Loading Evenimente
  • This eveniment has passed.
Cost:

Tratamentul actual al tumorilor solide

EVENIMENT CREDITAT PENTRU MEDICI CU 14 EMC

DECIZIE ORGANIZATORICĂ: taxe neschimbate până în ziua începerii evenimentului.

În conformitate cu tradiția încetățenită în Institutul Oncologic Prof.dr. Alex.Trestioreanu, organizăm conferința Tratamentul actual al tumorilor solide – Zilele Medicale și Științifice ale IOB

La acest eveniment științific se vor prezenta rezultatele obținute de secțiile și laboratoarele din institut în aplicarea și dezvoltarea protocoalelor terapeutice pentru diverse forme de cancer, protocoale care vor fi actualizate pe baza ultimelor noutăți în domeniul oncologic.

O componentă semnificativă a manifestării va fi prezentarea rezultatelor studiilor clinice și experimentale realizate în IOB, multe dintre acestea făcând obiectul unor contracte de cercetare naționale și internaționale.

Similar tradiției din anii anteriori, conferința va include o secțiune dedicată asistenților medicali, în care aceștia vor avea oportunitatea de a trece în revistă rezultatele proprii și, mai ales, a problemelor specifice cu care se întâlnesc în activitatea de zi cu zi, ca și a unor căi de rezolvare a acestor probleme.

Adițional conferinței, vor fi realizate cursuri de formare adresate medicilor rezidenți, cursuri în cadrul cărora lectori din tară și din străinătate, cu o bogată experiență didactică și profesională, vor detalia cele mai noi aspecte legate de boala canceroasă.

Pe această cale, invităm medicii, cercetătorii, asistenții medicali și alte cadre de specialitate, din celelalte institute / centre regionale / spitale de profil / unități de cercetare si universități din Romania să ni se alăture, ca împreună să realizăm un schimb de experiență cât mai extins și să identificăm noi posibilități de tratament, de prevenție, de direcții de cercetare în acest domeniu cu profunde implicații nu numai pe plan medical, dar și al cunoașterii științifice, al relațiilor inter-umane și nu în ultimă instanță, sociale și economice-financiare.

La conferință vor fi invitate personalități din unități de prestigiu de tratament și cercetare în cancer din străinătate, pentru a avea o privire de ansamblu asupra modalităților terapeutice existente la ora actuală în lume.

Manifestarea va avea loc la Hotelul Ramada-Parc din București, în perioada 18 – 20 Mai 2017.

Președinte Comitet de organizare
Dr. Lidia-Anca KAJANTO – Manager IOB

 

Detalii

Începere:
mai 18
Finalizare:
mai 20
Website:
https://www.versamedia.ro/zilele-medicale-si-stiintifice-ale-iob-2017

Locaţie

Hotel Ramada Parc
bucuresti, Romania + Harta Google

Organizator

MedicHub