14 ani, cereri care nu au fost încă soluționate. Sper ca astfel de recomandări fundamentate științific, venite din partea experților internaționali din domeniul luptei împotriva bolilor asociate infecțiilor cu  HPV, vor fi de ajutor în conturarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV”.

 Board-ul Internațional de Prevenire și Control al infecțiilor cu  HPV, grupul internațional de expertiză în domeniul dezvoltării de programe de prevenire a bolilor cauzate de infecțiile cu HPV, s-a reunit pentru prima oară în România, tema întâlnirii fiind axată pe nevoia implicării profesioniștilor din domeniul medical în implementarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV, detecție a infecției și screening pentru cancerul de col uterin. La întâlnirea ce s-a desfășurat pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018) au participat experți internaționali de renume precum: Xavier Bosch (Coordonator al Programului de Cercetare a Epidemiologiei în Cancer, Institutul Oncologic Catalan, considerat părintele vaccinării anti-HPV), Alex Vorsters (Coordonator cercetare, Universitatea din Antwerp), Noel Brewer (PHD, Profesor la UNC-Chapel Hill, UNC Lineberger Cancer Prevention and Control), Pierre van Damme (Președinte al Institutului Pentru Vaccinuri și Boli Infecțioase, Universitatea din Antwerp).

La sesiunea dedicată elaborării unor recomandări de politici de prevenție împotriva bolilor provocate de HPV în România au participat reprezentanți ai autorităților centrale și profesioniști cunoscuți din domeniul medical: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu si Dr. Cora Pop (secretari de stat MS), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică), Prof. dr. Patriciu Achimaș (Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca) Dr. Florian Nicula (Coordonator Unitatea Regională de Screening, Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca), Dr. Gindrovel Dumitra (Coordonatorul Grupului de Vaccinologie, Societatea Națională de Medicina Familiei), Dr. Sandra Alexiu (Societatea Națională de Medicina Familiei), Prof. Dr. Adriana Băban (specializată în Psihologia Sănătății, Medicină Comportamentală & Psihosomatică și Metode de Cercetare Calitativă, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).

HPV - agentul patogen ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții, la nivel global

Infecția cu HPV este frecventă: se estimează că 8 din 10 persoane vor fi infectate în decursul vieții cu cel puțin un tip de HPV. De aceea, HPV a fost etichetat de Asociația Americană de Cercetare a Cancerului drept virusul ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții la nivel global4.  În fiecare an, în România, 4343 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, în timp ce 1909 pierd lupta cu această boală. Astfel, cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și principala cauză de mortalitate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani[1]. Nu în ultimul rând, alte 500 de cazuri noi de cancer vulvar, vaginal, penian, anal și orofaringian, atribuibile infecției cu HPV, sunt diagnosticate în fiecare an, în România, atât în rândul bărbaților cât și al femeilor[2].

În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării anti-HPV, aceasta și-a dovedit eficiența atât în reducerea prevalenței infecțiilor cu tulpini HPV cu risc oncogen crescut, cât și a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecției cu HPV tip 6/11/16/18 în țări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut și de aproximativ 85% a celor cu risc înalt[3]. Alte studii au scos la lumină rezultate similare în ceea ce privește eficiența vaccinării: în Danemarca, s-a înregistrat o scădere semnificativă de 60% a leziunilor pre-canceroase (atipii celulare) la femeile născute în intervalul 1989 și 1999 care au fost vaccinate, comparativ cu femeile nevaccinate. De asemenea, riscul de a dezvolta CIN 2/3 sau CIN3 a fost redus semnificativ, cu până la 80%[4].  Nu în ultimul rând, Australia, țară ce înregistrează progrese remarcabile în vaccinarea anti-HPV atât a fetițelor, cât și a băieților, a anunțat că preconizează eradicarea aproape în întregime a tuturor cazurilor de cancer de col uterin într-o perioadă de până în 40 de ani[5].

[1] Bruni L, et al., ”ICO Information Centre on HPV and Cancer (HPV Information Centre). Human Papillomavirus and Related Diseases in Romania”. Summary Report 2016-02-26. Data Accesarii: August 2017

[2] Hartwig et al. Infectious Agents and Cancer (2017), Annex Cancer Country Tables

[3] Suzanne M. Garland et al, Impact and Effectiveness of the Quadrivalent Human Papillomavirus Vaccine: A Systematic Review of 10 Years of Real-world Experience, Clinical Infectious Diseases, Volume 63, Issue 4, 15 August 2016, Pages 519–527, https://doi.org/10.1093/cid/ciw354

[4] Baldur-Felskov B et al. J Natl Cancer Inst. 2014;106:djt460.

[5] The Guardian- Australia ould become first country to eradicate cervical cancer, Data accesării: Mai 2018,

https://www.theguardian.com/society/2018/mar/04/australia-could-become-first-country-to-eradicate-cervical-cancer

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe […]

Cancerul de col uterin, o provocare în România anului 2018

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, în anul 2012 au […]

Ziua comunității gluten free

Ziua Mondială a Bolii Celiace este marcată de Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) prin lansarea unei campanii de conștientizare cu scopul de a atrage atenția asupra […]

Studiu: Românii au auzit de Boala Parkinson, dar majoritatea nu au fost niciodată la un consult neurologic

9 din 10 români au auzit de Boala Parkinson și 8 din 10 au identificat tremorul ca simptom al acestei afecțiuni. Doar o mică parte dintre respondenți au […]

Producătorii de medicamente cer salvarea medicamentelor ieftine

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice  (APMGR) și Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) cer Ministerului Sănătăţii și Ministerului Finanțelor Publice măsuri imediate pentru reducerea impactului catastrofal […]

Cursuri GDPR pentru angajatii din sistemul sanitar

  Ce trebuie sa stim despre GDPR ? Incepand cu 25 mai 2018 intra in vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), care spune […]

GlaxoSmithKline continuă să fie alături de pacienți de Ziua Mondială a Lupusului

În România, aproximativ 8.000 de persoane suferă de Lupus, iar la nivel internaţional această boală afectează 5 milioane de oameni[1]; 9 din 10 pacienţi sunt femei tinere active[2]; […]

Dans în sala de operații a Spitalului Județean Covasna

Un videoclip inedit postat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina de Facebook a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe a adunat în doar patru zile peste 45.000 de vizualizări. […]

Înscrieri la examen de primariat pentru medic, medic dentist și farmacist

Ministerul Sănătății organizează examen pentru obținerea gradului de primar pentru medici specialişti, medici dentiști specialişti și respectiv farmaciști specialişti, în perioada 20 iunie-20 iulie 2018, potrivit unui anunț […]

Dezbatere publică referitoare la un proiect privind includerea de noi molecule în lista de compensate și gratuite

Ministerul Sănătăţii organizează dezbatere publică pe tema proiectului de Hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune […]

Domenii de manifestare a corupției în sistemul public de sănătate din România, identificate de DNA

Direcția Națională Anticorupție a identificat cinci domenii de manifestare a corupției în sistemul public de sănătate din România, în cadrul studiului pe tema ”Corupția în sistemul public de […]

Piața serviciilor medicale și primele confuzii alarmante în implementarea GDPR

La nivelul unei companii cu peste 1.400 de angajați , implementarea greșită a regulilor de protecție a datelor personale a fost relevată de transmiterea unui e-mail către destinatarul necorespunzător. Importanța nu […]

MSD România anunță numirea lui Nicolas Renard în rolul de Director General

Cu o experiență de peste 16 în MSD, Nicolas Renard preia responsabilitatea de a accelera dezvoltarea strategică a filialei din România, una dintre primele zece companii farmaceutice din […]

A FI SAU A NU FI INTERCONECTAT ONLINE LA … SĂNĂTATE

În ultima decadă a crescut îngrijorător de mult frecvența afecțiunilor acute și cronice legate de stilul de viață necorespunzător, alimentația excesivă și neregulată, lipsa de activitate fizică sau […]

Precizări CNAS despre Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS)

Conform unui comunicat de presa transmis de CNAS, pentru data de 3 mai a.c., în care PIAS a fost indisponibilă pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate sunt aplicabile […]

Sprijin financiar pentru cuplurile infertile pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a finalizat regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti pentru efectuarea procedurii de […]

Versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a lansat o versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor, supus consultării publice timp de șase luni, potrivit unui comunicat […]

O nouă viață salvată prin transplant cardiac la Institutul Inimii din Târgu-Mureș

Al doilea transplant cardiac din acest an a avut loc în cursul nopții de 28 aprilie, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Tîrgu-Mureș. […]

Vaccinarea, metodă specifică de prevenție a multor boli infecțioase. Noi vaccinuri în proces de testare sau dezvoltare

În contextul Săptămânii Mondiale a Imunizării, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) atrage atenția asupra siguranței şi beneficiilor vaccinării, ca metodă specifică de prevenție a numeroase […]

Contraceptia de urgenta a evoluat!

Contactele sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului, insa metodele contraceptive au evoluat. Nu sunt putine cazurile in care se poate intampla sa ai nevoie de […]