CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Asistenti Medicali

Vizualizari: 17570

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV devine o prioritate;
  • Dr. Alexandru Rafila, Președinte Societatea Română de Microbiologie: Ne bucurăm că a crescut interesul față de vaccinarea anti-HPV; doar anul trecut, părinții români au depus peste 12.000 de cereri de vaccinare a fetițelor, cereri care nu au fost încă onorate, dar sperăm să fie un bun start în 2018 pentru acestă activitate. Ar fi primul pas necesar pentru un program extins la care sa aibă acces toate fetele eligibile cu vârsta între 11-14 ani.

București, 17.05.2018: Board-ul Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, prin Universitatea din Antwerp, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie, s-a reunit pentru prima oară în România, într-o sesiune de dezbateri și recomandări cu privire la rolul profesioniștilor din domeniul medical în organizarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV și integrarea acestora cu screening-ul cancerului de col uterin și de detecție a infecției cu tipurile oncogene ale HPV. Derulată pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018), întâlnirea celor mai importanți experți internaționali în domeniul prevenției bolilor provocate de HPV a avut o zi dedicată situației din România, la care au participat și autoritățile responsabile din domeniul sănătății publice: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu și Dr. Cora Pop (Secretari de Stat, Ministerul Sănătății), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică).

În prezența autorităților locale și a specialiștilor din domeniul medical, grupul de experți a emis și o serie de recomandări pentru ca România să implementeze un program funcțional de vaccinare anti-HPV. Elaborarea unei politici naționale coerente de prevenire a bolilor provocate de infecțiile cu HPV, care să combine un program național de imunizare a fetițelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani cu programe de screening populațional al cancerului de col uterin și testarea pentru infecțiile cu tipurile oncogene de HPV, este o prioritate pentru România, dată fiind situația extrem de gravă în care se află țara noastră din punctul de vedere al incidenței și mortalității prin cancer de col uterin. De asemenea, conform reprezentanților Board-ului Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, vaccinarea anti-HPV trebuie să fie parte a Calendarului Național de Vaccinare și  comunicată corect populației, punând în lumină rezultatele deosebit de favorabile ale programelor naționale de vaccinare anti-HPV derulate în alte state.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, care a contribuit la  organizarea acestei sesiuni a Boardului Internațional în România, a declarat: „ Femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani din țara noastră sunt cele mai afectate de cancerul de col uterin, aceasta fiind principala cauză de mortalitate prin cancer, în rândul lor. În acest context, există un interes din ce în ce mai mare al părinților români în a-și proteja fetițele de această boală provocată în proporție de 100% de infecțiile cu virusurile HPV. Numai anul trecut au fost înregistrate peste 12.000 de cereri adresate medicilor de familie pentru vaccinarea anti-HPV a fetițelor cu vârsta între 11 și 14 ani, cereri care nu au fost încă soluționate. Sper ca astfel de recomandări fundamentate științific, venite din partea experților internaționali din domeniul luptei împotriva bolilor asociate infecțiilor cu  HPV, vor fi de ajutor în conturarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV”.

 Board-ul Internațional de Prevenire și Control al infecțiilor cu  HPV, grupul internațional de expertiză în domeniul dezvoltării de programe de prevenire a bolilor cauzate de infecțiile cu HPV, s-a reunit pentru prima oară în România, tema întâlnirii fiind axată pe nevoia implicării profesioniștilor din domeniul medical în implementarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV, detecție a infecției și screening pentru cancerul de col uterin. La întâlnirea ce s-a desfășurat pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018) au participat experți internaționali de renume precum: Xavier Bosch (Coordonator al Programului de Cercetare a Epidemiologiei în Cancer, Institutul Oncologic Catalan, considerat părintele vaccinării anti-HPV), Alex Vorsters (Coordonator cercetare, Universitatea din Antwerp), Noel Brewer (PHD, Profesor la UNC-Chapel Hill, UNC Lineberger Cancer Prevention and Control), Pierre van Damme (Președinte al Institutului Pentru Vaccinuri și Boli Infecțioase, Universitatea din Antwerp).

La sesiunea dedicată elaborării unor recomandări de politici de prevenție împotriva bolilor provocate de HPV în România au participat reprezentanți ai autorităților centrale și profesioniști cunoscuți din domeniul medical: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu si Dr. Cora Pop (secretari de stat MS), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică), Prof. dr. Patriciu Achimaș (Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca) Dr. Florian Nicula (Coordonator Unitatea Regională de Screening, Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca), Dr. Gindrovel Dumitra (Coordonatorul Grupului de Vaccinologie, Societatea Națională de Medicina Familiei), Dr. Sandra Alexiu (Societatea Națională de Medicina Familiei), Prof. Dr. Adriana Băban (specializată în Psihologia Sănătății, Medicină Comportamentală & Psihosomatică și Metode de Cercetare Calitativă, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).

HPV - agentul patogen ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții, la nivel global

Infecția cu HPV este frecventă: se estimează că 8 din 10 persoane vor fi infectate în decursul vieții cu cel puțin un tip de HPV. De aceea, HPV a fost etichetat de Asociația Americană de Cercetare a Cancerului drept virusul ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții la nivel global4.  În fiecare an, în România, 4343 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, în timp ce 1909 pierd lupta cu această boală. Astfel, cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și principala cauză de mortalitate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani[1]. Nu în ultimul rând, alte 500 de cazuri noi de cancer vulvar, vaginal, penian, anal și orofaringian, atribuibile infecției cu HPV, sunt diagnosticate în fiecare an, în România, atât în rândul bărbaților cât și al femeilor[2].

În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării anti-HPV, aceasta și-a dovedit eficiența atât în reducerea prevalenței infecțiilor cu tulpini HPV cu risc oncogen crescut, cât și a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecției cu HPV tip 6/11/16/18 în țări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut și de aproximativ 85% a celor cu risc înalt[3]. Alte studii au scos la lumină rezultate similare în ceea ce privește eficiența vaccinării: în Danemarca, s-a înregistrat o scădere semnificativă de 60% a leziunilor pre-canceroase (atipii celulare) la femeile născute în intervalul 1989 și 1999 care au fost vaccinate, comparativ cu femeile nevaccinate. De asemenea, riscul de a dezvolta CIN 2/3 sau CIN3 a fost redus semnificativ, cu până la 80%[4].  Nu în ultimul rând, Australia, țară ce înregistrează progrese remarcabile în vaccinarea anti-HPV atât a fetițelor, cât și a băieților, a anunțat că preconizează eradicarea aproape în întregime a tuturor cazurilor de cancer de col uterin într-o perioadă de până în 40 de ani[5].

[1] Bruni L, et al., ”ICO Information Centre on HPV and Cancer (HPV Information Centre). Human Papillomavirus and Related Diseases in Romania”. Summary Report 2016-02-26. Data Accesarii: August 2017

[2] Hartwig et al. Infectious Agents and Cancer (2017), Annex Cancer Country Tables

[3] Suzanne M. Garland et al, Impact and Effectiveness of the Quadrivalent Human Papillomavirus Vaccine: A Systematic Review of 10 Years of Real-world Experience, Clinical Infectious Diseases, Volume 63, Issue 4, 15 August 2016, Pages 519–527, https://doi.org/10.1093/cid/ciw354

[4] Baldur-Felskov B et al. J Natl Cancer Inst. 2014;106:djt460.

[5] The Guardian- Australia ould become first country to eradicate cervical cancer, Data accesării: Mai 2018,

https://www.theguardian.com/society/2018/mar/04/australia-could-become-first-country-to-eradicate-cervical-cancer

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Afirmaţiile referitoare la limitarea accesului la tratamentele antireumatice sunt false

Asistenti Medicali

Vizualizari: 6451

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

CNAS respinge categoric afirmaţiile puse în circulaţie în spaţiul public, conform cărora instituţia nu ar permite accesul pacienţilor cu afecţiuni reumatice la tratamentele cu noile substanţe active introduse în lista medicamentelor compensate prin HG 127/2018.

Conform legislaţiei în vigoare, pentru medicamentele a căror prescriere se face pe bază de protocoale terapeutice, până la publicarea şi intrarea în vigoare a acestor protocoale prescrierea se face de medicul curant pe baza rezumatului caracteristicilor produsului (prospectul) care însoţeşte medicamentul respectiv. Prin urmare, tratarea pacienţilor se poate efectua fără oprelişti şi anterior finalizării elaborării protocoalelor terapeutice de Comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

În privinţa afirmaţiilor conform cărora CNAS ar fi propus includerea în protocoalele terapeutice a unui set de criterii care ar restrânge nejustificat accesul pacienţilor la tratamente şi ar reprezenta o imixtiune în actul medical, menţionăm că propunerile formulate de instituţie, trimise spre analiză Comisiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, se bazează pe ghidurile medicale internaţionale şi vizează oferirea posibilităţii ca un număr cât mai mare de asiguraţi să poată fi incluşi în tratament, în condiţii de eficienţă terapeutică, cu încadrare în limitele bugetare. Medicul curant are atât posibilitatea cât şi responsabilitatea de a stabili schema de tratament optimă pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de particularităţile acestuia, de stadiul bolii şi de comorbidităţi, ţinând cont de protocolul terapeutic specific fiecărui medicament.

În acest context, atragem atenţia că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere, monitorizare şi decontare a medicamentelor care se acordă asiguraţilor pe baza reţetelor eliberate de medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. CNAS are obligaţia de a urmări utilizarea eficientă a Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS), în condiţiile în care în poliartrita reumatoidă şi în spondilita anchilozantă există mai multe terapii cu efect identic, dar cu costuri diferite. Monitorizările de consum al medicamentelor au indicat creşteri nejustificate din cauza schimbărilor multiple de terapie, cu epuizarea variantelor alternative de tratament al pacienţilor într-un interval de sub doi ani, şi în detrimentul cazurilor noi.

Propunerile CNAS de control al schimbărilor de terapie respectă ghidul EULAR (European League Against Rheumatism), utilizat de NICE (National Institute for Health and Care Excellence, Marea Britanie).

Pe plan internaţional, protocoalele terapeutice reprezintă o modalitate larg utilizată de a evita prescrierea nejustificată a medicamentelor scumpe pentru afecţiuni sau stadii de boală în care acestea nu sunt eficiente, iar această limitare nu reprezintă în nici un fel o discriminare.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

„Sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” este neconstitutional

Asistenti Medicali

Vizualizari: 40503

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 alin.(2) și (3) și art.280 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.30 alin.(2) și (3), precum și sintagma 'sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului' din cuprinsul art.280 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că dosarul electronic de sănătate, instituit prin reglementările criticate, cuprinde date personale cu caracter medical, protejate prin art.26 din Constituție. În măsura în care statul a instituit prin lege o măsură în aplicarea dreptului la ocrotirea sănătății persoanei, prevăzut de art.34 din Constituție, tot acestuia îi revine obligația de a proteja și garanta caracterul confidențial al informațiilor medicale prelucrate printr-un act normativ de același nivel. Aceasta întrucât nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislație infralegală, care este caracterizată printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate [a se vedea în acest sens Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, Decizia nr.51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr.61 din 7 februarie 2017]. Or, dispozițiile legale criticate nu reglementează în sine nicio măsură care să poată fi calificată drept garanție a dreptului la viață intimă, familială sau privată, astfel încât Curtea a constatat încălcarea art.26 din Constituție.

Totodată, Curtea a reținut că legislația infralegală adoptată în temeiul textelor legale criticate cuprinde, în realitate, garanțiile asociate art.26 din Constituție. Prin urmare, s-a ajuns la situația în care un act administrativ cu caracter normativ să stabilească aceste garanții, neprevăzute de lege, în condițiile în care legislația secundară trebuia să se limiteze doar la organizarea punerii în executare a acestor garanții. Actul administrativ normativ nu poate, prin conținutul său, să excedeze domeniului organizării executării legii. Printr-un atare procedeu s-ar ajunge la modificarea/ completarea însăși a legii. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Ca-mere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, care a sesizat Curtea Constituțională.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi […]

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților, implementat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu sprijinul Fundației Telekom Romania Fundația Telekom Romania a furnizat […]

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale […]

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Profesiune libera sau persoana vizata?

Noul Regulament European privind Protectia Datelor defineste „datele cu caracter personal” ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificabilă, care poate fi identificată, direct sau indirect, în special […]

Înființarea a opt centre de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, în planul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății are în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]

Tehnologia revoluționează sistemul medical și industria farmaceutică. iCEE.health revine în București, pe 14 iunie.

Lansat acum trei ani ca secțiune dedicată inovației în sănătate la iCEE.fest, iCEE.health reunește întregul ecosistem eHealth – fiind singurul eveniment în inovație în sănătate din Europa care […]

CNAS, ”sistemul informatic este pe deplin operațional”

Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări […]

Reconfirmare privind suspendare a autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon

Ca urmare a solicitării Comisiei Europene privind analiza anumitor aspecte legate de suspendarea autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon (HES), Comitetul EMA de […]

Lista de medicamente compensate și gratuite ar putea fi actualizată trimestrial

Lista cu denumirile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală şi a celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate trebuie actualizate trimestrial susține ministrul […]