O nouă viață salvată prin transplant cardiac la Institutul Inimii din Târgu-Mureș

Rezidenti

Vizualizari: 13927

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Al doilea transplant cardiac din acest an a avut loc în cursul nopții de 28 aprilie, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Tîrgu-Mureș. Echipa de medici, condusă de Prof. Dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie CardiovascuLară din cadrul Institutului, a oferit o nouă șansă la viață unui pacient din București, în vârstă de 39 de ani, aflat pe lista receptorilor de peste doi ani. Donatorul este un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală datorită unui accident hemoragic post traumatic.
Cordul a fost prelevat în cursul nopții de la Spitalul Județean Suceava de către o echipă de medici din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din IUBCvT Tîrgu-Mureș, transportul cu elicopterul spre Tîrgu-Mureș fiind asigurat de un echipaj SMURD.
”Intervenția a durat șase ore și s-a încheiat cu succes, pacientul fiind în prezent stabil și în stare clinică bună.
Pe lista de așteptare pentru transplant există în acest moment 32 de pacienți cu indicație de urgență care așteaptă intervenția chirurgicală salvatoare. În continuare, IUBCvT Tîrgu-Mureș este singurul dintre centrele medicale acreditate pentru transplantul cardiac din România în care această procedură se efectuează în mod continuu dar, din păcate, numărul redus al donatorilor din țară face ca numărul acestor intervenții chirurgicale de înaltă performanță să fie mult sub necesarul real la nivel național”, a precizat prof. Dr. Horațiu Suciu.
Potrivit acestuia, ar trebui să se efectueze 2-3 proceduri la un milion de locuitori, conform statisticilor țărilor membre ale Uniunii Europene. Conform statisticii din 2017, pe locul I se află Slovenia cu 14 transplanturi de cord la un milion de locuitori, urmată de Croația cu 11 proceduri de transplant cardiac la un milion de locuitori.
În România, în anul 2016 au fost realizate 12 transplanturi de cord, în anul 2017 un număr de trei transplanturi, iar în 2018, până în prezent, două transplanturi.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Manifestare științifică de excepție în domeniul patologiei pediatrice, la UMF Tîrgu Mureș

Rezidenti

Vizualizari: 1380

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină și Farmacie, împreună cu Clinica Pediatrie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență, organizează, în perioada 13 – 15 septembrie 2018, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș, manifestările științifice „Abilități de Comunicare cu Pacientul Pediatric” și „Tendințe Moderne în Pediatrie”.

„Ne dorim ca prin tematica abordată și personalitățile care au confirmat participarea să realizăm un eveniment științific deosebit în domeniul patologiei pediatrice”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Oana Mărginean, președintele Comitetului de Organizare.

Cu acest prilej, se va lansa joi, 13 septembrie 2018, ora 15.00, în Sala lucrări a Facultății de Farmacie, cartea Softskills in Pediatrics care prezintă rezultatele unui proiect de cercetare derulat în cinci țări europene: România, Ungaria, Italia, Spania și Germania.

Finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus+, proiectul și-a propus să îmbunătățească educația pediatrică prin dezvoltarea de noi abilități pentru medici care să corespundă tendințelor actuale și să implementeze strategii moderne de predare și evaluare a abilităților de comunicare în pediatrie, atât în ceea ce privește comunicarea între medic și pacientul pediatric, cât și în privința comunicării în relația medicului cu părintele pacientului pediatric.

Deschiderea festivă a conferinței va avea loc vineri, 14 septembrie, ora 08.30, la Facultatea de Farmacie.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Rezidenti

Vizualizari: 3964

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine”, cu participarea a numeroși specialiști din întreaga lume.

„First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine” va deschide porțile spre cea mai modernă formă de medicină care se practică astăzi la nivel internațional, lectorii de prestigiu din Europa, SUA, Canada, China și Coreea prezentând cele mai noi și remarcabile descoperiri și progrese din domeniu, precum și direcții de cercetare și inovare.

Din comitetul de organizare al conferinței fac parte: prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. William Au, cercetător din China, prof. dr. Rodica Bălașa, directorul Școlii Doctorale din cadrul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Minodora Dobreanu, directorul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice al UMF Tîrgu Mureș etc.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Noi opțiuni terapeutice pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar avansat din România

Organizată pentru al IV-lea an consecutiv, Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar a reunit între 7 și 8 septembrie la Craiova profesioniști din țara și din străinătate din specialități […]

Ministrul Sănătății consideră că România este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului Europei pe domeniul Sănătății

Reglementarea și furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE, investițiile în infrastructura digitală de sănătate sunt teme de importanță majoră pentru România ce sunt discutate în cadrul […]

Rezultatele unui proiect de cercetare privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene, prezentate la Tîrgu-Mureș

Rezultatele unui proiect de cercetare, privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene: România, Ungaria, Italia, Spania și Germania, vor fi prezentate în cadrul manifestării științifice „Abilități […]

Vaccinul gripal, disponibil din 15 septembrie

Un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației la risc în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății. În baza unui […]

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International […]

Tratarea rănilor deschise cu Flamozil

Flamozil este un gel hidrocoloidal ce nu conţine parabeni şi este indicat în tratarea rănilor acute sau cronice, umede sau uscate, deschise sau închise. Flamozil facilitează vindecarea rănii […]

Asociația de Podiatrie susține recunoașterea profesiei de podiatru în România

Diabetul zaharat este afecțiunea care poate conduce la complicații medicale grave, precum neuropatia diabetică și piciorul diabetic. Pentru a reduce riscul apariției complicațiilor, medicii diabetologi susțin importanța controlului […]

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi […]

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Ceremonia de acreditare internațională a Centrului de Simulare și Abilități Practice al UMF Tîrgu Mureș

Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș a fost acreditat de către Societatea Europeană de Simulare în Domeniul Medicinei […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Informaţii inedite şi noi descoperiri din domeniul oncologiei la conferința Asociației Medisprof

Asociaţia Medisprof organizează cea de-a treia ediție a conferinţei dublu acreditată din România, atât de către cea mai mare asociaţie de oncologie din lume – ASCO, cât şi […]

Este nevoie de o rețea interdisciplinară care să lucreze în interesul pacientului

Colaborarea dintre medicul de familie și medicul din celelalte specialități reprezintă cheia în prevenirea, diagnosticarea și tratarea principalelor boli cu o incidență crescută în rândul populației. Fie că […]