Ministrul Sănătății: ”Toate medicamentele cerute de specialiștii din domeniu le vom importa”

Legislatie

Vizualizari: 10804

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministrul Sănătății Florian Bodog a semnat ordinul de ministru de nevoi speciale astfel încât să poată fi achiziționate medicamentele citostatice ce lipsesc în prezent și a dat asigurări că toate medicamentele ce vor fi cerute de comisiile de specialitate vor fi importate.

”Acest ordin, așa cum era el formulat în decembrie, prevedea că Ministerul Sănătății, Unifarm  sau oricine altcineva nu poate să aibă aprobare de preț decât dacă găseam pe piața europeană- la cele 12 țări la care ne referențiem-la prețul cel mai scăzut, ori existau situații în care nimeni nu aducea la prețul la care găseam din cele 12 țări și atunci eram în impsibilitatea de a aproba prețul pentru un astfel de medicament. Nu ascund că unele dintre ele erau chiar medicamente oncologice, despre care se discută chiar în această perioadă, motiv pentru care aseară (n.red.-13 martie 2017)  am anulat această prevedere și am modificat ordinul în așa fel încât situația în care nu găsim prețul cel mai mic din cele 12 țări de referință să putem să aprobăm prețul pe care îl găsim în rețeau de distribuție din Europa”, a recunoscut ministrul Sănătății, Florian Bodog, într-o intervenție telefonică la emisiunea Probleme la zi la Radio România Actualități. Acesta a explicat că a semnat ordinul pentru prețul la cinci medicamente, unul dintre ele fiind Procarbazina și urmează să fie stabilite prețurile pe rând la toate medicamentele pentru care se va finaliza dosarul. ”Pentru celelelate care sunt în curs de soluționare pentru completarea dosarului le voi semna și vreau să asigur că absolut toate medicamentele pe care comisiile de specialitate, specialiștii din domeniu le cer noi le vom importa”, a promis ministrul Sănătății.

Reglementarea privind procedura de nevoi speciale va fi inclusă și în noua reglementare cu privire la prețurile la medicamente. ”Reglementarea este dată pe o perioadă nelimitată, însă noi în noua reglementare cu privire la prețurile la medicamente vom include și această procedură de nevoi speciale în cadrul procedurii clasice de aprobare a prețului la medicamente și încercăm să găsim o soluție pe termen lung”, a adăugat Bodog.

Peste 100 de notificări de necomercializare în 2016 pentru medicamente oncologice

Despre semnalările de lipsă de medicamente oncologice se știa începând cu 1 februarie 2015, din momentul în care s-a pus la dispoziția publicului adresa de email lipsamedicamente@anm.ro,  a spus Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în cadrul aceleiași emisiuni. De asemenea, a adăugat că din cele 1257 de poziții de necomercializare din notificările pe anul 2016, un număr de 122 se refereau la medicamente oncologice. ”Există eforturi susținute în ceea ce privește prioritizarea emiterii autorizațiilor  pentru furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale și mereu oncologicul este o prioritate.

Noi, la rândul nostru, atenționăm Ministerul Sănătății, pentru că la nivelul Ministerului lucrează comsii de specialitate și acestea sunt atenționate în acest fel să calculeze un necesar pentru populație , mai ales când există un unic reprezentant al medicamentului respectiv, al substanței active pe piață. Este obligatoriu ca această comisie să se implice și să caute să exprime un necesar”, a explicat Anca Crupariu.

Din păcate, însă aceste comisii nu funcționează așa cum ar trebui, deși ANMDM –ul trimite notificări Ministerului Sănătății. ” Nu se întâmplă acest lucru, din păcate, și noi suferim sau ne bagă adânc mâna în buzunar pentru a cumpăra următorul medicament, care nu dă prețul de referință dacă-l găsim, și mulți pecienți nu-și permit și renunță la viață”, a precizat Cezar Irimia.

Demersuri pentru constituirea de comisii lucrative la Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății a promis că problema se va rezolva astfel încât la nivelul Ministerului să existe comsii lucrative. ”Noi trebuie să facem o echipă, Ministerul Sănătății, ANMDM-ul, asociațiile de pacienți să semnalăm din timp dispariția medicamentului de pe piață și să luăm măsuri din timp și o să mă asigur că acele comisii care vor funcționa la Ministerul Sănătății sau care funcționează vor fi comisii lucrative, motiv pentru care am și convocat un grup de lucru. Foarte mulți specialiști din aceste comisii și-au dat demisia datorită faptului că intrau în tot felul de incompatibilități și atunci am făcut un grup de lucru care va propune un draft pe care îl vom discuta împreună cu Agenția Națională de Integritate, Serviciul Român de Informații, toate structurile care activează pe această zonă de compatibilitate și incompatibilitte și încercăm să avem o reglementare europeană pentru funcționarea acestor comisii în așa fel încât să fie lucrative, să aibă autoritate în domeniu”, a adăugat ministrul Sănătății.

Criza medicamentelor, în opinia reprezentaților  producătorilor de medicamente poate fi rezolvată printr-o metodologie flexibilă de calcul a prețurilor la mdicamentelor, însă România urmărește de ani de zile ”principiul celui mai mic preț european, cel ce alimentează foarte tare tentația exporturilor paralele”.

”O soluție ar fi să ne uităm în urmă și să cădem cu toții de acord care sunt cauzele care ne-au adus aici și măcar pe viitor să evităm aceste cauze. România încearcă de mai mulți ani să afle cât de ieftine pot fi medicamentele, la un moment dat a aflat, unele chiar mai ieftine decât un pahar de apă. Dar chiar și după ce a aflat răspunsul a continuat să tragă de aceste prețuri și mai jos. Există un pucnt de care prețurile nu au cum să treacă. Există și tentația din când în când de a mai da jos aceste prețuri cu un procent uneori arbitrar, uneori 35% și se pleacă la medicamente cu prețuri care oricum sunt mici. Dacă vorbim de un medicament care este 5 lei, care trebuie să ajungă la 4 lei, întrebarea este cui îi este de folos această ieftinire la nivel de pacient. Dar ceea ce uită toată lumea este că acel leu diferență înseamnă de fapt 20% din preț, și pentru producător 20% înseamnă foarte mult. Am trecut în multe cazuri de limita de suportabilitate, de limita de jos a suportabilității de pre.  România urmărește de câțiva ani principiul celui mai mic preț european , cel ce alimentează foarte tare tentația exporturilor paralele”, a declarat Liviu Popescu, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

Legislatie

Vizualizari: 12047

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Vârsta de pensionare a medicilor se majorează la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege adoptat în Camera Deputaților. Documentul a mai trecut o dată prin Parlament, anul trecut, însă președintele statului a întors legea de la promulgare.
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 45/2017/2018) a primit vot favorabil în ultima ședință a Camerei Deputaților. Astfel, se creează cadrul legal prin care toți medicii, indiferent de sex, se vor putea pensiona la vârsta de 67 de ani. Proiectul urmează să ajungă, din nou, la președinte pentru promulgare.
”Pensionarea la 67 de ani este un lucru bun. Medicii pot să opteze pentru acest lucru. Dacă ei vor, pot să rămână până la 67 de ani. Cei care vor să se pensioneze la 65 de ani se pot pensiona la 65 de ani”, a precizat dr. Vass Levente, deputat UDMR în plenul Camerei Deputaților.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Propunere legislativă pentru ca ”recunoștința pacientului” să se îndrepte doar spre spitale

Legislatie

Vizualizari: 2431

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea și completarea art.34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 înregistrată la Senat se dorește ca recunoștința pacientului ”să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai centrelor sanitare”, deoarece rezultatul final este un cumul de acțiuni ce a implicat întregul sistem medical, iar acesta poate obține un plus de calitate prin ”utilizarea adecvată a donațiilor primite”.
”Oferirea unui cadou medicului reprezintă o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoștință și implicațiile penale ale unui astfel de gest. De-a lungul anilor, această practică a primit varii interpretări din partea diferitelor segmente de populație, iar cadrul legislativ, deși a suferit câteva modificări”, nu oferă un răspuns pe deplin clar”, se arată în Expunerea de motive a proiectului.
Potrivit suresei citate, ”Referitor la dreptul la recunoștință, apreciem că acesta nu poate fi considerat un argument valid în favoarea menținerii practicii ”plicului pentru medic”. La momentul actual, acest drept nu se transpune în plan financiar și la late categorii profesionale precum polițiștii, pompierii sau profesorii unde putem vorbi, de asemenea, despre crearea unei legături interpersonale ca urmare a unor acțiuni cu rezultate deosebite. În plus, practica juridică a ultimilor ani a demonstrat că dreptul la recunoștință ascunde, de cele mai multe ori, o condiționare a actului medical. Deși nu pot fi culpabilizați toți doctorii, statul român a profitat de perpetuarea acestei cutume, lăsând în grija pacienților o parte din responsabilitatea ce îi corespunde optima și eficienta susținere financiară a sistemului românesc de sănătate”.
Proiectul a fost înregistrat la Senat pe data de 12 decembrie 2017 primind avize favorabile din partea mai multor comisii, inclusiv a Guvernului -cu respectarea anumitor observații și propuneri. Comisia pentru sănătate publică din Senat a dat aviz negativ. ”În ședința din 20.03.2018, membrii Comisiei pentru sănătate publică au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere întrucât introducerea alin (3) în textul inițiativei legislative nu este necesară deoarece execuția bugetului de venituri și cheltuieli este reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și de Legea nr. 273/2002 privind finanțele publice locale, precum și de faptul că modul de transmitere și raportare a execuției bugetului de venituri și cheltuieli în vederea monitorizării cheltuielilor spitalelor publice este reglementată de Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Finanțelor Publice nr. 858/1194/2012”, se precizează în raportul Comisiei pentru sănătate publică din Senat.
Senatul este prima cameră sesizată.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Start la semnarea documentelor de prelungire a relaţiilor contractuale

În perioada 29 martie – 2 aprilie, reprezentanţii legali ai furnizorilor de medicamente, servicii şi dispozitive medicale sunt aşteptaţi la sediile caselor de asigurări de sănătate din întreaga […]

O nouă ieftinire a medicamentelor, risc de a dispărea de pe piața românească

Potrivit unui proiect de Ordin postat pe site-ul Ministerului Sănătății se dorește recalcularea prețurilor la medicamente, respective prețul medicamentelor inovatoare s-ar putea alinia la prețul medicamentelor generice, ceea […]

Este obligatoriu a desemna un DPO în unități farmaceutice? – punct de vedere juridic

Articol publicat sub egida Colegiului Farmaciștilor din România –Filiala Cluj Autor: Av. Oana Murariu   Începând cu data de 25 mai 2018 Regulamentul (UE) 2016/679[i] privind protecția persoanelor […]

Dezbatere publica pe proiectul Legii pentru aplicarea GDPR in Romania

A fost publicata propunerea legislativa privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal […]

A aparut standardul ocupational pentru DPO

Autoritatea Nationala pentru Calificari a aprobat conform deciziei 74/19.03.2018 standardul ocupational pentru educatia si formare profesionala a Responsabililor cu protectia datelor cu caracter personal – cod COR 242231. […]

Molecule noi introduse în lista de medicamente compensate și gratuite

Guvernul a aprobat introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personal a unui număr de 16 molecule noi, destinate […]

CNAS a publicat varianta actualizată a proiectului privind Normele Contractului cadru

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a postat la data de 12 martie 2018 pe site-ul web forma actualizată a proiectului de Ordin privind aprobarea Normelor metodologice de […]

Ce trebuie sa stim despre GDPR ?

  Doriti o evaluare absolut GRATUITA a riscurilor GPDR la care este expusa organizatia pe care o reprezentati ? CLICK AICI. Parlamentul European și Consiliul au adoptat, în […]

Ministerul Sănătăţii amână până la 1 septembrie recalcularea preţurilor la medicamente

Conform Mediafax, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi, că termenul de 1 aprilie 2018 la care trebuia făcută recalcularea preţurilor la medicamente va fi amânat pentru 1 […]

Plata CASS, eliminată pentru cei cu indemnizaţie de creştere a copilului şi pentru persoanele cu venit minim

Conform Mediafax, plata CASS a fost eliminată pentru beneficiarii de indemnizaţie creştere copil, pentru cei care au venit minim garantat şi pentru beneficiarii de indemnizaţie acordată pentru concediul […]

S-a adoptat Legea Prevenirii

Legea prevenirii (cunoscută inițial ca Legea prevenției) a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2018, însă aceasta se aplică efectiv de luni 5 februarie 2018, după […]

Dezbatere pe tema Legii privind transplantul uman

  Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a solicitat preluarea tuturor observațiilor și propunerilor transmise în cadrul procesului de dezbatere publică a proiectului Legii privind transplantul uman. Agenția Națională de […]

HEALTH.RO: Se suspenda ocuparea prin concurs a posturilor vacante din institutiile si autoritatile publice

Din doua posturi devenite vacante intr-o institutie publica in 2018 se va putea ocupa doar  unul conform Alin. 2 Art. 14 OUG 90/2017 cu conditia incadrarii in cheltuielile […]

Concediu medical electronic devine realitate

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă vor putea obține curând certificatul de concediu medical online, potrivit Proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea […]

Acreditarea ANMCS pentru unitățile sanitare din ambulatoriu (furnizorii CNAS) a fost amanata

Ultima perioada pentru toti furnizorii CNAS definiti de ANMCS ca “unități sanitare din ambulatoriu” a fost un calvar, fiind bombardati cu informatii , de cele mai multe ori […]

Modificările la Legea sănătății trimise la reexaminare  

Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății a fost trimisă spre reexaminare, deorece o parte dintre intervențiile legislative ”pot conduce la disfuncționalități în sistemul […]

UPDATE: Reținerea cardului de sănătate de către asistent, medic sau farmacist este o infracțiune

UPDATE:  Prin publicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 88/2017  in Monitorul Oficial 974/7 dec. 2017 se stabileste faptul ca reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a cardurilor […]

Centrele de asistență medico-socială din orașele cu peste 5.000 de locuitori vor putea fi preluate de către CJ

Unitățile de asistență medico-socială înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe care au mai mult de 5.000 de locuitori vor putea trece în responsabilitatea administrativă și financiară […]

Demersuri pentru finanțarea construcției a cinci spitale regionale

Un număr de cinci spitale regionale urmează să fie construite la Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov, în ultima ședință de Guvern fiind adoptat un memorandum privind demararea […]

Buget majorat în special pentru plata personalului din spitale

La prima rectificare bugetară pe anul 2017 Ministerului Sănătății i-a fost asigurată suplimentar  suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile […]