”Rețete de viață” din viața de familie împletită cu cariera de medic

Povesti de succes
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Există o rețetă secretă a unei vieți perfecte? Sau poate fi găsit în viața unei femei echilibrul între cariera de medic, profesor universitar și ”meseria” de fiică, soție, mamă și bunică? ”În viață este ușor să faci ceea ce știi deja, ceea ce nu știi, însă, trebuie să înveți” este îndemnul prof.dr. Maria Despina Baghiu, în cartea sa intitulată ”Album-schițe și rețete de viață”, o lectură din care se pot ”învăța multe lucruri înțelepte de la o persoană dedicată profesiei și cu dragoste de oameni”.

”De ce am scris această carte? Am scris această carte în mintea mea de prin anul 2012. M-am gândit că ar fi bine să las un documentar pentru familia mea. Ulterior am ajuns la concluzia, scriind această carte, că aș vrea să fac mai mult și să am invitați care să scrie în această carte, pentru că de fapt nu am trăit de una singură și am trăit înconjurată de persoane dragi mie. Acest document este o carte autobiografică în care am legat în multe pagini cei 70 de ani care au trecut”, și-a început prezentarea prof. dr. Maria Despina Baghiu, la lansarea cărții, manifestându-și totodată speranța că cititorii vor înțelege ”în câteva cuvinte bucuria de a împleti cariera cu viața, lucru deloc ușor pentru un medic.

Medic primar pediatru hemato oncolog, prof. dr. Maria Despina Baghiu a condus Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș și ulterior Compartimentul de Hemato Oncologie Pediatrică din cadrul aceleiași Clinici, a fost președintele Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică și a luptat decenii la rând pentru viața micuților pacienți, dar a luptat și pentru introducerea specialității hemato-oncologie pediatrică la examenul de Rezidențiat, lucru care s-a și întâmplat în anul 2016.

De la Mediaș la cinci decenii de carieră medicală în Tîrgu-Mureș

Cartea ”Album-schițe și rețete de viață” este structurată în mai multe capitole în care cititorii sunt invitați să facă cunoștință cu familia și primii ani din viața medicului, trăiți la Mediaș, județul Sibiu, într-o perioadă marcată de multe lipsuri materiale, însă nu și de dragostea și atenția părintească, aspect care și-a pus amprenta asupra formării personalității viitorului medic, atât din punct de vedere profesional cât și personal. Drumul parcurs pentru întemeierea unei familii în paralel cu o carieră deloc ușoară a fost marcat cu suișuri și coborâșuri, cu sacrificii din partea unei mame împărțită între trei copii, soț, părinți și rigorile unei societăți comuniste care și-a făcut simțită prezența și pe plan profesional, însă ambiția și forța interioară de a învăța și a oferi mai mult în favoarea pacienților a determinat tânărul medic să nu abandoneze.

”Zilele trecute m-a întrebat cineva cui aparțin, Mediașului unde m-am născut sau Tîrgu-Mureșului unde am lucrat? Nu am știut ce să răspund imediat și m-am gândit eu așa după vreo două zile de reflexie: da, 18 ani la Mediaș au fost ani minunați cum pentru toată lumea sunt primii 20 de ani, dar ceilalți 50 de ani sunt trăiți în Tîrgu-Mureș. Și am ajuns la concluzia că de fapt sunt dedicată carierei de medic și nu aparțin nici Mediașului și Tîrgu-Mureșului, ci aparțin carierei medicale.

Drumul este lung, cu suișuri, coborâșuri, dar finalitatea nu înseamnă de fapt încheierea, ci încheierea unei etape. Urmează altă etapă. Întotdeauna le spun tinerilor-nu vă fie frică pentru că trec anii, pentru că fiecare an înseamnă un pic mai multă înțelepciune”, este sfatul medicului. Și, într-adevăr, pe mulți foști studenți și rezidenți i-a îndrumat profesorul Despina Baghiu și i-a făcut să îndrăgească disciplina pediatrie, dovadă a faptului că mulți medici rezidenți care au efectaut stagii obligatorii de hemato-oncologie pediatrică au cerut să revină sau să-și prelungească stagiul pe secția condusă de dr. Despina Baghiu.

Micuții pacienți care ”i-au marcat profesia”

Un loc aparte în viața medicului l-au avut micuții pacienți ”cu boli deosebit de grave, hemato-oncologice și șanse uneori limitate la supraviețuire”. În capitolul ”Pacienții care mi-au marcat profesia” medicul a făcut o prezentare amplă a multor cazuri care i s-au referit de-a lungul timpului, a făcut cunoștință cititorului cu micuți pacienți tratați și care au ajuns între timp oameni mari, unii cu copii la rândul lor, dar a prezentat și protocoale de comunicare cu părinții, cu copiii, adaptate la situația fiecărui pacient și a familiei sale, pentru că ”comunicarea cu pacientul copil este o artă și un mod specific de comportament al medicului pediatru”. Poveștile de viață și scrisorile de mulțumire ale multor familii, precum și desene ale copiilor, care constituiau un mod de comunicare între medic și copii, au fost aranjate minuțios în paginile cărții. ”Este o carte cu poze, cu o dulceață a amintirii, sunt fotografii care se simte că au fost alese cu grijă și, ca urmare, ele transmit ceva dacă ești dispus să le vezi”, a îndemnat dr. Luminița Cherebețiu în prezentarea făcută cărții.

Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer

De cele mai multe ori, furcile caudine ale sistemului sanitar românesc aduc pacienții în pragul disperării și asta pentru că infrastructura și existența precară în România a tratamentelor lasă mult de dorit. Și este cu mult mai grav atunci când vine vorba de copiii cu cancer, aflați la început de drum, și pentru care existența medicamentelor necesare înseamnă șansa la o viață lungă. Cu o astfel de problemă s-a confruntat, în urmă cu un deceniu, Gabriela Farczadi, mamă a unui copil diagnosticat cu ”osteosarcom, o tumoare osoasă în fază destul de avansată”. Copilul a fost tratat inițial la Budapesta, Ungaria și a ajuns apoi în grija doamnei profesor Baghiu.

”Este o persoană specială (m.red.prof.dr. Maria Despina Baghiu), care a însemnat foarte mult în viața multor familii care au venit cu o problemă la dumneaei, a însemnat mult în viața multor tineri cărora le-a susținut pașii către viitoarea carieră medicală. O apreciem foarte mult”, a precizat Gabriela Farczadi la evenimentul de lansare a cărții.

Lipsurile din sistem a determinat-o pe Gabriela Farczadi să pună bazele Asociației Împreună pentru Copiii cu Cancer și să înceapă mai multe proiecte. Unul dintre proiectele ample au fost realizate cu sprijinul Clubului Rotary Maris Tîrgu-Mureș, respectiv de a renova, moderniza și mobila întregul compartiment de Hemato-Oncologie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, a organizat tabere pentru copiii cu cancer, a organizat spectacole caritabile pentru a strânge fonduri necesare susținerii familiilor cu copii cu cancer. ”Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer este asemenea unei mâini blânde care alină și veghează copiii cu boli hemato-oncologice internați în clinică sau care deja au terminat tratamentele agresive, fiind un punct de sprijin pentru ei și o ușă deschisă pentru rezolvarea unor situații dificile pentru a le induce din nou dragostea de viață, de frumos și mai ales viziunea că există și viață după cancer”, a caracterizat prof. dr Despina Baghiu Asociația, în capitolul din carte dedicat ONG-ului.

Cartea ”Album-schițe și rețete de viață” reprezintă o îmbinare de rețete de viață, cu ingrediente provenite din momentele bune și mai puțin bune petrecute de omul Despina Baghiu alături de familie, în diferite perioade ale vieții, alături de patrupedele deținute de-a lungul timpului, dar și excursiile în Delta Dunării sau aniversarea de 50 de ani de la terminarea liceului, și aproape în toate capitolele rețetele de viață au fost împletite cu rețete de mâncare, moștenite de la masa sa.

O parte dintre fondurile strânse din vânzarea cărții au fost direcționate către Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer.

 

<
>

 

Aceast articol a fost parcurs de 7.028 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Urologia mureșeană-premiere naționale și perspective de viitor

Povesti de succes
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Metode moderne în tratamentul afecțiunilor urologice, unele în premieră națională, au fost introduse în Clinica de Urologie din Tîrgu-Mureș, de-a lungul timpului, o parte dintre ele fiind preluate și implementate în clinici din întreaga țară. Împlinirea a 60 de ani de la înființarea Clinicii de Urologie din Tîrgu-Mureș a fost marcată în cadrul celei de a VI-a ediții a simpozionului ”Actualități în Urologie”, desfășurat în perioada 26-27 mai 2017 la Tîrgu-Mureș.

Cu ocazia acestui eveniment a fost lansată cartea ”60 de ani de Urologie”, o lucrare ce cuprinde în 120 de pagini, în limbile română, maghiară și engleză, istoria clinicii și informații despre personalul ce a contribuit la înființarea acesteia, aducându-și aportul la dezvoltarea continuă a specialității prin introducerea de metode moderne de tratament.

De numele Clinicii de Urologie din Tîrgu-Mureș se leagă primele operații endoscopice din România, în 1979 profesorul dr. Dorin Nicolescu efectua prima rezecție transuretrală de prostată. Au urmat apoi alte intervenții, rezecții de tumori vezicale, operații ureteroscopice pentru ablația litiazei ureterale. Ulterior, profesorul dr.Radu Boja a efectuat prima nefrolitotomie percutanată, ceea ce a însemnat o nouă premieră în România. ”Au fost realizate foarte multe intervenții la nivelul aparatului urinar superior, ceea ce a însemnat o atracție fantastică a pacienților din toată țara, pentru că dacă la început a fost singurul centru unde s-a efectuat această operație mai apoi, în decurs de 10-15 ani, această operație s-a dezvoltat mult pentru că foarte multe cursuri postuniversitare organizate și ținute în Clinica de Urologie din Tîrgu-Mureș a făcut posibil să se dezvolte mulți specialiști și să practice această metodă de ablație a litiazei, să o implementeze în centrele conduse de dânșii”, a explicat prof. dr. Mártha Orsolya, șeful Clinicii de Urologie din Tîrgu-Mureș.

A urmat apoi introducerea litotriției extracorporeale, introducerea unor metode de investigație care se efectuează doar în București și la Tîrgu-Mureș, respectiv urodinamica care a făcut posibilă reinventarea tratamentului incontinenței urinare la femei.

Tratamentul cancerelor de prostată, al bolilor maligne renale, ureterale sunt alte aspecte pentru care Clinica de Urologie din Tîrgu-Mureș este căutată de pacienți din întreaga țară.

Pași spre viitor...urologia pediatrică la Rezidențiat

Pe viitor, colectivul Clinicii de Urologie din Tîrgu-Mureș este pregătit să  efectueze o serie de operații laparoscopice, însă pentru dezvoltarea acestor proceduri este nevoie de sprijinul managementului spitalului și a Consiliului Județean Mureș pentru dotarea cu instrumentar și aparatură modernă necesară, conducerea Spitalului Clinic Județean Mureș dar și a Consiliului Județean Mureș asigurând colectivul clinicii de toată susținerea. ”Încercăm să facem pași în vederea dezvoltării ureteroscopiei cu laser și un alt deziderat, nefiind această specialitate în România, dorim să dezvoltăm urologia pediatrică. Am spus și anul acesta și continui să insist că avem nevoie de o asemenea clinică, un compartiment chiar unde să putem, împreună cu chirurgii infantili, să putem trata modern, cu manevre endoscopice, pacienții mici.

Primul demers ar fi să se introducă specialitatea de urolog pediatru în curricula specilităților de medicină din România. În prezent, urologul pentru adult nu poate să opereze copii, chirurgul infantil poate dar nu toți sunt pregătiți, nu au toți pregătirea necesară pentru a efectua manevrele endoscopice, manevre terapeutice mai puțin invazive. S-au făcut demersuri în acest sens, eu sunt membru al Societății de Urologie din România și am discutat de foarte multe ori de acest aspect. Sperăm că vom avea un ajutor și eventual la rezidențiatul din toamnă să avem specialitatea, locuri scoase la concurs în acest sens”, a adăugat șeful Clinicii de Urologie din Tîrgu-Mureș.

Simpozionul omagial ”Actualități în Urologie”, ediția a VI-a, a reunit medici urologi din toată țara, dar și din străinătate ce au prezentat teme importante din domeniu.

<
>

Aceast articol a fost parcurs de 383 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

VIDEO Intervenție în premieră națională la Tîrgu-Mureș, la un curs sub patronaj ESSKA

Povesti de succes
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În cadrul Cursului Internațional de Chirurgie Artroscopică, desfășurat la Tîrgu-Mureș, în perioada 17-20 mai 2017, a avut loc o intervenție, în premieră națională, de reconstrucție de ligament și cartilaj articular utilizând o matrice specială de reconstrucție. În această perioadă, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș se desfășoară cel de-al treilea Curs Internațional de Chirurgie Artroscopică, primul sub înaltul patronaj al ESSKA (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy).

Intervenția a fost realizată unui tânăr în vârstă de 35 de ani în a doua zi de curs. ”Am efectuat în premieră o reconstrucție de ligament încrucișat și de menisc și mai ales de cartilaj, utilizând un produs absolut nou pe piața românească, o biomatrice specială. Acest produs intră în programele finanțate de Casa de Asigurări. Pacientul se recuperează foarte repede având în vedere că era o leziune de cartilaj care anterior beneficia de alte tipuri de terapii (...) Am reușit să stopăm evoluția afecțiunii cartilaginoase și încet încet Tîrgu-Mureș trece de la ortopedia mecanică la ortopedia regenerativă în care utilizând aceste matrici biologice putem să producem regenerarea cartilajului articular. Pacientul se recuperează foarte repede, noi am socotit că pe baza protocolului de recuperare cam în două săptămâni pacientul va fi apt să facă încărcare completă pe membrul operat și în timp de șase-nouă luni va reveni la activitățile sportive anterioare”, a explicat prof. dr. Tiberiu Bățagă, președintele comitetului de organizare al Cursului.

În prima zi de curs s-a mai efectuat o premieră la Tîrgu Mureș, la un pacient în vârstă de 62 de ani, o operație de abord anterior pentru artroscopie de șold necimentată, care nu a necesitat ”nici sistem de drenaj nici secționarea grupelor musculare, iar pacientul va merge fără niciun fel de sprijin, iar la patru zile va putea să părăsească spitalul”.

În cadrul cursului  participă Michael Hirschmann , vicepreședintele EKA-ESSKA (European Knee and Arthroscopy / (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy) și dr. Francesco Perdisa de la Institutul Rizzolli of Bologna. Cursul se află la a treia ediție, însă este pentru prima dată sub patronajul ESSKA. ”Este prima dată când Academia Europeană de Chirurgie Artroscopică a remarcat pașii importanți pe care i-a făcut central medical Tîrgu-Mureș în domeniul ortopediei prin cele două clinici de ortopedie și ne-a făcut privilegiul de a asigura patronatul acestei conferințe, având în vedere valoarea profesională a celor două echipe și a intervențiilor chirurgicale care se fac în central nostrum ortopedic. Ceea ce este cel mai important este mesajul pe care îl transmite ESSKA  și anume că anul viitor din nou Tîrgu-Mureș va fi gazda unei a patra ediții tot sub patronajul lor și avem toate șansele să devenim unul dintre centrele pe care ESSKA le apreciază în întreaga Europă”, a adăugat prof. Dr. Tiberiu Bățagă.

Programul manifestării se întinde pe parcursul a trei zile cu prezentări, cursuri, sesiuni practice cu acces la turnuri artroscpice și operații filmate și distribuite live, cu explicații oferite în direct medicilor participanți la curs.

<
>

 

Aceast articol a fost parcurs de 4.718 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Primul transplant cardiac din 2017 la Institutul Inimii din Tîrgu-Mureș

O echipă de specialiști de la Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, condusă de prof. dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie […]

Programul RESPIRO al A&D Pharma a integrat deja 600 de farmacii independente

RESPIRO, unul dintre cele mai dinamice programe de susținere a industriei farmaceutice din România, dezvoltat de A&D Pharma, lider pe piața locală de retail și distribuție de medicamente, […]

Baylab 2017 – modelăm viitorul copiilor din România!

Baylab, Laboratorul de Ştiinţe Bayer, aflat la ediţia a patra în România, a demarat anul acesta pe 8 mai, pentru prima dată în format naţional, în Bucureşti şi […]

Tu ce faci cu 1 leu pe zi?

1 leu pe zi timp de un an oferă 10 ore de terapie gratuită unui copil cu autism şi şansa unei copilării normale. Tu ce faci cu 1 […]

Câștigurile României după implementarea Legii Antifumat

Mai puține cazuri spitalizate pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat, o creștere a cifrei de afaceri a restaurantelor și barurilor sunt câteva dintre […]

Reformă curriculară la UMF Tîrgu-Mureș pentru un învățământ medical modern

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș a demarat o reformă curiculară, un obiectiv strategic al unității de învățământ, pentru perioada 2016-2020, astfel încât modul de  predare al […]

Conducere nouă pentru organismul reprezentativ al companiilor de medicamente generice

Noul președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România este Adrian Grecu, Country Manager Mylan România, acesta fiind ales în cadrul Adunării Generale din data de 14 […]

REGINA MARIA, afaceri în creștere cu aproape 40%

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 91 milioane de euro, înregistrând o creștere de aproape 40%, cea mai mare […]

Spitalul de Cardiologie Clinicco, de opt ani în slujba pacienților cardiaci

Peste 15.000 de pacienți externați, 20.000 de consultații, 1400 de operații pe cord deschis, peste 12.000 de coronarografii, 4000 implanturi de stent, peste 1700 de dispozitive implantabile este […]

Sport cu diabet la cota 2000

Diabetul nu are limite, iar acest lucru vor să-l dovedească 20 de tineri insulinodependenți din cadrul Asociației Copiilor și Tinerilor cu Diabet (ASCOTID) Mureș, prin participarea, în vara […]

Aurelia Isărescu (CJAS Ilfov): ”Am cam uitat să fim oameni”

Este nevoie ca noi, ca oameni, ”să ne reformăm prima dată” și abia apoi sistemul de asigurări de sănătate, este de părere Aurelia Isărescu, președinte-director general al Casei […]

Confortul fizic și psihic al pacientului, succesul protezării

Nimic nu se compară cu mersul pe propriile picioare sau folosirea propriilor mâini. Dar atunci când soarta decide, și apare o dizabilitate, dincolo de puterea interioară a unei […]

Viața ACTIVĂ pentru persoanele cu dizabilități

Și persoanele cu dizabilități sunt parte a societății. De cele mai multe ori, defectele vizibile ale unui handicap pot conduce la discriminare, din partea societății, a persoanei în […]

[VIDEO] Institutul Inimii din Tîrgu-Mureș între cele mai performante din Europa

Institutul Inimii din Tîrgu-Mureș se plasează printre cele mai performante instituții de profil din Europa, având în vedere numărul de intervenții de transplant cardiac ce au fost realizate […]

”Sănătate prin prietenie” pentru locuitorii din Munții Apuseni, cel mai bun program de CSR

Peste 4000 de consultații gratuite au fost oferite prin Cabinetul medical mobil prin programul “Sănătate prin prietenie” comunităților din Munții Apuseni. “Sănătate prin prietenie” a fost desemnat  Cel […]

Medicina subconștientului, un domeniu puțin accesat pentru vindecarea bolilor

Terapia subconștientului în vindecarea bolilor începe să devină de interes pentru cadrele medicale din România. Primul curs de certificare în hipnoză/hipnoterapia de conectare cu nivelurile superioare de conștiință, […]

[VIDEO] Diabetul, viața alături de T1 și tehnologii avansate de monitorizare

Un copil cu diabet este ”scos” pentru scurt timp din circuitul normal al copilăriei. Acul, ceasul, cântarul și medicamentele fac regula în viața lui impunând monitorizarea zilnică a […]

Noutățile Congresului Mondial de Farmacie aduse în România de o studentă de la UMF Tîrgu-Mureș

Regândirea sistemului sanitar astfel încât să nu fie îngrădit accesul pacienților la medicamente, profesia de farmacist este o profesie liberă și trebuie să aibă în centrul atenției pacientul, […]

Premieră europeană la Spitalul de Urgență din Tîrgu-Mureș

Specialiștii Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș au realizat, în premieră europeană, cinci intervenții, la pacienți cu procese expansive, dar și malformații arteriocerebrale, în […]

Gala COPAC, o poveste despre profesioniști devotați, în slujba pacientului român

Grija față de pacienți, înțelegerea nevoilor lor, devotament, implicare, preocupare pentru soluții inovatoare, semnalarea problemelor cu care se confruntă pacienții, sunt o parte dintre elementele ce definesc crezul […]