Patru studenți români au participat la Programul Amgen Scholars

Comunicate

Vizualizari: 692

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Studenții Mircea-Dan Mirea și Radu Costin Bizga Nicolescu, în prezent studenți ai Universității Cambridge, Sacalean Vlad de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și Alon Vigdorovits de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” au participat recent, în Europa, la prestigiosul program Amgen Scholars inițiat de Fundația Amgen. Încă din 2009, Programul Amgen Scholars a oferit oportunități de cercetare sub îndrumarea unor mentori de la facultăți de renume mondial, pentru 738 de studenți din Europa, incluzând 13 din România.

Alon și Radu și-au petrecut vara implicându-se în activități de cercetăre de vârf la Ludwig-Maximilians-Universität, în timp ce Vlad a participat la programul Universității Cambridge, iar Mircea-Dan la programul Institutului Karolinska, Suedia. Ei sunt patru dintre cei 102 studenți din Europa acceptați anul acesta în program, din peste 1.048 aplicanți. Partenerii programului, cinci instutuții educaționale și de cercetare de top – Universitatea Cambridge, Anglia; EHT Zurich, Elveția; Institutul Karolinska, Suedia; Universitatea Ludwig-Maximilians, Germania și Institutul Pasteur, Franța – au găzduit studenți în laboratoare de cercetare de talie mondială. În plus, un număr de 9 studenți din Europa au participat la Programul Amgen Scholars 2017 din Japonia, care este deschis aplicanților din toată lumea.

„Sunt foarte bucuros că patru participanți români au participat la Programul Amgen Scholars al Fundației Amgen. Am avut mereu încredere în capacitatea studenților români de a reprezenta țara noastră în știință și domenii conexe acesteia și sper că pasiunea pentru știință va atrage tot mai mulți studenți să urmeze o carieră în acest domeniu. Programul Amgen Scholars reprezintă un punct de plecare foarte bun pentru studenții români și o oportunitate fantastică pentru ei să învețe mai multe despre știință și biotehnologie de la oameni de știință de renume din mediul academic”, a spus Sorin Popescu, Director General Amgen România.

Pe lângă experiența individuală de cercetare, cei patru studenți români au participat, de asemenea, la simpozionul european de toamnă, susținut la Cambridge, în perioada 3-5 septembrie. Această oportunitate le-a dat ocazia lui Mircea-Dan, Radu, Vlad și Alon să cunoască studenți care au participat la program în cadrul altor instituții, să discute despre proiectele lor de cercetare, să învețe despre biotehnologie și să-i asculte pe oamenii de știință care lucrează în companii de renume sau în mediul academic.

Radu Costin Bizga Nicolescu a declarat despre experiența în cadrul Programului Amgen Scholars: „O carieră științifică m-ar ajuta să îmi urmez pasiunea pentru știință. Am aplicat la Programul Amgen Scholars deoarece cred că este un program prin care pot avea acces la o fază incipientă a experienței de cercetare și care îmi oferă posibilitatea să văd cum vor arăta cariera și viața mea lucrând în acest domeniu”.

Amgen Scholars Europe este parte a unui program global extins, în valoare de 50 milioane de dolari, cu o durată de 12 ani, care include 17 instituții principale de pe teritoriul Statelor Unite, Europei și Japoniei, care găzduiesc programul de cercetare pe timp de vară.

94% dintre participanții la program, adică peste 3.500 de alumni care și-au încheiat studiile de licență, urmează acum studii avansate sau o carieră în domeniul științific.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Aproximativ 200 de copii au fost vaccinați în cadrul unei campanii în comuna Coțofănești, județul Bacău

Comunicate

Vizualizari: 801

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătății, împreună cu OMS si UNICEF, a organizat o campanie de informare și recuperare a vaccinării, în perioada 10-12 iulie 2018, în comuna Coțofănești, județul Bacău. Campania a beneficiat de sprijinul autorităților locale și al voluntarilor: medici de familie și specialiști în promovarea educației pentru sănătate. De asemenea, directorul DSP și medicul epidemiolog au pregătit această acțiune la nivel local împreună cu reprezentanții autorităților locale și au fost prezenți la Coțofănești pe toată perioada de desfășurare a campaniei.

În această perioadă au fost vaccinați 190 de copii, cărora li s-au administrat 220 de doze de vaccin: 176 de copii vaccinați ROR, 28 copii vaccinați cu hexavalent, 6 copii vaccinați cu pneumococic, 10 copii vaccinați cu tetravalent.

Astfel, dacă rata de vaccinare în comuna Coțofănești era în luna mai de doar 3,9%, după această acțiune procentul de vaccinare a crescut la 95%. În cadrul campaniei nu s-au înregistrat refuzuri de vaccinare, procentul de copii nevaccinați este compus din cei cu contraindicație temporară de vaccinare și din copii plecați din localitate.

Acțiunea de la Coțofănești a reprezentat proiectul-pilot în cadrul campaniei de vaccinare demarată astfel de Ministerul Sănătății în mai multe județe din țară, care vizează informarea și educarea părinților cu privire la vaccinare și recuperarea vaccinării în zonele vulnerabile.

“ O campanie de informare și de recuperare a vaccinării era imperios necesară, în condițiile în care viețile a 59 de copii au fost curmate de rujeolă. Nu mai putem aștepta. Fac un apel permanent către medicii de familie, direcțiile de sănătate publică, dar și autorități locale să se mobilizeze pentru a crește gradul de vaccinare. Alegem locurile în care gradul de vaccinare este foarte scăzut și recuperarea este dificil de realizat și intervenim prin realizarea unor campanii care presupun informarea populației și suplimentarea cu medici de familie și asistenți medicali în zonă. Acolo unde este necesar, vom crea temporar centre de vaccinare pentru un acces mai facil la vaccinare. Avem alături de Ministerul Sănătății în această campanie reprezentanți ai celor mai mari organizații cu expertiză în domeniu, OMS și UNICEF, și le mulțumesc pentru că am certitudinea că împreună vom reuși în demersul nostru. Este un prim pas această serie de acțiuni, care va continua cu o campanie la nivel național”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Pe parcursul celor 3 zile, medicului de familie din comuna Coțofănești i s-au alăturat doi medici voluntari din Onești, specialiști în medicina primara. Astfel, trei echipe de medici și asistenți medicali au consultat copiii aduși de părinți la cabinetul medical și i-au vaccinat pe cei fără contraindicații. În colaborare cu administrația locală din Coțofănești, părinții și copiii aflați în zone mai izolate din comună au fost transportați la căminul cultural pentru sesiunea de informare, unde specialiști în promovarea educației pentru sănătate au prezentat un film despre vaccinare, dar și despre reguli de hrană și igienă care trebuie respectate în creșterea copilului. Campania de informare a inclus și sesiuni de întrebări ale părinților la care un medic specialist voluntar le-a oferit răspunsuri. După sesiunea de informare, părinții care au dorit să își vaccineze copiii au mers la cabinetul medical, aflat în apropierea căminului cultural. De asemenea, primăria a asigurat și transportul acestora către casă.

Rezultatele campaniei de vaccinare organizate în comuna Coțofănești și experiența noastră în implementarea Serviciilor Comunitare pentru Copii ne arată că atunci când autoritățile centrale și locale colaborează cu reprezentanții sectorului neguvernamental și cu profesioniștii de la nivel local, părinții sunt informați despre beneficiile vaccinării și aleg să își protejeze copiii în cunoștință de cauză. UNICEF, Ministerul Sănătății, autoritățile centrale și cele județene lucrează pentru a dezvolta și implementa un program național puternic de vaccinare astfel încât toți copiii din România să fie protejați” a declarat Despina Andrei, Manager comunicare și strângere de fonduri UNICEF în România.

Acțiunea a vizat recuperarea planului național de vaccinare pentru copiii până în  10 ani, dar au beneficiat de vaccin și copiii peste această vârstă. Au fost protejați împotriva rujeolei și a altor boli transmisibile adolescenții căsătoriți și cei care nu au beneficiat de vaccin.

Campania de informare și recuperare a vaccinării ROR demarată la Coțofănești va continua în alte județe din țară, în comunitățile cu rata cea mai scăzută de vaccinare. Ea a fost precedată de un atelier de lucru organizat la Slănic Moldova, în județul Bacău, în perioada 4-6 mai 2018, unde au fost discutate și identificate modalitățile de abordare cu cel mai bun impact pentru creșterea gradului de informare și vaccinare în rândul comunităților vulnerabile.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Primul din cele 8 spitale regionale a fost prezentat la Iași

Comunicate

Vizualizari: 1045

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Cristian Grasu, secretar de stat s - au aflat astazi, la Iași, la prezentarea modelului arhitectural al Spitalului Regional care va fi construit aici.

Prezentarea a fost realizată de către consultanții Băncii Europene de Investiții (BEI), care sunt partenerii MS si ai autorităților locale pentru realizarea acestui proiect.

"Este un moment istoric in acest an foarte important, anul centenar. Spitalul Regional din Iași va fi construit. Exista finanțare si un proiect avansat. In Programul de Guvernare este asumata constructia a 8 spitale regionale la Timisoara, Târgu-Mureș, Constanta, Braila-Galati, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi. Proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iasi se afla intr-o faza avansata de pregatire", a spus ministrul Pintea.

Din anul 2017, Ministerul Sanatatii beneficiaza de asistenta tehnica de la BEI pentru elaborarea documentaţiei studiilor de fezabilitate, depunerea Aplicatiilor de finantare si lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.

De curand (iunie 2018) a fost aprobata in Ministerul Sanatatii o structura specifica pentru implementarea si monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).

Spitalul din Iași va fi un spital regional care va funcționa ca un spital de urgență de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătății de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic și tratament, pentru întreaga regiune.

"Ne aflam in faza in care consultantul BEI prezinta proiectul Studiului de Fezabilitate pentru Iasi. Documentul cuprinde Analiza cererilor si optiunile propuse, Planurile functionale detaliate, analiza cost beneficiu, modelul operational, in conformitate cu soliciarile Ministerului Sanatatii si cu cele mai bune practici internationale pentru proiecte de acest fel", a mai spus ministrul Sănătății.

Spitalul Regional din Iași va avea o suprafață de aproximativ 120 000 mp si un cost estimativ de 321 milioane de euro (fără TVA). Conform, proiectelor prezentate de consultanți, spitalul regional din Iași va fi finalizat peste 5 ani, in 2023.

Spitalul Regional de Urgență Iasi va prelua rolul Spitalului de Urgență Județean Iași, Sf. Spiridon si, în conformitate cu Master Planul regional, va include si servicii noi, in prezent furnizate de catre alte spitale (pneumonologie chirurgie pediatrica, O-G și neonatologie, neurologie).

Spitalul Regional va fi organizat, in premiera, pe centre de servicii sj va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura optimizata a Spitalului Regional, in general, se bazeaza pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienților programați de cei de urgență si cei neprogramați.

Avantajul organizării pe centre de servicii va fi:
• utilizarea flexibilă a capacităților patului;
• schimbul de cunoștințe structurat în beneficiul pacientului;
• utilizarea eficientă a resurselor;
• calitate recunoscută pentru partenerii externi și reputație sporită a spitalului;
• management clinic si cercetare.

Spitalul va fi echipat cu aparatura de inalta tehnologie, ce va permite efectuarea de proceduri minim invazive, chiar in cazuri complexe.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

19 medicamente noi intra pe listele acordate compensat si gratuit

Lista medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, se completează cu încă 19 noi denumiri comune internaționale […]

Pacientii aflati sub tratamentul interferon free il vor continua pana la finalizare

CNAS precizează că afirmaţiile publice conform cărora există un risc de posibilă discontinuitate a asigurării tratamentului interferon free pentru pacienţii cu hepatită C nu corespund realităţii. Instituţia solicită […]

Un lanț de farmacii american își face intrarea pe piața din vestul țării

Kiehl’s, farmacia și compania creatoare de produse de îngrijire a pielii şi părului, originară din New York, inaugurează la Timişoara, luna aceasta, primul său magazin din vestul ţării […]

Agenția Națională de Transplant are un nou director executiv

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a semnat Ordinul de numire al dr. Alexandra Anca Mureșan în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant. “ Se impune restructurarea Agenției […]

GSK România publică Raportul de Responsabilitate Corporativă

GSK România publică Raportul de Responsabilitate Corporativă, care arată impactul activității companiei asupra sistemului de sănătate și pacienților din România, în 2016 – 2017 Este singurul raport de […]

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților, implementat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu sprijinul Fundației Telekom Romania Fundația Telekom Romania a furnizat […]

Malpraxisul medical in Romania: Ce trebuie sa stie pacientii

In ziua de astazi, in domeniul medical devine din ce in ce mai amenintatoare angajarea rapunderii pentru malpraxis. Numai in anul 2016 au fost intimati 135 medici, dintre […]

Etapa națională a concursului „Micii sanitari”, în premieră la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș găzduiește, în premieră, în perioada 12 – 14 iulie 2018, etapa națională a programului educațional „Micii sanitari”, la care […]

128 de pătuțuri noi și 10.450 de lenjerii de pat donate maternităților din România, din partea Crucii Roșii Române, P&G și PROFI

Campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, desfășurată în cadrul parteneriatului dintre Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română, s-a finalizat prin dotarea a 48 de […]

Directorul general Synevo România numit lider pe cinci piețe din Europa de Est

Laurențiu Luca, director general Synevo România, a fost numit Managing Director pentru Europa de Sud Est, poziție din care va coordona activitatea lanțului de laboratoare medicale și centre […]

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale […]

Concluzia studiului ProfAid realizat de ATCA: 15% dintre școlari prezintă risc de tulburări comportamentale

Conform studiului desfășurat în cadrul proiectului ProfAid, 15% dintre copiii înscriși în școli prezintă risc mediu și sever de a dezvolta tulburări comportamentale. În cazul copiilor diagnosticați cu o tulburare de […]

Distractie la superlativ si bronz fara griji pe plaja Sensiblu! Imprieteneste-te si tu cu soarele

Soare, nisip fierbinte, briza sarata a marii, sunetul valurilor care se sparg la mal. Toate aceste senzatii te insotesc in fiecare concediu la mare. Dar ce-ar fi ca […]

Ultrashape- tratamentul noninvaziv de remodelare corporală

ULTRASHAPE POWER este cel mai performant tratament noninvaziv cu ultrasunete pentru topirea grăsimii localizate și remodelare corporală pe care DR. Oana Spanu îl oferă pacientelor sale. Sistemul emite pulsuri […]

În al 7-lea an de campanie, Zâmbeşte România atenționează: 81% dintre români suferă de sensibilitate dentară şi afecţiuni gingivale

După 6 ani de mesaje educaționale adresate copiilor și adolescenților, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare lansează campania Zâmbește România, făcând trecerea naturală către comunicarea cu adulții și insuflarea unui grad […]

Pregateste-ti picioarele pentru vacanta!

Sezonul concediilor este in toi, iar pregatirile pentru vacantele mai mult sau mai putin exotice, sunt din ce in ce mai intense. Cu acelasi entuziasm, toate femeile isi […]

Lansarea raportului The Economist Intelligence Unit: “Modele Europene: Opțiuni pentru finanțarea sănătății și medicamentelor inovatoare în România”

A fost lansat noul raport The Economist Intelligence Unit: ”Modele Europene: Opțiuni pentru finanțarea sănătății și medicamentelor inovatoare în România”, în cadrul dezbaterii speciale ”RESURSE PENTRU SĂNĂTATE”, ce […]

855 de farmacii independente s-au înrolat in programul Respiro, în primii 2 ani de la lansare

  RESPIRO, unul dintre cele mai dinamice programe de susținere a industriei farmaceutice din România, dezvoltat de A&D Pharma, lider pe piața locală de retail și distribuție de […]

Soluția pentru acneea de pe corp – Scagel Acne Body Spray

  Acneea nu se limiteaza la nivelul fetei, ci poate aparea în orice zona a corpului, cum ar fi spatele, pieptul, brațele sau umerii. Peste 60% dintre persoanele afectate […]

Pentru juliturile și cicatricile la copii: Flamozil și Scagel Kids – o combinație reușită

Căzăturile, juliturile, loviturile şi zgârieturile fac toate parte din viaţa de zi cu zi a copiilor. Totodată pot apărea leziuni precum arsurile sau intervenţiile chirurgicale. De asemenea, procesul […]