CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Pacienti

Vizualizari: 15856

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV devine o prioritate;
  • Dr. Alexandru Rafila, Președinte Societatea Română de Microbiologie: Ne bucurăm că a crescut interesul față de vaccinarea anti-HPV; doar anul trecut, părinții români au depus peste 12.000 de cereri de vaccinare a fetițelor, cereri care nu au fost încă onorate, dar sperăm să fie un bun start în 2018 pentru acestă activitate. Ar fi primul pas necesar pentru un program extins la care sa aibă acces toate fetele eligibile cu vârsta între 11-14 ani.

București, 17.05.2018: Board-ul Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, prin Universitatea din Antwerp, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie, s-a reunit pentru prima oară în România, într-o sesiune de dezbateri și recomandări cu privire la rolul profesioniștilor din domeniul medical în organizarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV și integrarea acestora cu screening-ul cancerului de col uterin și de detecție a infecției cu tipurile oncogene ale HPV. Derulată pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018), întâlnirea celor mai importanți experți internaționali în domeniul prevenției bolilor provocate de HPV a avut o zi dedicată situației din România, la care au participat și autoritățile responsabile din domeniul sănătății publice: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu și Dr. Cora Pop (Secretari de Stat, Ministerul Sănătății), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică).

În prezența autorităților locale și a specialiștilor din domeniul medical, grupul de experți a emis și o serie de recomandări pentru ca România să implementeze un program funcțional de vaccinare anti-HPV. Elaborarea unei politici naționale coerente de prevenire a bolilor provocate de infecțiile cu HPV, care să combine un program național de imunizare a fetițelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani cu programe de screening populațional al cancerului de col uterin și testarea pentru infecțiile cu tipurile oncogene de HPV, este o prioritate pentru România, dată fiind situația extrem de gravă în care se află țara noastră din punctul de vedere al incidenței și mortalității prin cancer de col uterin. De asemenea, conform reprezentanților Board-ului Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, vaccinarea anti-HPV trebuie să fie parte a Calendarului Național de Vaccinare și  comunicată corect populației, punând în lumină rezultatele deosebit de favorabile ale programelor naționale de vaccinare anti-HPV derulate în alte state.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, care a contribuit la  organizarea acestei sesiuni a Boardului Internațional în România, a declarat: „ Femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani din țara noastră sunt cele mai afectate de cancerul de col uterin, aceasta fiind principala cauză de mortalitate prin cancer, în rândul lor. În acest context, există un interes din ce în ce mai mare al părinților români în a-și proteja fetițele de această boală provocată în proporție de 100% de infecțiile cu virusurile HPV. Numai anul trecut au fost înregistrate peste 12.000 de cereri adresate medicilor de familie pentru vaccinarea anti-HPV a fetițelor cu vârsta între 11 și 14 ani, cereri care nu au fost încă soluționate. Sper ca astfel de recomandări fundamentate științific, venite din partea experților internaționali din domeniul luptei împotriva bolilor asociate infecțiilor cu  HPV, vor fi de ajutor în conturarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV”.

 Board-ul Internațional de Prevenire și Control al infecțiilor cu  HPV, grupul internațional de expertiză în domeniul dezvoltării de programe de prevenire a bolilor cauzate de infecțiile cu HPV, s-a reunit pentru prima oară în România, tema întâlnirii fiind axată pe nevoia implicării profesioniștilor din domeniul medical în implementarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV, detecție a infecției și screening pentru cancerul de col uterin. La întâlnirea ce s-a desfășurat pe parcursul a două zile (15-16 mai 2018) au participat experți internaționali de renume precum: Xavier Bosch (Coordonator al Programului de Cercetare a Epidemiologiei în Cancer, Institutul Oncologic Catalan, considerat părintele vaccinării anti-HPV), Alex Vorsters (Coordonator cercetare, Universitatea din Antwerp), Noel Brewer (PHD, Profesor la UNC-Chapel Hill, UNC Lineberger Cancer Prevention and Control), Pierre van Damme (Președinte al Institutului Pentru Vaccinuri și Boli Infecțioase, Universitatea din Antwerp).

La sesiunea dedicată elaborării unor recomandări de politici de prevenție împotriva bolilor provocate de HPV în România au participat reprezentanți ai autorităților centrale și profesioniști cunoscuți din domeniul medical: Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu si Dr. Cora Pop (secretari de stat MS), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică), Prof. dr. Patriciu Achimaș (Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca) Dr. Florian Nicula (Coordonator Unitatea Regională de Screening, Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” Cluj-Napoca), Dr. Gindrovel Dumitra (Coordonatorul Grupului de Vaccinologie, Societatea Națională de Medicina Familiei), Dr. Sandra Alexiu (Societatea Națională de Medicina Familiei), Prof. Dr. Adriana Băban (specializată în Psihologia Sănătății, Medicină Comportamentală & Psihosomatică și Metode de Cercetare Calitativă, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).

HPV - agentul patogen ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții, la nivel global

Infecția cu HPV este frecventă: se estimează că 8 din 10 persoane vor fi infectate în decursul vieții cu cel puțin un tip de HPV. De aceea, HPV a fost etichetat de Asociația Americană de Cercetare a Cancerului drept virusul ce cauzează cancer, provocând 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții la nivel global4.  În fiecare an, în România, 4343 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, în timp ce 1909 pierd lupta cu această boală. Astfel, cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și principala cauză de mortalitate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani[1]. Nu în ultimul rând, alte 500 de cazuri noi de cancer vulvar, vaginal, penian, anal și orofaringian, atribuibile infecției cu HPV, sunt diagnosticate în fiecare an, în România, atât în rândul bărbaților cât și al femeilor[2].

În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării anti-HPV, aceasta și-a dovedit eficiența atât în reducerea prevalenței infecțiilor cu tulpini HPV cu risc oncogen crescut, cât și a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecției cu HPV tip 6/11/16/18 în țări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut și de aproximativ 85% a celor cu risc înalt[3]. Alte studii au scos la lumină rezultate similare în ceea ce privește eficiența vaccinării: în Danemarca, s-a înregistrat o scădere semnificativă de 60% a leziunilor pre-canceroase (atipii celulare) la femeile născute în intervalul 1989 și 1999 care au fost vaccinate, comparativ cu femeile nevaccinate. De asemenea, riscul de a dezvolta CIN 2/3 sau CIN3 a fost redus semnificativ, cu până la 80%[4].  Nu în ultimul rând, Australia, țară ce înregistrează progrese remarcabile în vaccinarea anti-HPV atât a fetițelor, cât și a băieților, a anunțat că preconizează eradicarea aproape în întregime a tuturor cazurilor de cancer de col uterin într-o perioadă de până în 40 de ani[5].

[1] Bruni L, et al., ”ICO Information Centre on HPV and Cancer (HPV Information Centre). Human Papillomavirus and Related Diseases in Romania”. Summary Report 2016-02-26. Data Accesarii: August 2017

[2] Hartwig et al. Infectious Agents and Cancer (2017), Annex Cancer Country Tables

[3] Suzanne M. Garland et al, Impact and Effectiveness of the Quadrivalent Human Papillomavirus Vaccine: A Systematic Review of 10 Years of Real-world Experience, Clinical Infectious Diseases, Volume 63, Issue 4, 15 August 2016, Pages 519–527, https://doi.org/10.1093/cid/ciw354

[4] Baldur-Felskov B et al. J Natl Cancer Inst. 2014;106:djt460.

[5] The Guardian- Australia ould become first country to eradicate cervical cancer, Data accesării: Mai 2018,

https://www.theguardian.com/society/2018/mar/04/australia-could-become-first-country-to-eradicate-cervical-cancer

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

CNAS, ”sistemul informatic este pe deplin operațional”

Pacienti

Vizualizari: 2130

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări de informații din baza de date a PIAS, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Potrivit unui comunicat al CNAS, ”după etapa lucrărilor tehnice de stabilizare a funcţionării PIAS, s-au efectuat activități de analiză, monitorizare, verificare și consolidare a platformei, în conformitate cu cele anunţate în comunicatele anterioare pe aceeaşi temă, constatându-se că la ora actuală sistemul informatic este pe deplin operaţional”.
Potrivit sursei citate, în data de 16 mai s-au înregistrat un total de 1.550.008 conectări la sistemul informatic, numărul de servicii raportate și validate fiind de 766.186. În aceeași zi, numărul de vârf de rețete prescrise pe oră a fost de 31.799, iar numărul de vârf de rețete eliberate pe oră a fost de 24.326, ceea ce se încadrează într-un flux normal de funcţionare a sistemului informatic.
CNAS a anunțat că, pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea Platformei informatice din asigurările de sănătate sunt aplicabile prevederile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 40 – 42 din H.G. 155/2017.

Potrivit anunțului CNAS, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line din data de 7 mai 2018 și până la soluţionarea problemelor platformei informatice vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii mai 2018.
Pentru validarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate/eliberate off-line, CNAS dezactivează următoarele reguli de validare:
a) ”serviciul medical nu a fost raportat on-line în 3 zile lucrătoare” - din data de 7 mai 2018 și până la remedierea PIAS;
b) ”serviciul nu a fost semnat cu cardul” – din data de 10 mai 2018 și până la remedierea PIAS.
„Pentru soluţionarea disfuncţionalităţilor platformei informatice s-a lucrat literalmente non-stop, inclusiv noaptea şi în week-end, efectuându-se operaţiuni complexe de analiză, depanare şi verificare a PIAS. Rămânem în continuare în alertă şi monitorizăm permanent funcţionarea platformei. Totodată, am accelerat demersurile necesare contractării de noi servicii de mentenanţă şi este necesar să ne gândim şi la alte măsuri care să ducă la evitarea unor asemenea incidente în viitor”, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.
Într-un anunț al SIVECO, transmis colaboratorilor săi, ”echipa SIVECO a acceptat la solicitarea Casei să rezolve incidentele apărute la începutul lunii mai în bazele de date Oracle care deservesc sistemele SIUI, SIPE, CEAS – în pofida expirării la 30.03.2018 a contractului respectiv. Intervenția noastră a demarat pe 14.05 ora 8:30 când o echipă de 19 specialiști SIVECO s-a deplasat la sediul CNAS. În cursul zilelor de 14-18 mai echipa SIVECO a lucrat zilnic în două etape:
- pe parcursul zilei (8:30-19:00): monitorizarea bazelor, aplicarea corecțiilor care nu necesită oprirea sistemelor, elaborarea scripturilor pentru perioada de oprire a sistemelor;
- seara și noaptea (19:00-2:00): oprirea sistemelor care accesează bazele de date, rularea scripturilor cu corecții consistente, verificarea bazelor și repornirea tuturor sistemelor”.
Potrivit SIVECO, îmbunătățirile au fost vizibile gradual iar începând cu data de 17.05.2018 ora 02:00, platforma PIAS funcționează la capacitate normală. Totodată, în perioada 18 - 21.05.2018 s-a monitorizat constant platforma PIAS și nu s-au constatat elemente de disfuncționalitate a acesteia.
”Am înaintat conducerii CNAS concluziile noastre dar pe scurt, cauza principală a congestiei apărute pe 3.05.2018 a fost lipsa activităților obligatorii de mentenanță proactivă și de administrare a bazelor de date. Ulterior, congestia a fost agravată de un număr de 18 intervenții asupra bazelor de date făcute de persoane fără cunoștințe aprofundate despre sistemele care alcătuiesc PIAS, ajungându-se la desincronizări între aplicații, desincronizări între noduri ale aceleiași baze, riscuri de pierdere de date și de disfuncționalități majore.
În prezent bazele de date funcționează la parametri normali, iar echipa SIVECO care a realizat intervenția și-a încheiat misiunea. Ne bucurăm că am reușit această operație complexă”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Bilete de trimitere, rețete, concedii medicale și de la medicii care nu au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate

Pacienti

Vizualizari: 698

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pacienții asigurați vor putea beneficia de bilete de trimitere gratuite pentru consultații de specialitate și paraclinice, concediu medical și rețetă compensată sau gratuită și în cazul prezentării la medicul specialist care nu are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, potrivit unui proiect privind modificarea Legii 95/2006, adoptată de Camera Deputaților, for decizional, în ședința din data de 16 mai 2018.
Potrivit Expunerii de motive a proiectului adoptat, se va introduce un nou articol în Legea 95/2006 prin care Casele Județene de Asigurări de Sănătate ”vor fi obligate să ofere posibilitatea contractării cel puțin a acestui pachet de servicii tinerilor medici specialiști și celorlalți medici rămași în țară. Totodată, va avea ca efect și menținerea medicilor specialiști în țară, cât și a celor confirmați în specialitate prin oferirea posibilității de a solicita dreptul eliberăriibiletelor de trimitere gratuite, concediilor medicale și rețetelor compensate sau gratuite chiar dacă nu doresc să intre în relații contractuale pentru consultări medicale de specialitate cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate sau, cum se întâmplă deseori, nici nu sunt acceptați de comisiile paritare pentru contractare”.
Modificarea Legii Sănătății va facilita și înființarea de noi cabinete medicale ambulatorii de specialitate și menținerea celor existente deoarece pacientul ”nu va mai trebui să se deplaseze din nou la medicul de familie pentru transcrierea rețetei simple în rețetă compensată sau să obțină un nou bilet de trimitere la un alt medic specialist” .
Totodată, medicul specialist tânăr, proaspăt confirmat prin Ordin Ministerial și nu numai, dornic și capabil să deschidă și să doteze un cabinet medical de specialitate, poate să presteze servicii ambulatorii de specialitate cu finanțare ”out-of-pocket”, dar nu se va confrunta cu lipsa posibilității de contractare a celor trei servicii enunțate și cu lipsa posibilității de a putea asigura pacienților săi dreptul cuvenit”, se mai arată în Expunerea de motive.
Mai mult, prin această modificare se va contribui la ”maturizarea pieței serviciilor medicale ambulatorii, atât prin decongestionarea cabinetelor de medicină de familie, cât și prin decongestionarea cabinetelor ambulatorii integrate ale spitalelor.
”Prin aprobarea acestei modificări legislative creăm posibilitatea legală ca fiecare asigurat să primească de acum încolo, și după ora 3-4 când medicul de familie nu mai este la servici, rețetă compensată , bilete gratuite de trimitere și concedii medicale. Este un lucru important pentru că acel pacient se duce după masa cu copilul la medic la privat și scoate din buzunar 100 lei pentru consultație și este asigurat, nemaivorbind de copil. De acum incolo, dacă modificarea legislativă va apărea în Monitorul Oficial o să aibă posibilitatea să primească aceste drepturi.
Dacă un medic tânăr, astăzi termină specialitatea, are în principiu trei posibilități: pleacă din țară, în a doua zi, se angajează la un spital, și nu prea se întâmplă acest lucru, sau rămâne fără serviciu. Prin această modificare o să aibă posibilitatea să se gândească să își deschidă în cartiere cabinete particulare până ce își vor găsi un loc în sistemul nostru sanitar și să deservească pacienții de la diagnostic până la tratament și controale astfel asigurând pacientului asigurat toate posibilitățile care îi revin conform legii”, a declarat dr. Vass Levente, deputat UDMR, și inițiator al proiectului de modificare a Legii 95/2006, în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul adoptat de Camera Deputaților urmează să fie promulgat de președinte.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Poziția EMA privind riscurile asociate cu utilizarea unui medicamentul indicat în tratamentul sclerozei multiple

Autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentului Zinbryta a fost retrasă, iar medicamentul indicat în tratamentul sclerozei multiple a fost retras din circuitul terapeutic după reconfirmarea faptului că […]

Lista de medicamente compensate și gratuite ar putea fi actualizată trimestrial

Lista cu denumirile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală şi a celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate trebuie actualizate trimestrial susține ministrul […]

Studiu: Obezitatea crește riscul de cancer la tinerii cu vârste între 20 și 44 de ani

19 mai – Ziua Europeană a Obezității. Un studiu publicat de Asociația Europeană de Studiu al Obezității asociază epidemia de obezitate cu apariția cancerului la adulții tineri, cu […]

Tu ştii de ce suferă dinţii tăi? Parodontoza: Prevenire, manifestare şi tratare

Un zâmbet larg nu arată doar fericirea, ci şi starea de sănătate a dinţilor tăi. Dar tu? Eşti pregătit să zâmbeşti? Boala parodontală este o afecțiune cronică a […]

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe […]

Cancerul de col uterin, o provocare în România anului 2018

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, în anul 2012 au […]

Ziua comunității gluten free

Ziua Mondială a Bolii Celiace este marcată de Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) prin lansarea unei campanii de conștientizare cu scopul de a atrage atenția asupra […]

Studiu: Românii au auzit de Boala Parkinson, dar majoritatea nu au fost niciodată la un consult neurologic

9 din 10 români au auzit de Boala Parkinson și 8 din 10 au identificat tremorul ca simptom al acestei afecțiuni. Doar o mică parte dintre respondenți au […]

Producătorii de medicamente cer salvarea medicamentelor ieftine

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice  (APMGR) și Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) cer Ministerului Sănătăţii și Ministerului Finanțelor Publice măsuri imediate pentru reducerea impactului catastrofal […]

Cursuri GDPR pentru angajatii din sistemul sanitar

  Ce trebuie sa stim despre GDPR ? Incepand cu 25 mai 2018 intra in vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), care spune […]

GlaxoSmithKline continuă să fie alături de pacienți de Ziua Mondială a Lupusului

În România, aproximativ 8.000 de persoane suferă de Lupus, iar la nivel internaţional această boală afectează 5 milioane de oameni[1]; 9 din 10 pacienţi sunt femei tinere active[2]; […]

Dans în sala de operații a Spitalului Județean Covasna

Un videoclip inedit postat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina de Facebook a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe a adunat în doar patru zile peste 45.000 de vizualizări. […]

Campanie pentru depistarea cancerului de intestin gros

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a lansat o campanie pentru depistarea cancerului de intestin gros, prin care vor fi oferite 500 de teste hemocult în mod gratuit, potrivit […]

Plan de prevenție personalizat pentru femeile din România care prezintă risc pentru a dezvolta cancer ovarian

Femeile din România care prezintă factori de risc pentru a dezvolta cancer ovarian vor beneficia de un plan de prevenție personalizat, realizat cu ajutorul Coaliției Internaționale de Luptă […]

5 tips & tricks pentru a reveni in forma pentru vara

In fiecare an, in aceasta perioada, salile de fitness sunt pline de noi membri care doresc sa obtina corpul „gata pentru plaja” la timp pentru vara. Vizitam zilnic […]

Maratonul de Sănătate Secom® ajunge pe 12 mai la Timișoara

Maratonul de Sănătate Secom® ajunge la Timișoara cu o nouă ediție ce va avea loc pe 12 mai 2018. Oana Moraru, consultant educațional cu experiență de 20 de […]

A FI SAU A NU FI INTERCONECTAT ONLINE LA … SĂNĂTATE

În ultima decadă a crescut îngrijorător de mult frecvența afecțiunilor acute și cronice legate de stilul de viață necorespunzător, alimentația excesivă și neregulată, lipsa de activitate fizică sau […]

Sprijin financiar pentru cuplurile infertile pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a finalizat regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti pentru efectuarea procedurii de […]

Versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a lansat o versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor, supus consultării publice timp de șase luni, potrivit unui comunicat […]

Ministrul Sănătății consideră necesară modificarea Ordinului de reglementare a decontării tratamentelor în străinătate

Este necesară o modificare a Ordinului ce reglementează modul de decontare a tratamentelor în străinătate, dar și o reorganizare a Agenției Naționale de Transplant, a precizat ministrul Sănătății, […]