Profesionalismul pompierilor SMURD reconfirmat la Targu Mures

Cariera

Vizualizari: 431

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Participarea pompierilor la competiții de acordare a primului ajutor calificat nu face decât să crească calitatea serviciului de urgență pe care îl acordă în caz de accidente sau calamități, lucru care situează România pe ”harta mondială a sistemelor de urgență” este de părere ”tatăl” Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), dr. Raed Arafat. La Târgu-Mureș, timp de două zile, în perioada 28-29 august, cei mai buni pompieri și paramedici din țară dovedesc cât de bine pregătiți sunt și cât de bine respectă protocoalele standard de acordare a primului ajutor calificat.

<
>

regătiri pentru viitor…o competiție internațională

Un număr de 13 echipaje din țară și-au dat concurs în etapa finală a ”Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat”, 11 Inspectorate județene pentru Situații de Urgență din Bihor, Dolj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mureș, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, București, Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, precum și Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești.

La proba de acordare a primului ajutor calificat concurează zece echipe și nouă echipe la proba de descarcerare din autovehicule. Evaluatorii sunt atât experți din Scoția, cât și din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

”Este o competiție care va face parte, în curând, dintr-o competiție internațională, care în fiecare an se desfășoară pe etape, pe țări. Anul acesta competiția internațională va avea loc în SUA. România a intrat foarte recent în acest tip de competiție a pompierilor. Până acum au avut competiție pe partea de incendii, partea specifică muncii pompierului, dar acuma a intrat în plus partea de descarcerare care, și ea, devine specifică la noi muncii pompierului, cum este și în alte țări. Aici concurează numai pompierii, fără partea de medic, dar în viitor ne gândim să includem și medicii în competiție”, a declarat dr. Raed Arafat, la deschiderea etapei finale a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat,  ce are loc în parcarea Promenada Mall din Târgu-Mureș.

Arafat: ”Va fi o creștere a calității”

dscf8650-300x225

 

Prin participarea la astfel de competiții, dr. Arafat are speranța că angajații din sistemul de urgență vor fi motivați, în continuare, să se formeze din punct de vedere profesional și să se pregătească la cel mai înalt nivel, dezideratul suprem fiind salvarea vieții pacientului în cele mai dificile situații. ”Pentru noi existența unei competiții de acest fel  nu face decât să crească calitatea, pentru că în competițiile de acest fel jurizarea se face după proceduri, protocoale, după fiecare mișcare pe care o face un salvator. Și asta va face, în viitor, ca salvatorii să-și impună să lucreze după proceduri foarte clare, pentru că, părerea mea este că, va fi o creștere a calității, dar care se câștigă pe parcursul anilor, cu cât această competiție devine o tradiție”, a opinat părintele SMURD.

Cei mai buni dintre cei mai buni vor fi premiați în data de 29 august, festivitatea de premiere având loc la ora 13.00. Vor fi premiate cele mai bune echipe la cele două probe, cel mai bun comandant de echipaj, cea mai bună echipa de paramedici și cea mai bună echipă de servanți. Câștigătorii vor primi cupe, medalii, diplome și premii asigurate de Asociația Sportivă a Pompierilor din România

 

Certificat de naștere pentru SMURD

dscf8659-300x225

 

După mai bine de două decenii de existență, SMURD a primit certificatul de naștere, data nașterii sale fiind 25 septembrie 1990. Și, pentru că un lucru bine pus la punct se naște din pasiune și dorința de a veni în sprijinul comunității, a unor oameni bine intenționați, în cadrul ceremoniei de deschidere a concursului național de acordare a primului ajutor au fost premiați cu diplome de excelență cei care au crezut în visul SMURD, au pus piatra de temelie a unui serviciu care a fost clădit cărămidă cu cărămidă timp de 23 de ani. ”Am crezut dintr-o necesitate stringentă a bolnavului. Înainte de 1990 asistența de urgență spitalicească era foarte rudimentară și foarte dezorganizată și, bineînțeles, victimele și oamenii care își pierdeau viața erau pe măsură. În 1985 eu am făcut la Târgu-Mureș un congres de anestezie terapie intensivă, după care a rezultat că specialitatea noastră, care întotdeauna era în fruntea urgențelor, să sprijine dezvoltarea asistenței de urgență prespitalicească în afara spitalelor. Lucru pe care l-am și început la Târgu-Mureș făcând un cabinet de triaj urgențe majore la poarta spitalului. A avut un mare răsunet la nivel de Minister, de tot ce era pe vremea aceea și acesta a fost motivul pentru care prof. Cardan din Cluj l-a trimis pe dr. Arafat la mine. A venit cu o trusă modestă, o mașină veche, l-am luat în brațe și am început activitatea cu cei doi studenți din familia mea, cu asistente de la ATI, cu medici tineri, cu voluntari. S-a atașat de noi colonelul Micu, pe urmă generalul Crăciun, oamenii de bază pe umerii cărora a apărut și s-a dezvoltat SMURD-ul și pe urmă a venit restul lumii”, a declarat prof. dr. Mircea Chiorean, mândru să se autointituleze ”cel mai bătrân soldat al SMURD-ului”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

O nouă sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți

Cariera

Vizualizari: 3.457

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătății organizează a doua sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți, din acest an. Sesiunea va avea loc în perioada iunie-iulie 2017, iar depunerea cererilor se va face la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare în care se solicită continuarea pregătirii în perioada 15 iunie -30 iunie 2017.

Pentru această sesiune de schimbare a centrelor de pregătire au fost stabilite următoarele criterii pe baza cărora se vor analiza aceste solicitări:

  1. anul de rezidenţiat ( VII, VI…. I);
  2. unic susținător al unui copil minor;
  3. soț/soție cu loc de muncă în centrul universitar solicitat şi având în îngrijire copii;
  4. soț/soție cu loc de muncă în centrul universitar solicitat;
  5. locuinţă în centrul universitar solicitat;
  6. părinţi bolnavi sau alte persoane în întreținere în centrul universitar solicitat.

”În situaţiile în care numărul solicitărilor depășește numărul de locuri anunţat, cei în cauza pot beneficia de detaşări pentru module de pregătire pentru care capacitatea de pregătire nu este depăşită”, se precizează în anunțul Ministerului Sănătății.

Afișarea solicitărilor aprobate se va face pe site-ul Ministreului Sănătății în data de 14 iulie 2017, urmând ca încadrarea în noile centre de pregătire să fie făcută în luna august 2017.

Mai multe detalii despre înscriere și lista locurilor disponibile pentru această sesiune de schimbare a centrelor de pregătire aici.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Sănătatea, unul dintre domeniile în care costul orar al forței de muncă a crescut

Cariera

Vizualizari: 8.586

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Costul orar al forței de muncă pe trimestrul I al anului 2017  a înregistrat o creștere cu 2,92% mai mare față de trimestrul IV al anului 2016 și cu 17,24% mai mult față de același trimestru din anul 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

”Costul orar al forței de muncă a crescut față de trimestrul IV al anului 2016 în majoritatea activităţilor economice, cele mai semnificative creşteri înregistrându-se în administraţie publică (14,04%), sănătate şi asistenţă socială (12,66%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (8,86%), învăţământ (7,25%) şi comerţ (6,18%).

Creşterile costului orar al forţei de muncă din activităţile sectorului bugetar au fost influenţate, în principal, de aplicarea prevederilor legale în domeniu. În trimestrul I 2017, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 3,00%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 2,54%. Creşterile înregistrate de cele două componente - pentru indicii în formă brută (neajustată) - au fost de 0,98%, respectiv 0,89%”, arată sursa citată.

Comparativ cu trimestrul I al anului 2016, în trimestrul I al anului 2017 s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă în toate activităţile economice, cele mai mari creşteri  fiind  în sănătate şi asistenţă socială (37,86%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (30,06%), învăţământ (22,36%), administraţie publică (21,89%) şi activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (21,08%). Creşterea cea mai mică s-a înregistrat în industria extractivă (1,24%).

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Modificări obținute de Sanitas la dezbaterile privind legea salarizării

Puține modificări au fost aduse la Legea salarizării în dezbaterile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, de săptămâna trecută, față de ceea ce-și dorește Federația Sanitas, se […]

Finanțare pentru cercetare în domenul sănătății

Cercetătorii din domeniul sănătății sunt invitați să aplice pentru finanțare oferită de compania Wörwag Pharma pentru lucrări științifice pe tema biofactorilor pentru neuroprotecție. Medici, specialiști în farmacie, biochimie, […]

Sesiune de înscriere în programul de pregătire în cea de a doua specialitate

Ministerul Sănătătii organizează în perioada 24 mai-20 iunie sesiune de înscriere pentru intrarea în programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, potrivit […]

Examen de primariat pentru medici, medici dentiști și farmaciști

Ministerul Sănătății va organiza examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii cu o vechime de minimum 5 ani ca specialiști până la data […]

Normele metodologice privind exercitarea profesiei de dietetician, în dezbatere publică

Absolvenții de Nutriție vor putea deveni dieteticieni autorizați, Normele Metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului, Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi […]

”Rețete de viață” din viața de familie împletită cu cariera de medic

Există o rețetă secretă a unei vieți perfecte? Sau poate fi găsit în viața unei femei echilibrul între cariera de medic, profesor universitar și ”meseria” de fiică, soție, […]

Examene pentru biologi, chimiști și biochimiști

Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii încadraţi în unităţile sanitare şi/ sau de cercetare ştiinţifică medical precum și examen pentru […]

Ministrul Sănătății: ”Legea salarizării unitare va rezolva problemele din sistem”

Legea salarizării unitare va rezolva toate problemele din sistemul sanitar, unele salarii urmând să se dubleze sau chiar tripleze, fiind ”o salarizare corectă pentru medici” susține ministrul Sănătății, […]

Reglementare privind drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății

Drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății plătit din fonduri publice vor fi menținute și după 1 martie 2017 la nivelul aflat în plată în luna februarie 2017, […]

Calin Galaseanu este noul presedinte al Local American Working Group

Calin Galaseanu, directorul general Bristol-Myers Squibb Romania, a fost ales noul presedinte al asociatiei Local American Working Group. Calin Galaseanu este medic de profesie si are o experienta […]

Dezvoltarea capacității de autocunoaștere pentru îmbunătățirea comunicării medic – pacient

Articol publicat in Revista MedFarm Anul 4 – Nr. 40 – editia tiparita – Decembrie 2016.  

Rozalia Orban, o viaţă de om printre preparate farmaceutice

Principalul ingredient din preparatele farmaceutice este sufletul pus în întregul proces, susţine Rozalia Orban, farmacistă în comuna Ernei, câştigătoare a Premiului de Onoare pentru întreaga activitate în farmacie […]

Nicolae Neagu, militant al unui alt tip de educaţie prin mişcare

Fidel dictonului latinesc ”Mens sana in corpore sano”,  fost sportiv de performanţă în tinereţe, conf. dr. Nicolae Neagu, şeful Disciplinei Ştiinţele Motricităţiide la Facultatea de Medicină a Universităţii […]

Oana Mărginean: “Am învățat să mă pun în pielea copiilor”

Una dintre calităţile care definesc un pediatru bun este ca el însuşi să aibă copii, susţine conf. dr. Oana Mărginean, şeful Clinicii de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean […]

Horaţiu Suciu, 10 ani de la prima intervenţie chirurgicală cardiacă la un sugar

A fugit de ideea de a deveni inginer, conform profilului urmat în liceu. Conf. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinici de Chirurgie Cardiovasculară a Institului Inimii din Tîrgu-Mureş a […]

Puzzle cu copii în cabinetul medicului de familie

Sute de ochi de bebeluşi, de copii mărişori ne privesc din pozele aranjate pe panourile de pe pereţii unui cabinet de medicina de familie din Sângeorgiu de Mureş. […]

ADM Farm anunta numirea lui Adrian Samson in functia de Director General

ADM Farm anunță numirea lui Adrian Samson în funcția de Director General începând cu luna august 2014. Adrian Samson are o experiență vastă în management, marketing și consultanță […]

Radu Deac, la cârma Agenției Naționale de Transplant

Activitatea Agenției Naționale de Transplant (ANT) va fi coordonată de prof.dr. Radu Deac, numit la cârma instituției de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Prof. dr. Radu Deac a preluat […]

Dr. Dana Fejer pledează pentru relația unică cu pacientul

”Medicul (…)dacă nu va râde și nu va fi vesel, va deveni obositor, lucru de care trebuie să se ferească. Să fie cinstit în toate relațiile, căci cinstea […]

Cum pot deschide medicii de familie puncte secundare de lucru ?

deciziei nr. 8/2013 privind emiterea avizelor necesare pentru înfiinţarea acestor puncte de lucru, ce a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30 octombrie 2013. Potrivit deciziei, […]