Medicina sexualității încă un subiect tabu în România

Comunicate

Vizualizari: 2046

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Educația medicală tradițională nu pregătește medicii pentru a discuta despre sexualitate în mod clar și deschis cu pacienții lor, este unul dintre aspectele punctate în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, eveniment ce a a avut loc în perioada 27-29 octombrie 2017 la Poiana Brașov.

Evenimentul a reunit peste 150 de specialiști în medicina sexualității, respectiv urologi, ginecologi, dermato-venerologi, endocrinologi, medici de familie și psihologi din întreaga țară.

„Noi, Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR)  încercăm de 17 ani să dezvoltăm acest subiect-din păcate-încă tabu în România. Și facem acest lucru adresându-ne în primul rând medicilor și psihologilor. Dacă în cazul pacienților există o reticiență de a merge la medic sau psiholog pentru aceste probleme și în cazul medicilor putem spune că există probleme în a aborda această temă. Educația medicală din 2017 în România nu pregătește medicii cum să comunice cu pacientul despre aceste subiecte de medicina sexualității. Există cursuri, există un certificat european ESSM și există medici în România care să facă acest lucru. Din pacate nu sunt suficienți”, a declarat  dr. Cătălin Belinski, preşedintele AMSR.

Cea de-a XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității a adus în dezbatere teme de interes privind medicina sexualității, programul științific trecând în revistă aspecte importante ale activității profesioniștilor în probleme de sexualitate din țara noastră. Subiectele au fost abordate atât din punct de vedere al specialiștilor în sexologie, dar și în colaborare cu medici din alte specialități.

În societatea românească există încă bariere psihologice în ceea ce privește discutarea problemelor sexuale. Iar acest lucru este valabil atât pentru pacient, cât și pentru medic. În acest caz nevoia de dialog și educație este esențială. Aceasta a fost ideea susținută de specialiștii prezenți la cea de-a XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, al cărui președinte a fost dr. Radu Mihalca.

„Există bariere psihologice în ceea ce privește discutarea problemelor sexuale. Totodată, pacientul nu are certitudinea păstrării confidențialității celor discutate. Mai poate fi și neîncredere în ceea ce privește înțelegerea problemei de către medic. Pe de altă parte, medicii sunt experți în adresarea întrebărilor „tehnice” pentru screeningul bolilor cu transmitere sexuală, cum ar fi hepatita și HIV”.

Atunci când vine vorba însă de investigarea gradului de satisfacție sexuală în rândul pacienților și a partenerelor lor, numeroși clinicieni sunt mai puțin experimentați. „Educația medicală tradițională nu pregătește medicii pentru a discuta despre sexualitate în mod clar și deschis cu pacienții lor. Prin urmare, medicii nu inițiază în mod curent discuții referitoare la disfuncția erectilă  sau la eventualele probleme de cuplu, intimitatea și sănătatea sexuală în ansamblu” a subliniat dr. Cătălin Belinski

Deși este mai mereu prezentă în reclamele publicitare, la știri sau în filme, sexualitatea este unul dintre subiectele puțin discutate în România, pacienții cu disfuncții sexuale ajungând să se adreseaze specialistului în mult prea puține cazuri, sau în stadii avansate ale bolii.

„Fie că vorbim despre scăderea libidoului sau despre alterarea activității sexuale în sine, din sentiment de pudoare prost înțeles, aceste situații nu sunt reclamate în mod spontan decât într-un număr mic de cazuri”, a subliniatprof. dr. Mirela Manea  care a susținut în cadrul evenimentului o prezentare interesantă pe tema „Viața în depresie”.

Informarea corectă privind rezolvarea și tratarea problemelor legate de sexualitate a fost de asemenea unul dintre subiectele asupra cărora specialiștii prezenți la eveniment au atras atenția.  Informațiile găsite pe internet sau primite de la prieteni fac de multe ori ca pacientul să ajungă mult prea târziu la specialist.

„Nu întotdeauna pe internet găsești informația de care ai nevoie. Pe internet găsești mai de grabă informații comerciale, ceea ce de multe ori dezinformează pacienții. Ei vin în cabinet cu idei preconcepute, vin de multe ori încercând să ne influențeze în orientarea terapeutică, ceea ce de multe ori nu face bine”, a declarat dr. Vasile Coca în cadrul evenimentului.

„Poți să cauți și să găsești informații utile de pe internet doar într-un domeniu pe care îl cunoști, acolo unde poți să distingi care este informația de calitate, specializată și care nu. Din păcate prea puțini specialști sunt online. Problema cea mai mare care apare la pacientul cu disfuncții erectile este că el ajunge foarte târziu la medic. Din punctul acesta de vedere internetul poate să facă rău, poate să întârzie diagnosticul, prezentarea la medic și implicit diagnosticul”, a subliniat dr. Cătălin Belinski.

O altă problemă semnalată de specialiștii prezenți la eveniment a fost aceea a lipsei de informare a pacientului care nu știe cui să se adreseze în cazul unor probleme cauzate de disfuncțiile sexuale. Mulți ajung în cabinetului medicului ginecolog sau urolog cu probleme ce țin de sexualitate sau infertilitate.

Pacientii vin la urolog pentru a primi sfaturi de sexologie și au pretenția să plece acasă după o singură consultație de doar câteva minute cu o soluție. Astfel,  pacientul pleacă nemulțumit, nelămurit, dar și medicul, la rândul său, este nemulțumit că nu a reușit să rezolve cazul. Pacientul știe ce are, nu poate să se amăgească spunând că este o problemă de urologie, atunci când știe că este vorba de probleme de infertilitate de exemplu. Pacientul trebuie să meargă acolo unde medicul are timp suficient să îi acordepentru consultație”, a atras atenția dr. Andrei Manu-Marin.

„De cele mai multe ori pacientul vine la medic, informat de  pe internet, cu probleme mascate, false din punct de vedere urologic. Ajung în cabinetul medicului urolog cu probleme ce țin de sexualitate, iar acest lucru se întâmpă,din păcate, pentru că pacientul nu este foarte deschis în a aborda această problemă. Însă ceea ce e cu adevărat important este că pacienții nu știu cui să se adreseze. Femeile se adresează ginecologului, însă aceștia nu sunt de multe ori pregătiți în a oferi consultații în probleme de sexologie. Bărbații se adresează urologilor, însă nu toți urologii sunt dispuși să ofere consultații de acest tip. Și acest lucru se întâmplă pentru că, pentru o consultație în medicina sexualității, este nevoie de timp. Nu este o consultație simplă de urologie, este o consultație care necesită timp”, a declarat dr. Sorin Lupu, medic primar urolog în Brașov.

Evenimentul s-a bucurat de prezența dr. Mijal Luria, Președintele Societății Israeliene de Medicina Sexualității. Alături de domnia sa, printre lectorii care au luat cuvântul în cadrul evenimentului s-au aflat: prof. dr. Nicolae Calomfirescu, dr. Radu Mihalca, dr. Andrei Manu-Marin, dr. Răzvan Baradan, prof. dr. Vlad Tica, pish. Mara Priceputu, dr. Victor Clatici, conf. dr. Daniela Opriș Belinki, prof. dr. Mirela Manea, dr. Andreea Ruxandra Albu, dr. Octavian Munteanu, dr. Vasile Coca, prof. dr. dana stoian, conf. dr. Alexandru Filipescu, dr. Mirela Iancu, dr. Valentin Voinescu, dr. Roxana Dumitriu.

Conferința Naționala de Medicina Sexualității este un eveniment creditat EMC și CoPSI. Managementul evenimentului a fost asigurat de către compania de comunicare medicala Houston NPA.

 

 

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Protocoale cu asociatiile de pacienti pentru urmarirea modului de implementare a noului Contract-cadru

Comunicate

Vizualizari: 3274

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

CNAS urmează să semneze cu asociaţiile de pacienţi protocoale de parteneriat pentru urmărirea modului de implementare a noutăţilor din viitorul Contract-cadru şi din normele metodologice de aplicare a acestuia, proiecte de acte normative care urmează să intre în vigoare la 1 aprilie – a anunţat Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, la conferinţa „Masterclass Şcoala Pacienţilor”.

La întâlnire, Preşedintele CNAS a participat, alături de Ministrul Sănătăţii, Dna. Sorina Pintea, şi de Preşedintele ANMDM, dr. Alexandru Velicu, la dialogul cu reprezentaţii asociaţiilor de pacienţi. El a prezentat, cu această ocazie, principalele elemente de noutate din proiectul Contractului-cadru pentru anii 2018-2019, precum şi din proiectul Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru în anul 2018.

“Ne dorim ca asociaţiile de pacienţi să constituie o „verigă de legătură” între noi şi pacienţi, care să funcţioneze în ambele sensuri: nu doar ca prin intermediul asociaţiilor să aflăm problemele cu care se confruntă pacienţii în tratarea afecţiunilor de care suferă, ci tot prin intermediul lor să transmitem pacienţilor noutăţile din sistemul asigurărilor sociale de sănătate” – a declarat Răzvan Vulcănescu.

El a invitat asociaţiile de pacienţi să contribuie în mod constructiv la îmbunătăţirea reglementărilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate şi să semnaleze caselor de asigurări de sănătate neregulile pe care le observă la furnizorii de medicamente, servicii şi dispozitive medicale.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Eliminarea eliberarii fractionate de medicamente anuntata din 2019

Comunicate

Vizualizari: 25146

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Organizatia de serializare a medicamentului a anutat, vineri, lansarea sistemului national de verificare a medicamentelor, pentru a-i proteja astfel pe pacienti de riscul de a cumpara produse contrafacute. Sistemul vine însa la pachet cu eliminarea fractiilor din cutiile de medicamente.

Procesul de implementare a sistemului se va întinde pe durata unui an, urmând ca acesta sa devina operational într-un an, la 9 februarie 2019, conform legislatiei europene.

Presedintele OSMR, Dan Zaharescu, a explicat ca fiecare cutie cu medicamente va avea un cod unic.

"În clipa în care medicamentul va fi eliberat farmacistul va verifica seria medicamentului. Daca medicamentul este valid, va putea fi eliberat, iar daca se constata ca o cutie este contrafacuta, ea fi pusa în carantina si se vor lansa niste alerte la structurile responsabile de siguranta circulatiei medicamentelor si se vor face investigatiile necesare. Exista si în prezent sisteme de trasabilitate si de verificare a medicamentelor, dar nu atât de precise cum vor fi cele care vor intra în vigoare", a spus Zaharescu.

Pe de alta parte, presedintele OSMR a punctat ca nu vor mai putea fi eliberate fractii din cutiile de medicamente, România fiind o exceptie cu aceasta practica în farmacii.

"Aceasta este situatia normala. Nicaieri în tarile UE nu se accepta o asemenea procedura. Noi facem o exceptie.(...) Autoritatile împreuna cu producatorii vor trebui sa gaseasca solutii pentru ca procedurile care vor fi puse în practica sa nu îi afecteze pe pacienti", a spus Zaharescu. Potrivit lui Zaharescu, investitiile pentru producatori vor fi semnificative în liniile de ambalare.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

5 anevrisme cerebrale tratate prin implantarea a două dispozitive revoluționare

O echipă de specialişti din cadrul Compartimentului de radiologie intervenţională a Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a realizat […]

Valoarea OTC-urilor, a suplimentelor şi dispozitivelor medicale a depăşit 3,1 miliarde lei, în 2017

Piaţa din România a medicamentelor fără prescripţie medicală, a suplimentelor alimentare şi dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală (OTC) a atins, în 2017, o valoare de 3,104 miliarde de lei, în […]

Spitalul SANCONFIND, peste 45.000 de pacienţi în 2017

45.000 de pacienţi au folosit serviciile medicale oferite în 2017 de Spitalul SANCONFIND din Câmpina. Având la bază o investiţie de aproximativ 22 mil. euro, SANCONFIND este cel […]

Veniturile totale ale Medicover și Synevo din România au crescut cu aproape 20% în anul 2017

Medicover, companie cu capital suedez listată la Bursa din Stockholm, a prezentat raportul financiar interimar pentru anul 2017. Compania, prezentă în România prin centrele Medicover și laboratoarele Synevo, […]

Carmen Dincă preia poziția de Director de Marketing al Grupului DONA

Grupul DONA o numeşte pe Carmen Dincă în fruntea operațiunilor sale de marketing. Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, care îmbină activitatea în companii de […]

Peste 250 de specialisti au fost instruiți zilele în Centrul Mobil de Training Stryker

200 medici și 50 studenți la Medicină au avut ocazia să învețe cele mai noi tehnici utilizate la nivel internațional în traumatologie și ortopedie, în perioada 9- 12 […]

Ministrul Sănătăţii, prezent la şedinţa Consiliului de Administraţie al CNAS

Conducerea executivă a CNAS a prezentat în cursul zilei de 12 februarie Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, şi Consiliului de Administraţie al instituţiei principalele elemente de noutate ale Contractului-cadru […]

O mie de doze de imunoglobulină pentru tratamentul imunodeficienţelor primare au ajuns în ţară

Compania Naţională „Unifarm” SA a informat Ministerul Sănătăţii că, în cursul zilei de luni, au intrat în ţară şi urmează să fie distribuite către spitale o mie de […]

Ministerul Sănătăţii intenţionează să înfiinţeze o agenţie care să adune date în domeniul sănătăţii

Corina Pop, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), a declarat, marţi, că se intenţionează crearea unei agenţii care să adune date în acest domeniu. Ea a explicat […]

CNAS, în prima linie a luptei împotriva cancerelor în România

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a trecut în revistă principalele activităţi derulate de instituţie în domeniul patologiei oncologice. „CNAS, […]

Societatea de Neuropatie Diabetică premiază tinerii medici cu activitate în domeniul neuropatiei diabetice

Tinerii medici rezidenţi şi specialişti, cu activitate și lucrări în domeniul neuropatiei diabetice sau al piciorului diabetic, sunt așteptați să se înscrie în competiția pentru Premiul Neurodiab, oferit […]

Obiectivele noului ministru al Sanatatii, Sorina Pintea

Noul ministru al Sanatatii, Sorina Pintea, a afirmat marti, intr-o conferinta de presa, ca obiectivele principale ale mandatului sau sunt legate, in acest moment, de realizarea spitalelor regionale si […]

Șef nou la CNAS! Cine preia Casa Națională de Asigurări de Sănătate?

Laurenţiu-Teodor Mihai va fi eliberat la cerere, la data de 1 februarie, din funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări […]

12 ianuarie: s-a schimbat legea pentru obţinerea concediilor medicale

Prin aparitie in Monitorul Oficial din 12 ianuarie 2018 a ORDINULUI Nr. 15/2018/1311/2017 din 5 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 […]

Sibiu: Medicii de la Urgenţe cer înregistrarea discuţiilor din sala de aşteptare, dintre pacienţi şi angajaţii spitalului

Medicii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu cer înregistrarea audio a discuţiilor din sala de aşteptare, dintre pacienţi, cei care îi însoţesc şi […]

Alexandru Rafila: Cea mai utilă metodă de prevenire a gripei rămâne vaccinarea

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat marţi pentru AGERPRES că cea mai utilă metodă de prevenire a gripei este vaccinarea şi a susţinut că circulaţia […]

Spitalul Monza si Institutul Sanului devin parteneri pentru a dezvolta centrul de chirurgie oncologica si reconstructiva mamara

Spitalul Monza, unul dintre cele mai mari spitale private din tara, specializat in interventii chirurgicale complexe, a incheiat un parteneriat strategic cu Institutul Sanului, pentru dezvoltarea centrului specializat […]

Sanofi România și Crucea Roșie Română și-au unit forțele

Pentru al doilea an consecutiv, Sanofi România și Crucea Roșie Română și-au unit eforturile și în luna decembrie au dezvoltat un proiect de implicare socială prin intermediul căruia […]

41 de maternități din România echipate cu pătuțuri și lenjerii

Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare […]

CMR: Să așteptăm deciziile definitive ale instanțelor și să acordăm profesioniștilor din sănătate respectul cuvenit

Asistăm zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale. Presa se întrece în a furniza consumatorului de știri dovezi de neglijență, imprudență, incompetență, ale medicilor din […]