”Rețete de viață” din viața de familie împletită cu cariera de medic

Cariera

Vizualizari: 8.375

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Există o rețetă secretă a unei vieți perfecte? Sau poate fi găsit în viața unei femei echilibrul între cariera de medic, profesor universitar și ”meseria” de fiică, soție, mamă și bunică? ”În viață este ușor să faci ceea ce știi deja, ceea ce nu știi, însă, trebuie să înveți” este îndemnul prof.dr. Maria Despina Baghiu, în cartea sa intitulată ”Album-schițe și rețete de viață”, o lectură din care se pot ”învăța multe lucruri înțelepte de la o persoană dedicată profesiei și cu dragoste de oameni”.

”De ce am scris această carte? Am scris această carte în mintea mea de prin anul 2012. M-am gândit că ar fi bine să las un documentar pentru familia mea. Ulterior am ajuns la concluzia, scriind această carte, că aș vrea să fac mai mult și să am invitați care să scrie în această carte, pentru că de fapt nu am trăit de una singură și am trăit înconjurată de persoane dragi mie. Acest document este o carte autobiografică în care am legat în multe pagini cei 70 de ani care au trecut”, și-a început prezentarea prof. dr. Maria Despina Baghiu, la lansarea cărții, manifestându-și totodată speranța că cititorii vor înțelege ”în câteva cuvinte bucuria de a împleti cariera cu viața, lucru deloc ușor pentru un medic.

Medic primar pediatru hemato oncolog, prof. dr. Maria Despina Baghiu a condus Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș și ulterior Compartimentul de Hemato Oncologie Pediatrică din cadrul aceleiași Clinici, a fost președintele Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică și a luptat decenii la rând pentru viața micuților pacienți, dar a luptat și pentru introducerea specialității hemato-oncologie pediatrică la examenul de Rezidențiat, lucru care s-a și întâmplat în anul 2016.

De la Mediaș la cinci decenii de carieră medicală în Tîrgu-Mureș

Cartea ”Album-schițe și rețete de viață” este structurată în mai multe capitole în care cititorii sunt invitați să facă cunoștință cu familia și primii ani din viața medicului, trăiți la Mediaș, județul Sibiu, într-o perioadă marcată de multe lipsuri materiale, însă nu și de dragostea și atenția părintească, aspect care și-a pus amprenta asupra formării personalității viitorului medic, atât din punct de vedere profesional cât și personal. Drumul parcurs pentru întemeierea unei familii în paralel cu o carieră deloc ușoară a fost marcat cu suișuri și coborâșuri, cu sacrificii din partea unei mame împărțită între trei copii, soț, părinți și rigorile unei societăți comuniste care și-a făcut simțită prezența și pe plan profesional, însă ambiția și forța interioară de a învăța și a oferi mai mult în favoarea pacienților a determinat tânărul medic să nu abandoneze.

”Zilele trecute m-a întrebat cineva cui aparțin, Mediașului unde m-am născut sau Tîrgu-Mureșului unde am lucrat? Nu am știut ce să răspund imediat și m-am gândit eu așa după vreo două zile de reflexie: da, 18 ani la Mediaș au fost ani minunați cum pentru toată lumea sunt primii 20 de ani, dar ceilalți 50 de ani sunt trăiți în Tîrgu-Mureș. Și am ajuns la concluzia că de fapt sunt dedicată carierei de medic și nu aparțin nici Mediașului și Tîrgu-Mureșului, ci aparțin carierei medicale.

Drumul este lung, cu suișuri, coborâșuri, dar finalitatea nu înseamnă de fapt încheierea, ci încheierea unei etape. Urmează altă etapă. Întotdeauna le spun tinerilor-nu vă fie frică pentru că trec anii, pentru că fiecare an înseamnă un pic mai multă înțelepciune”, este sfatul medicului. Și, într-adevăr, pe mulți foști studenți și rezidenți i-a îndrumat profesorul Despina Baghiu și i-a făcut să îndrăgească disciplina pediatrie, dovadă a faptului că mulți medici rezidenți care au efectaut stagii obligatorii de hemato-oncologie pediatrică au cerut să revină sau să-și prelungească stagiul pe secția condusă de dr. Despina Baghiu.

Micuții pacienți care ”i-au marcat profesia”

Un loc aparte în viața medicului l-au avut micuții pacienți ”cu boli deosebit de grave, hemato-oncologice și șanse uneori limitate la supraviețuire”. În capitolul ”Pacienții care mi-au marcat profesia” medicul a făcut o prezentare amplă a multor cazuri care i s-au referit de-a lungul timpului, a făcut cunoștință cititorului cu micuți pacienți tratați și care au ajuns între timp oameni mari, unii cu copii la rândul lor, dar a prezentat și protocoale de comunicare cu părinții, cu copiii, adaptate la situația fiecărui pacient și a familiei sale, pentru că ”comunicarea cu pacientul copil este o artă și un mod specific de comportament al medicului pediatru”. Poveștile de viață și scrisorile de mulțumire ale multor familii, precum și desene ale copiilor, care constituiau un mod de comunicare între medic și copii, au fost aranjate minuțios în paginile cărții. ”Este o carte cu poze, cu o dulceață a amintirii, sunt fotografii care se simte că au fost alese cu grijă și, ca urmare, ele transmit ceva dacă ești dispus să le vezi”, a îndemnat dr. Luminița Cherebețiu în prezentarea făcută cărții.

Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer

De cele mai multe ori, furcile caudine ale sistemului sanitar românesc aduc pacienții în pragul disperării și asta pentru că infrastructura și existența precară în România a tratamentelor lasă mult de dorit. Și este cu mult mai grav atunci când vine vorba de copiii cu cancer, aflați la început de drum, și pentru care existența medicamentelor necesare înseamnă șansa la o viață lungă. Cu o astfel de problemă s-a confruntat, în urmă cu un deceniu, Gabriela Farczadi, mamă a unui copil diagnosticat cu ”osteosarcom, o tumoare osoasă în fază destul de avansată”. Copilul a fost tratat inițial la Budapesta, Ungaria și a ajuns apoi în grija doamnei profesor Baghiu.

”Este o persoană specială (m.red.prof.dr. Maria Despina Baghiu), care a însemnat foarte mult în viața multor familii care au venit cu o problemă la dumneaei, a însemnat mult în viața multor tineri cărora le-a susținut pașii către viitoarea carieră medicală. O apreciem foarte mult”, a precizat Gabriela Farczadi la evenimentul de lansare a cărții.

Lipsurile din sistem a determinat-o pe Gabriela Farczadi să pună bazele Asociației Împreună pentru Copiii cu Cancer și să înceapă mai multe proiecte. Unul dintre proiectele ample au fost realizate cu sprijinul Clubului Rotary Maris Tîrgu-Mureș, respectiv de a renova, moderniza și mobila întregul compartiment de Hemato-Oncologie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, a organizat tabere pentru copiii cu cancer, a organizat spectacole caritabile pentru a strânge fonduri necesare susținerii familiilor cu copii cu cancer. ”Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer este asemenea unei mâini blânde care alină și veghează copiii cu boli hemato-oncologice internați în clinică sau care deja au terminat tratamentele agresive, fiind un punct de sprijin pentru ei și o ușă deschisă pentru rezolvarea unor situații dificile pentru a le induce din nou dragostea de viață, de frumos și mai ales viziunea că există și viață după cancer”, a caracterizat prof. dr Despina Baghiu Asociația, în capitolul din carte dedicat ONG-ului.

Cartea ”Album-schițe și rețete de viață” reprezintă o îmbinare de rețete de viață, cu ingrediente provenite din momentele bune și mai puțin bune petrecute de omul Despina Baghiu alături de familie, în diferite perioade ale vieții, alături de patrupedele deținute de-a lungul timpului, dar și excursiile în Delta Dunării sau aniversarea de 50 de ani de la terminarea liceului, și aproape în toate capitolele rețetele de viață au fost împletite cu rețete de mâncare, moștenite de la masa sa.

O parte dintre fondurile strânse din vânzarea cărții au fost direcționate către Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer.

 

<
>

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Examen pentru asistenți medicali pentru obținerea specializărilor

Cariera

Vizualizari: 4.106

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătăţii organizează prin Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), examen național pentru obținerea specializărilor de către asistenții medicali, potrivit unui anunț al SNSPMPDSB. Examenul va avea loc în perioada 30 octombrie-13 noiembrie 2017 și va fi susținut de către asistenţii medicali generalişti şi de pediatrie care au participat la programele de pregătire organizate în acest sens.

Examenul va fi susținut pentru obținerea specializărilor Balneo-fizioterapie, Igienă și sănătate public, Nutriție și dietetică, Laborator și Radiologie Imagistică medicală.

Detalii despre tematică și bibliografie pot fi vizualizate pe site-l Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Examen pentru titlul de specialist

Cariera

Vizualizari: 4.519

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătăţii organizează în această toamnă sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2017. Excepţie de la data de începere a sesiunii de examen face specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 16 septembrie 2017 (sâmbătă), simultan cu examenul EDA, se precizează în anunțul Ministerului Sănătății.

Examenul va avea loc în perioada 18 octombrie-24 noiembrie 2017.

Înscrierile vor avea loc în perioada 04-18 septembrie 2017 pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi din reţeaua de asistenţă medicală, cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, precum şi specialiştii aflaţi la a doua specialitate în regim cu taxă,  medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei Naţionale, aceștia din urmă putând depune dosarele de înscriere și în perioada 22 august-01 septembrie 2017, perioadă când se depun dosarele și pentru specialitatea Anestezie şi terapie intensivă.

Mai multe detalii despre înscriere, desfășurarea examenului și alte informații pot fi accesate aici.

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Activitatea medicilor de familie va fi debirocratizată

O serie de acte, considerate inutile, urmează să fie eliminate din activitatea medicilor de familie, a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog, în ultima ședință de Guvern. „Debirocratizăm activitatea […]

Impozitul pe venitul medicilor va fi eliminat

Potrivit unui proiect de act normativ, medicii vor fi scutiti de impozitul pe venit de 16% în sistemul public și privat. Măsura urmând să fie aplicată și în […]

România, printre cele 19 țări candidate să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului

Un număr de 19 țări și-au depus candidatura pentru găzduireaAgenției Europene a Medicamentului, potrivit unui anunț postat pe site-ul Consiliului Europei.  Guvernul României a depus pe data de […]

O nouă sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți

Ministerul Sănătății organizează a doua sesiune de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți, din acest an. Sesiunea va avea loc în perioada iunie-iulie 2017, iar depunerea cererilor […]

Sănătatea, unul dintre domeniile în care costul orar al forței de muncă a crescut

Costul orar al forței de muncă pe trimestrul I al anului 2017  a înregistrat o creștere cu 2,92% mai mare față de trimestrul IV al anului 2016 și […]

Modificări obținute de Sanitas la dezbaterile privind legea salarizării

Puține modificări au fost aduse la Legea salarizării în dezbaterile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, de săptămâna trecută, față de ceea ce-și dorește Federația Sanitas, se […]

Finanțare pentru cercetare în domenul sănătății

Cercetătorii din domeniul sănătății sunt invitați să aplice pentru finanțare oferită de compania Wörwag Pharma pentru lucrări științifice pe tema biofactorilor pentru neuroprotecție. Medici, specialiști în farmacie, biochimie, […]

Sesiune de înscriere în programul de pregătire în cea de a doua specialitate

Ministerul Sănătătii organizează în perioada 24 mai-20 iunie sesiune de înscriere pentru intrarea în programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, potrivit […]

Examen de primariat pentru medici, medici dentiști și farmaciști

Ministerul Sănătății va organiza examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii cu o vechime de minimum 5 ani ca specialiști până la data […]

Normele metodologice privind exercitarea profesiei de dietetician, în dezbatere publică

Absolvenții de Nutriție vor putea deveni dieteticieni autorizați, Normele Metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului, Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi […]

Examene pentru biologi, chimiști și biochimiști

Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii încadraţi în unităţile sanitare şi/ sau de cercetare ştiinţifică medical precum și examen pentru […]

Ministrul Sănătății: ”Legea salarizării unitare va rezolva problemele din sistem”

Legea salarizării unitare va rezolva toate problemele din sistemul sanitar, unele salarii urmând să se dubleze sau chiar tripleze, fiind ”o salarizare corectă pentru medici” susține ministrul Sănătății, […]

Reglementare privind drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății

Drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății plătit din fonduri publice vor fi menținute și după 1 martie 2017 la nivelul aflat în plată în luna februarie 2017, […]

Calin Galaseanu este noul presedinte al Local American Working Group

Calin Galaseanu, directorul general Bristol-Myers Squibb Romania, a fost ales noul presedinte al asociatiei Local American Working Group. Calin Galaseanu este medic de profesie si are o experienta […]

Dezvoltarea capacității de autocunoaștere pentru îmbunătățirea comunicării medic – pacient

Articol publicat in Revista MedFarm Anul 4 – Nr. 40 – editia tiparita – Decembrie 2016.  

Rozalia Orban, o viaţă de om printre preparate farmaceutice

Principalul ingredient din preparatele farmaceutice este sufletul pus în întregul proces, susţine Rozalia Orban, farmacistă în comuna Ernei, câştigătoare a Premiului de Onoare pentru întreaga activitate în farmacie […]

Nicolae Neagu, militant al unui alt tip de educaţie prin mişcare

Fidel dictonului latinesc ”Mens sana in corpore sano”,  fost sportiv de performanţă în tinereţe, conf. dr. Nicolae Neagu, şeful Disciplinei Ştiinţele Motricităţiide la Facultatea de Medicină a Universităţii […]

Oana Mărginean: “Am învățat să mă pun în pielea copiilor”

Una dintre calităţile care definesc un pediatru bun este ca el însuşi să aibă copii, susţine conf. dr. Oana Mărginean, şeful Clinicii de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean […]

Horaţiu Suciu, 10 ani de la prima intervenţie chirurgicală cardiacă la un sugar

A fugit de ideea de a deveni inginer, conform profilului urmat în liceu. Conf. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinici de Chirurgie Cardiovasculară a Institului Inimii din Tîrgu-Mureş a […]

Puzzle cu copii în cabinetul medicului de familie

Sute de ochi de bebeluşi, de copii mărişori ne privesc din pozele aranjate pe panourile de pe pereţii unui cabinet de medicina de familie din Sângeorgiu de Mureş. […]