Mesajul CNAS de Ziua Mondială a Sănătăţii

Farmacisti

Vizualizari: 2839

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În fiecare an, ziua de 7 aprilie, care marchează data înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), este un prilej de conştientizare a marilor probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea. Pentru 2018, sub deviza „Sănătate pentru toţi”, OMS şi-a propus să atragă atenţia asupra necesităţii accesului la serviciile esenţiale din domeniu, în condiţiile în care cel puţin jumătate din populaţia lumii nu beneficiază de asemenea servicii.

Conform organizaţiei internaţionale, serviciile esenţiale sunt cele care ţintesc cele mai importante cauze ale morbidităţii şi mortalităţii, printre acestea numărându-se nu doar tratamentele medicale individuale, ci şi campaniile de sănătate publică precum, spre exemplu, cele de fluorizare a apei potabile sau de reducere a numărului insectelor purtătoare de viruşi.

Totuşi, OMS atrage atenţia că accesul la serviciile esenţiale de sănătate nu înseamnă gratuitatea tuturor tratamentelor medicale, indiferent de costul acestora, deoarece nici un stat nu poate oferi o asemenea gratuitate în mod sustenabil.

În România, CNAS, împreună cu Ministerul Sănătăţii, îndeplineşte cerinţele OMS de acces la serviciile esenţiale atât prin pachetele de servicii medicale cât şi prin programele naţionale de sănătate. Astfel, chiar şi persoanele care nu sunt asigurate beneficiază de un set de servicii esenţiale prin pachetul minimal, care le permite accesul la asistenţa medicală pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, pentru supravegherea şi depistarea bolilor cu potenţial endemo-epidemic, pentru monitorizarea sarcinii şi lăuziei, pentru planificarea familială şi pentru o serie de tratamente dentare. Totodată, aceste persoane pot fi incluse, după caz, indiferent de statutul lor în privinţa asigurării sociale de sănătate, în programele naţionale de sănătate, care ţintesc tratarea unor boli grave, costisitoare.

În concordanţă cu recomandările OMS de extindere progresivă a acoperirii riscurilor de sănătate, în funcţie de disponibilitatea unor noi resurse financiare, CNAS a dezvoltat programele naţionale de sănătate pe care le gestionează prin includerea în acestea de noi boli, activităţi şi tratamente. Unul din cele mai relevante exemple în acest sens este cel al programului de boli rare, care la ora actuală ţinteşte un număr de 23 de boli, faţă de doar 3 boli în urmă cu un deceniu.

Totodată, în ultimii doi ani CNAS a facilitat progresiv accesul pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie pe mai multe arii terapeutice, prin contractele de tip cost-volum/cost-volum rezultat. Probabil cele mai cunoscute dintre aceste contracte sunt cele pe aria terapeutică a hepatitei cronice virale C, care au permis într-o primă etapă tratarea fără interferon a 5.860 pacienţi, ţinta pentru a doua etapă, aflată încă în derulare, fiind mult mai ambiţioasă – 12.000 pacienţi.

Creşterea accesului beneficiarilor sistemului de asigurări sociale de sănătate la tratamente este una din principalele ţinte şi ale Contractului-cadru care a intrat în vigoare la 1 aprilie a.c., împreună cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ. Astfel, s-a prevăzut posibilitatea obţinerii medicamentelor compensate şi a efectuării investigaţiilor paraclinice oriunde în ţară. Totodată, noile reglementări creează premisele depistării cât mai timpurii a unor afecţiuni grave, precum cele oncologice şi hepatitele cronice.

Prin aceleaşi acte normative s-au pus bazele dezvoltării unor noi servicii şi specialităţi medicale în ambulatoriu, cum ar fi serviciile de diagnostic-caz şi specialităţile medicale oncologie-hematologie pediatrică, cardiologie pediatrică, pneumologie pediatrică, nefrologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică şi îngrijiri paliative.

„Aşa cum subliniază OMS, atingerea dezideratului sănătăţii pentru toţi depinde de efortul conjugat al tuturor instituţiilor, de politicile publice, dar şi de resursele financiare pe care societatea este dispusă să le aloce în acest scop. Profit însă de faptul că Ziua Sănătăţii se suprapune în acest an cu cea mai mare sărbătoare ortodoxă pentru a le transmite tuturor Paşte Fericit, dar şi pentru a atrage atenţia că depinde de fiecare dintre noi să avem grijă de propria sănătate printr-un stil de viaţă echilibrat” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Farmacisti

Vizualizari: 6112

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, în 2018 în România este dificil de realizat o analiză la nivel practic a felului în care este respectată obligația de asigurare a confidențialității actului medical de către personalul din spitalele și farmaciile din România.

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, a personalului medical pentru divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Acest lucru a dat de gândit mai multor cadre medicale și chiar a creat panică, în prima zi de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679, respectiv 25 mai 2018, fiind observat un adevărat “bombardament de consimțăminte” aplicat pacienților din dorința de a obține garanția legalității prelucrării datelor, chiar dacă aceștia o aveau deja prin temeiul legal al profesiei.

Sondajele publicate de instituțiile media din România au pus in evidență faptul că cea mai mare parte din consumatorii români își doresc să citească sau să urmărească la televizor emisiuni despre persoane aflate în situații tragice, astfel că există o tendință tot mai evidentă a instituțiilor de media de a promova articole cu subiecte medicale considerate senzaționale, cu referiri la accidente cu victime, cazuri de malpraxis, tentative de sinucidere, agresivitate și consum de alcool.

Acest lucru pune presiune pe specialiștii din domeniul sanitar și chiar pe pacienții care au fost internați în același salon cu persoana vizată de presă, care ignoră de multe ori faptul că confidențialitatea reprezintă mai mult decât un principiu, este un instrument de protecție a vieții private și secretul medical este o condiție de bază a relației dintre profesionistul din domeniul sanitar și pacient, care garantează acest echilibru între conștiința profesională și încrederea acordată de pacient.

În România confidențialitatea este reglementată printr-un pachet complex de reglementări legale și coduri deontologice și de etică. Cu toate acestea, constat că există probleme serioase privind respectarea drepturilor pacienților atât din partea personalului din mediul sanitar, cât și din partea jurnaliștilor. Sub pretextul interesului public este încălcat principiul confidențialității, fiind publicate date care duc la indentificarea persoanei, care reprezintă o intruziune în viața acestora și nu poate fi justificată.

În acest context, intrarea în vigoare la data de 25 Mai 2018 a Regulamentului (UE) 2016/679 pare că este o soluție pentru reechilibrarea acestei situații printr-o “conformare forțată” a operatorilor de date, datorită introducerii unor amenzi record la nivel internațional.

Termenul de grație oferit de Uniunea Europeană pentru obținerea conformitații față de principiile enunțate și obligațiile explicite nu a fost folosit decât de un procent mic din operatorii din domeniul sanitar românesc, multe dintre instituții încercând să gasească o soluție formală, motivând totodată lipsa unui buget pentru a justifica alegerile rapide privind instruirea și desemnarea Responsabililor privind protecția datelor.

O alta problemă cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este lipsa educației populației și a personalului de specialitate, în egală măsură, în ceea ce privește conștientizarea importaței datelor cu caracter personal care poate fi explicată și prin lipsa unei campanii de informare care să își propună să crească gradul de cunoștințe a tuturor persoanelor față de modul de indentificare a datelor cu caracter personal și protejarea lor implicită și instinctivă.

În demersul de a identifica profilul pacientului român, reținem faptul că acesta are un acces mărit la tehnologie, o încredere surprinzător de mare în informațiile de pe internet (informații medicale denumite generic “Dr.Google”) și de pe rețelele de socializare, fiind un utilizator frecvent al internetului, cu un grad redus de conștientizare asupra riscurilor și importanței datelor cu caracter personal, dar cu un puternic simț de proprietate asupra lor.

Analizând din această perspectivă, pacientul în sine devine o provocare pentru întreg sistemul sanitar românesc, mai ales în contextul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2016/679, prin care se redefinesc drepturile pacientului ( “Dreptul la acces”, “Dreptul la ștergere”, “ Dreptul la rectificare”) întreg corpul profesional sanitar se va confrunta cu solicitări nejustificate, insuficient documentate sau pur și simplu emise din curiozitate, privind ștergeri selective sau rectificări neîntemeiate asupra informațiilor medicale înregistrate în documentele medicale care sunt consumatoare de timp și pot duce astfel la scăderea calității actului medical prin redirecționarea resurselor pentru a răspunde acestor solicitări și noi obligații legale.

Prin analiza breșelor de securitate din domeniul sanitar, anterior datei de 25 Mai 2018, și prin dezvoltarea unor analize de risc cu proceduri concrete și planuri de evitare a reapariției acestor situații putem obține o apropiere de principiile și cerințele Regulamentului (UE) 2016/679, concluzionând totodată că o conformitate totală este o utopie.

Gardianul modului în care se respectă confidențialitatea actului medical în sistemul sanitar românesc rămâne Responsabilul privind protecția datelor, o meserie nou aparută, care se confruntă probabil cu cele mai mari provocări profesionale datorită caracterului general al Regulamentului (UE) 2016/679 și în lipsa unor repere unitare privind implementarea GDPR.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

19 medicamente noi intra pe listele acordate compensat si gratuit

Farmacisti

Vizualizari: 7479

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lista medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, se completează cu încă 19 noi denumiri comune internaționale (DCI), potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.

Este vorba despre o Hotărâre prin care modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Astfel, pe lista medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc se adaugă 14 DCI-uri, printre care și imunoglobulina umană normală.

Este vorba despre tratarea unor boli grave, precum infecția HIV/SIDA și tratamentul postexpunere, diabetul zaharat, boli neurologice degenerative și inflamator-imune, ca și pentru tratamentul bolnavilor incluși în Programul național de oncologie, în Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever, Programul de transplant medular și Programul de transplant renal, transplant combinat de rinichi și pancreas.

Pe lista de DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100% se introduc 4 denumiri, pentru colagenoze majore, pentru Boala Gaucher și pentru Psoriazis cronic sever (plăci), iar pe lista cu regim de compensare 50% din prețul de referință se adaugă 1 medicament.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Un lanț de farmacii american își face intrarea pe piața din vestul țării

Kiehl’s, farmacia și compania creatoare de produse de îngrijire a pielii şi părului, originară din New York, inaugurează la Timişoara, luna aceasta, primul său magazin din vestul ţării […]

GSK România publică Raportul de Responsabilitate Corporativă

GSK România publică Raportul de Responsabilitate Corporativă, care arată impactul activității companiei asupra sistemului de sănătate și pacienților din România, în 2016 – 2017 Este singurul raport de […]

855 de farmacii independente s-au înrolat in programul Respiro, în primii 2 ani de la lansare

  RESPIRO, unul dintre cele mai dinamice programe de susținere a industriei farmaceutice din România, dezvoltat de A&D Pharma, lider pe piața locală de retail și distribuție de […]

Bayer îl numeşte pe Cătălin Radu la conducerea diviziei Pharmaceuticals

Operaţiunile diviziei Bayer Pharmaceuticals din România şi Republica Moldova vor fi coordonate, începând cu luna aceasta, de către Cătălin Radu, care preia astfel atribuţiile de la Dr. Gerhard […]

Încep negocierile pentru noi contracte cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita C

CNAS anunţă începerea procesului de negociere pentru încheierea de noi contracte cost-volum-rezultat pe aria terapeutică  hepatita cronică virală C, pentru un număr total de 13.000 pacienţi eligibili. Noua […]

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

„Cea mai mare rată a creșterii accidentale a transaminazelor este cauzată de suplimentele alimentare.”

„Farmacistul poate fi un adevărat „gatekeeper”, care să nu lase ca orice substanță să fie consumată fără recomandare  de către  pacient”, a declarat prof.univ.dr. Mircea Petru-Adrian în cadrul […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Precizări privind activitatea furnizorilor de servicii medicale cu certificate digitale noi

Deoarece unele case de asigurări de sănătate au semnalat că în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu pot fi înregistrate certificate digitale noi pentru acei furnizori […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Viitorul produselor farmaceutice în contextul schimbării de atitudine și mentalitate a cumpărătorilor din farmacii, temă de dezbatere la Frama Practic

Există mai multe tipuri de pacienți cu care profesionistul din farmacie intră în contact zilnic. Sunt pacienți care vin în farmacie pentru a solicita sfatul specialistului, alții pentru […]

Dezbatere despre reglementarea și autoreglementarea publicității suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale

PRIA events, în parteneriat cu RAC și PRISA organizează conferința PRIA Food Supplements and Medical Devices Regulations în data de 20 iunie 2018, la hotel InterContinental București, sala […]

S-au finalizat pregătirile legislative pentru negocierea de noi contracte cost-volum/cost-volum-rezultat

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi Preşedintele CNAS Răzvan Vulcănescu au aprobat Ordinul comun care detaliază modul de aplicare a noilor mecanisme de încheiere şi de derulare a contractelor […]