Peste 30 de cazuri de cancer, soluționate în Tumor Board

Comunicate

Vizualizari: 4509

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Un studiu[1] realizat în Statele Unite ale Americii a demonstrat o reducere a ratei de eroare medicală de la 30,9% la 4,4% pe parcursul unui an, atunci când cazurile medicale au fost abordate în echipă. Este și practica utilizată de divizia Tumor Board a clinicii de second opinion Intermedicas care, în ultimele șase luni, a soluționat peste 30 de dosare medicale ale pacienților oncologici. Cele mai frecvente au fost cazurile de cancer gastric, cancer mamar și cancer cerebral, iar 70% dintre pacienții gestionați au fost femei.

În cadrul acestei divizii, medici români și străini de top se reunesc periodic și lucrează împreună pentru a evalua multidisciplinar cazurile pacienților oncologici. Acest mod de abordare multidisciplinară este una dintre cele mai complexe practici în tratamentul cancerului la nivel mondial, care se dovedește de cele mai multe ori salvatoare de vieți.

 „În România, peste 50.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza cancerului, dar, din păcate, mai puțin de 1% dintre acești pacienți solicită second opinion. De aceea, prin Tumor Board ne-am dorit să aplicăm și în România practici medicale de succes din afară, care pot crește semnificativ rata de supraviețuire și totodată să încurajăm colaborările interdisciplinare pentru cazurile complicate”, a declarat Ana-Maria Marian, CEO Intermedicas.

Echipa medicală Tumor Board se reunește săptămânal pentru a analiza fiecare caz în parte. Divizia este formată dintr-o echipă mixtă de medici de top români și străini, specializați în oncologie, medicină internă, chirurgie oncologică, radioterapie, radiologie, imagistică medicală și antomie patologică.

 „În fiecare săptămână, în cadrul diviziei noastre Tumor Board sunt analizate dosare medicale, fiecare caz beneficiind de minimum 50 de ore de expertiză de la cei mai buni medici. Aproximativ 90% dintre pacienți continuă tratamentul în țară, în centre medicale din rețeaua noastră de parteneri, în timp ce 10% dintre cazuri sunt către colaboratorii noștri din afara țării”, adaugă Ana-Maria Marian.

Soluție de tratament pentru un caz de tumoră eso-gastrică, în cinci zile de la primirea dosarului

Unul dintre cele mai complexe cazuri medicale gestionate prin divizia Tumor Board este cel al unei paciente de 44 de ani, care prezenta tulburări de deglutiție. Pacienta a fost diagnosticată cu neoplasm de joncțiune eso-gastrică, o afecțiune întâlnită în general la pacienți fumători, cu antecedente clinice precum reflux gastroesofagian.

„În urma unei investigații imagistice și a unei proceduri de endoscopie digestivă i-a fost descoperită formațiunea tumorală. Planul de tratament propus de echipa noastră medicală a fost indicat cu scop curativ, astfel încât pacienta să se poată vindeca, iar calitatea vieții să nu îi fie afectată în mod dramatic de opțiunile de tratament stabilite”, a spus dr. Dan Mitrea, medic specialist neurologie.  

 Potrivit echipei medicale, cazul a fost unul particular pe fondul vârstei relativ scăzute a pacientei, a localizării și dimensiunii tumorii. În urma unei prime evaluări de către managerul de caz, pacienta a efectuat o serie de investigații suplimentare, în completarea analizelor histologice și imunohistochimice inițiale, analize de laborator și PET/CT. Ulterior, pacientei i-a fost administrat un tratament neoadjuvant de patru ședințe de chimioterapie, concomitent cu radioterapie, care a condus la o reducție semnificativă a masei tisulare tumorale. Pacienta a efectuat o intervenție chirurgicală la clinica LMU Klinikum Munchen.

În urma intervenției chirurgicale, pacienta își va putea relua deglutiția fiziologică rapid, după câteva zile. După aproximativ o lună de la intervenția chirurgicală, analize postoperatorii și restadializare a cazului, echipa medicală va evalua posibilitatea unui tratament adjuvant, pentru a se elimina posibilitatea oricărui risc de recidivă.

[1] Morey, J.C., R. Simon, G.D. Jay, R.L. Wears, M. Salisbury, K.A. Dukes and S.D. Berns. 2002. "Error Reduction and Performance Improvement in the Emergency Department through Formal Teamwork Training: Evaluation Results of the MedTeams Project." Health Services Research 37(6): 1553-81.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Fuziune UMF Tîrgu-Mureș cu UPM Tîrgu-Mureș

Comunicate

Vizualizari: 2374

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Senatele Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și a Universității “Petru Maior” din Tîrgu Mureș, în ședințele din 18.04.2018 au decis fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș cu Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș prin absorbția Universității “Petru Maior” din Tîrgu Mureș de către Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.

În urma fuziunii, Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș îşi păstrează integral statutul de instituţie de învăţământ superior acreditată, codul fiscal şi adresa juridică şi fiscală precum şi toate celelalte elemente şi atribute specifice, inclusiv caracterul său multicultural, așa cum este prevăzut în Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și își va modifica denumirea din Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș în Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș.

Deciziile celor două senate vor fi transmise Ministerului Educației Naționale în vederea realizării demersurile legislative necesare finalizării acestui proces.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Creșterea aderenței la tratament, obiectiv comun al profesionistului din farmacie și medicului deopotrivă

Comunicate

Vizualizari: 6247

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

O componentă esențială pentru eficacitatea tratamentului, aderența la tratament reprezintă o componentă importantă în procesul de vindecare a pacientului, având un potențial ridicat de scăderea costurilor necesare îngrijirii, precum și de reducere a suferinței pacientului. Cu toate acestea, studiile arată că peste 30% dintre pacienți nu respectă multe dintre dozele prescrise, indiferent de afecțiune sau diagnostic. Strânsa colaborarea dintre farmacist și medic pentru creșterea aderenței la tratament poate reprezenta un pas important în combaterea acestei probleme și este un deziderat comun al profesioniștilor din farmacie și al medicilor, în centru activității lor fiind întotdeauna pacientul și tratarea eficientă a acestuia.
În cadrul ediției 65 a simpozionului regional Farma Practic, ce va avea loc în perioada 11-12 mai 2018 la Ana Hotels Poiana Brașov, farm. Nicoleta Radu împreună cu dr. Agnes Balint vor vorbi despre cum pot colabora pofesioniștii în sănătate pentru a îndeplini acest obiectiv comun.
Dedicat farmaciștilor și asistenților din farmacie din județele Alba, Covasna, Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita, simpozionul Farma Practic, ediția 65 va aduce în dezbatere subiecte ce țin de activitatea de zi cu zi din farmacie. Cei prezenți la eveniment vor putea afla noutăți privind medicamentele și modul de administrare a acestora, referitoare la afecțiunile cu care pacienții pot veni pentru a cere ajutor în farmacie, precum și informații utile privind stategiile și tehnicile de dezvoltare profesională a farmaciștilor și asistenților de farmacie.
Creditat EFC și EMC, evenimentul va fi coordonat de Prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, iar printre lectorii care au confirmat prezența până în acest moment se numără: Prof. univ. dr. farm. Felicia Gligor, Conf. univ. dr. Anca Juncan, farm. Nicoleta Radu, dr. Agnes Balint și Anca Gheorghiu.
Alături de lectorii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, organizatorii îi invită pe participanții Farma Practic ed. 65 să se înscrie la Tribuna farmaciei – o rubrică special creată pentru cei care doresc să prezinte sau să aducă în dezbatere un subiect de interes pentru domeniu. Detalii despre Tribuna Farmaciei găsiți AICI, persoană de contact farm. Smărăndița Ștefan, smarandita.stefan@houston.ro

Înscrierile pentru ediția 65 Farma Practic sunt deschise! Taxe reduse până pe 20 aprilie!
Cei care doresc să se înscrie la eveniment pot completa formularul de înscriere direct pe www.farmapractic.ro/inscriere. Până pe 20 aprilie taxele de înscriere sunt reduse!

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Soluția de moment a Ministerului Sănătății pentru a nu exista venituri diminuate

Ministerul Sănătății a emis o circulară către direcțiile de sănătate publică, prin care acestea au fost mandatate să transmită tuturor unităților sanitare din țară că pot să acorde […]

Ediția 64 a simpozionului regional Farma Practic, un eveniment sub sloganul săptămânii mondiale a imunizării: Să protejăm împreună!

Săptămâna mondială a imunizării, sărbătorită anual la nivel mondial între 24-30 aprilie, a fost marcată în avans în cadrul celei de a 64-ediție a simpozionului regional Farma Practic, […]

Spitalele aprovizionate cu imunoglobulină

În urma declanșării mecanismului de protecție civilă, în data de 31 martie 2018, Compania Națională “Unifarm” S.A. a achiziționat o primă tranșă de 3.850 doze de imunoglobulină de […]

Atentie la noile termene de notificare CAS a modificarilor

Normele metodologice de aplicare in anul 2018 a Hotararii Guvernului 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile de acordare a asistentei medicale, a […]

România, la coada clasamentului UE în privinţa consumului de medicamente pe cap de locuitor

Datele care arată că vânzările de medicamente din România ar fi atins 47,87 miliarde lei în 2017, reprezintă probabil cifra de afaceri însumată a agenţilor economici care activează […]

Examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti

Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 16 mai-20 iunie 2018 sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti, potrivit unui anunț postat […]

EMA cere părerea publicului cu privire la antibioticele care conțin chinolone și fluorochinolone

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a deschis înscrierile pentru participarea la audierea publică care va avea loc la data de 13 iunie 2018, în […]

Recomandările Uniunii Europene privind compoziția vaccinului antigripal 2018/2019

Uniunea Europeană face o serie de recomandări producătorilor de vaccinuri privind tulpinile de virus care ar trebui să le conțină vaccinurile destinate prevenirii gripei sezoniere începând cu toamna […]

”Bridge over time” – 45 de ani de chirurgie cardiovasculară la Tîrgu Mureș

La Tîrgu Mureș în urmă cu 45 de ani, pe data de 5 aprilie 1973 avea loc o premiera care a deschis drumul altor zeci de premiere naționale […]

”Antibioticele, între uz și abuz”

Ceea ce a definit ediția a doua a Conferinței Naționale Interdisciplinare ”Antibioticele, între uz și abuz”, coordonat ștințific de prof.univ.dr. Gabriel Adrian Popescu, având ca organizator științific Societatea […]

Recomandare a EMA privind actualizarea măsurilor de prevenire a sarcinii pe parcursul tratamentului cu retinoizi

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a finalizat reevaluarea întreprinsă asupra medicamentelor care conțin retinoizi, confirmând necesitatea actualizării măsurilor de prevenire a sarcinii pe parcursul tratamentului, potrivit unui comunicat […]

Podiatria, meseria care poate duce la scăderea numărului amputaţiilor cu până la 85%!

70% din totalul amputaţiilor membrelor inferioare se realizează în rândul persoanelor cu diabet, în lume, la fiecare 20 de secunde, un picior fiind amputat din cauza diabetului (4320 […]

Ministerul Sanatatii si Organizatia Mondiala a Sanatatii marcheaza Ziua Mondiala a Sanatatii

Sub sloganul Sănătate pentru Toți, Ziua Mondială a Sănătății din acest an evidențiază importanța accesului tuturor la servicii esențiale de sanătate. Indiferent de statutul economic sau social, de […]

Contextul aparitiei GDPR in Romania

Noul Regulament privind protectia datelor cu caracter personal va intra in vigoare in toate statele membre ale Uniunii Europene incepand cu data de 25 Mai 2018. In ultimele […]

Dosarul Electronic de Sanatate – printre prioritatile CNAS

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a anunţat în cadrul Profit Health.forum o serie de priorităţi ale instituţiei pentru perioada următoare. Astfel, el a precizat că noutăţile din Contractul-cadru şi […]

Maratonul de Sănătate Secom® ajunge la Cluj pe 31 martie

Pe 31 martie 2018 va avea loc la Cluj o nouă ediție a Maratonului de Sănătate Secom® în cadrul căruia medicii specialiști și participanții vor dezbate o temă […]

Recomandare EMA pentru a se evita confundarea insulinei Fiasp cu insulina Tresiba

Culoarea cartușelor, stilourilor injectoare preumplute (pen) și a flacoanelor care conțin insulină Fiasp se va schimba din galben în roșu și galben, pentru evitarea confundării acestora cu insulina […]

Recomandare EMA de retragere de pe piață a unor medicamente analgezice

Grupul de coordonare pentru procedurile de recunoaștere mutuală și descentralizată (Co-ordination Group for Mutual Recognition and Decentralised Procedures – Human = CMDh)1 și-a exprimat susținerea pentru recomandarea EMA […]

Mesajul CNAS de Purple Day – Ziua Mondială a Epilepsiei

Ziua în care se poartă violet în solidaritate cu persoanele afectate de epilepsie – Purple Day – este una din cele mai emoționante manifestări mondiale de sprijin și […]

Contractul cadru pe anul 2018 aprobat de Guvern

Contractul cadru pe anul 2018 a fost aprobat de Guvern în ședința de astăzi și va intra în vigoare la data de 1 aprilie, după publicarea în Monitorul […]