Rolul anatomiei faciale in estetica prezentat in premiera la STB Expert Day

Stomatologi

Vizualizari: 2823

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

A patra editie STB EXPERT DAY 2017 a debutat printr-o premiera in Romania, un curs de anatomie faciala pe cadavru pentru medicii care fac injectii cu acid hialuronic printr-o transmisie in direct de la Facultatea de Anatomie catre sala de congres. STB Expert Day a reunit si anul acesta medici esteticieni recunoscuti la nivel mondial din Germania si Scotia care au oferit demonstratii practice si integrate celor 180 de medici romani participanti, asupra a celor mai moderne proceduri estetice cu o mare aplicabilitate de care pot profita largi categorii de pacienti, fiind deosebit de eficiente, dar si accesibile.

In medicina estetica, in special cea la nivel facial pe care ne-am axat in congresul de anul acesta, cheia succesului o reprezinta protocolul urmat si tehnica de injectare. Baza acestora sta fara doar si poate in cunoasterea anatomiei faciale (muschii, vascularizarea, nervii, pozitionarea oaselor) si cum acestea isi schimba structura odata cu varsta si cum noi, medicii putem utiliza acidul hialuronic pentru a obtine rezultate naturale. Pentru a facilita aceste cunostinte pentru medicii romani din toata tara am ales ca in acest an sa venim cu o prezentare unica, aceea de a transmite live de la Facultatea de Anatomie, una din cele mai apreciate catedre din Europa, notiunile de anatomie si demonstratiile in direct pe cadavru”, explica reprezentantii See Try Buy Company, organizatorii congresului.

Cei mai buni medici din Europa care au participat la congres si-au pus la dispozitie cunostintele si experienta intr-un mod practic, prin injectari filmate intr-o camera alaturata si prezentate in tandem (un medic injectand, iar altul explicand), tocmai pentru a demonstra ca rezultatele depind nu doar de criteriile estetice ale pacientului si expertiza medicului, dar si de fillerul folosit. S-au imbinat prezentari ale medicilor din strainatate cu cele ale medicilor romani, in conditiile in care exista profesionisti de top cu rezultate excelente care fac mandria oricarui congres international. Prof. Dr. Florin Filipoiu si echipa de la Facultatea de Anatomie au oferit o prezentare exceptionala cu demonstratiile pe cadavru, o premiera absoluta pentru congresele medicale autohtone.

Acidul hialuronic versus cremele cosmetice

Dr. Kieren Bong din Scotia a scos in evidenta beneficiile acidului hialuronic in comparatie cu cremele cosmetice, realizand o paralela intre avantajele si dezavantajele acestora. Conceptul de care trebuie sa tinem cont se refera la diminuarea pierderilor transepidermale si modalitatea prin care acidul hialuronic reuseste sa faca acest lucru in comparatie cu produsele de hidratare clasice.

Umiditatea din piele se transfera catre suprafata acesteia din derma catre epiderma prin functia de bariera a pielii care o protejeaza prin restabilirea echilibrului de umiditate. Indiferent cat de sanatoasa este pielea, umiditatea tot se pierde, iar ceea ce incearca sa faca produsele de hidratare clasice este sa diminueze pierderile transepidermale pentru a mentine umiditatea in epiderma.

Produsele de hidratare se impart in trei categorii, insa niciuna dintre acestea nu poate ajunge la rezultatele pe care le ofera acidul hialuronic. Cremele topice formeaza o bariera hidrofobica pentru a mentine umiditatea in piele, insa sunt foarte uleioase si lipicioase si nu arata deloc bine pe fata. Cremele humectante au capacitatea de a atrage mai multa hidratare la suprafata, dar nu reusesc sa o mentina in epiderma si in final se pierde si mai multa umiditate. In final cremele emoliente desi cresc integritatea celulelor in epiderma, nici acestea nu au capacitatea de a-si mentine rezultatul. Prin urmare niciuna din aceste variante nu este perfecta, de aceea cercetatorii au cautat o varianta care sa reuseasca sa indeplineasca toate aceste obiective.

Dezvoltat de Laboratoarele Teoxane, Teosyal TEOSYAL®RHA este un acid hialuronic asemanator cu cel natural, substanta pe care o avem in mod natural in organism si care are rol de captare a apei in epiderma. Este cel mai scump filler pentru restaurarea volumelor faciale, cu cel mai inalt grad de puritate, care se integreaza perfect la locul injectarii fara sa fie perceput nici vizual, nici tactil. Asadar, rezultatul este foarte natural, fara ca cineva sa-si dea seama de interventie, fiind perfect pentru zonele mobile ale fetei cum sunt obrajii, pliurile nazolabiale si ale ochilor, fruntea, zona periorala.

Dr. Stefan Lipp si Dr. Wolfgang Redka au vorbit despre tehnologii de top, prin trecerea de la simplele tratamente ale ridurilor la tratamente complexe, dedicate intregii fete. Demonstratiile s-au concetrat pe zona mediana a fetei si linia mandibulara, zona superioara a fetei - tamplele si zona ochilor, dar si zona inferioara a fetei: buze, liniile marionetei, menton.

In final, scenograful Iuliana Vilsan, una dintre cele mai bucuroase si colorate prezente din lumea teatrului romanesc, a sustinut o prezentare unicat despre Arta si Anatomie in care a subliniat faptul ca daca ne respectam vibratia interioarasi unicitatea fiecarei persoane, nu se mai ajunge in situatia de a avea fete identice, cu interventii exagerate.

Mai mult decat un simplu congres medical, STB EXPERT DAY 2017 a fost special creat pentru medicii care doresc sa aplice informatiile teoretice prin demonstratii concrete ale celor mai noi proceduri estetice. Alaturi de medicii experti din strainatate, informatiile au fost structurate in mai multe workshop-uri de specialitate.

Alte subiecte abordate in cadrul congresului au fost prezentarile despre:

EndyMed - aparatul care aduce rezultate deosebite in tradarea unor leziuni multiple ale tenului, ridurilor, cicatricilor, semnelor acneice, imbunatateste textura pielii si porii dilatati.
CellVibe - un aparat extrem de performant si eficient in tratamentul celulitei.
Lipocryo - aparatul ce reuseste sa inlocuiasca „liposuctia” cu criolipoliza – tehnica de inghetare ce actioaneaza asupra adipocitelor si remodeleaza corpul in totala siguranta.

<
>

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Campanie împotriva consumului nejustificat de antibiotice

Stomatologi

Vizualizari: 1864

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Grupul de farmacii independente ETHICA demarează începând cu luna februarie campania „O amenințare la adresa sănătății tuturor: REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ”.

ETHICA,  grupul farmaciilor independente, trage un semnal de alarmă în legătură cu utilizarea abuzivă a antibioticelor și demarează o campanie de informare a pacienților cu privire la administrarea conștientă a acestora.

Începând cu luna februarie, în toate farmaciile din grupul ETHICA vor fi distribuite gratuit flyere de informare privind pericolele la care se expun persoanele care utilizează antibiotice fără a avea indicația medicului, cu precădere pacienților care vor solicita antibiotic fără rețetă.

Farmaciştii vor face cunoscute fiecărui pacient pericolele la care se expune atunci când administrează antibiotice în mod nejustificat.

Unul dintre pericole este rezistența microbiană, catalogată astăzi de Organizația Mondială a Sănătății ca una dintre cele mai mari amenințări la adresa omenirii.

În prezent apar din ce în ce mai multe bacterii rezistente la antibiotice, punând în pericol eficacitatea acestei clase de medicamente care a revoluționat medicina și a salvat milioane de vieți. Din păcate, conform Ministerului Sănătății, pentru bacteriile care produc septicemii, în România se raportează niveluri mai mari ale rezistenței decât cele din majoritatea statelor Uniunii Europene (raportare din 20 de spitale din țara noastră în perioada 2012 – 2015 - www.ms.ro/antibiotice).

De asemenea efectele adverse la administrarea antibioticelor pot pune în pericol viața pacientului. Acestea variază de la greaţă, vărsături, disconfort abdominal, diaree și pot ajunge la reacții alergice severe cum este șocul anafilactic, sindrom Stevens-Johnson, agravarea afecțiunilor cardiace sau modificări în compoziția sângelui.

Pentru a evita reacțiile adverse și a contribui la controlarea răspândirii rezistenței la antibiotice, pacienții sunt sfătuiți:

  • Sa administreze antibiotice doar la recomandarea medicului
  • Să nu preseze medicul spre a prescrie antibiotice atunci când nu este indicat
  • Să urmeze întreg tratamentul cu antibiotice atunci când le-au fost prescrise de către medic
  • Să nu administreze antibiotice rămase din alte tratamente
  • Să nu trateze gripa sau răceala cu antibiotice, acestea fiind infecții virale asupra carora antibioticele nu au eficacitate

În acestă perioadă majoritatea infecțiilor respiratorii sunt cauzate de rinovirus sau de virusul gripal. Dorim să reamintim populației că aceste afecțiuni nu se tratează cu antibiotice . Medicul poate decide prescrierea antibioticului doar în cazurile de suprainfectare bacteriană sau ca prevenție în cazul pacienților cu alte afecțiuni particulare pentru a evita infecții bacteriene. Infecțiile cu virus gripal se previn prin vaccinare, foarte importantă pentru populația din categoriile de risc (vârstele extreme, femeile însărcinate, pacienți cu alte afecțiuni precum astm bronșic). Informații importante pe această temă pot fi regăsite pe site-ul ETHICA (www.farmacia-ethica.ro) în secțiunea “Sfaturi “

Grupul ETHICA considera că farmacistul joacă un rol cheie în informarea pacienților cu privire la  utilizarea antibioticelor și acesta campanie va contribui la schimbarea mentalității pacienților și la revalorizarea actului medical.

“Farmacistul este cel care trebuie să fie în permanență de gardă în legătură cu abuzul de medicamente și care poate da cele mai bune sfaturi legate de administrarea lor. De aceea, este firesc să fim în prima linie de prevenție a consumului abuziv de medicamente” a declarat Rodica Ioniță, președinte Ethica.

Campania „O amenințare la adresa sănătății tuturor: REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ”.face parte dintr-o serie de campanii de conștientizare pe care grupul de farmacii independente ETHICA le va derula pe parcursul acestui an.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Cum ne ajută aparatul dentar

Stomatologi

Vizualizari: 585

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

De multe ori avem tendința să credem că a avea dinții drepți e mai mult o chestiune de estetică și nu una de sănătate. Din păcate, nu e tocmai așa. Persoanele cu dinții înclinați, suprapuși, înghesuiți pot avea probleme în păstrarea unei igiene orale corespunzătoare, curățarea dinților în astfel de situații fiind mult mai dificilă.  Aparatul dentar, prescris în urma consultului ortodontic, este soluția potrivită pentru eliminarea acestor probleme, atât la adulți, cât și la copii. Îndreptarea dinților este posibilă la orice vârstă, cu condiția să știm să alegem aparatul potrivit!

Cum ne ajută vizita la ortodont

Ortodonția este specialitatea stomatologică care asigură așezarea în poziție normală a dinților pe arcadele dentare, iar tratamentele se aleg atât în funcție de vârstă, cât și de necesitățile medicale ale fiecărui pacient în parte. Atunci când dinții sunt strâmbi sau prea îngrămădiți, periuța de dinți nu poate pătrunde în spațiile interdentare și astfel igiena orală nu se efectuează corespunzător. În plus, atunci când muşcătura este inegală, muşchii şi articulaţiile mandibulei sunt suprasolicitaţi.

”În general, tratamentul ortodontic are următoarele obiective: îmbunătățirea sănătății dentare, evitarea apariției parodontopatiilor, cariilor, uzura smalțului, precum și rezolvarea problemelor de articulație temporo-mandibulară (zgomote, dureri articulare) și, nu în ultimul rând, obținerea unui zâmbet estetic. Personele care optează pentru purtarea unui aparat dentar trebuie să fie conștiente de la bun început că tratamentul este de lungă durată, respectiv între 6-18 luni în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte. De asemenea, trebuie acordată o atenție specială alimentației, prin evitarea alimentelor tari sau lipicioase care pot afecta aparatul. Periajul dinților se va face după fiecare masă, având grijă să nu rămână resturi alimentare prinse în aparat. În caz contrar, ingiena orală incorectă va duce la apariția cariilor și a gingivitei”, explică dr. Adriana Celebidache,  medic primar dentist și specialist în estetică dentară la Clinica Dentexcela3.

Aparate mobile pentru cei mici

Recomandarea specialiștilor este ca problemele ortodontice să fie tratate la o vârstă cât mai fragedă. Datorită opțiunilor confortabile și personalizate existente astăzi, adulții pot beneficia, la rândul lor, de rezultate foarte bune în urma purtării aparatului dentar potrivit.

”Aparatele dentare funcţionează cel mai bine în copilărie datorită creşterii oaselor maxilare în această perioadă. Statisticile au arătat faptul că aproximativ 50% dintre copii au nevoie de aparat dentar. Copiilor cu vârsta între 6 și 11 ani le este recomandat să poarte aparat dentar mobil, deoarece acesta permite dezvoltarea naturală a maxilarului și mandibulei. Rolul lui este de a dezvolta dentiția în mod armonios, iar recomandarea este ca aparatul să fie purtat în perioada în care copilul are atât dinți de lapte, cât și dinți definitivi. Explicația este că modul în care se dezvoltă un dinte de lapte influențează creșterea următorului dinte definitiv. Un alt avantaj al aparatului mobil este faptul că scurtează perioada în care trebuie purtat ulterior aparatul fix, în cazul în care este necesar. Nu în ultimul rând, mobilitatea aparatului permite ca acesta să fie scos cu ușurință chiar de către copil în anumite situații (la grădiniță sau la școală, în timpul practicării activităților sportive etc.), însă este recomandat să fie purtat aproximativ 16 ore pe zi, inclusiv în timpului somnului”, arată dr. Adriana Celebidache.

Specialistul recomandă părinților să acorde atenție specială alimentației copilului în perioada în care cel mic va purta aparat dentar. Sunt de evitat consumul excesiv de băuturi dulci carbogazoase, gumă de mestecat, dulciuri lipicoase, alimente tari care pot deteriora aparatul dentar, precum popcorn, acadele, nuci etc. Igiena orală trebuie efectuată zilnic și corect, pentru a evita prinderea resturilor alimentare de aparat.

Aparate fixe pentru copii mai mari și adulți

Copiii mai mari de 11 ani și adulții până în jurul vârstei de 50 de ani pot purta atât aparate dentare mobile, cât și fixe. Avantajul aparatului fix este că are capacitatea de a alinia dinții perfect, brackeții fiind aproape invizibili și având culori și forme diferite, în funcție de preferința pacientului.

”Aparatele dentare fixe, numite și brackeți, pot fi realizate din diverse materiale precum safir, ceramică sau metal și se pot lipi pe interiorul sau pe exteriorul dinților. Spre exemplu, brackeții Incognito se aplică direct pe suprafața internă a dinților, astfel încât aparatul nu este vizibil. Acest aparat ortodontic montat prin tehnica linguală (internă) incognito este recomandat și pentru faptul că dinții nu sunt demineralizați pe suprafața lor externă, iar brackeții sunt individualizați pentru fiecare dinte în parte și foarte plați”, explică medicul.

Pacientul poate resimți la început un ușor disconfort, mici leziuni la nivelul obrajilor sau durere de dinți, dar aceste reacții sunt previzibile și normale. Simptomele dispar în câteva zile, după ce pacientul se acomodează cu aparatul dentar.

”Alternativele mobile și transparente ale brackeților obișnuiți, pentru adulți, sunt gutierele Invisalign,  personalizate pentru gradul de anomalie al fiecărui pacient și realizate după o amprentă fidelă a dinților. Fiecare set de gutiere este purtat două săptamâni, trecându-se apoi la următorul set. Gutierele Invisalign sunt ușor de purtat și de îndepărtat, astfel că în cazul în care nu doriți să le purtați în anumite circumstanțe, ele se pot scoate foarte ușor. Acest aparat mobil este estetic, fiind transparent, și foarte comod pentru pacient. Un alt avantaj față de un aparat dentar fix este acțiunea treptată asupra dinților, mișcarea lor fiind lentă și nu atât de puternică precum în cazul brackeților. Invisalign se recomandă persoanelor care au probleme ortodontice, precum: dinți înghesuiți sau cu spații, probleme de ocluzie (încrucișate, adânci sau inverse), problemele la articulația temporo-mandibulare”, spune medicul stomatolog.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

S-a adoptat Legea Prevenirii

Legea prevenirii (cunoscută inițial ca Legea prevenției) a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2018, însă aceasta se aplică efectiv de luni 5 februarie 2018, după […]

Cursuri GDPR pentru medicii si farmacistii din Mures, Harghita si Covasna

Incepand cu 25 mai 2018 intra in vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), care spune in principiu ca informatiile pe care le detineti […]

Scurt bilanţ al mandatului preşedintelui CNAS Laurenţiu Mihai

Preşedintele CNAS Laurenţiu Mihai îşi încheie astăzi mandatul, lăsând în urmă un proiect de Contract-Cadru care va îmbunătăţi semnificativ accesul asiguraţilor la servicii şi investigaţii medicale şi va […]

Noutatile Contractului-Cadru pe anul 2018

Varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul […]

3 din 4 farmacii din Romania ar putea intra in insolventa

Domeniul farmaceutic este domeniul care a înregistrat cea mai mare creștere a veniturilor în anul 2016 comparativ cu anul 2015 în cazul în care excludem comerțul, arată cel […]

Medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare modificată se retrag de pe piață

Grupul de coordonare pentru procedurile de recunoaștere mutuală și descentralizată – Uman (Co-ordination Group for Mutual Recognition and Decentralised Procedures – Human = CMDh)a confirmat recomandare de suspendare […]

De ce nu vorbim deschis despre dificultatea de inghitire a medicamentelor ?

Dificultatea de inghitire a medicamentelor (DIM) apare datorita polimedicatiei, datorita medicamentelor de dimensiuni mari si forme diferite, tabletelor spongioase sau higroscopice, astfel ca administrarea pe cale orala a […]

Din 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de CAS

Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda […]

Plicul la medic, inclus în lege, ca donație sau plată către spital

Conform Legestart.ro, un proiect legislativ depus la Senat prevede ca pacienții să poată face donații sau plăți suplimentare către spitale, pentru a se evita „cadourile” care constau – de cele […]

A apărut periuţa de dinţi pentru leneşi

Conform Mediafax, pentru cei cărora le este lene să se spele pe dinţi sau pentru care această activitate este neplăcută, o companie a lansat un dispozitiv care curăţă […]

Acreditarea ANMCS pentru unitățile sanitare din ambulatoriu (furnizorii CNAS) a fost amanata

Ultima perioada pentru toti furnizorii CNAS definiti de ANMCS ca “unități sanitare din ambulatoriu” a fost un calvar, fiind bombardati cu informatii , de cele mai multe ori […]

Ce trebuie să faci înainte de fixarea implantului dentar? Află acum!

Implanturile dentare au revoluționat domeniul dentar si cosmetic în ultimele decenii. Acestea oferă o soluție permanentă pentru dinții lipsă și acționează exact ca dinții naturali. În timp ce […]

Știi care este rolul măselelor de minte? Află acum!

Măselele de minte reprezintă al treilea şi ultimul set de molari pe care majoritatea oamenilor îl dobândesc în adolescenţă sau în jurul vârstei de 20 de ani. Uneori, […]

Pe 3 decembrie marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceștia provenind […]

UPDATE: Reținerea cardului de sănătate de către asistent, medic sau farmacist este o infracțiune

UPDATE:  Prin publicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 88/2017  in Monitorul Oficial 974/7 dec. 2017 se stabileste faptul ca reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a cardurilor […]

Conducere nouă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate are conducere nouă. Printr-o decizie a premierului Mihai Tudose, Laurențiu –Teodor Mihai a fost numit în funcția de membru al consiliului de […]

Agenția Europenă a Medicamentului nu se va mai reloca la București

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va fi relocată la Amsterdam, în Olanda. Această decizie a fost luată  de statele membre UE  în marja Consiliului Afaceri Generale. Agenția are […]

Buget majorat pentru Sănătate la rectificarea bugetară

A doua rectificare bugetară din acest an a fost adoptată în ultima ședință de Guvern, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB și având în vedere […]

România, pe primele locuri în UE la rezistența bacteriană la antibiotice. Ce recomandă OMS

România se află pe primele locuri din UE privind rezistența unor specii de bacterii la antibiotic, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății. Organizația Mondială a Sănătății […]

Walmark – 20 de ani de succes în România

Cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 70 milioane lei și o echipă de peste cincizeci de angajați, compania Walmark România sărbătorește anul acesta 20 de ani […]