Fraudă la nivel înalt în sistemul de sănătate

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 7093

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea

  • președintelui CNAS, Marian Burcea cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconstituire a unui grup infracțional organizat; folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, Ovidiu Munteanu cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconstituire a unui grup infracțional organizat; abuz în serviciu; abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal
  • director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B Ion-Răzvan Geambașu cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconstituire a unui grup infracțional organizat; abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; abuz în serviciu; folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale)
  • președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, Lucian Vasile Bara, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconstituire a unui grup infracțional organizat; abuz în serviciu; abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • managerul Direcției Control a C.A.S.M.B Ion Ovidiu Mihăescu cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • șeful Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, Alin Sergiu Costache, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconstituire a unui grup infracțional organizat; complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • funcționare din cadrul C.A.S.M.B, Rodica Gabriela Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare cercetate pentrucomplicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale); constituire a unui grup infracțional organizat; fals informatic, în formă continuată; permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale)
  • Nicolae-Sergiu Ciobanu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale); instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • Irina-Adelina Geambașu- asociat și administrator al unei societăți comerciale, cercetată pentruinstigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale)
  • Răzvan-Mihai Mischie- reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),
  • MariaCostică- reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale)
  • Cristina Manta- avocat în Baroul București, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat prin care, sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB).

 

”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, activități pentru care s-a dispus reținerea, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro)”, potrivit informării DNA.

”În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Eliminarea eliberarii fractionate de medicamente anuntata din 2019

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 12862

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Organizatia de serializare a medicamentului a anutat, vineri, lansarea sistemului national de verificare a medicamentelor, pentru a-i proteja astfel pe pacienti de riscul de a cumpara produse contrafacute. Sistemul vine însa la pachet cu eliminarea fractiilor din cutiile de medicamente.

Procesul de implementare a sistemului se va întinde pe durata unui an, urmând ca acesta sa devina operational într-un an, la 9 februarie 2019, conform legislatiei europene.

Presedintele OSMR, Dan Zaharescu, a explicat ca fiecare cutie cu medicamente va avea un cod unic.

"În clipa în care medicamentul va fi eliberat farmacistul va verifica seria medicamentului. Daca medicamentul este valid, va putea fi eliberat, iar daca se constata ca o cutie este contrafacuta, ea fi pusa în carantina si se vor lansa niste alerte la structurile responsabile de siguranta circulatiei medicamentelor si se vor face investigatiile necesare. Exista si în prezent sisteme de trasabilitate si de verificare a medicamentelor, dar nu atât de precise cum vor fi cele care vor intra în vigoare", a spus Zaharescu.

Pe de alta parte, presedintele OSMR a punctat ca nu vor mai putea fi eliberate fractii din cutiile de medicamente, România fiind o exceptie cu aceasta practica în farmacii.

"Aceasta este situatia normala. Nicaieri în tarile UE nu se accepta o asemenea procedura. Noi facem o exceptie.(...) Autoritatile împreuna cu producatorii vor trebui sa gaseasca solutii pentru ca procedurile care vor fi puse în practica sa nu îi afecteze pe pacienti", a spus Zaharescu. Potrivit lui Zaharescu, investitiile pentru producatori vor fi semnificative în liniile de ambalare.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Valoarea OTC-urilor, a suplimentelor şi dispozitivelor medicale a depăşit 3,1 miliarde lei, în 2017

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 7112

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Piaţa din România a medicamentelor fără prescripţie medicală, a suplimentelor alimentare şi dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală (OTC) a atins, în 2017, o valoare de 3,104 miliarde de lei, în creştere cu 18,8% faţă de anul precedent, arată datele unui raport de specialitate. La nivelul ultimului trimestru din 2017, piaţa de produse OTC a consemnat un salt de 14,8%, până la 858 de milioane de lei, raportat la anul 2016.

Potrivit raportului întocmit de compania de cercetare de piaţă Cegedimprodusele care au dominat anul trecut au fost cele din categoria Lifestyle OTC, cu vânzări totale de 689,5 milioane de lei, respectiv o cotă de piaţă de 22,2%, urmate de cele din categoriile răceală, gripă şi alergii (666,3 milioane de lei în volume de vânzări şi cotă de piaţă de 21,5%) şi de produsele cu indicaţie în afecţiunile gastrointestinale, care au înregistrat vânzări de 615,6 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 19,8%.

Pe de altă parte, categoria de produse dermatologice a înregistrat cea mai mică creştere în 2017, cu vânzări totale de 248,6 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 8%.

Totodată, în ultimul trimestru al anului trecut, la nivel de volum de vânzări şi cotă de piaţă, clasamentul este condus de categoriile răceală, gripă şi alergii, cu vânzări de 211,2 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 24,6%, urmată de Lifestyle OTC – cu vânzări de 180,9 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 21,1%. La polul opus, se situează categoria de produse dermatologice, cu o scădere faţă de T3 din 2017, de la 77,1 milioane de lei în vânzări şi cotă de piaţă de 10,4%, la vânzări de 57 milioane de lei şi 6,6% cotă de piaţă. AGERPRES

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

România a intrat în linie dreaptă în procesul de implementare a Sistemului European de Verificare a Medicamentelor

„Astăzi a fost demarat oficial și în România procesul de implementare a Sistemului European de Verificare a Medicamentelor, sistem care va deveni operațional în toate țările UE începând […]

S-a adoptat Legea Prevenirii

Legea prevenirii (cunoscută inițial ca Legea prevenției) a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2018, însă aceasta se aplică efectiv de luni 5 februarie 2018, după […]

Cursuri online pentru asistenti medicali si asistenti farmacisti din judetul Mures

Incepand cu 1 februarie 2018,  toti membrii OAMGMAMR Filiala Mures ( asistenti medicali, asistenti farmacisti) au posibilitatea de a se inscrie la cursurile online creditate fiecare cu 15 […]

Cursuri GDPR pentru medicii si farmacistii din Mures, Harghita si Covasna

Incepand cu 25 mai 2018 intra in vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), care spune in principiu ca informatiile pe care le detineti […]

Scurt bilanţ al mandatului preşedintelui CNAS Laurenţiu Mihai

Preşedintele CNAS Laurenţiu Mihai îşi încheie astăzi mandatul, lăsând în urmă un proiect de Contract-Cadru care va îmbunătăţi semnificativ accesul asiguraţilor la servicii şi investigaţii medicale şi va […]

Obiectivele noului ministru al Sanatatii, Sorina Pintea

Noul ministru al Sanatatii, Sorina Pintea, a afirmat marti, intr-o conferinta de presa, ca obiectivele principale ale mandatului sau sunt legate, in acest moment, de realizarea spitalelor regionale si […]

Șef nou la CNAS! Cine preia Casa Națională de Asigurări de Sănătate?

Laurenţiu-Teodor Mihai va fi eliberat la cerere, la data de 1 februarie, din funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări […]

12 ianuarie: s-a schimbat legea pentru obţinerea concediilor medicale

Prin aparitie in Monitorul Oficial din 12 ianuarie 2018 a ORDINULUI Nr. 15/2018/1311/2017 din 5 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 […]

Alexandru Rafila: Cea mai utilă metodă de prevenire a gripei rămâne vaccinarea

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat marţi pentru AGERPRES că cea mai utilă metodă de prevenire a gripei este vaccinarea şi a susţinut că circulaţia […]

Noutatile Contractului-Cadru pe anul 2018

Varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul […]

Ce trebuie sa stim despre primele semne ale leucemiei

O stare de slăbiciune inexplicabilă, respirație dificilă, transpirații nocturne, fața palidă, febra care nu scade nici cu antibiotice, ganglionii limfatici măriți, anomalii ale gingiilor – suficiente motive pentru […]

3 din 4 farmacii din Romania ar putea intra in insolventa

Domeniul farmaceutic este domeniul care a înregistrat cea mai mare creștere a veniturilor în anul 2016 comparativ cu anul 2015 în cazul în care excludem comerțul, arată cel […]

Medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare modificată se retrag de pe piață

Grupul de coordonare pentru procedurile de recunoaștere mutuală și descentralizată – Uman (Co-ordination Group for Mutual Recognition and Decentralised Procedures – Human = CMDh)a confirmat recomandare de suspendare […]

Propunerile CNAS pentru soluționarea problemelor din sistemul de asigurări de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să soluționeze problemele semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul […]

De ce nu vorbim deschis despre dificultatea de inghitire a medicamentelor ?

Dificultatea de inghitire a medicamentelor (DIM) apare datorita polimedicatiei, datorita medicamentelor de dimensiuni mari si forme diferite, tabletelor spongioase sau higroscopice, astfel ca administrarea pe cale orala a […]

Din 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de CAS

Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda […]

ANMDM anunță un furt de medicamente

Prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul institutiei, Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale anunta ca in data de 14.12.2017 a avut loc un furt de […]

Plicul la medic, inclus în lege, ca donație sau plată către spital

Conform Legestart.ro, un proiect legislativ depus la Senat prevede ca pacienții să poată face donații sau plăți suplimentare către spitale, pentru a se evita „cadourile” care constau – de cele […]

Aspecte legate de acreditarea farmaciei în viziunea ANMCS

  Pentru contractarea din anul 2018 cu CNAS nu sunt este necesară dovada înscrierii pe site-ul Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii Spitalelor potrivit unui anunţ al Federaţiei […]

Reevaluare a unui medicament indicat în tratamentul fibromului uterin

Agenţia Europeană a Medicamentului a declanşat acţiunea de reevaluare a medicamentului Esmya (acetat de ulipristal), indicat în tratamentul fibromului uterin, potrivit anunţului tradus şi postat pe site-ul Agenţiei […]