Principii pentru îmbunătățirea calității vieții la Școala de vară a pacienților cronici

Comunicate

Vizualizari: 656

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Peste o sută de pacienți din întreaga țară, cu transplant și în program de hemodializă, au participat la cea de a patra ediție a Școlii de vară a pacienților cronici. Evenimentul, desfășurat în perioada 25-31 august 2017 la Mangalia, a fost organizat de Asociația Transplantaților din România (ATR), în parteneriat cu primăria muncipiului Mangalia.

"Școala de vară a pacienților cronici” este un concept care vizează pregătirea pacientului cu insuficiență funcțională cronică de organ vital pentru a face față vieții de pacient cronic, pentru a-și crește calitatea vieții și a se integra în societate, printr-un automanagement integrat care să vizeze, pe lângă latura medicală a vieții sale și alte laturi ca cea psihologică, de comunicare, nutriție, socializare etc.

Numărul pacienților cu transplant și cu nevoie de transplant este din ce în ce mai mare, iar numărul medicilor care se ocupă de monitorizarea acestora rămâne constant, au din ce în ce mai puțin timp de alocat pentru fiecare pacient, motiv pentru care a uat ființă acest proiect, Școala de vară a pacienților cronici unde pacienții participă la activități ce se desfășoară atât în plen cât și în ateliere, toate temele fiind prezentate de specialiști în domeniu.

Potrivit organizatorilor, în plen se dezbat interactiv teme legate de accesul pacienților la beneficiile programelor naționale de sănătate și la cele de protecție socială, iar în ateliere se învață principii ale unei alimentații adecvate nevoilor generate de boală, cum să creeze emoții pozitive pentru a depăși mai ușor momentele dificile, modalități de comunicare cu medicul, cum să introducă în viața cotidiană mișcarea, să descopere motivații pentru a merge înainte și alte lucruri necesare pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului cronic.

„Ca pacient, în mod deosebit ca pacient cronic, ești pus în situația de a avea nevoie de informații la care în situația de „om sănătos” nu te-ai fi gândit niciodată. Când medicul te anunță că ai o afecțiune, mai ales una foarte gravă, îți dorești să afli cât mai multe despre aceasta. Școala de vară a pacienților cronici dă posibilitatea pacienților să acceadă la informație atât de la profesioniști, cât și prin schimb de experiență între pacienți. Fiecare participant la școala de vară pleacă spre casa cu informații utile pe care le folosește pentru el, dar le împărtășește și altor pacienți. Aceasta este utilitatea acestui proiect”, a precizat Gheorghe Tache, președintele ATR, potrivit unui comunicat de presă al Asociației.

 

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Institutul Cantacuzino predat Ministerului Apărării

Comunicate

Vizualizari: 8.497

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" va deveni Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino” trecând din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naționale, cu patrimoniul şi personalul aferent. Decizia a fost luată de Guvern printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința din data de 21 septembrie.

Prin acest demers se dorește revitalizarea și dezvoltarea activității Institutului producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.
”Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României.

De asemenea, măsurile vizează crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterrorism”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se va aproba, prin hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii. Finanţarea Institutului Cantacuzino se va realiza integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Acestea din urmă nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor institutului.
”Institutul Cantacuzino preia Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate astăzi de Executiv. Protocolul de predare-primire va fi avizat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale”.

Personalul Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.

Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Chiar dacă trece în subordinea Ministerului Apărării , ministrul Sănătății Florian Bodog a afirmat că Institutul Cantacuzino ar putea deveni pol uroregional de producție de vaccinuri

"Institutul ”Cantacuzino” trece la MApN. Procedurile sunt în curs. Tot ceea ce ține de Ministerul Sănătății s-a făcut. Sunt toate avizele, însă în continuare lucrăm în paralel cu colegii de la MApN. După cum știți, am avut o întâlnire cu comisarul european pe Sănătate, în cursul căreia am solicitat ca Institutul 'Cantacuzino' să fie pol euroregional de producție de vaccinuri care să acopere situația în care sunt probleme de șarje de vaccin care corespund sau există probleme de producție sau există situații în care nu se face aprovizionarea unei anumite țări. (...) Domnul comisar m-a încurajat foarte mult și în cursul acestor zile prim-ministrul va adresa o scrisoare în acest sens pentru a solicita sprijin. După cum știți, și doamna comisar Corina Crețu a anunțat că vor fi alocate fonduri pentru Institutul Cantacuzino”, a precizat Bodog, conform Agerpres.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Inovația OrtoProfil premiată în străinătate

Comunicate

Vizualizari: 2.889

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Produsele personalizate ale Atelierului OrtoProfil Silicon House România au câștigat distincția "Hungarian Quality Product" și premiile special acordate de Profession Cert și Sérültek.hu Magazin, la Gala Premiilor Hungarian Quality Product Award.  Ceremonia de premiere a avut loc în data de 5 septembrie 2017 la Budapesta, în Parlamentul Ungariei.

Scopul acestui eveniment, aflat la cea de-a XX-a ediție, este de a recunoaște calitatea superioară a produselor și serviciilor aflate în competiție, promovează dezvoltarea ofertelor competitive pe piața internațională și sprijină consumatorii în alegerea produselor și serviciilor de calitate.

Nu doar funcționalitate, ci și estetică

Silicon House din cadrul OrtoProfil este unicul atelier din România specializat în fabricarea protezelor din silicon. Fiecare proteză este creată manual. Pe lângă scopul estetic, folosirea unei proteze de silicon are multe avantaje funcționale. Cu ajutorul unei proteze de deget, care oferă contrasprijin, pacientul poate răsuci o cheie, poate folosi tastatura unui telefon mobil sau calculator. Proteza de picior, din silicon, utilizabilă în orice tip de încălțăminte, asigură mersul fiziologic.

Potrivit lui Frunda György, președintele companiei OrtoProfil România, "Hungarian Quality Product" și premiile speciale acordate de ProfessionCert și Sérültek.hu Magazin reprezintă o recunoaștere a eforturilor OrtoProfil de a asigurapaciențiilor dreptul la o viață de calitate. Protezele din silicon oferă nu doar funcționalitate, ci readuc și estetica naturală amembrului protezat, oferind pacientului și confortul psihic de care are atât de multă nevoie ".

Dr. Boga Ferenc Vilmos, Directorul General al companiei OrtoProfil, a menționat că "Atelierul Silicon House, care funcționează în cadrul companiei Ortoprofil România, este disponibil atât pacienților din România, cât și pacienților din Ungaria. Având în vedere că protezele sunt create manual, prin stratificarea siliconică și modelarea unică, produsele personalizate individual răspund tuturor exigențelor”.

Specialiștii Silicon House, tehnicienii ortopezi Simonfi Csaba și Bíró Zsolt Attila afirmă că atenția la detalii este foarte importantă și pot cosmetiza și unghiile acestor proteze de silicon. Astfel, noile proteze de degete au unghii confecționate din acril, iar dacă pacientele doresc, aceste unghii pot fi mai lungi,  gen ”manichiură franțuzească” și pot fi și lăcuite.

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Diabetologia românească marchează Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului 2017

Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului va fi marcată în acest an la Timișoara, în cadrul celei de a X-a Campanii Naționale „Controlează-ți Diabetul”, eveniment  ce va avea […]

Salariații din sănătate mută protestele în stradă

Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România a decis continuarea programului de proteste împotriva măsurilor adoptate de guvernanți care conduc la semnificative scăderi ale veniturilor salariale și […]

„Farmacistul român, încotro?”

Farmaciștii clujeni și nu numai sunt invitați să participe la prima ediție a conferinței “Ziua Farmacistului”, un eveniment unde se dorește să se pună în centrul atenției farmacistul, […]

Despre sindromul febril- în ce condiții și cum acționăm?

Un simptom comun pentru numeroase afecțiuni, febra este tratată frecvent, indiferent de cauză, prin administrarea de antibiotice. 14% dintre români, conform Eurobarometru, consideră, în mod eronat, că antibioticele […]

„Decizia de cumpărare a medicamentelor este luată la tejghea, nu la televizor”

Considerați publicitatea la medicamente benefică sau nu? aceasta a fost întrebarea pe care asist. Cristina-Angela Mușină, Președintele Consiliului  Naţional al OAMGMAMR Bistrița Năsăud a adresat-o, în calitate de […]

Sindromul burnout – posibil risc pentru medici și pacienți

Un studiu realizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București arată că peste jumătate dintre medicii bucureșteni chestionați suferă de burnout personal și profesional, și  mai puțin de jumătate […]

CNAS pregătește emiterea de noi carduri de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis în acest an peste 500.000 de carduri naționale de asigurări de sănătate, se precizează într-un un comunicat de presă remis […]

„Donează o șansă la viață: Fii Eroul din umbră!”

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a marcat în acest an  Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice în cadrul celei de a V-a […]

Standardele de calitate a serviciilor farmaceutice în anul 2017 dezbătute la Farma Practic

Farmacistul și asistentul de farmacie sunt profesioniștii pregătiți pentru ghidarea expertă a automedicației, având un rol extrem de important în informarea și instruirea pacientului referitor la modul de […]

Siguranța alimentelor dezbătută la Congresul Național de Toxicologie

Siguranța alimentelor este unul dintre subiectele principale ce va fi dezbătut în cadrul celei de a II-a ediții a Congresului Național de Toxicologie. Organizat de Secția de Toxicologie […]

APMGR cere audit independent la CNAS și eliminarea taxei clawback pe generice

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită autorităților să acționze de urgență în urma acuzațiilor de fraudă de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru […]

Ușoară redresare pe piața medicamentelor la jumătatea anului 2017

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim estimează că în perioada iulie 2016 – iunie 2017, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 561,0 […]

CMR: Actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor

Colegiul Medicilor din România atrage ateția asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor, făcând referire la […]

Start la înscrieri pentru admiterea la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în data de 14 septembrie 2017, examenul de admitere pentru ocuparea locurilor cu taxă la programele de studii […]

Școală de vară pentru formarea de specialiști în podiatrie

Asociația de Podiatrie a organizat în această vară prima Școală de Vară în Podiatrie, un proiect nou care urmărește facilitarea dezvoltării profesionale pentru asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți în […]

Fraudă la nivel înalt în sistemul de sănătate

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza […]

Sfaturi privind îndepărtarea riscului de infecție cu virus West Nile

  Un număr de 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile s-au înregistrat în sezonul 2017-(9 mai-30 august) conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional […]

Poziția Comisiei de specialitate din Ministerul Sănătății privind tratamentele inovative în ortopedia pediatrică

Comisia Națională de Ortopedie Pediatrică a Ministerului Sănătății se opune oricărui tratament inovativ care nu are o susținere științifică potrivit prevederilor naționale și internaționale, potrivit unui comunicat de […]

Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar

Cancerul  bronhopulmonar continuă să rămână o importantă problemă de sănătate la nivel mondial, fiind astăzi pe primul loc în ierarhia tipurilor de cancer diagnosticate în rândul bărbaților și […]

Aruncarea medicamentelor expirate la gunoi, o poluare inutilă

Cu toţii avem prin casă medicamente, unguente, siropuri, dispozitive medicale sau alte produse de îngrijire personală pe care nu le mai folosim, din diverse motive: au expirat (da, […]