Piața serviciilor medicale și primele confuzii alarmante în implementarea GDPR

Management

Vizualizari: 22782

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

La nivelul unei companii cu peste 1.400 de angajați , implementarea greșită a regulilor de protecție a datelor personale a fost relevată de transmiterea unui e-mail către destinatarul necorespunzător. Importanța nu este dată de transmiterea greșită a acestui e-mail, ci de multiplele indicii care arată că unul dintre operatorii de date privind sănătatea, care se află în top 3 pe piața serviciilor medicale private, , a eșuat în implementarea corectă a politicilor de prelucrare a datelor.
E-mail-ul însoțea o Anexă la contract denumită ”Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal” și a fost transmis către un pacient care și-a achiziționat în nume propriu un pachet de servicii medicale de la acest furnizor, adică nu a accesat serviciile ca pe un beneficiu acordat de angajatorul său.
Conținutul și trimiterile specifice către un contract de prestări servicii încheiat în beneficiul unor terți, dezvăluie natura relației contractuale către care face trimitere Anexa, respectiv un contract încheiat cu un angajator care a contractat serviciile medicale ale furnizorului serviciilor medicale în beneficiul angajaților săi.
Ignorăm și lipsa totală de adecvare a Anexei la relația contractuală, precum am ignorat și transmiterea greșită a e-mail-ului. Ne-am limitat ignoranța la aceste două elemente și am parcurs Anexa din perspectiva destinatarului corect al mesajului, respectiv din perspectiva angajatorului care primește Anexa.
Multitudinea și diversitatea neregulilor identificate de noi ar putea genera o serie de articole pe marginea aceleiași Anexe, însă am întocmit un top 3 al abaterilor de la conformitatea prelucrării datelor personale și a consecințelor pe care le poate genera fiecare abatere, așa încât să contribuim la conștientizarea impactului al unei implementări greșite asupra siguranței datelor personale.

1) Lipsa de responsabilitate la inventarierea datelor personale
În urma unei inventarieri efectuată cu acuratețe, furnizorul ar fi putut identifica precis patru aspecte esențiale procesului de conformare:

  • categoriile de date prelucrate;
  • scopul și durata pentru care prelucrează fiecare categorie de date;
  • temeiul legal al fiecărei prelucrări;
  • rolul pe care îl are în cadrul fiecărei categorii de prelucrări, potrivit cu reglementarea GDPR respectiv relațiile de tipul: operator – operator, operator – împuternicit, operator – destinatar,
    operator – persoană interesată, operator – persoană vizată.

CONSECINȚĂ: Inventarierea lipsită de acuratețe atrage, prin efectul de domino, încălcarea tuturor celorlalte principii ale prelucrării. Spre exemplu, furnizorul serviciilor medicale invocă temei al
prelucrării executarea contractului încheiat cu angajatorul (sic!) pentru prelucrarea datelor privind sănătatea, a datelor biometrice și genetice, în timp ce temei al acestor prelucrări este contractul de furnizare de servicii medicale încheiat cu angajatul care dorește să profite de beneficiile puse la dispoziție de angajator.
Dacă discutăm despre medicina muncii, calitatea unei persoane de a fi aptă sau inaptă pentru muncă este dezvăluită angajatorului, nu în mod direct de către furnizorul serviciilor medicale, ci de către candidatul pentru încadrarea în muncă, chiar dacă angajatorul este acela care a încheiat contract de prestări servicii medicale cu furnizorul

2) Încălcarea principiului prelucrării în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată

n urma unei inventarieri corecte a datelor pe care le deține deja, furnizorul serviciilor medicale ar fi aflat că datele privind sănătatea, datele biometrice și datele genetice sunt colectate direct de la persoana vizată, independent de relația contractuală dintre furnizorul serviciilor și angajatorul pacientului, și sunt prelucrate pentru executarea contractului încheiat direct cu persoana vizată nu a contractului încheiat cu angajatorul ei.
Dacă serviciile medicale furnizate angajaților pot genera date genetice sau biometrice – care în esență nu sunt necesare raportului contractual dintre angajator și furnizorul de servicii medicale – atunci consimțământul pentru colectarea acestor date personale se obține direct de la persoana vizată, iar în procesul de prelucrare, acestea nu vor fi dezvăluite angajatorului.
Este inutilă informarea angajatorului în legătură cu prelucrarea unor date ale angajatului în scopuri de marketing direct, întrucât angajatorul nu este în măsură să acorde consimțământ în acest scop.

Aparent, furnizorul de servicii medicale nu deține resursele necesare pentru a păstra evidențe separate ale prelucrării datelor pentru fiecare dintre rolurile pe care le poate juca în cadrul operațiunilor de prelucrare, în timp ce invocă în cadrul acestei Anexe, ca temei al prelucrării datelor genetice și a datelor biometrice ale angajaților, art. 9 alin. (2) lit. h). din GDPR, respectiv ”prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicina preventivă sau a muncii, de evaluarea capacității de muncă a angajatului....”, inclusiv cu scopul declarat de informare prin campanii de marketing direct.

CONSECINȚĂ: Pentru că nu a identificat corect temeiul legal pentru fiecare categorie de date prelucrate, respectiv prelucrarea datelor personale de identificare în temeiul executării contractului
încheiat cu angajatorul, în calitate de împuternicit iar prelucrarea datelor privind sănătatea, a datelor genetice și a celor biometrice, în temeiul executării contractului încheiat cu pacientul, în calitate de operator, furnizorul serviciilor medicale a specificat în mod greșit în Anexă că acordul este valabil pentru o durată egală cu durata contractului încheiat cu angajatorul.
Calitatea furnizorului de operator al datelor prelucrate în baza contractului încheiat cu pacientul subzistă datei încetării contractului încheiat cu angajatorul, așa încât durata prelucrării este, cel mai probabil, stabilită în mod greșit de către acesta.

3) Neadaptarea Anexei la rolul concret pe care îl are furnizorul serviciilor medicale în fiecare proces de prelucrare a datelor

Considerând precisă și corectă relația de tipul operator – împuternicit identificată de furnizorul serviciilor medicale, acesta eșuează în a prelua și a-și asuma întocmai obligațiile pe care le impune
GDPR în sarcina împuternicitului, în ciuda faptului că această relație este expres reglementată de art. 28 din GDPR.

CONSECINȚĂ: persoana care plătește sau negociază tarifele aplicabile serviciilor medicale ale furnizorului – dar care nu este și beneficiarul serviciilor plătite sau negociate și care permite acestui
furnizor să își mărească cota de piață prin facilitarea accesului angajaților proprii la serviciile sale medicale, se expune prin semnarea acestei Anexe răspunderii în baza GDPR pentru accesul pe care îl permite furnizorului la datele angajaților săi, fără a-i impune obligațiile corelative calității de împuternicit.
Fluxurile datelor sunt foarte diversificate în cadrul activității desfășurate de un astfel de furnizor de servicii medicale. Diversitatea fluxurilor de date a atras confuzii privind rolul pe care îl pot juca
furnizorii în procesele de prelucrare a datelor, uneori, față de aceeași persoană vizată, putând avea chiar în același timp rolul de operator și rolul de împuternicit cu privire la anumite categorii de date.
Pentru că relația profesională medic – pacient este directă și indisolubil legată de datele personale privind identitatea și sănătatea pacientului, aceste date personale sunt prelucrate direct de către
furnizorul serviciilor medicale, fapt ce îl pune pe furnizor în postura de operator de date personale privind identitatea și sănătatea, în toate cazurile.
Confuziile încep să apară, de exemplu, când furnizorul serviciilor medicale își accesează pacientura din rândul angajaților unui terț de actul medical. Fie că vorbim despre serviciile ce țin de medicina muncii sau despre beneficiile acordate angajaților prin negocierea unor tarife preferențiale pentru accesul la serviciile medicale prestate de un anumit furnizor, legătura medic – pacient nu va fi intermediată de angajator în niciun caz.

Autor: Andreea ION – Avocat titular Cabinet de Avocat Andreea ION, www.avocat-gdpr.ro

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Proiect derulat de CNAS pentru dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate în platforma informatică a asigurărilor de sănătate

Management

Vizualizari: 2394

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Planificarea strategică, creșterea calității serviciilor publice, dar și reducerea birocrației și simplificarea procedurilor în relația cu asigurații și furnizorii de servicii medicale reprezintă obiectivele unui proiect derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anunțat Răzvan Vulcănescu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cadrul celei de a cincea ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ce are loc în perioada 11-14 octombrie la Poiana Brașov.
Data Mining System este un proiect finanțat prin fonduri europene și va permite o reașezare a modului în care se iau deciziile bazate pe dovezi, dar și o obligativitate din partea tuturor furnizorilor de servicii medicale de a raporta serviciile efectuate în Dosarul Electronic al Pacientului, fie că sunt sau nu în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani de zile și este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional -Capacitatea administrativă, având o valoare de 350 milioane lei. ”Lucrăm în momentul de față și am depus o fișă de proiect care va asigura creșterea calității deciziilor care se adoptă la nivelul instituției prin dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate în platforma informatică a asigurărilor de sănătate. Acesta va permite o reașezare a modului în care luăm deciziile bazate pe dovezi, bazate pe date, o obligativitate a tuturor furnizorilor indiferent că sunt în relație contractuală cu Casa sau nu să raporteze aceste date pentru a avea o idee de ansamblu cu privire la întreaga patologie, cu privire la întreaga adresabilitate pentru a lua deciziile subsecvente pe politici publice, de construcție a bugetului și să minimizăm frauda”, a declarat Răzvan Vulcănescu.
Proiectul privind Dosarul Electronic al Pacientului a fost adoptat de Guvern și înaintat Parlamentului pentru revizuirea întregului concept de ”dosar electronic de sănătate, făcându-l obligatoriu pentru absolut toți furnizorii”, deoarece sunt mulți pacienți tratați în serviciile private despre care autoritățile nu cunosc ce servicii medicale au primit și ce probleme de sănătate au.
”Raportarea de către toți furnizorii, fie ei în relație contractuală cu Casa sau nu este absolut esențială dacă vrem să discutăm despre o mapare a tuturor serviciilor de sănătate din România și vă dau un singur exemplu, afirmația nu-mi aparține, sunt 1.200.000 de beneficiari ai serviciilor în baza abonamentelor medicale care nu sunt raportate absolut nicăieri. Nu mă refer la asigurări private de sănătate unde există obligația de a raporta la ASF, nu mă refer la ceea ce se raportează la Casa de Asigurări de Sănătate. 1.200.000 de oameni din țara noastră beneficiază de servicii medicale fără ca Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate, responsabilii de politici publice să știe ce s-a făcut pentru ei. Prin proiectul prin care regândim modul în care ar trebui să funcționeze mult mai optim Dosarul Electronic de Sănătate există o responsabilizare, o obligativitate a tuturor furnizorilor care prestează servicii medicale în România să le raporteze astfel încât să ne fie mult mai ușor în dimensionarea problemelor, în corecta mapare a lor și în corecta luare a deciziilor subsecvente în sensul de politici publice de sănătate, în sensul de bugetare a serviciilor la adevărata lor dimensiune”, a explicat președintele CNAS.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Precizări referitoare la plata centrelor de permanență

Management

Vizualizari: 8110

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

CNAS a reglementat situația financiară a centrelor de permanență din toată țara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni.

Centrele de permanență sunt în relații contractuale cu casele județene de asigurări de sănătate, sursa de finanțare a acestor unități medicale fiind transferurile efectuate de la bugetul de stat către CNAS, prin intermediul Ministerului Sănătății.

În condițiile în care, ulterior adoptării Legii bugetului de stat pe acest an, tarifele de decontare a serviciilor efectuate de centrele de permanență s-au triplat, suma inițial alocată acestor unități sanitare pentru întregul an 2018 (61,5 milioane lei) a asigurat finanțarea doar pentru patru luni de activitate.

Ca urmare a demersurilor efectuate de Ministerul Sănătății și CNAS pentru suplimentarea fondurilor destinate centrelor de permanență, într-o primă etapă s-au alocat acestora încă 25,1 milioane lei din fondul de rezervă al guvernului.

Ulterior, la rectificarea bugetară din luna septembrie, au fost alocate alte 65 milioane lei în același scop, sumă ce a fost repartizată de CNAS caselor județene de asigurări de sănătate pentru a asigura plata la zi a centrelor de permanență, cel  mai târziu până la sfârșitul săptămânii în curs.

În aceste condiții, considerăm ca nu există niciun motiv pentru blocarea activității acestor centre și facem apel la un echilibru al afirmațiilor și demersurilor în spațiul public, pentru evitarea inducerii unei stări de confuzie persoanelor care apelează la serviciile medicale respective.

În continuare, se fac demersuri pentru asigurarea finanțării centrelor de permanență pe perioada următoare, până la sfârșitul anului.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Abrogarea art. 75 din Codul Fiscal nu poate duce la neplata concediilor medicale

Mai multe materiale publicate în presă în cursul ultimelor zile susțin că abrogarea articolului 75 din Codul Fiscal ar putea avea drept consecință faptul că angajații nu vor […]

Guvernul a aprobat propunerea actului normativ de modificare a legislației pentru funcționarea a Dosarului Electronic de Sănătate

În ședința de guvern Executivul a aprobat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a prevederilor acesteia cu Decizia […]

Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) își începe activitatea în România

S-a înființat Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), creată cu scopul de a informa și de a reuni profesioniștii care doresc să gestioneze cu succes punerea […]

Sanofi finalizează vânzarea Zentiva către Advent

Sanofi a finalizat vânzarea, anunțată anterior, a diviziei europene de medicamente generice Zentiva către Advent Internațional (Advent), procesul de separare fiind considerat încheiat pe 30 septembrie. Tranzacția a […]

Accesul pacienților români la medicamente noi frânat de întârzierea aprobării studiilor clinice

Interesul producătorilor de medicamente de a efectua studii clinice în România este în scădere, dacă în urmă cu doi ani se investeau circa 300 milioane de euro pe […]

Săptămâna Europeană a Biotehnologiei, marcată în premieră în domeniul sănătății în România

Centrul pentru Inovație în Medicină, în parteneriat cu Local American Working Group și Abbvie, marchează în premieră pentru domeniul sănătății, Săptămâna Europeană a Biotehnologiei, care este organizată în […]

Prioritățile României în domeniul sanitar în perioada asigurării președinției Consiliului UE

Accesul pacienților la medicamente, rezistența microbiană, imunizarea reprezintă priorități din domeniul sanitar, aflate pe agenda României, priorități pe care țara noastră le va avea la momentul preluării președinției […]

Priorități ale Ministerului Sănătății in domeniul farmaceutic

O listă a medicamentelor strategice, corecții de prețuri ale medicamentelor, reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, dar și modificarea legii salarizării pentru farmaciști sunt obiective pe […]

Rezultatele unei cercetari realizate de Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate

61,48% dintre respondenți consideră că după acreditarea spitalului în care lucrează, satisfacția pacienților față de serviciile medicale s-a îmbunătățit în mare și foarte mare măsură, iar 61,24% calitatea […]

Guvernul a aprobat propunerea actului normativ de modificare a legislației pentru funcționarea a Dosarului Electronic de Sănătate

În ședința de guvern de ieri Executivul a aprobat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a […]

Medicover finalizeaza achizitia spitalului Pelican

Medicover – una dintre cele mai importante companii  de servicii private  medicale din România a finalizat procesul de achiziție a Spitalului Pelican, principalul furnizor de servicii de sănătate […]

Conferentiar doctor Gabriel Kacso este noul presedinte al comitetului medical international Amethyst

Numire la vîrf în Amethyst Internațional. Directorul medical al Amethyst România, conferențiar doctor Gabriel Kacso, devine președinte al Comitetului Medical Internațional Amethyst. Medic primar cu dublă specialitate, Radioterapie, […]

A.N.M.C.S., membru observator în Grupul de Lucru Indicatori de Calitate în Sănătate și Rezultate din cadrul OCDE

România prin intermediul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate va participa cu statut de membru observator în cadrul grupului de lucru Indicatori de Calitate în Sănătate […]

Atentionare de la Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția asupra faptului că în ultimele zile au fost distribuite în România materiale care conțin mesaje anti-vaccinare asociate fraudulos cu siglele […]

Ministrul Sănătății consideră că România este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului Europei pe domeniul Sănătății

Reglementarea și furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE, investițiile în infrastructura digitală de sănătate sunt teme de importanță majoră pentru România ce sunt discutate în cadrul […]

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International […]

Tratarea rănilor deschise cu Flamozil

Flamozil este un gel hidrocoloidal ce nu conţine parabeni şi este indicat în tratarea rănilor acute sau cronice, umede sau uscate, deschise sau închise. Flamozil facilitează vindecarea rănii […]

Investitie de peste 3.600.000 lei in modernizarea bucatariei spitalului clinic judetean de urgenta Cluj-Napoca

Noua bucătărie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a fost pusă în funcțiune la începutului lunii mai 2018, după lucrări de reabilitare și de modernizare începute în […]

Ministerul Sănătății primește sprijin pentru derularea unor proiecte importante din domeniul sanitar

Sorina PINTEA, ministrul Sănătății a discutat în această dimineață cu dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgențe în sănătate publică și boli transmisibile și Maria Magdalena Meulenbergs, directorul parteneriatelor […]

Primul an de parteneriat strategic cu Telekom Romania: 5300 de pacienți sociali au beneficiat de tratamente

Parteneriatul strategic dintre Telekom Romania și Fundația Inovații Sociale Regina Maria a permis accesul la servicii medicale de calitate pentru un număr de 5300 de pacienți sociali. Telekom […]