Pompieri din Republica Moldova pregătiți la ISU Mureș

Cariera

Vizualizari: 601

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

<
>

Centrul de pregătire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Horea” al județului Mureș va forma primele persoane care vor lucra în sistemul de urgență al Republicii Moldova. Șase pompieri moldoveni vor învăța la Târgu-Mureș cum se acordă primul ajutor calificat în situații de urgență.

După lungi discuții între dr. Raed Arafat și conducerea Republicii Moldova, sistemul SMURD implementat în România va fi adoptat și în Republica Moldova. ”Dânșii nu trebuie să treacă prin fazele noastre ca să ajungă să implementeze numite lucruri, ei pot să sară peste ele prin colaborarea noastră. Primele centre de pregătire le-am făcut în 2001-2002 după ce am pornit SMURD-ul la zece ani. La dânșii gândirea e altfel și e mult mai corectă: prima dată se pune baza de formare, după care începem să pornim echipajele pentru că acum decizia este luată, acolo, de sus. Cert este că o să asistăm la o dezvoltare accelerată a unui sistem integrat unde pompierii, la dânșii, în colaborare cu Ministerul Sănătății vor fi implicați în acordarea primului ajutor și a asistenței de urgență”, a declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Proiect ambițios pentru Republica Moldova

Pompierii din Republica Moldova vor fi pregătiți pe o perioadă de șase luni ca formatori, urmând ca la întoarcerea lor în țară să înceapă să se creeze primul centru de pregătire similar cu cel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din România. În paralel, încă 18 pompieri din Republica Moldova vor urma un curs de pregătire, timp de două luni, la centrul din Iași, urmând ca la mijlocul anului 2014 să fie implementat sistemul de urgență și în Republica Moldova.

”Pentru Republica Moldova acesta este un proiect ambițios, de o mare importanță. Calitatea intervenției la acest moment lasă de dorit și sper foarte mult că acești șase pomieri care vor face cursuri de formatori la Târgu-Mureș vor pune baza, ca și prima temelie, în Republica Moldova a unei intervenții profesioniste. Avem susținerea Uniunii Europene în acest proiect care costă în jur de 7 milioane euro”, a precizat Veaceslav Ceban, viceministru al Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Dorința de a învăța sistemul de urgență din România

anm_headerPompierii moldoveni sunt încrezători că vor pleca de la Târgu-Mureș cu un bagaj încărcat de cunoștințe, lucruri noi care-i vor ajuta în activitatea desfășurată. ”Am venit cu speranțe ca să absolvim cu brio cursul. Avem o mare dorință să devenim formatori, să obținem cât mai multe cunoștințe, ca după șase luni să ne întoarcem în Republica Moldova să implementăm cunoștințele pe care le vom acumula în serviciul nostru, să formăm alți colaboratori care să lucreze ca și la dumneavoastră în serviciul SMURD. Acordarea primului ajutor o avem și acolo însă aici am înțeles că este mult mai calificată, sper să învățăm și descarecrarea la un nivel mai avansat”, a precizat lt. Daniel Golovca, inspector superior al secției Apărare Împotriva Incendiilor a Direcției Situații Excepționale municipiul Bălți.

VIDEO:

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Examen pentru asistenți medicali pentru obținerea specializărilor

Cariera

Vizualizari: 1.241

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătăţii organizează prin Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), examen național pentru obținerea specializărilor de către asistenții medicali, potrivit unui anunț al SNSPMPDSB. Examenul va avea loc în perioada 30 octombrie-13 noiembrie 2017 și va fi susținut de către asistenţii medicali generalişti şi de pediatrie care au participat la programele de pregătire organizate în acest sens.

Examenul va fi susținut pentru obținerea specializărilor Balneo-fizioterapie, Igienă și sănătate public, Nutriție și dietetică, Laborator și Radiologie Imagistică medicală.

Detalii despre tematică și bibliografie pot fi vizualizate pe site-l Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Examen pentru titlul de specialist

Cariera

Vizualizari: 1.445

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătăţii organizează în această toamnă sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2017. Excepţie de la data de începere a sesiunii de examen face specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 16 septembrie 2017 (sâmbătă), simultan cu examenul EDA, se precizează în anunțul Ministerului Sănătății.

Examenul va avea loc în perioada 18 octombrie-24 noiembrie 2017.

Înscrierile vor avea loc în perioada 04-18 septembrie 2017 pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi din reţeaua de asistenţă medicală, cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, precum şi specialiştii aflaţi la a doua specialitate în regim cu taxă,  medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei Naţionale, aceștia din urmă putând depune dosarele de înscriere și în perioada 22 august-01 septembrie 2017, perioadă când se depun dosarele și pentru specialitatea Anestezie şi terapie intensivă.

Mai multe detalii despre înscriere, desfășurarea examenului și alte informații pot fi accesate aici.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Activitatea medicilor de familie va fi debirocratizată

O serie de acte, considerate inutile, urmează să fie eliminate din activitatea medicilor de familie, a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog, în ultima ședință de Guvern. „Debirocratizăm activitatea […]

Impozitul pe venitul medicilor va fi eliminat

Potrivit unui proiect de act normativ, medicii vor fi scutiti de impozitul pe venit de 16% în sistemul public și privat. Măsura urmând să fie aplicată și în […]

România, printre cele 19 țări candidate să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului

Un număr de 19 țări și-au depus candidatura pentru găzduireaAgenției Europene a Medicamentului, potrivit unui anunț postat pe site-ul Consiliului Europei.  Guvernul României a depus pe data de […]

O nouă sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți

Ministerul Sănătății organizează a doua sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți, din acest an. Sesiunea va avea loc în perioada iunie-iulie 2017, iar depunerea cererilor […]

Sănătatea, unul dintre domeniile în care costul orar al forței de muncă a crescut

Costul orar al forței de muncă pe trimestrul I al anului 2017  a înregistrat o creștere cu 2,92% mai mare față de trimestrul IV al anului 2016 și […]

Modificări obținute de Sanitas la dezbaterile privind legea salarizării

Puține modificări au fost aduse la Legea salarizării în dezbaterile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, de săptămâna trecută, față de ceea ce-și dorește Federația Sanitas, se […]

Finanțare pentru cercetare în domenul sănătății

Cercetătorii din domeniul sănătății sunt invitați să aplice pentru finanțare oferită de compania Wörwag Pharma pentru lucrări științifice pe tema biofactorilor pentru neuroprotecție. Medici, specialiști în farmacie, biochimie, […]

Sesiune de înscriere în programul de pregătire în cea de a doua specialitate

Ministerul Sănătătii organizează în perioada 24 mai-20 iunie sesiune de înscriere pentru intrarea în programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, potrivit […]

Examen de primariat pentru medici, medici dentiști și farmaciști

Ministerul Sănătății va organiza examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii cu o vechime de minimum 5 ani ca specialiști până la data […]

Normele metodologice privind exercitarea profesiei de dietetician, în dezbatere publică

Absolvenții de Nutriție vor putea deveni dieteticieni autorizați, Normele Metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului, Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi […]

”Rețete de viață” din viața de familie împletită cu cariera de medic

Există o rețetă secretă a unei vieți perfecte? Sau poate fi găsit în viața unei femei echilibrul între cariera de medic, profesor universitar și ”meseria” de fiică, soție, […]

Examene pentru biologi, chimiști și biochimiști

Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii încadraţi în unităţile sanitare şi/ sau de cercetare ştiinţifică medical precum și examen pentru […]

Ministrul Sănătății: ”Legea salarizării unitare va rezolva problemele din sistem”

Legea salarizării unitare va rezolva toate problemele din sistemul sanitar, unele salarii urmând să se dubleze sau chiar tripleze, fiind ”o salarizare corectă pentru medici” susține ministrul Sănătății, […]

Reglementare privind drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății

Drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății plătit din fonduri publice vor fi menținute și după 1 martie 2017 la nivelul aflat în plată în luna februarie 2017, […]

Calin Galaseanu este noul presedinte al Local American Working Group

Calin Galaseanu, directorul general Bristol-Myers Squibb Romania, a fost ales noul presedinte al asociatiei Local American Working Group. Calin Galaseanu este medic de profesie si are o experienta […]

Dezvoltarea capacității de autocunoaștere pentru îmbunătățirea comunicării medic – pacient

Articol publicat in Revista MedFarm Anul 4 – Nr. 40 – editia tiparita – Decembrie 2016.  

Rozalia Orban, o viaţă de om printre preparate farmaceutice

Principalul ingredient din preparatele farmaceutice este sufletul pus în întregul proces, susţine Rozalia Orban, farmacistă în comuna Ernei, câştigătoare a Premiului de Onoare pentru întreaga activitate în farmacie […]

Nicolae Neagu, militant al unui alt tip de educaţie prin mişcare

Fidel dictonului latinesc ”Mens sana in corpore sano”,  fost sportiv de performanţă în tinereţe, conf. dr. Nicolae Neagu, şeful Disciplinei Ştiinţele Motricităţiide la Facultatea de Medicină a Universităţii […]

Oana Mărginean: “Am învățat să mă pun în pielea copiilor”

Una dintre calităţile care definesc un pediatru bun este ca el însuşi să aibă copii, susţine conf. dr. Oana Mărginean, şeful Clinicii de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean […]

Horaţiu Suciu, 10 ani de la prima intervenţie chirurgicală cardiacă la un sugar

A fugit de ideea de a deveni inginer, conform profilului urmat în liceu. Conf. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinici de Chirurgie Cardiovasculară a Institului Inimii din Tîrgu-Mureş a […]