Reglementări privind prescrierea și eliberarea medicamentelor compensate cu 90%

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 24.038

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Începând cu data de 1 iulie pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG nr. 720/2008) în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern. Pentru aplicarea Hotărârii de Guvern, a fost necesară elaborarea de norme de aplicare, printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, precum şi modificarea altor două acte normative subsecvente, referitoare la prescripţia electronică şi la normele de aplicare a Contractului-cadru, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial din data de 3 iulie.

A fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor. Până la intrarea în vigoare a noului Ordin, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuiau să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezulta cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspunedere cu privire la faptul că nu realizau alte venituri.

Potrivit Normelor tehnice, pe formularul de prescripție medicală medicul de familie este obligat ca pentru pensionarii care realizează venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să bifeze la categoria ”0-900 lei”, iar pentru a beneficia de compensare pensionarii vor trebui să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie și actul de identitate. Medicul de familie va trebui să consemneze în fișa medicală a pensionarului /în registrul de consultații numărul talonului de pensie și cuantumul pensiei și indemnizației sociale pentru pensionari. În ceea ce privește eliberarea medicamentelor, medicamentele cuprinse în prescripțiile medicale care nu conțin toate datele obligatoriu a fi completate de medic, prevăzute în formularul de prescripție medicală electronică, nu vor fi eliberate de către farmacii și nu vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate. În cazul medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor din sublista B, prescrise pensionarilor cu venituri până în 900 lei, în cadrul Programului, la rubrica ”Valoare compensare” farmacia va trece pentru fiecare medicament valoarea de compensare corespunzătoare aplicării cotei de 50% din prețul de referință, notându-se în paranteză ”CNAS”, și valoarea corespunzătoare aplicării cotei de 40% din prețul de referință, notându-se în paranteză ”MS”. Finanţarea programului de compensare cu 90% a medicamentelor din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008 se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi în proporţie de 40% din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Pentru medicamentele eliberate în cadrul Programului, farmaciile vor alcătui un borderou centralizator distinct, ce va cuprinde evidențiat distinct procentul de 50% din prețul de referință ce va fi suportat din FNUASS și 40% din prețul de referință suportat din transfer de la bugetul Ministerului Sănătății către bugetul FNUASS. Pe baza acestui borderou vor întocmi o factură distinctă în care vor fi evidențiate distinct sumele prevăzute în borderoul centralizator. Decontarea contravalorii medicamentelor în cadrul acestui program se va face până la 60 de zile calendaristice de la data verificării prescripțiilor medicale eliberate asiguraților și acordarea vizei ”bun de plată” facturilor care le însoțesc de către casele de asigurări de sănătate, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

Totodată, ”medicii de specialitate din ambulatoriu, precum și medicii de specialitate, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, sunt obligați să elibereze scrisoare medicală pentru pensionarii care realizează venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”, se precizează în Ordinul publicat în Monitorul Oficial din data de 3 iulie 2017. Scrisoarea medicală va fi un model de formular tipizat stabilit prin ordin de ministru al Sănătății și  președintelui CNAS. Medicul de familie va putea prescrie medicamentele recomandate în cadrul scrisorii medicale doar dacă se respectă modelul de scrisoare medicală recomandată.

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Măsuri de urgență pentru vaccinarea împotriva rujeolei

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 8.561

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătății va implementa un pachet de măsuri pentru limitarea efectelor epidemiei de rujeolă în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne.

Împreună cu MAI s-a organizat o videoconferință cu toți factorii de decizie locali și s-a solicitat mobilizarea Direcțiilor de Sănătate, mobilizarea personalului propriu și colaborarea cu toți medicii de familie. ”Am cerut colegilor din teritoriu ca această campanie să se deruleze într-un ritm accelerat. Voi urmări personal și voi face verificări în teren", a declarat Florian Bodog, precizând că raportările autorităților privind imunizarea copiilor se vor face la două săptămâni. Totodată, a menționat că acțiunea nu vizează "vaccinarea cu forța" și mizează și pe sprijinul părinților în această campanie, să se adreseze medicilor de familie pentru a se informa cu privire la vaccinarea copiilor, iar în cazul în care un părinte nu dorește să-și vaccineze copilul, acesta are dreptul să facă acest lucru, urmând să-și declare refuzul în scris la medicul de familie. "Doresc să aducem echipa medicală lângă comunitățile defavorizate, nu să aducem copiii cu forța la vaccin", a adăugat ministrul Sănătății.

Pentru identificarea copiilor nevaccinați vor exista, în fiecare județ, inclusiv în București, echipe formate din prefect, reprezentant al direcției de sănătate publică și reprezentant al Consiliului Județean. Zonele vulnerabile ar urma să fie identificate într-o săptămână.

”Am solicitat prefecților să se implice personal. Am discutat despre asumarea unui termen de o săptămână pentru ca în fiecare județ să se facă o evaluare a tuturor comunităților vulnerabile, mă refer aici la acele zone cu acces dificil la serviciile medicale sau în care nu există medici de familie. În aceste comunități este de așteptat ca procentul copiilor vaccinați să fie unul redus. Aceste zone urmează să fie identificate și comunicate Ministerului Sănătății", a declarat Carmen Dan, ministrul MAI. Aceasta a subliniat faptul că în localitățile unde nu există medici de familie a cerut primăriilor să organizeze centre de vaccinare.

Până la sfârșitul săptămânii trecute au fost raportate peste 8000 de cazuri de rujeolă, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), dintre care 31 de decese.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Peste 2300 de medicamente generice ar putea să dispară. Poziția Ministerului Sănătății

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 5.025

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Un  număr de peste 2300 de medicamente generice ar putea să dispară de pe piața românească în condițiile în care taxa clawback tinde să crească la un procent de 30% din cifra de afaceri a producătorilor de medicamente. Potrivit Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al producătorilor de medicamente generice, acest procent ridicat ar putea să conducă la distrugerea industriei farmaceutice locale și implicit a dispariției de medicamente.

Producătorii de generice cer introducerea calcului diferențiat al taxei clawback în acest an și eliminarea obligației clawback pentru medicamentele generice din 2018, concomitent cu introducerea moleculelor noi pe lista doar cu contracte cost-volum și/sau cost-volum rezultat.

Potrivit calculelor lor taxa clawback a ajuns la aproape 20% în trimestrul I al acestui an și se estimează că va ajunge la 25% în trimestrul II și aproape 30% până la sfârșitul anului. Creșterea taxei, potrivit APMGR, se datorează introducerii de noi molecule în mod necondiționate pe lista medicamentelor compensate, fără buget suplimentar-din 2016 până în acest an au fost introduce 42 de molecule noi ce generează un consum suplimentar annual de circa 70 milioane RON, iar introducerea a două noi molecule Kadcyla (Trastuzumabum emtansinum) și Tagrisso (Osimertinib) vor genera un consum suplimentar anual de 129 milioane lei, respectiv 37 milioane lei; micșorarea plafonului pentru pensionari și eliminarea comisiilor de specialitate care verificau validitatea prescripțiilor-înseamnă o creștere substanțială a consumului cu alte 200 milioane lei anual.
“Vrem să fim bine înțeleși: introducerea a noi molecule este benefică pentru pacient și pentru sistemul de sănătate, la fel și micșorarea plafonului de compensare pentru pensionari. Dar noi, producătorii de medicamente generice, nu mai putem finanța acest consum de care nu noi suntem responsabili. Pentru a supraviețui trebuie să renunțăm la medicamentele ale căror costuri de producție nu mai pot fi acoperite sau să închidem facilități de producție. Și pacienții și economia României vor pierde”, a declarat Adrian Grecu, președintele APMGR.

Acesta a subliniat că ar fi vorba de dispariția unor medicamente esențiale pentru milioane de pacienți, în special cronici, respective medicamente pentru arii terapeutice de bază precum boli cardiovasculare și digestive, cancer, boli ale sistemului nervos central și ale aparatului respirator.

APMGR susține că medicamentele generice sunt discriminate și prin faptul că companiile producătoare de generice au zeci de dosare de solicitare de preț pentru emdicamente generice, unele dosare fiind în așteptare de peste șase luni.

În urma îngrijorărilor transmise de APMGR, Ministerul Sănătății a făcut precizarea căMinisterul Sănătății este primul și cel mai important avocat al drepturilor pacienților români. Sub nicio formă și în niciun fel de circumstanțe, nu vom accepta ca dreptul pacienților la medicamente ieftine și de calitate să fie pus sub semnul întrebării” și nu se va permite ca medicamentele de pe piața românească să fie afectate în raport cu numărul, cantitatea sau prețul acestora, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului. Totodată, s-a evidențiat faptul că echipa de la Ministerul Sănătății, în parteneriat cu specialiștii din Ministerul de Finanțe, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sub coordonarea Primului Ministru, lucrează la strategia privind piața medicamentelor și importatorilor și se speră că se vor găsi soluții, împreună cu producătorii, pentru ca activitatea companiilor să nu fie afectată

”Conform unei estimări CEGEDIM, peste 2.300 de medicamente riscă să dispară de pe piață, 60% din acestea fiind medicamente sub 25 de lei și multe  din acestea sunt produse în România, de producători români, care produc exclusiv generice. Închiderea capacităților de producție dedicate medicamentelor cu prescripție va duce la pierderea a mii de locuri de muncă și a zeci de milioane de euro plătite în taxe către bugetul de stat. Conform APMGR, numai taxele pe salarii plătite anual la Bugetul de Stat de producătorii de medicamente generice totalizează circa 80 mil euro. În plus, investiții de aproape 100 de milioane de euro au fost puse în așteptare de producătorii de medicamente generice cu facilitate de producție în România din cauza pierderilor provocate de taxa clawback și a impredictibilității acesteia.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Dicționar de perle farmaceutice

Zilnic in farmacie ne confruntam cu situatii care ne pot pune in dificultate. Pacienti care in lipsa unor retete sau documente scrise ne solicita un medicament al carui nume nu […]

Artemisininele – o nouă clasă de compuşi cu important potenţial terapeutic

Articol publicat in Revista Health Anul 5 – Nr. 45 – editia tiparita – Iunie 2017.

One Health, o nouă abordare pentru sănătatea umană

Pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine prin prevenirea riscurilor și atenuarea efectelor crizelor care își au originea la interfața dintre oameni, animale și diferitele medii ale […]

Re-evaluare a unui medicament indicat pentru tratamentul sclerozei multiple

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a declanșat reevaluarea medicamentului Zinbryta (daclizumab) utilizat pentru tratamentul adulților cu forme recurente de scleroză multiplă (o afecțiune în […]

Administrarea pe cale orală a formelor farmaceutice solide, la adulți și copii

Articol publicat in Revista Health Anul 5 – Nr. 44 – editia tiparita – Mai 2017.

Primul Raport de Monitorizare privind Comertul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate

A fost lansat primul Raport de Monitorizare privind Comerțul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate din România! Raportul evaluează situația actuală a comercializării ilegale pe internet a unor […]

GoPharma şi-a dublat lunar numărul de farmacii înregistrate

La doar un an de la lansare, GoPharma, platforma pentru comenzi şi comunicare online dedicată tuturor farmaciilor, producătorilor şi distribuitorilor din România, anunţă peste 3.000 de farmacii (puncte […]

Sănătatea, unul dintre domeniile în care costul orar al forței de muncă a crescut

Costul orar al forței de muncă pe trimestrul I al anului 2017  a înregistrat o creștere cu 2,92% mai mare față de trimestrul IV al anului 2016 și […]

Apel la farmaciile comunitare și a celor cu circuit deschis

Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale face apel la toate farmaciile, comunitare şi de circuit închis, de a respecta prevederile art.2 alin (9) privind obligația beneficiarilor (farmaciilor) […]

Legea prin care farmaciile pot desfășura și activitate de distribuție angro, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe data de 18 mai 2017 decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma […]

16 mai este Ziua Mondială a Bolii Celiace

Boala celiacă, numită şi enteropatie glutenică sau intoleranţă la gluten, este o afecţiune autoimună multifactorială care apare de regulă la persoane cu predispoziţie genetică şi este declanşată de […]

Programul RESPIRO al A&D Pharma a integrat deja 600 de farmacii independente

RESPIRO, unul dintre cele mai dinamice programe de susținere a industriei farmaceutice din România, dezvoltat de A&D Pharma, lider pe piața locală de retail și distribuție de medicamente, […]

Dezbatere publică pe tema legii vaccinării

Ministerul Sănătății va organiza o ședință publică de dezbatere a proiectului de Lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România. Evenimentul, organizat  la solicitarea societății […]

Sancțiuni mai dure pentru farmacii în noua Lege a Sănătății?

În noua Lege a Sănătății, care se dorește a fi realizată până la sfârșitul acestui an, ar putea să fie introduse sancțiuni mai aspre pentru farmaciile care eliberează […]

Vaccinarea: o problemă de sănătate publică – COPII, DINCOLO DE CIFRE

Fiecare copil merită o șansă la viață sănătoasă, iar vaccinarea reprezintă un pas esențial pentru atingerea acestui obiectiv, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Vaccinarea s-a dovedit […]

Propunere pentru urgentarea elaborării proiectului de reevaluare a taxei clawback

Proiectul de reevaluare a taxei clawback ar trebui elaborat și prezentat premierului Sorin Grindeanu în termen de o lună, a propus președintele Case Naționale de Asigurri de Sănătate, […]

Ministerul Sănătății va interzice exportul paralel al medicamentelor cuprinse în programele naționale

  Asociația Farmaciilor cu Depozite Farmaceutice Mici și Mijlocii (AFDFMM) solicită public Ministerului Sănătății exinderea demersurilor de suspendare a exportului paralel de vaccinuri la toate medicamentele prescrise în […]

Dezbatere publică pe tema modului de calcul a prețurilor la medicamente

Ministerul Sănătății va organiza o dezbatere publică pe tema proiectului de Ordin privind modificarea și completarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale […]

ARPIM:legea ce acordă farmaciilor dreptul la distribuție de medicamente va adânci criza medicamentelor

Legea care acordă farmaciilor dreptul la distribuție de medicamente va adânci criza medicamentelor din România, în condițiile în care pacienții români întâmpină deja dificultăți majore în a-și găsi […]

Exportul paralel de vaccinuri se suspendă

Ministerul Sănătății a demarat procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri astfel încât să fie asigurat necesarul de doze pentru imunizarea copiilor. În acest sens au început și […]