Mesajul CNAS de Ziua Mondială a Sindromului Down

Studenti

Vizualizari: 36612

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sindromul Down este ansamblul de semne şi simptome care se manifestă la persoanele cu un cromozom 21 în plus în structura nucleului celulelor sale. Aceste semne şi simptome includ retard mintal, talie şi greutate redusă la naştere, hipotonie musculară, dar şi alte numeroase probleme de sănătate diferite de la caz la caz.

La ora actuală, în întreaga lume, circa un nou-născut dintr-o mie are sindrom Down, dar acest procent este posibil să crească, în special în ţările în care femeile tind să aibă copii la vârste tot mai înaintate, în condiţiile în care riscul apariţiei unui defect genetic la copil se măreşte o dată cu vârsta mamei, conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Deşi sindromul Down a fost observat încă din secolul XIX de medicul englez al cărui nume îl poartă, necesitatea asigurării drepturilor, incluziunii sociale şi bunăstării persoanelor cu această afecţiune genetică a început să fie conştientizată de abia spre sfârşitul secolului XX, în condiţiile în care, pe fondul progreselor medicinii, şi speranţa de viaţă a celor afectaţi a crescut dincolo de 50 de ani.

În acest context, la sfârşitul anului 2011 Adunarea Generală a ONU a declarat ziua de 21 martie drept zi mondială destinată conştientizării acestei probleme de sănătate.

Existenţa cromozomului suplimentar nu poate fi tratată, dar multe din problemele generate de această afecţiune – printre care hipoacuzie (în 60-80% din cazuri) şi probleme cardiace congenitale (în 40-45% din cazuri) – pot fi ameliorate sau ţinute sub control.

În România, CNAS finanţează medicamentele, serviciile şi dispozitivele medicale necesare persoanelor cu sindrom Down, inclusiv serviciile conexe de psihologie, logopedie şi kinetoterapie. Aceste persoane pot beneficia pe tot parcursul vieţii de medicamente, servicii şi dispozitive medicale gratuite, dacă sunt încadrate într-un grad de handicap, precum şi de scutire de plata contribuţiei pentru veniturile obţinute în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Totodată, în pachetul de servicii de bază decontate de CNAS sunt prevăzute investigaţii şi analize medicale, cum ar fi biopsia de vilozităţi coriale şi amniocenteza, care permit diagnosticarea sindromului Down la făt, dar şi alte anomalii genetice, încă din primele săptămâni ale sarcinii.

„Dorim să asigurăm persoanelor cu sindrom Down o viaţă cât mai apropiată de cea a persoanelor care nu au această afecţiune genetică, dar şi să sprijinim viitoarele mame în privinţa sarcinii şi a fătului” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Manifestare științifică de excepție în domeniul patologiei pediatrice, la UMF Tîrgu Mureș

Studenti

Vizualizari: 1371

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină și Farmacie, împreună cu Clinica Pediatrie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență, organizează, în perioada 13 – 15 septembrie 2018, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș, manifestările științifice „Abilități de Comunicare cu Pacientul Pediatric” și „Tendințe Moderne în Pediatrie”.

„Ne dorim ca prin tematica abordată și personalitățile care au confirmat participarea să realizăm un eveniment științific deosebit în domeniul patologiei pediatrice”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Oana Mărginean, președintele Comitetului de Organizare.

Cu acest prilej, se va lansa joi, 13 septembrie 2018, ora 15.00, în Sala lucrări a Facultății de Farmacie, cartea Softskills in Pediatrics care prezintă rezultatele unui proiect de cercetare derulat în cinci țări europene: România, Ungaria, Italia, Spania și Germania.

Finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus+, proiectul și-a propus să îmbunătățească educația pediatrică prin dezvoltarea de noi abilități pentru medici care să corespundă tendințelor actuale și să implementeze strategii moderne de predare și evaluare a abilităților de comunicare în pediatrie, atât în ceea ce privește comunicarea între medic și pacientul pediatric, cât și în privința comunicării în relația medicului cu părintele pacientului pediatric.

Deschiderea festivă a conferinței va avea loc vineri, 14 septembrie, ora 08.30, la Facultatea de Farmacie.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Studenti

Vizualizari: 3955

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine”, cu participarea a numeroși specialiști din întreaga lume.

„First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine” va deschide porțile spre cea mai modernă formă de medicină care se practică astăzi la nivel internațional, lectorii de prestigiu din Europa, SUA, Canada, China și Coreea prezentând cele mai noi și remarcabile descoperiri și progrese din domeniu, precum și direcții de cercetare și inovare.

Din comitetul de organizare al conferinței fac parte: prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. William Au, cercetător din China, prof. dr. Rodica Bălașa, directorul Școlii Doctorale din cadrul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Minodora Dobreanu, directorul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice al UMF Tîrgu Mureș etc.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Vaccinul gripal, disponibil din 15 septembrie

Un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației la risc în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății. În baza unui […]

Tratarea rănilor deschise cu Flamozil

Flamozil este un gel hidrocoloidal ce nu conţine parabeni şi este indicat în tratarea rănilor acute sau cronice, umede sau uscate, deschise sau închise. Flamozil facilitează vindecarea rănii […]

Asociația de Podiatrie susține recunoașterea profesiei de podiatru în România

Diabetul zaharat este afecțiunea care poate conduce la complicații medicale grave, precum neuropatia diabetică și piciorul diabetic. Pentru a reduce riscul apariției complicațiilor, medicii diabetologi susțin importanța controlului […]

UMF Tîrgu Mureș scoate la concurs 20 de locuri la Medicină Militară în limba engleză

Ministerul Apărării Naționale a aprobat organizarea, în data de 7 septembrie 2018, a unei noi sesiuni de admitere pentru ocuparea a 20 de locuri repartizate Institutului Medico-Militar, în […]

3 etape esenţiale ale implantului dentar

Iniţial, implantul dentar a fost inventat pentru edentaţie totală, mai exact pentru cei care nu mai au niciun dinte pe maxilar, pentru a nu fi nevoiţi să treacă […]

UMF Tîrgu Mureș lansează un nou program de studii de masterat în domeniul medicinei dentare

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș anunță diversificarea ofertei educaționale prin inițierea unui nou program de studii de masterat în cadrul Facultății de Medicină Dentară. […]

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi […]

Etapa națională a concursului „Micii sanitari”, în premieră la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș găzduiește, în premieră, în perioada 12 – 14 iulie 2018, etapa națională a programului educațional „Micii sanitari”, la care […]

Studiile au demonstrat: incrustațiile ceramice rezistă cel mai mult!

Timp de zeci de ani, aurul și amalgamul au fost singurele materiale disponibile pentru restaurarea dinților cariați, însă, în prezent, există metode mult mai estetice și rezistente – […]

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Ceremonia de acreditare internațională a Centrului de Simulare și Abilități Practice al UMF Tîrgu Mureș

Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș a fost acreditat de către Societatea Europeană de Simulare în Domeniul Medicinei […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Ce este ocluzia și cum poate afecta întregul corp

De câte ori nu vi s-a întâmplat să mergeți la medicul stomatolog și să-l auziți vorbind în alți termeni decât cei pe care îi cunoașteți? Expresiile obișnuite, folosite […]

Profesiune libera sau persoana vizata?

Noul Regulament European privind Protectia Datelor defineste „datele cu caracter personal” ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificabilă, care poate fi identificată, direct sau indirect, în special […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]