Studiile confirma eficienta celulor stem pentru tratamentul sclerozei multiple

Pacienti
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Potrivit statisticilor, in Romania sunt peste 10.000 de persoane care sufera de scleroza multipla, insa numai 2.800 dintre acestia sunt inclusi in programul national. Conform studiilor realizate, 80% dintre persoanele cu scleroza multipla tratate cu celule stem, care au fost monitorizate timp de 4 ani, nu au mai avut recidive, iar 87% nu au prezentat nicio inrautatire a nivelului dizabilitatii.

Celulele stem ajuta la tratarea a peste 80 de boli, precum diverse tipuri de cancer, leucemie, boli autoimune, etc. Stocarea si pregatirea celulelor stem din sangele din cordonul ombilical necesita cea mai mare competenta medicala, competenta detinuta de catre medicii specialisti de la Seracell, partenerul exclusiv al Baby Stem Romania, astfel incat preparatul cu celule stem sa fie disponibil pentru pacient la cea mai buna calitate si la cele mai inalte standarde pentru utilizarea in terapia pentru scleroza multipla”, afirma Alexandra Baban, director general, Baby Stem, partenerul Seracell in Romania, banca numarul 1 in Germania din punct de vedere al recoltarii lunare si al eliberarii totale.

Studiile au demonstrat: celulele stem pot trata scleroza multipla

Celulele stem hematopoietice pot restaura sistemul de sange pacientului dupa ce a fost devastat de chimioterapie sau radiatii. Aceeasi abordare este acum in curs de testare in studiile clinice pentru persoanele cu scleroza multipla si alte boli autoimune, in ideea ca celule sangvine noi vor reseta sistemul imunitar, ducind la o stare buna de sanatate.

Inca din anii `90, persoanele cu anumite forme de scleroza multipla au primit transplanturi de celule stem hematopoietice autologe in studiile clinice la nivel mondial. De exemplu, intr-un studiu realizat pe 24 de pacienti care nu au reusit sa se vindece in urma terapiei conventionale, dr. Atkins si dr. Freeman au constatat ca o doza foarte mare de chimioterapie, urmata de transplanturi de celule stem hematopoietice autologe purificate au avut cel mai mare impact asupra prevenirii activitatii inflamatorii in curs de dezvoltare si progresiei la acesti pacienti. In unele cazuri, handicapul a fost chiar imbunatatit, ceea ce sugereaza ca parti ale creierului au fost reparate. De fapt, un pacient care a primit tratament in urma cu doisprezece ani, este inca in remisie.

Cel mai recent studiu a aratat ca, in cazul a 123 de persoane cu scleroza multipla recurent remisiva, tratamentul cu celule stem hematopoietice a fost legat de o reducere de 64%, in medie, la invaliditate. 80% dintre persoanele tratate care au fost monitorizate timp de 4 ani nu au mai avut recidive, iar 87% nu au avut nicio inrautatire a nivelului lor de dizabilitate. In Sheffield, in jur de 20 de pacienti au fost tratati pana in prezent la Spitalul Royal Hallamshire.

Resetarea sistemului imunitar

Scleroza multipla este considerata a fi o afectiune autoimuna - sistemul imunitar ataca si, ulterior, provoaca daune la nivelul mielinei care are rolul de a proteja celulelor nervoase din creier si din maduva spinarii. Acest lucru provoaca problememajore la nivelul creierului, ceea ce duce la simptome de scleroza multipla.

Tratamentul pentru scleroza multipla este conceput pentru a protejamielina prin introducerea celulelor stem hematopoietice dincolo de bariera hemato-encefalica. Mai mult, tesutul adipos derivat din celulele stem au capacitatea de a repara sistemul imunitar. Acest proces este denumit imunomodulare. Prin acest tratament se poate imbunatati calitatea vietii pacientilor care sufera de scleroza multipla.

Scopul acestui tratament este de a reseta sistemul imunitar, pentru a opri atacarea celulelor nervoase din corp. Astfel, acesta este utilizat si in alte conditii, cum ar fi in tratarea artritei reumatoide sau a diabetului de tip A. Parintii pot alege sa recolteze celulele stem din cordonul ombilical, acestea aflandu-se intr-un stadiu de sanatate perfecta. In cazul nefericit al instaurarii sclerozei multiplei la ani distanta, sistemul imunitar afectat este distrus prin chimioterapie, iar celulele stem dezghetate sunt reinfuzate in sange, pentru a reporni intreg sistemul imunitar”, adauga Alexandra Baban.

Pacientii care pot fi tratati cu ajutorul celulelor stem

Rezultatele studiilor efectuatein cazul tratamentului cu celule stem pentru scleroza multipla sunt imbucuratoare, raportate la un numar mic de pacienti. Insa, chiar si in aceste conditii, tratamentul cu celule stem nu poate fi aplicat oricarui pacient, acesta fiind ideal pentru aceia care sufera de scleroza multipla recent remisiva, care au avut doua sau mai multe recurente in ultimele 12 luni si care nu au raspuns la tratamentul standard. In plus acestia trebuie sa se fi imbolnavit cu mai putin de 10 ani in urma.

Tratamentele cu celule stem pot oferi speranta pacientilor care sufera de scleroza, datorita capacitatilor lor de a stabiliza sau de a imbunatati handicapul. Desi terapia cu celule stem este inca la inceput, aceasta ar putea deveni o terapie cu potential foarte mare pentru cei care sufera de scleroza multipla. AHSCT este un tratament foarte puternic, iar chimioterapia reprezinta o mica parte din procedurile la care pacientii sunt supusi. In cazuri rare, efectele adverse pot fi severe, uneori fiind necesara internarea, pentru o mai buna monitorizare”, completeaza Alexandra Baban (www.babystem.ro).

Aceast articol a fost parcurs de 1.441 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Colaborarea dintre stomatologi și medici din alte specialități, importantă pentru sănătatea pacientului

Pacienti
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Boala parodontală reprezintă unul dintre principalii factori implicați în patogeneza bolii cardiovasculare, în ultimii ani fiind publicate o serie de articole și studii de cercetare care au elucidat mecanisme ce stau la baza producerii acestor afecțiuni. Legătura dintre boala parodontală și apariția bolii cardiovasculare a fost explicată medicilor stomatologi în cadrul celei de a VI-a ediții a Congresului ”Zilele Stomatologiei Mureșene”, eveniment organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, Facultatea de Medicină Dentară în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentiști din România, Consiliul Județean Mureș, Muzeul Județean Mureș, Asociația Suryam și Journal of Interdisciplinary Medicine.

”Boala parodontală este principala cauză a pierderii dinților și 80% din populație este expusă riscului de a face această boală parodontală. Dacă ne gândim că 80% din populație este expusă acestui risc și dacă vă gândiți că această boală parodontală va avea un efect direct asupra accentuării progresului aterosclerozei ne dă de gândit că această boală reprezintă unul dintre principalii facori care pot fi implicați în patogeneza bolii cardiovasculare. Interesul care este acordat acestei legături este înregistrat prin creșterea numărului de articole și studii publicate pe tema acestui subiect”, a precizat Prof. Dr. Theodora Benedek, medic primar cardiolog, în cadrul prezentării sale.

Medicul cardiolog a prezentat o serie de studii în care se explica legătura dintre boala parodontală și ateroscleroză, boala parodontală și riscul de stroke, boala parodontală și riscul de infarct miocardic sau sindrom coronarian acut, despre rolul statusului pro inflamator în progresia leziunilor aterosclerotice, despre infecția polibacteriană, dar și despre posibilitățile de colaborare cardiologie-medicină dentară.

Ediția din acest an, cu tema Tendinţe interdisciplinare şi practici inovative în stomatologie”, a avut un bogat program științific, aducând celor 400 de participanți informații de ultimă oră din fiecare specialitate- protetică, ortodonție, parodontologie, implantologie, chirurgie oro-maxilo-facială, pedodonție, preventologie, dar și din specialități ale medicinei generale, precum cardiologie.

”Ne-am propus ca temă abordarea tendințelor interdisciplinare și practici inovative în stomatologie, o temă actuală și la fel de clasică, dorim să găsim și să interpretăm multitudinea de link-uri și conexiuni  ce există între sănătatea orală și cea generală”, a explicat conf. Dr. Mártha Krisztina, președintele Congresului ”Zilele Stomatologiei Mureșene” 2017.

Pe parcursul a trei zile de congres, participanții au fost beneficiarii experiențelor și competențelor științifice ale specialiștilor din toate ramurile stomatologiei, lectori de renume din țară și străinătate prezentând noutăți din specialitățile lor. Invitatul special al Congresului, Prof. Paul Mullasseril din Oklahoma, Statele Unite, a abordat o temă actuală în medicina dentară referitor la tratamentul edentației totale prin supraprotezarea pe implanturi, mai ales în cadrul edentațiilor totale la nivelul mandibulei, iar Prof. Kinga Turzó de la Universitatea din Szeged, Ungaria a adus în atenția participanților informații legate de biointegrare și modificări de suprafețe ale implanturilor dentare, respectiv despre cercetarea privind modificări de suprafețe ce previn infecțiile ce pot să apară în urma implanturilor.

”Tema Congresului, ”Tendințe interdisciplinare și practici inovative în stomatologie” a fost aleasă cu mare atenție întrucât noi considerăm interdisciplinaritatea și inovația esențiale nu doar în domeniul cercetării științifice ci și în practica și în curricula de pregătire a medicilor stomatologi cât și a medicilor, în general”, a declarat Conf. Dr. Cristina Bica, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș.

Congresul ”Zilele Stomatologiei Mureșene” este o manifestare științifică, devenită tradiție în spațiul medical mureșean, ce a luat naștere în anul 2001 la inițiativa Prof. Dr. Sorin Popșor, cadru didactic și fost Decan al Facultății de Medicină Dentară a UMF Tîrgu-Mureș. Ediția din acest an a fost reluată după o pauză de câțiva ani și se dorește să existe o continuitate pe viitor, evenimentul având sprijinul conducerii UMF Tîrgu-Mureș. ”Constat o reînnodare a unei tradiții care merită susținută. Pentru mine, medicii de medicină dentară reprezintă o categorie profesională aparte, deosebită, întotdeauna i-am privit cu multă simpatie, cu multă deschidere în abordare pentru că îmbină într-un mod profesional mintea cu mâna, frumosul cu utilul, medicina cu business-ul și dacă aceste lucruri sunt puse într-un mod armonios la lucru atunci cu siguranță că vor ieși lucruri foarte bune. Îmi doresc să particip și la deschiderea celei de a șaptea conferințe a zilelor stomatologie mureșene anul viitor”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu-Mureș.

Congresul  a fost organizat tehnic de Health Events și s-a desfășurat în perioada 24-26 martie 2017, la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureș.

<
>

 

Aceast articol a fost parcurs de 1.272 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Prima tranșă de vaccin hexavalent ajunge în țară până în 15 aprilie

Pacienti
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Prima tranșă de vaccin hexavalent, din cele 630.000 de doze, va ajunge în România până la jumătatea lunii aprilie, a dat asigurări dr. Amalia Șerban, director general în Ministerului Sănătății, la conferința RoVaccin 2017.

”Prima tranșă va veni cel târziu pe 15 aprilie, 125 000 de doze. Imediat după aceea va fi trimisă către medicii de familie”, a precizat Șerban, în total fiind trei tranșe, din acest vaccin, care vor fi livrate Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește vaccinul tetravalent, conducerea Ministerului Sănătății a precizat că există încă doze la medicii de familie și vor fi distribuite doze necesare după ce se vor consuma cele din teritoriu.

"Ministerul are încă 70.000 de doze de vaccin tetravalent în stoc, iar ele vor fi distribuite în momentul în care va fi necesar", a adăugat Amalia Șerban.

Aceast articol a fost parcurs de 1.668 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Demersuri pentru continuarea tratamentului la Viena a pacienților cu transplant pulmonar

Protocolul dintre Eurotransplant și România privind transplantul pulmonar al pacienților români va fi prelungit, a dat asigurări ministrul Sănătății Florian Bodog. ”L-am contactat pe preşedintele Eurotransplant. M-a asigurat […]

Proiectul de lege privind vaccinarea așteptat în Parlament

Proiectul de lege privind vaccinarea a fost transmis de către Ministerul Sănătății Guvernului, iar în următoarele săptămâni va ajunge la Parlament, a anunțat Conf. Dr. Florin Buicu, președintele […]

Câștigurile României după implementarea Legii Antifumat

Mai puține cazuri spitalizate pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat, o creștere a cifrei de afaceri a restaurantelor și barurilor sunt câteva dintre […]

Studiile clinice efectuate în România, în scădere

România nu mai este considerată o piață atractivă de către organizatorii de studii clinice datorită perioadei lungi de aprobare și a procedurilor laborioase ce implică acest demers, susține […]

Start la înscrieri pentru Conferința Internațională ABA 2017

Cel mai mare eveniment din România dedicat analizei comportamentale aplicate (ABA), Conferința Internațională ABA, ajunsă la ediția a VI-a, va avea loc în zilele de 21-23 Aprilie 2017, […]

România candidează pentru a găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului

România își pregătește candidatura pentru a găzdui la București sediul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit unui Memorandum discutat în ședința de Guvern din data de 22 martie. […]

Prețurile la medicamente se stabilesc din nou prin ordin de ministru

  Politica de prețuri a medicamentelor va fi stabilită din nou prin Ordin de ministru. Guvernul adoptat Hotărârea prin care se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 800/2016 pentru aprobarea […]

La ce afectiuni te supui atunci cand alegi un implant ieftin?

Studiile arata ca 33% dintre romani si-au pierdut mai multi dinti pana la varsta de 40 de ani, iar 1 din 15 are nevoie de implant dentar fie […]

Ministrul Sănătății promite că va aduce în țară vaccinurile lipsă

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a promis că va asigura necesarul de vaccinuri și este dispus să-și asume achiziții în procedură de urgență de fiecare dată când va fi […]

Epidemia de rujeolă-sfaturi pentru medicii de familie

Conștientizarea gravității epidemiei de rujeolă din țara noastră, apărută pe fondul scăderii acoperirii vaccinale cu ROR, insuccesul campaniei naționale de stopare a epidemiei, necesitatea unor măsuri energice de […]

Adio card de sănătate?

Cardul de sănătate ar putea deveni istorie, informațiile medicale, dar și diverse servicii electronice, bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc. ar putea fi incluse într-un act electronic de […]

CNAS are un nou președinte, ales pentru patru ani

Premierul Sorin Grindeanu l-a numit în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe dr. Marian Burcea, Decizia de numire fiind publicată în Monitorul Oficial […]

Acces pacienților la tratamente inovative

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a semnat contractele cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C cronice (HCC) la adulţi, subgrupul „pacienţi cu ciroză hepatică decompensată cu […]

Premieră pentru sistemul de sănătate privat din România

O echipă de medici cardiologi intervenționali, chirurgi cardiovasculari și anesteziști a Spitalului de Cardiologie Clinicco Brașov a realizat prima endoprotezare de aortă abdominală, cu singurul sistem revoluționar care […]

Teosyal – singura marca de acid hialuronic care ofera cosmeceutice bazate pe acid hialuronic cross linkat

Pielea noastra are tendinta de a se subtia in timp, ca un material care se rarefiaza, prin diminuarea naturala a producerii de colagen, elastina si acid hialuronic. Pierderile […]

S-a lansat Doctorsfor.ro, platforma cu informaţii utile despre apneea în somn şi riscurile ei

Ce este apneea în somn şi care sunt riscurile acestei afecţiuni care trece deseori neobservată? Aceste răspunsuri, dar şi multe alte informaţii utile sunt acum reunite pe Doctorsfor.ro, […]

Sarcina si alergiile de sezon. Iata ce trebuie sa faceti!

Conform studiilor 30% dintre copiii alergici au un sigur parinte care sufera de aceasta problema, iar procentul se dubleaza in cazul in care ambii parinti sunt alergici. Alergiile […]

Distribuitorii de medicamente obligați să asigure medicamentele necesare în farmacii și spitale

Deținătorii de autorizație de punere pe piață au obligația să garanteze permanent respectarea obligației de serviciu public prin asigurarea unui stoc minim egal cu rulajul mediu lunar, pentru […]

Ministrul Sănătății: ”Toate medicamentele cerute de specialiștii din domeniu le vom importa”

Ministrul Sănătății Florian Bodog a semnat ordinul de ministru de nevoi speciale astfel încât să poată fi achiziționate medicamentele citostatice ce lipsesc în prezent și a dat asigurări […]

6 modalitati prin care masajul iti imbunatateste sanatatea

Consideri masajul o indulgenta? Poate. Insa aceasta tehnica de relaxare are si o componenta de sanatate – de la eliminarea durerii si inflamatiei pana la reducerea stresului si […]