Pe 3 decembrie marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Noutăţi

Vizualizari: 38303

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceștia provenind din țările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este și aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar probabilitatea ca aceștia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

In 1992 Organizatia Natiunilor Unite a proclamat 3 decembrie drept Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati. De atunci, an de an, in intreaga lume este promovat acelasi mesaj: "Oameni egali - Drepturi egale". Un mesaj de constientizare a faptului ca persoanele cu dizabilitati au aceleasi drepturi ca toti ceilalti.

Tema aleasă în 2017 pentru a marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități este "Transformarea către o societate durabilă și rezistentă pentru toți", menționează site-ul ONU, www.un.org/en/events/disabilitiesday.

Marcarea zilei are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Bazându-se pe multe decenii de activitate a ONU în domeniul dizabilităților, Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, și semnată de 153 de țări, promovează drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în vederea implementării Agendei pentru dezvoltare durabilă din anul 2030 și a altor cadre internaționale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acțiunile umanitare, Noua Agendă Urbana și Agenda de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare.

Potrivit site-ului ONU, Agenda 2030 se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă". "Persoanele cu dizabilități, atât în calitate de beneficiari, cât și ca agenți ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă și durabilă și pot promova o societate rezistentă pentru toți, inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre și a acțiunii umanitare și al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative, instituțiile academice și sectorul privat trebuie să funcționeze ca o 'echipă' pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG)", se notează pe www.un.org/en/events/disabilitiesday.

Legislatie actualizata in 2017

In Romania, Societățile care au mai mult de 50 de salariați și nu au 4% din personal angajat din rândul persoanelor cu dizabilități plătesc dublu la stat din 2017, respectiv salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul de persoane pe care trebuia să le angajeze. Până acum erau scutite de această taxă firmele care cumpărau produse de la unitățile protejate – entități care produc cu ajutorul persoanelor cu handicap angajate. Dacă nu mai există această posibilitate, unitățile protejate nu mai au cui să vândă producția realizată și riscă să disponibilizeze exact persoanele cu dizabilități.

Guvernul, prin Ministerul Muncii, produce dezechilibre însemnate în bugetele firmelor mijlocii sau mari printr-o simplă modificare a unui act normativ legat de angajarea de persoane cu dizabilități. Ordonanța de urgență care ar fi trebuit să protejeze drepturile persoanelor cu handicap ar putea conduce la efectul invers, și anume la pierderea unor locuri de muncă ale unor astfel de persoane cu dizabilități, din cauză că dispar peste noapte condițiile favorizante pentru firmele angajatoare. OUG nr. 60/2017 adoptată recent modifică Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap care prevede la articolul 78, alin. (2) că autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de salariați. Rămâne în vigoare obligativitatea aceasta de la avea 4% din personal angajat din rândul persoanelor cu handicap, însă măsurile sunt dure pentru societățile și autoritățile care nu angajează persoane cu dizabilități și se transpun în plata unei taxe lunare însemnate către stat, taxă care până acum era de 50% din salariul minim pe economie pentru fiecare persoană cu dizabilități care nu a fost angajată de societate, potrivit legii. Adică, entitățile care nu aveau 4% din angajați persoane cu dizabilități trebuia să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. De acum încolo, această taxă se dublează, ajungând la nivelul salariului minim pe economie pentru fiecare persoană cu handicap care nu a fost angajată.

Totodată s-a eliminat o prevedere din lege prin care societățile și autoritățile cu peste 50 de angajați erau scutite de la plata lunară către bugetul de stat a taxei respective dacă achiziționau produse sau servicii realizate de „unități protejate“, adică de la unități economice în care lucrau persoane cu dizabilități. Cu alte cuvinte, o firmă care are 50 de salariați și nu are doi dintre ei angajați din rândul persoanelor cu handicap (4% din total) plateste la stat lunar 2.900 de lei (1.450 de lei x2). Până acum, firmele acestea și autoritățile aveau posibilitatea ca de acei bani să cumpere produse de la unități protejate, adică de la acele unități care produc diverse produse cu ajutorul persoanelor cu dizabilități. Această facilitate au disparut prin abrogarea literei b) de la același aliniat (3) din lege, care spunea că firmele care nu angajau persoane cu dizabilități puteau „să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condițiile prevăzute la lit. a)“. Așadar, o firmă care are 100 de angajați și are o activitate care nu îi permite sub nici o formă să angajeze cele patru persoane cu dizabilități cerute de Legea nr. 448/2006 modificată recent, atunci va trebui să achite lunar la stat „un bir“ egal cu 5.800 de lei (1.450 de lei x 4 persoane), pentru că nu mai există posibilitatea de a achiziționa produse de la unitățile protejate, în sensul legii, pentru a fi scutite de acea taxă. Modificările acestea au intrat în vigoare de la 1 septembrie 2017.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Priorități ale Ministerului Sănătății in domeniul farmaceutic

Noutăţi

Vizualizari: 5058

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

O listă a medicamentelor strategice, corecții de prețuri ale medicamentelor, reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, dar și modificarea legii salarizării pentru farmaciști sunt obiective pe care Ministerul Sănătății intenționează să le ducă la bun sfârșit în perioada următoare, potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea.
”Medicamentul este încă o problemă în România. Nu trece o săptămână și în media apar știri legate de lipsa sau dispariția unor medicamente, lucruri pe care ni-l asumăm.
Reglementările țin de Ministerul Sănătății și din păcate pot să spun că la acest capitol nu suntem fruntași și nu putem da vina în permanență pe Ministerul Finanțelorcă nu ne finanțează suficient programul la medicamentele necesare. În ceea ce privește reglementările rolul nostru este foarte delicat, se vorbește despre presiunea industriei farma, a asociațiilor de pacienți, dar până la urmpă este din punctul meu de vedere doar presiunea pacientului român, și spun asta pentru că pacientul român are dreptul la fel ca toți pacienții Uniunii Europene de a beneficia de cele mai bune tratamente. Dacă statul român nu poate să i le asigure atunci măcar să-l informeze. Avem nevoie, în priul rând, de un pacient informat”, a precizat ministrul Sănătății în deschiderea Conferinței Naționale a Medicamentului, ce a avut loc în perioada 20-21 septembrie 2018, la București.
Aceasta a precizat că în domeniul medicamentului s-au făcut pași, în acest an fiind introduse 37 de molecule noi ”care au salvat multe vieți”, însă procesul este greoi și lung pentru că ”nu avem suficiente reglementări”.

În cadrul Conferinței, ministrul Sănătății a anunțat că există un proiect legislativ privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ce urmează să fie postat spre dezbatere publică pe Transparență decizională.
”Este un proiect foarte bun pentru că cu toții știm că în sănătate timpul nu înseamnă neapărat bani, timpul înseamnă viață și trebuie să recunoaștem că noi vrem să se facă totul la timp, să se facă repede, dar nu avem oameni suficienți, nu avem resurse suficiente. Prin această reorganizare am găsit soluția și pentru oameni și pentru resurse și pentru o colaborare bună cu industria”, a anunțat Sorina Pintea.
Mai mult, importanța medicamentului, aprovizoonarea cu medicamentele, evaluarea tehnologiilor medicale-HTA sunt aspecte pentru care există preocupare, deoarece ”România le-a pus pe lista președenției. Sunt lucruri pe care le susținem”.

Corecții de preț în CANAMED și listă a medicamentelor strategice

”Am promis, împreună cu domnul secretar de stat Alexandrescu, că vom face acea corecție de prețuri, nu s-a făcut din 2015. Am publicat-o pe site-ul Ministerului și o discutăm. Sunt greșeli și recunoaștem dar am făcut-o după atâta timp. Am promis o listă a medicamentelor strategice, lista o avem. Doamna profesor Anca Buzoianu a finalizat în comisie această listă. O vom publica pe transparenţă decizională”, a adăugat ministrul Sănătății.
Sorina Pintea a subliniat, totodată, și faptul că s-a propus modificarea Legii salarizării pentru farmaciști. ”Pentru farmaciști, Ministerul Sănătății, împreună cu comisia de sănătate din Camera Deputaților, ține cont de această profesie, o respectă și, prin urmare, la ultima ședință s-a propus modificarea Legii salarizării pentru farmaciști.
Apreciem fiecare profesie în parte, fiecare pacient în parte. Din păcate, lucrurile nu merg atât de bine și de repede pe cât ne-am fi dorit”, a conchis ministrul Sănătății.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Au inceput inscrierile la CNFMS 2018 – editia aniversara

Noutăţi

Vizualizari: 14994

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la a 5-a, ediție aniversară, reușind în acești ani să mobilizeze, să coaguleze principalii actori din sistemul sanitar, facilitând dialogul între părți.

Nu este un secret, că este necesară creșterea capacității administrative a sectorului sanitar, CNFMS asumându-și rolul de a contribui la diseminarea cunoștințelor în domeniul managementului farmaceutic și spitalicesc prin cursurile preconferință și analizele, prezentările realizate de experții prezenți în edițiile anterioare.

Un alt obiectiv al organizatorilor CNFMS a fost deschiderea către țările vecine și din Europa Centrală și de Est, în edițiile anterioare având invitați din Cehia, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova.

În această ediție aniversară dorim să continuăm în același direcție, adaptând tematica la temele cele mai actuale din România și în mod strategic invitând speakeri din alte țări, pentru a cunoaște mai bine succesul lor din domeniul reformei din sănătate, dar și pentru a învăța din eventualele decizii care s-au dovedit a fi neinspirate sau chiar greșite.

În această ediție vom aborda cel mai fierbinte subiect al începutului de an: sistemul de salarizare din spitale, și mai ales aspectele legate de sustenabilitate, echitate și legătura între salarizare și performanță.

Alocările financiare pentru sănătate au crescut în ritm susținut în ultimii 2 ani, dar este nevoie să deschidem și subiectul dacă alocările au fost optime, eficiente, echilibrate, echitabile, dacă nu trebuia ca aceste alocări să fie însoțite și de măsuri de reorganizare / eficientizare.

În cadrul modulului de management sanitar vom aborda printre altele și subiectul schimbărilor demografice și impactul acestora asupra sistemului sanitar, achizițiile publice, managementul calității, lista subiectelor fiind adaptate la problemele actuale din spitale.

În cadrul modulului de farmacoeconomie principalele subiecte sunt legate de ultimele reglementări europene și naționale în curs de implementare legate de HTA, eliberare de medicamente, serializarea acestora.

Ediția a V-a a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ca și edițiile anterioare, are ca obiectiv principal asigurarea unui mediu pentru dezbaterea profesională a problemelor din sistemul sanitar, să faciliteze dialogul constructiv între reglementator, finanțator și furnizori de produse și servicii.

Conferința va conține și un modul științific unde vor putea fi prezentate lucrări științifice, studii, cercetări în domeniul farmacoeconomiei, sănătății publice și al managementului sanitar, iar rezumatele lucrărilor vor fi publicate într-un supliment dedicat CNFMS al revistei UMF Târgu Mureș, Acta Medica Marisiensis.

Așa cum v-am obișnuit la edițiile anterioare, CNFMS 2018 va începe cu un curs preconferință în domeniul finanțării medicamentului, cu un speaker de marcă în domeniu:

Prof. Zoltán KALÓ, Profesor de Farmacoeconomie la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta (ELTE) – Centrul pentru Politici de Sănătate și Economie Sanitară

 Managed Entry Agreements in CEE - from Theory to Best Practice”

La această ediție a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar sunt invitați reprezentanții următoarelor instituții: Ministerul Sănătății, CNAS, Parlamentul României, ANM, ANMCS, SNSPMPDSB, Colegiul Medicilor și Colegiul Farmaciștilor, asociații profesionale, reprezentanții universităților de medicină și farmacie și invitați speciali din străinătate.

Evenimentul este deschis tuturor profesioniștilor din domeniu care respectă principiile dialogului profesional și respectului reciproc și doresc să contribuie în mod constructiv la identificarea problemelor și soluțiilor din sectorul sanitar.

Pentru a facilita prezența specialiștilor din instituțiile publice centrale, CNFMS va acorda burse de participare pentru experții din cadrul autorităților centrale implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, contribuind astfel la dezvoltarea profesională.

Vă așteptăm să contribuiți activ la prezentările și dezbaterile CNFMS 2018.

 

Invitați speciali:

  • Sinisa VARGA, Croația, Deputat, fost Ministru al Sănătății, fost Director al CAS
  • Prof. Zoltán KALÓ, Ungaria, Profesor în Economie Sanitară, Universitatea ELTE
  • Dr. Dragana ATANASIJEVIC, Serbia, Președinte ISPOR Serbia
  • Reprezentant CAS Ungaria, Departamentul pentru Rambursarea Medicamentelor

Conferința este împărțită în două module tematice, Farmacoeconomie și Management Sanitar și este de 5 ani un eveniment de referință pentru profesioniștii sistemului sanitar din România, temele acestei conferințe fiind:

Modulul de farmacoeconomie (11.10.2018 - 12.10.2018): Modulul de management sanitar ( 12.10.2018 - 14.10.2018):
  • Finanțarea medicamentelor în Croația și Serbia
  • Evoluția și dezvoltarea contractelor cost-volum-rezultat în România (Managed Entry Agreements)
  • Directiva UE despre HTA (Health Technology Assessment): calendar, implicații
  • Dezvoltarea HTA în România: situația implementării proiectului MS/WB
  • Registrele de pacienți în România
  • Proiectul UE de serializare a medica-mentelor și consecințele lui în România
  • Eliberarea rețetelor gratuite / compensate în alte județe: impactul asupra pieței
  • Finanțarea sustenabilă a medicamentului
  • Alte teme de interes major în domeniul politicii medicamentului
  • Organizarea și funcționarea sistemului sanitar din Croația și Serbia
  • Managementul sistemului DRG în țările din Europa Centrală și de Est
  • Sistemul de salarizare în spitalele publice: prezent, viitor, sustenabilitate, echitate.
  • Diferențierea salariilor în spitale în funcție de performanță: necesitate sau oportunitate?
  • Lipsă sau excedent de medici: a rezolvat creșterea salariilor problemele spitalelor?
  • Contractul cadru: pregătirea anului 2019
  • Competiția între sectorul public și privat la serviciile de spitalizare de zi
  • Finanțarea și funcționarea UPU / CPU: eficiență și sustenabilitate
  • Raportarea serviciilor medicale: supracodificarea – implicații, soluții
  • Demografie: impactul scăderii populației asupra spitalelor publice.
  • Modernizarea și adaptarea infrastructurii spitalicești la cererea de servicii
  • Managementul calității și managementul costurilor: noutăți de la ANMCS
  • Achiziții publice: focus pe medicamente

Înregistrarea la CNFMS 2018 se va realiza exclusiv online, prin completarea FORMULARULUI DE  INSCRIERE CNFMS 2018.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș - Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management, Universitatea Sapientia și Asociația SURYAM, managementul tehnic al evenimentului fiind asigurat de Health Events.

Partenerii CNFMS: ISPOR Romania, Camera Deputaților – Comisia pentru Sănătate și Familie, Societatea Română de Farmacoeconomie.

La eveniment vor participa peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale,  reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate (CNAS, MS, ANM, etc.), companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie.

Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment de schimb bilateral și de networking, oferind posibilitatea relaționării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Noua conducere a Asociației Local American Working Group

În cadrul Adunării Generale a Membrilor asociației Local American Working Group – LAWG din luna mai 2018 a fost aleasă noua componență a Consiliului Director, pentru o perioadă […]

A FI SAU A NU FI INTERCONECTAT ONLINE LA … SĂNĂTATE

În ultima decadă a crescut îngrijorător de mult frecvența afecțiunilor acute și cronice legate de stilul de viață necorespunzător, alimentația excesivă și neregulată, lipsa de activitate fizică sau […]

Versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a lansat o versiune revizuită a ghidului referitor la evaluarea clinică a vaccinurilor, supus consultării publice timp de șase luni, potrivit unui comunicat […]

Ministrul Sănătății consideră necesară modificarea Ordinului de reglementare a decontării tratamentelor în străinătate

Este necesară o modificare a Ordinului ce reglementează modul de decontare a tratamentelor în străinătate, dar și o reorganizare a Agenției Naționale de Transplant, a precizat ministrul Sănătății, […]

Examen pentru obținerea titlului de specialist dar și a gradului de principal pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii din unități sanitare

Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist dar și pentru obținerea gradului de principal pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii încadraţi în unităţile sanitare şi/ sau de […]

Contraceptia de urgenta a evoluat!

Contactele sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului, insa metodele contraceptive au evoluat. Nu sunt putine cazurile in care se poate intampla sa ai nevoie de […]

Noi DCI-uri propuse pentru a intra în lista de compensate și gratuite

Un număr de 15 noi DCI-uri vor fi incluse în lista de compensate și gratuite, potrivit unui proiect de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului […]

Noi reglementări prin care se asigură creșterea accesului la medicamente inovative prin contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat

Mecanismele de încheiere şi de derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat reglementate prin OUG nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii se […]

Primul transplant pulmonar , la Spitalul Sfânta Maria din București

La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București a avut loc primul transplant pulmonar din România, efectuat în noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018, la un pacient aflat […]

Sistem de chirurgie cardiacă minim invazivă, în premieră naţională pentru spitalele publice, la Institutul Inimii din Cluj

Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca va implementa, din acest an, un sistem de chirurgie cardiacă minim invazivă, în premieră naţională pentru clinicile de profil de stat din […]

Primul transplant cardiac după o pauză de aproape un an

Primul transplant cardiac după aproape un an de pauză a avut loc în cursul zilei de astăzi la Institutul Inimii din Târgu-Mureș. Un pacient în vârstă de 54 […]

Medicii să lucreze ori la stat ori la privat, propunerea lui Raed Arafat

Este nevoie de o reașezare a sistemului sanitar și reunoaștere a faptului că există o problemă gravă privind accesul la serviciile de bază din domeniul sanitar, susține dr. […]

Medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

Vârsta de pensionare a medicilor se majorează la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege adoptat în Camera Deputaților. Documentul a mai trecut o dată prin Parlament, […]

Reducerea deficitului de personal medical în spitale pe agenda ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății are în vedere o serie de măsuri pentru reducerea deficitului de personal prin schimbarea de politică de resurse umane, regândirea concursului de Rezidențiat. „Este nevoie de […]

Vor fi create peste 90 de registre naționale la nivelul sistemului de sănătate

La nivelul sistemului sanitar românesc vor fi create un număr de 92 de registre naționale, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, potrivit Agerpres. „Este obligatoriu ca la nivelul […]

Start la semnarea documentelor de prelungire a relaţiilor contractuale

În perioada 29 martie – 2 aprilie, reprezentanţii legali ai furnizorilor de medicamente, servicii şi dispozitive medicale sunt aşteptaţi la sediile caselor de asigurări de sănătate din întreaga […]

Recomandare EMA pentru a se evita confundarea insulinei Fiasp cu insulina Tresiba

Culoarea cartușelor, stilourilor injectoare preumplute (pen) și a flacoanelor care conțin insulină Fiasp se va schimba din galben în roșu și galben, pentru evitarea confundării acestora cu insulina […]

Recomandare EMA de retragere de pe piață a unor medicamente analgezice

Grupul de coordonare pentru procedurile de recunoaștere mutuală și descentralizată (Co-ordination Group for Mutual Recognition and Decentralised Procedures – Human = CMDh)1 și-a exprimat susținerea pentru recomandarea EMA […]

Regulament nou de sporuri în sănătate, fără anexa 10?

În urma discuției cu reprezentanții Federației SANITAS, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că în cel mai scurt timp va prezenta Guvernului României, spre aprobare, noul Regulament de […]

O nouă ieftinire a medicamentelor, risc de a dispărea de pe piața românească

Potrivit unui proiect de Ordin postat pe site-ul Ministerului Sănătății se dorește recalcularea prețurilor la medicamente, respective prețul medicamentelor inovatoare s-ar putea alinia la prețul medicamentelor generice, ceea […]