Decizie definitivă a instanței privind Carta UMF Târgu-Mureș

Academic

Vizualizari: 1175

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Solicitarea de anulare a Cartei Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș inițiată de Asociația Maghiară pentru Pregătire Medicală și Farmaceutică, alături de alte organizații civice și politice a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel.

”Prin Decizia Curții de Apel din Târgu-Mureșnr. 2350, pronunțată în data de 23.04.2014,  a fost respins recursul intentat de Asociația Maghiară pentru Pregătire Medicală și Farmaceutică, alături de alte organizații civice și politice, împotriva sentinței pronunțată în prima instanță de Tribunalul Mureș care a avut ca pârât Universitatea de Medicina și Farmacie din Târgu-Mureș. Demersul juridic inițiat de asociație a avut ca obiect solicitarea de anulare a Cartei Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș pe motiv că nu sunt respectate prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011 în ceea ce privește modul de organizare a învățământului în limba maghiară”, se arată în comunicatul de presă transmis de UMF Târgu-Mureș.

Decizia are caracter definitiv și irevocabil și completează deciziile din celelalte procese în care UMF Târgu-Mureș a avut câștig de cauză: decizia definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție privitoare la anularea H.G. nr. 230/2012 (înființarea Facultății în limba maghiară la UMF Târgu-Mureș), precum și decizia definitivă și irevocabilă a Înaltei Curti de Casație și Justiție prin care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a fost obligat să emită aviz favorabil de legalitate asupra Cartei UMF Târgu-Mureș. Totodată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin decizia sa din 16.10.2013 s-a pronunțat în sensul ca actualul mod de desfășurare a stagiilor clinice nu constituie un act de discriminare față de studenții maghiari.

 

Apel către profesorii de la linia maghiară

Deciziile judecătorești confirmă faptul că prevederile Cartei UMF Târgu-Mureș, dar și activitățile specifice învățământului medico-farmaceutic în limba maghiară se desfășoară în deplină legalitate.

”Conducerea UMF Târgu-Mureș consideră că recentele decizii ale conducerii liniei maghiare de retragere din funcțiile de conducere a unor reprezentanți și de boicotare a structurilor de conducere colective nu pot fi considerate un protest împotriva nerespectării legii ci doar față de neîndeplinirea totală a unor deziderate specifice.

Având în vedere faptul că în perioada următoare se vor lua decizii importante pentru organizarea anului universitar 2014/2015 solicităm reprezentanților liniei maghiare să revina asupra deciziei luate și să își continue activitatea în funcțiile în care au fost numiți sau aleși pentru implicarea activă în luarea acestor decizii care privesc și funcționarea liniei maghiare”, a anunțat conducerea UMF Târgu-Mureș.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

UMF Iaşi, singura instituţie de învăţământ medical din România în clasamentul Times Higher Education (THE) Emerging Economies University Rankings 2018

Academic

Vizualizari: 4472

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi (UMF Iaşi) este singura instituţie de învăţământ medical din România cotată în topul realizat de Times Higher Education (THE) Emerging Economies University Rankings 2018, dat publicităţii pe 9 mai 2018.

Din România, 5 universităţi au intrat în acest top al primelor 378 de instituţii de învăţământ superior din cele 42 ţări cu economie emergentă care au intrat în analiză: Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj - Napoca (162), Universitatea de Vest Timişoara (201-250), Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi (251-300), Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi (251-300) şi Universitatea Bucureşti (251-300).

Clasamentul este realizat pentru 50 de state considerate economii emergente (avansate, secundare sau "economii de frontieră") de Financial Times Stock Exchange (FTSE) printre care se numără: Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Cehia, China, Estonia, Grecia, India, Malaezia, Mexic, Polonia, Rusia, Ungaria, Tailanda, Taiwan, Turcia etc.

Primele poziţii în acest clasament sunt ocupate de universităţi din China, pe primele două locuri situându-se Peking University şi Tsinghua University iar pe locul trei este Lomonosov State University din Moscova.

"Includerea Universităţii dvs. în clasamentul Times Higher Education (THE) Emerging Economies University Rankings este o realizare semnificativă, ceea ce înseamnă că vă aflaţi printre primele 378 de universităţi din cele 42 de ţări incluse în analiză. Am analizat universităţile din cele 50 de state considerate economii emergente (avansate şi secundare) sau "economii de frontieră" de FTSE. Dar instituţiile din doar 42 de state au intrat în topul final 378. Deci, locul instituţiei dvs. în clasamentul celor mai bune universităţi de cercetare avansată din rândul ţărilor cu economie emergentă este o realizare semnificativă." au precizat reprezentanţii Times Higher Education în scrisoarea trimisă prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi.

La indicatorul vizibilitatea academică la nivel internaţional, UMF Iaşi se situează, şi în acest clasament, pe primul loc în ţară şi pe locul 42 între cele 378 de universităţi analizate în clasamentul Times Higher Education (THE) Emerging Economies University Rankings 2018.

"Prin evaluările făcute de Times Higher Education ne cunoaştem locul pe care îl ocupăm la nivel european şi mondial. Un motiv de mândrie este faptul că suntem singura universitate de medicină şi farmacie din ţară care este clasată în acest sistem. Al doilea motiv de mândrie este că la indicatorul vizibilitatea academică la nivel internaţional, UMF Iaşi se situează pe primul loc în ţară şi pe locul 42 între universităţile analizate în clasamentul Times Higher Education Emerging Economies University Rankings. Iar faptul că reputaţia universităţii e internaţională este confirmat şi de numărul studenţilor străini, la Universitatea noastră studiind, în acest an universitar, 2600 de studenţi din 50 state ale lumii." a declarat prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Clasamentul utilizează aceiaşi 13 indicatori riguroşi de performanţă ca şi Times Higher Education World University Ranking, examinând punctele forte ale fiecărei universităţi conform misiunilor principale asumate: predare, cercetare, transfer de cunoştinţe şi perspective internaţionale. Metodologia a fost însă recalibrată cu atenţie pentru a reflecta mai bine caracteristicile şi priorităţile de dezvoltare ale universităţilor din economiile emergente. Se acordă o mai mare importanţă, de exemplu, legăturilor cu mediul socio-economic ale universităţii şi perspectivelor internaţionale.

Sursa: https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/2018/emerging-economies-university-rankings#!/page/0/length/25/sort_by/rank/sort_order/asc/cols/stats

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Fuziune UMF Tîrgu-Mureș cu UPM Tîrgu-Mureș

Academic

Vizualizari: 7770

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Senatele Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și a Universității “Petru Maior” din Tîrgu Mureș, în ședințele din 18.04.2018 au decis fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș cu Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș prin absorbția Universității “Petru Maior” din Tîrgu Mureș de către Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.

În urma fuziunii, Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș îşi păstrează integral statutul de instituţie de învăţământ superior acreditată, codul fiscal şi adresa juridică şi fiscală precum şi toate celelalte elemente şi atribute specifice, inclusiv caracterul său multicultural, așa cum este prevăzut în Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și își va modifica denumirea din Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș în Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș.

Deciziile celor două senate vor fi transmise Ministerului Educației Naționale în vederea realizării demersurile legislative necesare finalizării acestui proces.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Educație universitară de top la UMF Tîrgu-Mureș

Studenți – viitori medici, farmaciști și stomatologi mai bine pregătiți, atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere practic, buni comunicatori în relația cu […]

Proiectele UMF Tîrgu Mureș dedicate Centenarului României, prezentate Președintelui Klaus Iohannis

O delegație a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, formată din conducerea UMF, cadre didactice și studenți, a participat joi, 15 martie 2018, la invitația […]

Pregătire sportivă pentru candidații la Medicină Militară, în premieră la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș introduce, în premieră, activități de pregătire sportivă dedicate candidaților care vor susține admiterea la programul de studiu Medicină Militară […]

Suplimentare de locuri la Medicină Militară. Pașii pentru a deveni student

Biroul Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Mureș anunță calendarul de admitere la Medicină Militară, pentru anul universitar 2018-2019, la Catedra de Pregătire Medico-Militară de la Universitatea […]

Early admission la UMF Tîrgu Mureș – al treilea an de funcționare a unui sistem de admitere pentru studenții internaționali, unic la nivel național

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș anunță candidații străini că a fost publicat calendarul de desfășurare a admiterii, sesiunea martie-aprilie 2018, la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară.

Vizita ambasadorului Belarus la UMF Tîrgu Mureș

Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei M. Grinkevich, și conducerea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, au purtat discuții vineri, 19 ianuarie 2018, […]

Consulul Germaniei la Sibiu, în vizită la UMF Tîrgu Mureș

Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Excelența Sa, dl. Hans E. Tischler, s-a aflat marți, 16 ianuarie 2018, în vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din […]

Centrul de Simulare și Abilități Practice al UMF, primul centru din România acreditat internațional

Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș a fost acreditat, în luna decembrie 2017, de către Comitetul de Acreditare Instituțională […]

Schimbări în conducerea Ligii Studenților din Tîrgu Mureș

Anul 2018 a debutat cu schimbări în conducerea Ligii Studenților din Tîrgu Mureș. Începând din această lună, Raluca Niculescu ocupă funcția de președinte al Ligii Studenților, după ce […]

Delegație universitară din Turcia, în vizită la UMF Tîrgu-Mureș

O delegație de la Universitatea Çukurova din Adana, Turcia, formată din profesor dr. Mustafa Kibar, Rectorul Universității, profesor dr. Harun Arıkan, Directorul Departamentului de Relații Internaționale, și prof. […]

Ziua Mondială a Diabetului marcată de studenții UMF Tîrgu-Mureș

Studenții Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș marchează Ziua Mondială a Diabetului marți, 14 noiembrie, printr-o serie de activități, cum ar fi: campanie de testare […]

Legea Dieteticianului există, Normele de aplicare pierdute pe parcursul legislativ

Deși de la 1 ianuarie 2018 ar trebui să intre în vigoare Normele de aplicare a Legii Dieteticianului acestea încă nu sunt aprobate și sunt blocate în parcursul […]

Caravana UMF Tîrgu-Mureș la liceele din țară

Caravana Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu-Mureș a pornit din nou la drum și va ajunge, în perioada octombrie – noiembrie 2017, la zeci de licee din […]

Centru de perfecționare pentru obținerea de grade didactice din învățământul preuniversitar la UMF Tîrgu-Mureș

La Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș va funcționa Centru de perfecționare pentru obținerea de grade didactice din învățământul preuniversitar .Ministerul Educației Naționale a acordat Universității de […]

Curs intensiv „Medical Publishing and Methodology of Research” la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, împreună cu Universitatea de Studii „Aldo Moro” din Bari, Italia, și RECIF, organizează primul curs intensiv „Medical Publishing and […]

Start la înscrieri pentru admiterea la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în data de 14 septembrie 2017, examenul de admitere pentru ocuparea locurilor cu taxă la programele de studii […]

Creștere a numărului de studenți străini la UMF Tîrgu-Mureș

Peste 400 de persoane, din străinătate, au aplicat la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie […]

Un nou examen de admitere la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează un nou examen de admitere, pe data de 14 septembrie, pentru ocuparea locurilor cu taxă la programele de […]

Admitere dificilă la UMF Tîrgu-Mureș, concurență acerbă pentru un loc la medicină

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat rezultatele examenului de admitere, sesiunea iulie 2017, pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea […]

Șef de promoție la Medicină: Sistemul de învățământ medical austriac, exemplu pentru România

Posibilitatea de a studia în afara țării pentru o anumită perioadă de timp, prin intermediul burselor, poate fi o adevărată provocare dar și o experiență plăcută și deosebit […]