Propunerile CNAS pentru soluționarea problemelor din sistemul de asigurări de sănătate

Medici

Vizualizari: 30178

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să soluționeze problemele semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, potrivit unui comunicat de presă remis de CNAS.

Astfel, potrivit unui proiect de modificare a Legii 95/2006 care va redefini medicul prescriptor, responsabilitatea prescrierii de medicamente compensate pe bază de scrisoare medicală va reveni medicului care a elaborat schema terapeutică, în cazul în care reţeta prescrisă respectă schema respectivă. Totodată, vor fi revizuite şi protocoalele terapeutice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr.1301/500/2008, în sensul lărgirii accesului pacienţilor la tratamente, prin extinderea categoriilor de medici prescriptori pentru anumite medicamente. De asemenea, se are în vedere și reglementarea situaţiilor în care medicii de familie prescriu medicamente pe bază de scrisoare medicală pentru tratamente a căror iniţiere şi continuare intră în obligaţia medicilor din specialităţile clinice, conform protocoalelor terapeutice. Totodată se va prevedea că modificările referitoare la calitatea/categoria de asigurat vor produce efecte de la data operării acestora în platforma informatică PIAS, (cu excepţia celor referitoare la naştere şi la deces), astfel încât prescripţiile şi serviciile medicale acordate pe baza informaţiilor din sistemul informatic să nu mai fie imputate furnizorilor.

De asemenea, medicii nu vor mai transmite către sistemul informatic al Dosarului Electronic de Sănătate datele medicale ale pacienţilor care declară în scris că din motive de conştiinţă sau religioase nu doresc ca aceste date să fie stocate.

În proiectul Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2018 se introduc, de asemenea, o serie de prevederi de debirocratizare a activităţii furnizorilor de servicii medicale şi de creştere a accesului asiguraţilor la medicamente şi servicii paraclinice finanţate de CNAS.

Astfel, se renunţă complet la documentele pe hârtie în cadrul procesului de contractare a serviciilor medicale şi se elimină obligaţia furnizorilor de a mai completa formulare tipizate pe hârtie în activitatea curentă, ceea ce în cazul medicilor va duce la creşterea timpului acordat efectiv consultării pacientului.

Totodată, se renunţă la restricţia ca farmacia sau furnizorul de servicii paraclinice căruia i se adresează asiguratul să fie în contract cu aceeaşi casă de sănătate ca şi medicul care a eliberat reţeta sau biletul de trimitere, ceea ce înseamnă că reţetele şi biletele de trimitere la analize vor putea fi onorate de orice farmacie, respectiv laborator de pe teritoriul ţării.

O altă noutate va fi că în cazul în care medicul de familie nu va reuşi să-şi găsească un înlocuitor pentru perioada plecării în vacanţă pacienţii de pe lista lui se vor putea adresa cabinetelor de medicină din proximitate desemnate de medicul respectiv.

Perioada acordată unui medic de familie nou intrat în activitate sau nou venit într-o localitate pentru a-şi forma lista de pacienţi va fi extinsă de la şase luni la un an.

De asemenea, vor fi revizuite criteriile de acordare a sporurilor pentru condiţiile de activitate ale cabinetelor de medicină primară şi de specialitate din ambulatoriu, prevăzute în Ordinul MS/CNAS nr. 391/187/2015.

Aceste propuneri de soluționare a problemelor au fost prezentate de către CNAS ministrului Sănătății Florian Bodog.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Podiatrii, profesioniștii care alături de echipa multidisciplinară de îngrijire a piciorului diabetic pot scădea cu 85% numărul amputațiilor

Medici

Vizualizari: 131

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

A merge este un act normal atâta timp cât avem picioarele sănătoase. Uneori nici nu conștientizăm cât de important este să avem picioarele funcționale. Deplasarea și mobilitatea sunt fundamentale pentru calitatea vieții, dar și pentru a preveni instalarea sau evoluția unor afecțiuni. În cazurile în care se instalează durerea la nivelul picioarelor, apar probleme de echilibru și ulcere pe suprafața plantară a picioarelor, oamenii devin din ce în ce mai sedentari sau au o activitate fizică redusă. Pe termen lung, acest lucru conduce la creșterea glucozei din sânge, creșterea în greutate și scăderea calității vieții datorită afectării sănătății.

Profesia de podiatriu este reglementată în peste 21 țări, precum SUA, Anglia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Spania, Singapore, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Franța, Danemarca, Finlanda, Elveția, Kuwait, estimându-se că la nivel internațional există peste 100.000 de specialiști în podiatrie.

 ,,În România nu există această profesie, însă primii pași legați de podiatrie s-au făcut începând cu 2015, anul când s-a înființat în România, Asociația de Podiatrie. Medicii români alături de specialiști internaționali și-au unit vocile și competențele pentru a trage un semnal de alarmă asupra cazuisticii problemelor la nivelul picioarelor în general, și al amputațiilor piciorului diabetic, în mod special. Una dintre soluțiile acestei problematici  este reglementarea profesiei de podiatru, care la nivel mondial este deosebit de apreciată datorită importanței sale în primul rând în prevenția și reducerea amputațiilor din cauza diabetului zaharat” a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, Președintele Asociației de Podiatrie.

Datele arată că, în lume, la fiecare 20 de secunde, un picior este amputat din cauza diabetului (4320 amputaţii pe zi la nivel mondial!). În România, specialiştii estimează că, aproape la fiecare oră are loc o amputaţie în rândul persoanelor cu diabet, cu o medie de 14 de amputaţii pe zi (aprox. 5040 amputaţii în fiecare an, în România), iar studiile arată că, în urma unei amputaţii majore, 50% dintre pacienţi vor avea o nouă amputaţie la celălalt picior, în următorii 2 ani.

Federaţia Internaţională de Diabet estimează că, prin includerea podiatrilor în echipa multidisciplinară care îngrijeşte atât piciorul diabetic, cât şi piciorul cu alte afecţiuni, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%.

Podiatrul este un membru esențial al echipei multidisciplinare dedicate îngrijirii piciorului diabetic, această echipă trebuind să cuprindă pe lângă diabetolog și chirurg cu specializare relevantă (generală, ortopedică sau vasculară), asistenți medicali, educatori în diabet și alte specialități medicale (medicina de familie, neurologie, radiologie), fiziokinetoterapeut.  În 2004, Van Houtum și colegii au raportat o scădere semnificativă a numărului de amputații majore la pacienții cu diabet din Olanda (o scădere de 36% la bărbați și de 38% la femei). Această schimbare s-a datorat unei implicări mai mari a podiatrilor în îngrijirea piciorului diabetic, precum și creșterii numărului de spitale care au furnizat servicii de podiatrie. De asemenea, în Regatul Unit, Krishnan și colegii au raportat o reducere de 70% a incidenței amputațiilor majore datorită înființării echipei multidisciplinare de îngrijire a piciorului diabetic.

Din punct de vedere al veniturilor din munca de podiatru, la nivel internațional veniturile salariale au valori diferite în funcție de țară. Astfel, în SUA, un podiatru poate câștiga anual între 150,000 și 208,000 USD. Prin comparație cu alte specializări din domeniul medical, în 2016, în SUA salariul mediu anual al unui podiatru era de 144,100 USD, adică mai puțin decât salariul unui chirurg (252,910 USD), dar mai mult decât salariul mediu pentru un ortozist sau un protezist (69,000 USD) și comparabil cu salariile medii ale altor profesioniști din domeniul medical cum ar fi dentiștii (173,860 USD)7.

 În Regatul Unit podiatrii încep cu salarii anuale între 21.909 și 28.462 £. Pentru un podiatru specialist cu experiență, salariile se situează între 31,383 și 41,373 £8.

 Salariul mediu al unui podiatru în Australia este de 83,083 $ pe an, cu o medie de 43 $ pe oră, ceea ce reprezintă de 1.4 ori mai mult decât salariul mediu din această țară. Pozițiile de început în cariera de podiatru încep de la 58,000 $ pe an, în timp ce, iar cei mai experimentați specialiști ajung la câștiguri de 116,000 $9.

Având în vedere importanța acestei profesii pentru îngrijirea adecvată a picioarelor, medici renumiți la nivel internațional precum și profesioniști podiatri din întreaga lume susțin Asociația de Podiatrie și s-au alaturat proiectelor de informare și educație în care este implicată.

Mai multe detalii despre Asociația de Podiatrie pe: www.podiatrie.ro

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Primul din cele 8 spitale regionale a fost prezentat la Iași

Medici

Vizualizari: 1025

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Cristian Grasu, secretar de stat s - au aflat astazi, la Iași, la prezentarea modelului arhitectural al Spitalului Regional care va fi construit aici.

Prezentarea a fost realizată de către consultanții Băncii Europene de Investiții (BEI), care sunt partenerii MS si ai autorităților locale pentru realizarea acestui proiect.

"Este un moment istoric in acest an foarte important, anul centenar. Spitalul Regional din Iași va fi construit. Exista finanțare si un proiect avansat. In Programul de Guvernare este asumata constructia a 8 spitale regionale la Timisoara, Târgu-Mureș, Constanta, Braila-Galati, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi. Proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iasi se afla intr-o faza avansata de pregatire", a spus ministrul Pintea.

Din anul 2017, Ministerul Sanatatii beneficiaza de asistenta tehnica de la BEI pentru elaborarea documentaţiei studiilor de fezabilitate, depunerea Aplicatiilor de finantare si lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.

De curand (iunie 2018) a fost aprobata in Ministerul Sanatatii o structura specifica pentru implementarea si monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).

Spitalul din Iași va fi un spital regional care va funcționa ca un spital de urgență de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătății de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic și tratament, pentru întreaga regiune.

"Ne aflam in faza in care consultantul BEI prezinta proiectul Studiului de Fezabilitate pentru Iasi. Documentul cuprinde Analiza cererilor si optiunile propuse, Planurile functionale detaliate, analiza cost beneficiu, modelul operational, in conformitate cu soliciarile Ministerului Sanatatii si cu cele mai bune practici internationale pentru proiecte de acest fel", a mai spus ministrul Sănătății.

Spitalul Regional din Iași va avea o suprafață de aproximativ 120 000 mp si un cost estimativ de 321 milioane de euro (fără TVA). Conform, proiectelor prezentate de consultanți, spitalul regional din Iași va fi finalizat peste 5 ani, in 2023.

Spitalul Regional de Urgență Iasi va prelua rolul Spitalului de Urgență Județean Iași, Sf. Spiridon si, în conformitate cu Master Planul regional, va include si servicii noi, in prezent furnizate de catre alte spitale (pneumonologie chirurgie pediatrica, O-G și neonatologie, neurologie).

Spitalul Regional va fi organizat, in premiera, pe centre de servicii sj va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura optimizata a Spitalului Regional, in general, se bazeaza pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienților programați de cei de urgență si cei neprogramați.

Avantajul organizării pe centre de servicii va fi:
• utilizarea flexibilă a capacităților patului;
• schimbul de cunoștințe structurat în beneficiul pacientului;
• utilizarea eficientă a resurselor;
• calitate recunoscută pentru partenerii externi și reputație sporită a spitalului;
• management clinic si cercetare.

Spitalul va fi echipat cu aparatura de inalta tehnologie, ce va permite efectuarea de proceduri minim invazive, chiar in cazuri complexe.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi […]

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților, implementat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu sprijinul Fundației Telekom Romania Fundația Telekom Romania a furnizat […]

Malpraxisul medical in Romania: Ce trebuie sa stie pacientii

In ziua de astazi, in domeniul medical devine din ce in ce mai amenintatoare angajarea rapunderii pentru malpraxis. Numai in anul 2016 au fost intimati 135 medici, dintre […]

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale […]

Medicover finalizeaza achizitia Centrului Medical Academica si isi extinde prezenta in capitala cu doua noi clinici

Medicover – unul dintre principalii furnizori de servicii private  medicale și de diagnostic din România a finalizat procesul de achiziție a Centrului Medical Academica. Tranzacția consolidează prezența Medicover […]

NOUTATE: Dymista® spray nazal ameliorează simptomele rinitei alergice în 5 minute

Un nou studiu clinic, de expunere controlată la alergeni, demonstrează debutul rapid al acțiunii combinației în doze fixe de azelastină și propionat de fluticazonă (MP-AzeFlu/ Dymista®), cu administrare […]

Încep negocierile pentru noi contracte cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita C

CNAS anunţă începerea procesului de negociere pentru încheierea de noi contracte cost-volum-rezultat pe aria terapeutică  hepatita cronică virală C, pentru un număr total de 13.000 pacienţi eligibili. Noua […]

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

Medicover își va muta în primul trimestru al anului 2019 toate birourile în clădirea The Bridge 2

Joi, 28 iunie, 2018 – Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private și de diagnostic din România a ales proiectul The Bridge 2 pentru […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Precizări privind activitatea furnizorilor de servicii medicale cu certificate digitale noi

Deoarece unele case de asigurări de sănătate au semnalat că în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu pot fi înregistrate certificate digitale noi pentru acei furnizori […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Informaţii inedite şi noi descoperiri din domeniul oncologiei la conferința Asociației Medisprof

Asociaţia Medisprof organizează cea de-a treia ediție a conferinţei dublu acreditată din România, atât de către cea mai mare asociaţie de oncologie din lume – ASCO, cât şi […]