One Health, o nouă abordare pentru sănătatea umană

Pacienti

Vizualizari: 16043

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine prin prevenirea riscurilor și atenuarea efectelor crizelor care își au originea la interfața dintre oameni, animale și diferitele medii ale acestora, la nivel global a luat naștere conceptul ”One Health”, un concept modern și necesar medicinei umane.  România are responsabilitatea implementării acestui nou concept medical, precum și formarea de specialiști iar în acest sens se dorește realizarea unor cursuri postuniversitare.

Pe parcursul a trei zile, în perioada 26-28 iunie 2017, la Tîrgu-Mureș s-a desfășurat Conferința națională cu participare internațională „One Health”, care a reunit medici umani, medici veterinari, ingineri de mediu, specialiști din industria alimentară și specialiști în agricultură. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, conducerea instituției înțelegând rolul important al conceptului ”One Health” necesar medicinei umane.

”Este o plăcere deosebită pentru UMF Tîrgu Mureș să fie gazda unui nou eveniment în Tîrgu Mureș cu o conotație diferită, pentru că deși suntem într-o lume de medicină și farmacie, simțim uneori faptul că în ultima vreme medicina s-a depersonalizat într-o mare măsură din cauza unui val de tehnologie foarte puternică sau poate din cauza unor supraspecializări care ne fac uneori să nu vedem pădurea din cauza copacilor. Cert este că o abordare unitară a medicinei lipsește. Conceptul „One Health” a adunat laolaltă specialiști din diverse domenii de activitate: medici umani, medici veterinari, biologi, chimiști, reprezentanți ai unor instituții care într-un fel sau altul interacționează cu viața, oameni care au o deschidere diferită față de sănătatea umană, care încearcă să restaureze și să resusciteze o idee care a stat la baza medicinei din cele mai vechi timpuri, și anume abordarea integrativă a bolii și a sănătății, luând în calcul nu doar pacientul și boala, ci și mediul înconjurător. Conceptul mi s-a părut extrem de generos, modern și necesar medicinei umane, motiv pentru care Universitatea a reacționat prompt la această idee și am convenit ca primul pas să fie organizarea acestei conferințe naționale cu participare internațională. Această întâlnire are o componentă științifică, cu un program științific heterogen, și o componentă socială, un bun prilej de întărire a relațiilor dintre oameni”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.
”One health” presupune existența unui specialist care să penduleze între medici umani, medici veterinari, ingineri de mediu, specialiști din industria alimentară și specialiști din toate ramurile agriculturii a susținut Președintele Asociației „One Health – New Medical Concept”, acad. Nicolae Manolescu.  „Conceptul medical global „One Health” a fost lansat în SUA, în anul 2003, iar în anul 2009, Uniunea Europeană a început să cocheteze cu acest concept. În anul 2014, conceptul a fost lansat la București ca un concept de bază al Europei. Există preocuparea de a forma specialiști, pentru că „One Health” reclamă obligatoriu prezența unui nou specialist care să penduleze între medici umani, medici veterinari, ingineri de mediu, specialiști din industria alimentară, specialiști din toate ramurile agriculturii. Astfel, se dorește realizarea cursurilor postuniversitare „One Health” în România. Primul curs mare „One heallth” s-a organizat în SUA. În Europa, există două centre: un centru care asigură partea de Vest a Europei prin coalescența a două universități titanice: Universitatea Edinburgh și Universitatea Utrecht; partea de Sud a Europei este reprezentată pentru anul universitar 2017-2018 de către Universitatea din Barcelona și Universitatea din Paris”, a declarat acad. Nicolae Manolescu.

Pentru început, se va organiza un curs de sondaj în limba română, la Universitatea „Spiru Haret”, urmând ca din anul universitar 2018-2019 acest curs să se transforme în limba engleză și să poată fi organizat sub titulatura unui cluster care să presupună existența câtorva universități. În luna iulie, se va încerca organizarea acestui cluster prin combinarea Universității „Spiru Haret” cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, Universitatea de Medicină Veterinară din Budapesta și cu Universitatea de Medicină din Budapesta, care sub titulatura de Școală Postuniversitară Europeană să acționeze în limba engleză începând cu anul universitar 2018-2019.
Conferința „One Health” a fost organizată de Asociația „One Health – New Medical Concept”, membru asociat al Federației Academiilor de Medicină, în parteneriat cu UMF Tîrgu Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea „Spiru Haret” și Consiliul Județean Mureș. În cadrul conferinței au fost prezentate 50 de lucrări științifice din domeniile: oncologie comparată, biotehnologie medicală, medicina comparată în relație cu mediul de viață, varia „One Health”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Pacienti

Vizualizari: 9004

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața UE a medicamentului Tegsedi (inotersen), pentru tratarea polineuropatiei în stadiu 1 sau stadiu 2 (boală în care apar leziuni ale nervilor periferici) la pacienții cu amiloidoză cu transtiretină (hATTR), boală rară cu transmitere ereditară, potrivit unui comunicat tradus și postat pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Medicamentul are drept scop modificarea progresiei bolii și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Proteina cunoscută sub numele de transtiretină din sângele pacienților cu hATTR prezintă un defect din cauza căruia se descompune ușor. Proteina descompusă formează o substanță fibroasă numită amiloid care se acumulează în sistemul nervos periferic și la nivel de multiple organe (tractul gastrointestinal, rinichi și inimă), afectând funcționarea normală a acestora.
Tegsedi este o „oligonucleotidă antisens”, un fragment foarte scurt de ADN sintetic conceput pentru a se atașa la materialul genetic al celulelor responsabile de producerea proteinei transtiretină. Astfel, se anticipează că se va reuși reducerea producției de transtiretină, diminuându-se formarea de amiloizi și ameliorându-se simptomele bolii.
Efectele medicamentului Tegsedi au fost evaluate în cadrul unui studiu la care au participat pacienți hATTR cu polineuropatie în stadiul 1 sau 2. Conform rezultatelor studiului, medicamentul are efecte relevante clinic asupra manifestărilor neurologice ale bolii și asupra calității vieții pacienților. Eficacitatea acestui tratament la pacienții cu polineuropatie în stadiul 3 nu este încă demonstrată.
Opțiunile actuale pentru tratarea hATTR sunt transplantul de ficat, tratamentul cu tafamid și utilizarea în afara indicațiilor autorizate (off label) a unui medicament antiinflamator nesteroidian (AINS). Toate aceste opțiuni prezintă limitări considerabile la pacienții cu polineuropatie în stadiile 2 și 3, ceea ce înseamnă existența unei nevoi medicale neacoperite clare. Având în vedere acest lucru, CHMP a considerat că medicamentul Tegsedi prezintă interes major pentru sănătatea publică și a fost de acord cu solicitarea formulată de evaluare accelerată a acestui medicament.
Deoarece hATTR este o boală rară, diagnosticată în aproximativ trei cazuri la 10 milioane de persoane anual în Europa, medicamentul Tegsedi a fost desemnat ca medicament orfan în anul 2014.
Conform procedurii la momentul aprobării, Comitetul EMA pentru medicamente orfane (Committee for Orphan Medicinal Products =COMP) își va re-analiza decizia de desemnare a acestui medicament ca orfan, stabilind astfel dacă informațiile de până acum permit menținerea statutului de orfan al medicamentului Tegsedi și acordarea perioadei de 10 ani de exclusivitate pe piață pentru acest medicament.
Opinia adoptată de CHMP privitoare la medicamentul Tegsedi constituie o etapă intermediară în procesul de punere a acestuia la dispoziția pacientului. În momentul de față, această opinie urmează trimisă către Comisia Europeană în vederea adoptării unei decizii privind acordarea autorizației de punere pe piață valabile la în întreaga UE. Odată acordată această autorizație, la nivelul fiecărui stat membru se vor lua deciziile privind prețul și rambursarea, pe baza rolului potențial/utilizării medicamentului în contextul sistemului național de sănătate al țării respective.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Pacienti

Vizualizari: 8831

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață a medicamentului Aimovig (erenumab), primul medicament de uz uman cu anticorpi monoclonali indicat în prevenirea migrenei, potrivit unui comunicat al EMA tradus și postat pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Medicamentul face parte dintr-o nouă clasă de medicamente al căror mecanism de acțiune constă din blocarea activității peptidei asociate cu gena calcitonină (calcitonin generelated peptide = CGRP), o moleculă implicată în apariția atacurilor de migrenă.
Se estimează că, în Europa, aproximativ 15% din populație suferă de migrene. Pacienții prezintă episoade recurente de cefalee intensă, pulsatilă, cel mai frecvent la nivelul unei singure părți a capului. Uneori, durerea este precedată de tulburări vizuale sau senzoriale cunoscute sub numele de „aură”. La multe persoane, simptomele respective sunt însoțite și de greață, vărsături și sensibilitate crescută la lumină sau sunete. Migrenele pot afecta semnificativ capacitatea de funcționare fizică, profesională și socială a pacientului.
Deși cauza exactă a migrenei nu se cunoaște, se consideră că aceasta este o tulburare neurovasculară care acționează prin mecanisme patologice, la nivel atât cerebral cât și al vaselor de sânge ale capului. Cel mai frecvent, aceasta se manifestă la femei și este caracterizată de o componentă genetică puternică.
În tratarea migrenei nu există medicamente curative ci numai pentru combaterea simptomelor și reducerea frecvenței episoadelor. În condițiile în care tratamentele profilactice existente prezintă eficacitate variabilă și nivel redus de siguranță și tolerabilitate, printre pacienți există o nevoie medicală neacoperită în ceea ce privește noi opțiuni de tratament.
Beneficiile și siguranța medicamentului Aimovig au fost studiate în cadrul a două studii pivot, la care au participat 667 pacienți cu migrenă cronică și 955 pacienți cu migrenă episodică. După trei luni de tratament, pacienții cu migrenă cronică au prezentat o reducere a numărului de zile de migrenă de 2,5 zile lunar în comparație cu placebo. La pacienții cu migrenă episodică, reducerea observată a fost de 1,3 sau 1,8 zile, în funcție de doza administrată. Cele mai frecvente evenimente adverse constatate au fost reacțiile la locul injectării, constipație, spasme musculare și prurit.
Medicamentul Aimovig trebuie administrat numai la pacienții care prezintă episoade de migrenă cu durata de minimum 4 zile pe lună. Acesta se prezintă sub formă de soluție injectabilă care se administrează o dată pe lună. Cu condiția instruirii prealabile adecvate, pacienții își pot administra singuri tratamentul.
Opinia adoptată de CHMP privitoare la medicamentul Aimovig constituie o etapă intermediară în procesul de punere a acestuia la dispoziția pacientului. În momentul de față, această opinie urmează să fie trimisă către Comisia Europeană în vederea adoptării unei decizii privind acordarea autorizației de punere pe piață valabile la în întreaga UE. Odată acordată această autorizație, la nivelul fiecărui stat membru se vor lua deciziile privind prețul și rambursarea, pe baza rolului potențial/utilizării medicamentului în contextul sistemului național de sănătate al țării respective.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Accesul întârziat la medicamentele noi compensate, face victime! Solictarea APCR către Ministerul Sănătății

Într-o scrisoare deschisă, adresată Ministerului Sănătății, Alianța Pacienților Cronici din România atrage atenția că deși sunt incluse noi molecule pe lista de medicamente compensate și gratuite, noile medicamente […]

Distribuția vaccinurilor în țară, demarată

Începând cu data de 31 mai 2018, a început livrarea către direcțiile de sănătate publică a 410 000 de doze de vaccin ROR pentru imunizarea copiilor eligibili la […]

S-au finalizat pregătirile legislative pentru negocierea de noi contracte cost-volum/cost-volum-rezultat

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi Preşedintele CNAS Răzvan Vulcănescu au aprobat Ordinul comun care detaliază modul de aplicare a noilor mecanisme de încheiere şi de derulare a contractelor […]

Ce este ocluzia și cum poate afecta întregul corp

De câte ori nu vi s-a întâmplat să mergeți la medicul stomatolog și să-l auziți vorbind în alți termeni decât cei pe care îi cunoașteți? Expresiile obișnuite, folosite […]

Noi DCI-uri introduse în Lista medicamentelor compensate

Lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi în cadrul programelor naţionale […]

Înființarea a opt centre de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, în planul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății are în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar […]

Propunere din partea producătorilor de medicamente generice pentru a salva medicamentele ieftine

Mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producție sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esențiale în tratamentul cancerului, al afecțiunilor cardiovasculare, neurologice […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]

Vaccinul hepatitic B distribuit în țară

În data de 24 mai s-au încheiat analizele de testare necesare pentru dobândirea certificatului de obținere a seriilor oficiale pentru cele 198.000 de doze de vaccin hepatitic B, […]

Recomandare EMA privind utilizarea unui medicament pentru tratamentul HIV

Riscul de apariție a unor defecte congenitale la nou-născuții unor femei infectate cu HIV aflate în tratament cu medicamente care conțin dolutegravir a fost evidențiat într-un nou studiu, […]

CNAS, ”sistemul informatic este pe deplin operațional”

Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări […]

Bilete de trimitere, rețete, concedii medicale și de la medicii care nu au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate

Pacienții asigurați vor putea beneficia de bilete de trimitere gratuite pentru consultații de specialitate și paraclinice, concediu medical și rețetă compensată sau gratuită și în cazul prezentării la […]

Poziția EMA privind riscurile asociate cu utilizarea unui medicamentul indicat în tratamentul sclerozei multiple

Autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentului Zinbryta a fost retrasă, iar medicamentul indicat în tratamentul sclerozei multiple a fost retras din circuitul terapeutic după reconfirmarea faptului că […]

Lista de medicamente compensate și gratuite ar putea fi actualizată trimestrial

Lista cu denumirile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală şi a celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate trebuie actualizate trimestrial susține ministrul […]

Studiu: Obezitatea crește riscul de cancer la tinerii cu vârste între 20 și 44 de ani

19 mai – Ziua Europeană a Obezității. Un studiu publicat de Asociația Europeană de Studiu al Obezității asociază epidemia de obezitate cu apariția cancerului la adulții tineri, cu […]

Tu ştii de ce suferă dinţii tăi? Parodontoza: Prevenire, manifestare şi tratare

Un zâmbet larg nu arată doar fericirea, ci şi starea de sănătate a dinţilor tăi. Dar tu? Eşti pregătit să zâmbeşti? Boala parodontală este o afecțiune cronică a […]

CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui […]

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe […]

Cancerul de col uterin, o provocare în România anului 2018

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, în anul 2012 au […]