Conferință Națională despre”Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului”

Evenimente
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Beautiful young female doctor talking to an elderly patient in a wheelchair. Horizontal shot.

Medici endocrinologi, ortopezi, reumatologi, geriatrii, medicină internă, recuperare medicală, medicină internă, medicină de familie, medicină sportivă, nutriție, dar și farmaciști și asistenți sunt invitați să ia parte la Conferința Națională ”Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului - Declinul funcțional musculo-scheletic”, ce va avea loc în perioada 9-10 iunie 2017, la Hotel Ramada Parc, București.

Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, împreună cu Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR), The American Association of Clinical Endocrinologists (AACE) Romanian Chapter și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) și își propune ca obiective facilitarea dezbaterilor între specialiștii implicați în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea vârstnicilor, precum și furnizarea celor mai noi informații și direcții ale ghidurilor internaționale privind creșterea calității vieții pacienților. Pe durata celor două zile de eveniment lectori de renume din mai multe specialități medicale, implicate în managementul afecțiunilor pacienților vârstnici, vor susține prezentări de înaltă ținută științifică și vor dezbate studii de caz.

Coordonatorii științifici ai manifestării sunt prof. univ. dr. Cătălina Poiană - președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, Șef Disciplina de Endocrinologie Institutul Național de Endocrinologie „C.I.Parhon”, prorector UMF „Carol Davila” București, președinte AACE Romanian Chapter și dr. Gasparik Andrea Ildiko - președintele ASPOR, reprezentantul regional al Organizaţiei Mondiale de Osteoporoză şi membru al consiliului ştiinţific al Societății Europene - Aspecte Clinice şi Economice ale Osteoporozei şi Artrozei (ESCEO).

Populația României poartă amprenta specifică unui proces de îmbătrânire demografică, arăta Institutul Național de Statistică încă din anul 2014. Din punctul de vedere al sănătății, procesul de îmbătrânire presupune o serie de caracteristici importante, ce se resfrâng asupra individului. Printre acestea se află fragilitatea, pierderea de masă osoasă (osteopenia) şi musculară (sarcopenia).

În Europa anului 2016, numărul maxim estimat de persoane afectate de sarcopenie se apropia de 20 de milioane. Cele mai recente studii privind prevalența sarcopeniei arată însă că numărul va depăși 30 de milioane de vârstnici cu sarcopenie până în anul 2045. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut în octombrie 2016 sarcopenia ca afecțiune de sine stătătoare, până la acel moment fiind doar sindrom asociat geriatriei.

Tematică orientativă a evenimentului:

  • diagnosticul și monitorizarea corectă în fragilitate și sarcopenie;
  • osteosarcopenia, problemă majoră de sănătate publică;
  • aspecte genetice și epigenetice ale declinului;
  • metode de evaluare;
  • rolul dietei și al exercitiilor fizice;
  • prevenire și posibile soluții medicamentoase;
  • obezitatea sarcopenică;
  • riscul de cadere.

 

Aceast articol a fost parcurs de 4.626 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Gala Societății Civile a premiat proiectul ”Zâmbete pentru mame și copii”

Evenimente
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Gala Societății Civile a premiat marți seară proiectul ”Zâmbete pentru mame și copii” al Fundației Policlinici Sociale Regina Maria la categoria proiecte durabile 

Directorul Executiv al Fundației Policlinici Sociale Regina Maria, Cristiana Mateoiu și project managerul Nadine Daniel au urcat marți seară pe scena Teatrului Național din București pentru a primi recunoașterea publică a unuia dintre proiectele noastre extrem de dragi. Premiul pentru Durabilitate.

Cristiana Mateoiu: ”Suntem extrem de fericiți că un proiect atât de amplu ca cel derulat de Policlinica Socială Baba Novac a fost aplaudat la scenă deschisă. Dintr-un buget de 180 000 de lei, 465 de femei și 135 de copii au beneficiat de servicii medicale și stomatologice gratuite în perioada mai 2016-martie 2017, cu prijinul C&A România. Proiectul continua și în acest an și sperăm că tot mai mulți parteneri să ni se alăture. Vreau să mulțumesc în mod special medicilor voluntari participanți în toate inițiativele fundației”.

Proiectul premiat a avut ca beneficiari femei fara venituri si asigurari medicale si copii inscrisi in Policlinica Sociala Baba Novac: 1. Sustinerea cu analize uzuale si endocrinologice si servicii medicale gratuite pentru femei cu afectiuni cronice. 2. Grup-suport psihologic pentru paciente bolnave de cancer, mame ale copiilor bolnavi de cancer si femei cu membrii ai familiei bolnavi de cancer. 3. Servicii stomatologice gratuite pentru copii ai pacientilor fara venituri (consulturi si tratamente stomatologice) Copiii din familii cu probleme financiare nu pot beneficia de tratamente stomatologice decat la clinicile cu plata, care practica preturi imposibile pentru familiile fara venituri. 4. Screening ginecologic si de sani pentru prevenirea cancerului la femei (132 paciente beneficiare). Din 132 de paciente, 25 au fost depistate cu fibroame uterine cu indicații chirurgicale, tumori ovariene, 2 cazuri de cancer de col uterin. Acestea au fost pentru prima data la un control ginecologic. Prin depistarea precoce a tumorilor de natura benignă am evitat un număr potential de 22 cazuri de cancer, iar viața a 4 femei a fost salvată. Sprijinirea acestor categorii de persoane continuă și anul acesta prin proiecte similare punându-se accent pe nevoia de durabilitate și sustenabilitate este continuă.

De exemplu, lansăm în curând un proiect ”Grup suport pentru imputernicirea femeii” prin care 100 de femei fără venituri sau cu o situație financiară precară, dar care au o suferință și simt că nu pot merge mai departe să beneficieze de ședințe de terapie de grup.

Aceast articol a fost parcurs de 1.850 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Subway® marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prin campania națională “Hai să salvăm vieți împreună”

Evenimente
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Subway®, cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume*, lansează campania “Hai să salvăm vieți împreună”, o acțiune prin care își propune să încurajeze donarea de sânge. Campania se va desfășura în perioada 14 – 21 iunie, în principalele orașe cu restaurante Subway.

Campania marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, sărbătorită anual în întreaga lume pe 14 iunie. Astfel, restaurantele Subway® din România se alătură în premieră acestui fenomen global, inițiat în 2004 de către Organizația Mondială a Sănătății. Anul acesta campania OMS se axează pe donarea de sânge în situații de urgență, când omul impresionat se întreabă cum poate ajuta. Drept urmare, sloganul ales al campaniei este: Don’t wait until disaster strikes - What can you do? Give blood. Give now. Give often.

Cu sprijinul Institutului Național de Hematologie Transfuzională Prof. Dr. C. T. Nicolau, al centrelor de transfuzie locale și al partenerilor campaniei – Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge și Asociația React – lanțul de restaurante Subway® își dorește să le reamintească românilor importanța și necesitatea donării de sânge.

Așadar, pe 14 iunie, brandul Subway® își încurajează fanii să se prezinte la centrele de transfuzie din orașele implicate în campanie. Cei care vor dona sânge în această zi vor primi un voucher cadou cu valabilitate de o săptămână, pentru perioada 14 – 21 iunie. Donatorii vor putea alege în restauratele Subway® între un sandviș de 15cm Italian Picant sau Falafel.

În București, campania se va desfășura pe parcursul a două zile: pe 14 iunie la centrul de donare amplasat în cadrul Spitalului Universitar și pe 15 iunie la centrul din str. Constantin Caracaș 2.

Acțiunea va fi susținută online, pe canalele de social media ale lanțului Subway® și offline, în restaurante Subway® din țară. Locuitorii următoarelor orașe sunt așteptați la centrele de transfuzie, în cadrul campaniei: Alba Iulia, Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara.

“Campania “Hai să salvăm vieți împreună” nu este doar despre ziua de 14 iunie. Ne dorim ca această campanie să fie promotorul unei suite de inițiative care să evidențieze importanța vitală a donării de sânge.” declară Rumen Radev, Business Development Agent pentru zona București-Ilfov. Andrei Trifan, Business Development Agent pentru zonele din afara București-Ilfov adaugă: “Donând, arătăm că ne pasă. Îi invităm așadar pe toți fanii brandului Subway® să se implice în campanie și să devină donatori pe termen lung. Avem toată speranța că, prin intermediul acestei campanii, vom dezvolta un obicei nobil și sănătos în rândul clienților noștri și al publicului larg.”

Partenerii campaniei sunt Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge, Asociația React, Adevărul Holding și centrele de transfuzie din Alba Iulia, Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Mai multe detalii despre campanie pe Pagina de Facebook Subway România.

 

Aceast articol a fost parcurs de 5.749 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Sanofi Genzyme susține a noua ediție anuală a Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple

Sanofi Genzyme, divizia globală de boli rare și scleroză multiplă a Grupului Sanofi, se alătură astăzi comunității globale de scleroză multiplă, pentru a marca cea de-a noua ediție […]

De ziua lor, copiii cu autism din centrele ATCA au primit cadou ore de terapie!

Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată, împreună cu Primăria Sectorului 3,  actrița Ioana Chelaru, Magicianul Verdini şi actorul Eugen Cozma au organizat miercuri, 31 mai 2017 în parcul I.O.R din Bucureşti, o seară de magie şi veselie, dedicată copiilor cu autism. Datorită donaţiilor primite cu ocazia evenimentului, micuţii cu autism se pot bucura acum de zeci de ore de terapie şi multă bucurie în suflet. […]

Teatru și magie, pentru o oră de terapie!

Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată – ATCA, împreună cu Primăria Sectorului 3, Magicianul Verdini și actori de teatru , vă invită miercuri, 31 mai 2017, de la orele […]

500 de profesioniști medicali din țară și străinătate, prezenți la Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic Bucuresti

Capitala devine pentru trei zile locul de întâlnire și dezbatere al elitei medicale din domeniul oncologiei, chirurgiei oncologice, radioterapiei și specialităților conexe. Astfel, circa 500 de doctori specialiști, […]

Primul Curs Român SECEC de Chirurgie a Umărului a reunit peste 50 de medici din cinci țări

Prima ediție a Cursului Român SECEC de Chirurgie a Umărului (Romanian Shoulder Course) s-a desfășurat pe 21 și 22 aprilie la București și a reunit 45 de medici […]

10 mai – Ziua Mondială a Lupusului

10 mai este marcată anual ca Ziua Mondială a Lupusului. Potrivit statisticilor, în România peste 9.000 de persoane suferă de lupus eritematos sistemic, iar 90% dintre acestea sunt femei […]

Cea de-a doua ediție a conferinţei Best of ASCO® şi Best of ASTRO® a Asociaţiei Medisprof

Asociaţia Medisprof are plăcerea de a vă invita la cea de-a doua ediție a conferinţei dublu acreditată din România, atât de către cea mai mare asociaţie de oncologie […]

Top 7 sfaturi despre produsele cu factor de protectie solara

Odata cu venirea verii si inceperea sezonului de plaja, informatiile despre protectia solara incep sa abunde internetul. Paradoxal, multe persoane continua sa ignore sfaturile specialistilor, chiar daca numarul […]

Peste 500 de medici sunt așteptați la a IV-a ediție a Conferinței iDiabet

Crearea echipelor multidisciplinare menite să trateze și să educe pacientul cu diabet zaharat, este preocuparea constantă a Asociației pentru Dezvoltare și Cercetare Medicală Sanamed. Astfel, asociația organizează a […]

Succes urias al piesei „Ultima conferinta de presa”! Lamia Beligan a oferit 105 ore de terapie copiilor cu autism!

Lamia Beligan, minunata actrita romanca ce a adus-o la viata pe Vivien Leigh, a jucat un spectacol al piesei „Ultima conferinta de presa‟, in data de 2 aprilie […]

S.O.S. Mielom – cerere pentru dreptul la viață

“Pentru noi, pacienţii cu mielom multiplu, accesul la tratament inovativ înseamnă ani de viață în plus. Ne luptăm cu o boală incurabilă și orice zi pe care o […]

Metode, tehnici si viziuni interdisciplinare in medicina dentara

În perioada 25-27 mai 2017, Societatea Dentară Română organizează la Hotel Pullman – Bucureşti – congresul de medicină dentară – creditat cu 24 E.M.C.”Metode, tehnici si viziuni interdisciplinare […]

ȘTIINȚĂ și EMOȚIE în cancerul ovarian

Evenimentul „Știință și Emoție” a abordat sănătatea feminină din punctul de vedere al afecțiunilor oncologice, într-o dezbatere care a îmbinat perspectiva științifică, mai exact inovațiile în domeniul oncologiei […]

Conferința Națională ROVACCIN aduce în dezbatere „Vaccinarea ca urgență de sănătate publică”

Cea de-a V-a Conferință Națională RoVaccin 2017 aduce în discuție situația îngrijorătoare a ratei scăzute de vaccinare din România, alături de strategiile și soluțiile posibil de pus în […]

Lamia Beligan, in rolul carierei sale, din suflet pentru copiii cu autism!

Lamia Beligan, singura actrita romana care a adus-o la viata pe Vivien Leigh prin piesa „Ultima conferinta de presa‟, va juca in data de 2 aprilie 2017, de […]

Rolul anatomiei faciale in estetica prezentat in premiera la STB Expert Day

A patra editie STB EXPERT DAY 2017 a debutat printr-o premiera in Romania, un curs de anatomie faciala pe cadavru pentru medicii care fac injectii cu acid hialuronic […]

Cea de-a XXXVI-a Adunare Generala a FASMR

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. Înfiinţată […]

Medicii Wellborn – prezenți în cadrul conferinței internaționale ENDO DUBAI 2017

Echipa de medici specialiști în chirurgie ginecologică din cadrul Spitalului Wellborn, formată din dr. Valentina Vârgolici, dr. Gabriel Mitroi și dr. Alin Burlacu, a participat săptămâna trecută la […]

Informarea și împărtășirea experienței acumulate, oferite în dar farmaciștilor și asistenților de farmacie

Tradiția continuă și în 2017 pentru  seria de evenimente Farma Practic, organizată de compania de comunicare socio-medicală Houston NPA. Ajuns la ediția cu numărul 53, primul simpozion de […]

Cu mic cu mare, la plimbare!

Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR) se alatura sarbatoririi “Zilei mondiale a rinichiului”, ajunsa la editia a XII-a. ATR face acest lucru cu acelasi entuziasm ca si in anii […]