Noutățile Congresului Mondial de Farmacie aduse în România de o studentă de la UMF Tîrgu-Mureș

Povesti de succes

Vizualizari: 1215

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Regândirea sistemului sanitar astfel încât să nu fie îngrădit accesul pacienților la medicamente, profesia de farmacist este o profesie liberă și trebuie să aibă în centrul atenției pacientul, asistența medicală nu mai trebuie să fie separată de asistența socială, sistemul trebuie să urmeze pacientul, nu pacientul trebuie să urmeze sistemul, sunt câteva dintre mesajele pe care le-a transmis președintele Federației Internaționale a Farmaciștilor, Carmen Peña, în cadrul celui de al 76 – lea Congres Mondial de Farmacie și Științe Farmaceutice ce a avut loc în acest an, în perioada 28 august-1 septembrie, la Buenos Aires, Argentina.

dsc_0202Noutățile și temele dezbătute în cadrul celui mai mare eveniment farmaceutic, ce reunește anual mii de farmaciști din întreaga lume, au fost prezentate la Conferința Farmaciștilor Mureșeni, de către Andreea Biro, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, care a participat la Congresul Mondial de Farmacie.

dsc_0015”Mi-am dorit foarte mult să cunosc oamenii din afară, pentru că inițial vorbisem cu ei și mi-am dat seama că avem exact aceleași idei, dorințe de viitor. Ne dorim să ne cunoaștem cultura și modul în care am învățat farmacia. Toți vrem să aducem inovație, să ajutăm pacientul, suntem atrași de nou în domeniul farmaceutic. La Congres, am găsit foarte mulți farmaciști care au cunoștințe la un nivel foarte înalt despre medicină, simptomatologie, de farmacologie, sunt foarte pregătiți din punctul acesta de vedere, sunt foarte interesați să afle reacțiile adverse, să cunoască reacțiile adverse specifice ale medicamentelor speciale nu doar a celor specifice și sunt foarte implicați în știință, în farmacogenomică și farmacogenetică, noile subiecte care s-au discutat la această conferință”, a explicat Andreea Biro.

Rolul farmacistului în comunitate

Mesajul transmis către farmaciști se referă și la conștientizarea de către aceștia a rolului pe care îl au în comunitatea unde locuiesc și profesează. Promovarea vaccinării, dar și realizarea vaccinurilor, îngrijirea la domiciliu, sunt tendințe de viitor ce vor face parte din activitatea farmacistului. ”Farmacistul nu trebuie să fie considerat promotorul medicației, ci al sănătății. În comunitatea în care locuiește trebuie să promoveze inclusiv vaccinarea. Sistemul de imunizare diferă de la stat la stat. În unele țări, farmaciștii sunt implicați în imunizare și au un rol important nu doar în furnizarea în condiții de siguranță și de distribuire a vaccinurilor, ci și în vaccinare. În unele țări farmaciștii sunt încurajați să joace un rol mult mai important, fiind instruiți și autorizați legal să administreze vaccinuri, să mențină date despre pacienți și să organizeze activități și campanii de sănătate publică”, a adăugat studenta.

Odată cu creșterea accesibilității la medicație și vaccinare, se estimează că în jur de 10.000 de vieți pot fi salvate pe an. Federația Internațională a Farmaciștilor a realizat un studiu demonstrativ pentru a arăta beneficiul implicării farmaciștilor și impactul acestora în 11 țări. ”Farmaciștii sunt considerați educatori, facilitatori, imunizatori. Vaccinarea în farmacii este legală în Argentina, SUA, UK, Filipine, Australia, Africa de Sud, iar acum este implementată și în Franța. Este o strategie foarte eficientă de sănătate publică pentru sistemul de sănătate, venită să completeze celelalte sisteme de imunizare actuale. 940 de milioane de oameni trăiesc în țări unde peste 193.000 de farmacii comunitare au potențialul de a oferi acces la vaccinare. Astfel, se estimează că s-ar putea atinge un număr de 655 milioane de oameni vaccinați, pe glob, dacă sistemul s-ar implementa în cel puțin 45 țări. Acest raport sugerează că farmaciile comunitare sunt capabile să ofere aceste servicii și sunt centre de calitate superioară. Astfel, farmacistul ar trebui să fie instruit către livrare, acces și administrare a vaccinurilor”, a adăugat Andreea Biro.

Utilizarea de aplicații ale tehologiei avansate pentru monitorizarea stării de sănătate a pacienților, telemedicație în care farmaciștii vor consilia pacientul prin intermediul skype și le vor oferi răspunsuri prin intermediul mediului online sunt alte aspecte cu care farmacistul va face cunoștință în viitor. Pentru o mai bună comunicare cu pacientul, astfel încât acesta să înțeleagă corect și să nu confunde anumite aspecte în ceea ce privește medicația, FIP a dezvoltat un sistem de pictograme, în mai multe limbi.

”Pentru mine a fost o onoare să particip la acest Congres pentru că am fost singura din România și foarte puțini am fost și din Europa. Am reprezentat cu foarte multă mândrie țara noastră, am vorbit despre facultatea unde învăț, despre profesori, stilul în care învățăm, mi-am făcut colegii din Argentina foarte interesați să vină să ne viziteze. Am reprezentat țara la Seara Internațională, unde am încercat să duc cu mine mici părți din România și cred că am reușit să o reprezint destul de bine. Aș vrea să menționez că am avut alături de mine și Ambasada României din Argentina, în persoana doamnei consilier Sena Latif”, a conchis Andreea Biro.

Federația Internațională a Farmaciștilor-International Pharmaceutical Federation (FIP) fondată în anul 1912, prin intermediul a 139 de organizații naționale, membrii ai instituțiilor academice și farmaciști individuali reprezină peste trei milioane de farmaciști și oameni de știință din domeniul farmaceutic din întreaga lume.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

UMF Târgu Mureş, acreditat ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică de către ESSKA

Povesti de succes

Vizualizari: 2560

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Societatea Europeană de Sport, Traumatologie, Genunchi şi Artroscopie (ESSKA) a acreditat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică, a anunţat miercuri, în deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Cursului Internaţional de Chirurgie Artroscopică, co-preşedintele Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă.

"Avem acest nou format, pe care board-ul ESSKA ni l-au impus având în vedere că am fost acreditaţi ca Centru european de teaching, şi anume 30 de participanţi care au posturile lor de lucru, cu o zi de artroscopie şi cu o zi de artroplastie. Pentru centrul acesta de teaching, cele două clinici de ortopedie am depus documentaţia privind tipurile de intervenţii chirurgicale pe care le facem şi, de asemenea, condiţiile pe care le avem, dacă suntem acreditaţi ca linie academică, deci avem studenţi, rezidenţi, specialişti în pregătire şi partea legată de cercetare. (...) colegii noştri europeni erau foarte bine documentaţi şi în ceea ce priveşte participările noastre la congrese", a declarat dr. Tiberiu Băţagă.

Pentru susţinerea acestor cursuri, şi nu numai, dr. Băţagă a precizat că, în cel mult doi ani, în campusul UMF Târgu Mureş se va înfiinţa şi un centru interdisciplinar de simulare şi cercetare pentru diferite specialităţi chirurgicale.

"Am dori să reuşim să construim, prin fonduri europene, un centru special de simulare şi cercetare interdisciplinar interchirurgical, în care toate specialităţile chirurgicale să aibă sisteme de simulare şi de pregătire necesare pentru a obţine cele mai bune pregătiri pentru medicii rezidenţi, specialişti şi primari. Un astfel de centru ne-ar da şi posibilitatea de a face training permanent 24 de ore din 24 de ore, 7 zile pe săptămână şi toate cursurile ar trebui organizate, indiferent de specialităţile medicale, şi ar putea fi găzduite de acest centru. Centrul european de instruire a cadrelor medicale din cadrul UMF Târgu Mureş a fost omologat în acest an, în 2 martie, iar aici vor fi găzduiţi rezidenţi şi specialişti din străinătate ce vor beneficia de burse ESSKA pe o perioadă de 2-6 săptămâni", a subliniat dr. Tiberiu Băţagă.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş găzduieşte, începând de miercuri până joi, cel de-al IV-lea Curs Internaţional de Chirurgie Artroscopică, sub patronajul ESSKA (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy), în noul centru acreditat ESSKA Teaching Târgu Mureş.

În cadrul cursului, numeroşi specialişti din ţară şi din străinătate din domeniul ortopediei vor susţine prezentări, workshop-uri şi demonstraţii live.

Potrivit co-preşedintelui Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă, o comisie ESSKA va fi prezentă la Târgu Mureş pentru a evalua manifestarea ştiinţifică din acest an, cu scopul de a introduce Cursul Internaţional de Chirurgie Artroscopică în programul ESSKA internaţional de pregătire.

Pe lângă lectorii din ţară şi din străinătate, personalităţi recunoscute la nivel internaţional în domeniul chirurgiei artroscopice, la curs participă medici rezidenţi, specialişti şi medici primari ortopezi.

Sursa www.agerpres.ro

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

Povesti de succes

Vizualizari: 9207

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe clujenii cu probleme de sănătate să obțină tratamente de top în Turcia – a fost inaugurat printr-un eveniment desfășurat la Muzeul de Artă din oraș.

În prezența a aproximativ 35 de invitați, printre care s-au numărat consulul onorific al Turciei, Vasile Vita, membri ai lumii medicale clujene și reprezentanți ai conducerii spitalului, Ilyas Benveniste, directorul de relații internaționale, a prezentat, pe scurt, activitatea grupului Acıbadem. Cu un impresionant număr de 5 milioane de pacienți în 2017, grupul reunește, sub aceeași umbrelă, o universitate recunoscută internațional, laboratoare performante (de anatomo-patologie, genetică și celule stem), servicii de asistență mobilă (pre- și post-spitalizare) și servicii adiacente, precum management de proiect,  catering sau curățenie.

Pacienții pot apela la oricare dintre centrele de excelență Acıbadem: 11 centre oncologice (chirurgie, radioterapie, chimioterapie), 16 centre de cardiologie (cardiologie pediatrică, pentru adulți și chirurgie cardiacă), 13 centre pentru fertilizarea in vitro (infertilitate-IVF), 10 centre de transplant (ficat, rinichi, măduvă osoasă), 9 centre pentru tratamentul coloanei vertebrale, 1 centru de medicină sportivă, acreditat de FIFA, și 6 centre de chirurgie robotică – se numără toate printre centrele acreditate internațional, datorită tehnologiei avansate din dotare și a experienței medicilor.

Într-o dezvoltare continuă, din 1991, grupul Acıbadem a devenit una dintre instituțiile cele mai importante din Turcia, în domeniul serviciilor medicale private, iar din 2012 s-a extins la nivel global, în parteneriat cu IHH Healthcare Berhad, unul dintre cele mai mari grupuri din Orientul îndepărtat. Alcătuit din 21 de spitale și 16 centre medicale, grupul Acıbadem a devenit  astfel parte din al doilea lanț de servicii de sănătate din lume, sub auspiciile acordului cu IHH Healthcare Berhard. În Europa, grupul este prezent, cu spitale și clinici, în Macedonia, Bulgaria și Olanda. În plus, are birouri de informare și puncte de lucru în peste 20 de țări.

Punctul de lucru din Cluj-Napoca este al treilea din România, după birourile din București și Constanța. Acesta funcționează de câteva luni și deja există pacienți care s-au tratat cu succes la clinicile Acıbadem. De asemenea, datorită centrului Acıbadem de medicină sportivă, fotbaliști ai echipei locale, CFR Cluj, și-au putut continua cariera, în ciuda accidentărilor grave. De asemenea, zborurile directe Cluj Istanbul facilitează accesul rapid la servicii medicale performante. Pacienții internaționali, precum și aparținătorii acestora, beneficiază de o gamă largă de servicii medicale, care include atât consultații, proceduri de diagnostic, asigurare, convenții pentru cazare și călătorie sau servicii de traducere.

„Prin această deschidere oficială, dorim să venim mai aproape, atât de pacienții din zona de nord-vest a României, cât și de comunitatea medicală din Cluj-Napoca. În fond, cu toții lucrăm înspre același obiectiv — sănătatea pacienților care ne calcă pragul”, a declarat Liliana Aldanmaz, directorul reprezentanței locale Acıbadem.

Prin intermediul reprezentanței din Cluj-Napoca (str. Regele Ferdinand, nr. 30), cei cu diverse probleme de sănătate pot primi evaluări ale dosarelor medicale sau pot solicita o a doua opinie medicală, prin sistemul de consultații la distanță.

 

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Dans în sala de operații a Spitalului Județean Covasna

Un videoclip inedit postat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina de Facebook a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe a adunat în doar patru zile peste 45.000 de vizualizări. […]

A FI SAU A NU FI INTERCONECTAT ONLINE LA … SĂNĂTATE

În ultima decadă a crescut îngrijorător de mult frecvența afecțiunilor acute și cronice legate de stilul de viață necorespunzător, alimentația excesivă și neregulată, lipsa de activitate fizică sau […]

Un tânăr de 36 de ani a salvat mai multe vieți

Al doilea transplant pulmonar din România a fost efectuat în noaptea de luni spre marți la Spitalul Sfânta Maria din București. Plămânii au fost prelevați de o echipă […]

O nouă viață salvată prin transplant cardiac la Institutul Inimii din Târgu-Mureș

Al doilea transplant cardiac din acest an a avut loc în cursul nopții de 28 aprilie, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Tîrgu-Mureș. […]

Contraceptia de urgenta a evoluat!

Contactele sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului, insa metodele contraceptive au evoluat. Nu sunt putine cazurile in care se poate intampla sa ai nevoie de […]

Primul transplant pulmonar , la Spitalul Sfânta Maria din București

La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București a avut loc primul transplant pulmonar din România, efectuat în noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018, la un pacient aflat […]

Sistem de chirurgie cardiacă minim invazivă, în premieră naţională pentru spitalele publice, la Institutul Inimii din Cluj

Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca va implementa, din acest an, un sistem de chirurgie cardiacă minim invazivă, în premieră naţională pentru clinicile de profil de stat din […]

Recunoaștere din partea Președinției României pentru mai multe instituții medicale

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în semn de apreciere a întregii activități de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical, Președintele României a […]

Primul transplant cardiac după o pauză de aproape un an

Primul transplant cardiac după aproape un an de pauză a avut loc în cursul zilei de astăzi la Institutul Inimii din Târgu-Mureș. Un pacient în vârstă de 54 […]

Finanțarea din partea statului, impediment în calea rezolvării mai multor pacienți la Institutul Inimii din Tîrgu-Mureș

Transplantul cardiac, prelevarea de organe, intervențiile chirurgicale hibride, implantul de valvă aortică transcateter, montarea dispozitivelor de asistare mecanică ventriculară fac parte din cotidianul Institutului de Urgență pentru Boli […]

Doar 3 din cele 6 tratamente inovatoare destinate pacienților cu mielom sunt disponibile în România

Asociația Sprijin, Organizare, Suport Mielom – S.O.S. Mielom, în contextul Lunii Internaționale a Acțiunilor de Combatere a Mielomului, solicită autorităților introducerea pe lista medicamentelor compensate a tratamentelor disponibile […]

Expertii romani ajuta Georgia in implementarea legii care interzice fumatul in spatiile publice

În perioada 12-13 martie, o delegație oficială condusă de dl. Akaki Zoidze, președinte al Comitetului de Sănătate și Probleme Sociale din Parlamentul Georgiei, va vizita România cu scopul […]

Undă verde pentru cabinetele medicale mobile

Ministerul Sanatatii a publicat spre dezbatere proiectul de ORDIN pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor și unităților medicale mobile. Conform referatului de justificare, acordarea serviciilor […]

ONG-ul „Think Pink Europe” s-a lansat în Parlamentul European

Cancerul de sân rămâne cea mai frecventa forma de cancer la femei în Europa, afectând 1 din 8 femei. De aceea, 5 organizații care lupta impotriva cancerului mamar […]

Creştere semnificativă a numărului donatorilor de sânge in Covasna

Numărul donatorilor de sânge a crescut semnificativ în judeţul Covasna în urma campaniilor organizate de Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, înregistrându-se, în medie, 13 donatori pe […]

Ministrul Sănătăţii a resuscitat o persoană în avion

Conform AGERPRES, Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, i-a făcut manevre de resuscitare, miercuri seară, unui bărbat care începuse să se sufoce şi devenise cianotic, într-un avion care venea de la […]

41 de maternități din România echipate cu pătuțuri și lenjerii

Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare […]

Recuperarea copiilor cu autism sprijinită de HARD ROCK CAFE București

Copiii cu autism susținuți de asociația Help Autism vor beneficia de terapii complementare ce îi vor ajuta în procesul lung și anevoios al recuperării. Acest lucru se întâmplă […]

De ce nu vorbim deschis despre dificultatea de inghitire a medicamentelor ?

Dificultatea de inghitire a medicamentelor (DIM) apare datorita polimedicatiei, datorita medicamentelor de dimensiuni mari si forme diferite, tabletelor spongioase sau higroscopice, astfel ca administrarea pe cale orala a […]

Angajaţii Antibiotice au fost spiridușii lui Moş Crăciun pentru 80 de copii nevoiaşi

Pentru al cincilea an consecutiv Fundaţia Antibiotice „Ştiinţă şi suflet” a organizat campania „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din […]