Studiu-medicamentele anticoagulante ar putea reduce riscul de demență cu până la 48%

Pacienti

Vizualizari: 2.433

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Medicamentele anticoagulante ar putea oferi protecție împotriva demenței și a accidentului vascular cerebral în cazul persoanelor care suferă de artimie, informează The Guardian care citează concluziile publicate miercuri ale unei cercetări efectuate în Suedia, potrivit Agerpres.

Studiul a descoperit că pacienții diagnosticați cu fibrilație atrială (FA) aveau un risc mai mic de a dezvolta demență dacă luau medicamente anticoagulante. Riscul a fost redus cu până la 48% în comparație cu alte persoane care sufereau de aceeași afecțiune dar cărora nu le fuseseră prescrise aceste medicamente.

Pentru acest studiu oamenii de știință au analizat date prelevate de la peste 444.000 de pacienți cu FA din Suedia.

Deși descoperirile nu pot dovedi cauza și efectul, ele ''sugerează cu tărie'' că pastilele pentru subțierea sângelui protejează contra demenței în cazul pacienților cu această boală, notează echipa de cercetători.

FA crește riscul de accident vascular cerebral și favorizează dezvoltarea de cheaguri de sânge despre care unii experți susțin că se pot forma în creier și pot contribui la declanșarea demenței.

''În postura de clinician știu că există pacienți cu FA care au o gândire fatalistă când vine vorba de accidentul vascular cerebral. Fie se întâmplă, fie nu. Puțini pacienți au o astfel de gândire cu privire la demență care, gradual, te face să-ți pierzi mințile'', a declarat doctor Leif Friberg de la Karolinska Institute din Stockholm, care a contribuit la realizarea studiului. ''Niciun creier nu poate rezista pe termen lung unui bombardament constant al cheagurilor microscopice. Pacienții probabil că vor să se agațe pe o perioadă cât mai mare de cât mai multe dintre micuțele lor celule cenușii. Pentru a conserva ceea ce au, cei diagnosticați cu FA ar trebui să aibă grijă să utilizeze anticoagulantele deoarece s-a dovedit că acestea protejează împotriva accidentului vascular cerebral și, ceea ce indică acest studiu, par să protejeze și împotriva demenței'', a adăugat acesta.

Cercetătorii au identificat persoanele din Suedia care au primit diagnosticul de FA între anii 2006 și 2014. Pe perioada monitorizării acestora, 26.210 pacienți au fost diagnosticați cu demență.

Printre medicamentele prescrise pentru subțierea sângelui se numără warfarină, apixaban, dabigatran, edoxaban și rivaroxaban. Efectul protector al acestora a fost cu atât mai mare cu cât tratamentul era început cât mai curând după diagnosticul de FA, au concluzionat cercetătorii.

Friberg a declarat că pacienții ar trebui să înceapă să ia medicamentele cât de curând posibil și să continue administrarea lor. ''Medicii nu ar trebui să le spună pacienților să stopeze administrarea anticoagulantelor orale fără un motiv solid. Pacienților le-aș spune să nu întrerupă administrarea dacă medicul nu spune acest lucru'', a declarat el.

Studiul, publicat în ''European Heart Journal'', nu a identificat nici o diferență în ceea ce privește prevenția demenței între warfarină, vechiul medicament utilizat pentru subțierea sângelui, și anticoagulantele mai noi.

Potrivit profesorului Jeremy Pearson, director medical asociat la Fundația Britanică a Inimii (British Heart Foundation), accidentele vasculare cerebrale cauzate de un cheag care blochează vasele de sânge din creier ''reprezintă o cauză majoră a demenței, iar fibrilația atrială este un factor de risc important deoarece crește riscul de formare a acestor cheaguri''.

''Prin tratarea pacienților cu FA cu medicamente pentru subțierea sângelui este redus riscul atât de accident vascular cerebral cât și de demență'', a subliniat Pearson.

Doctor Carol Routledge din cadrul Alzheimer's Research UK a declarat că descoperirile studiului ''subliniază necesitatea investigării aprofundate a acestei asocieri'' și a menționat că ''natura studiului ne împiedică să concluzionăm cu fermitate că anticoagulantele reduc riscul de demență'', menționează sursa citată.

Sursa Agerpres

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Idei moderne si delicioase de dulciuri pentru sarbatorile de iarna

Pacienti

Vizualizari: 1.414

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Nu mai este mult si atmosfera sarbatorilor de iarna ne va batea in usa. Sfantul Nicolae si Craciunul sunt cele mai bune ocazii pentru pregatirea unei mese dulci si surprinderea celor dragi cu decoruri frumoase si aroma de turta dulce.

Avem deja cateva deserturi consacrate care cu siguranta se vor regasi pe toate mesele: cozonac, turta dulce, bomboane de pom. Dar universul dulciurilor este infinit si nu ar trebui sa te opresti la binecunoscutele deserturi!

Opteaza pentru cateva dulciuri noi si adu un strop de noutate si savoare la mesele pregatite de tine si nu numai. Aceste deserturi sunt perfecte pentru dus in dar, mai ales daca iti doresti sa creezi o amintire dulce.

La intersectia dintre traditional si modern, Irina Elena Apostol, Master Cake Decorator, Senior Trainer si Owner Art Dessert, a gasit solutia pentru a satisface chiar si cele mai pretentioase gusturi. Cu o experienta de peste 15 ani ca si cofetar si decorator, Irina este persoana care a reusit sa transforme intr-o adevarata arta maiestria de a prepara prajiuri.

Iata care sunt deserturile moderne si delicioase pentru sarbatorile de iarna.

Dulceata de ciocolata

N-ai mai auzit pana acum de dulceata de ciocolata, nu-i asa?

Surprinde-ti invitatii cu un dulce inedit, greu de uitat si absolut de-li-cios! Dulceata de ciocolata este o combinatie de ciocolata alba, ciocolata neagra, ciocolata cu lapte, pasta de alune si frisca naturala!

Dulceata de ciocolata este si cadoul perfect, atunci cand esti invitat la o masa cu cei dragi. Frumos pusa in borcanase atragatoare, acest desert ”ciudat” este absolut de-li-cios!

Felii de portocala trase in ciocolata

Aroma de portocala ne duce deja cu gandul la clipele petrecute in familie si sosete calduroase. Probabil ca ai deja cateva dulciuri cu ciocolata preferate si te gandesti la ceea ce ai mai putea alege, pentru o diversitate interesanta.

Nu repeta gusturile obisnuite si iesi din sfera prajiturilor cu crema alegand felii de portocala trase in ciocolata belgiana. Aromate si fresh, acestea pot fi trase in ciocolata alba sau neagra, dupa cum doresti. Cu siguranta vor fi printre primele la gustat pe lista invitatilor tai.

Bomboane pe bat

Ne-am obisnuit deja cu acadelele cu model rosu-alb, precum costumele lui mos craciun. Dar in afara de mult zahar si colorant alimentar, nu prea ramanem cu nimic din ele. Le poti inlocui cu bomboane cu diferite umpluturi si culori asezate pe bat, exact ca traditionalele acadele. Aceste bomboane sunt extrem de atractive, glazurate cu pasta de zahar sau martipan si decorate cu bomboane colorate. Le poti lua din cofetarie si le poti pune intr-un ghiveci alb in mijlocul mesei.

Bomboanele pe bat vor da viata si savoare aspectului festiv al mesei, dar sunt ideale si pentru a insoti un cadou. Doar despre asta sunt sarbatorile, despre prieteniile dulci din viata noastra.

Cupcakes cu scortisoara

Nu este obligatoriu sa stai in bucatarie si sa framanti la cozonac sau sa pregatesti un tort! Modernele cupcakes sunt deja portionate, micute, frumoase si poti comanda exact cate portii ai nevoie, fara sa faci risipa de mancare.

Nimic nu poate fi mai in ton cu iarna si aromele specifice ca o briosa cu scortisoara, decorata cu stelute aurii. O minunatie de prajitura, care incanta atat vizual cat si ca aroma si gust.

Cine spune ca sarbatorile de iarna trebuie sa fie mereu la fel? Anul acesta fa diferenta si alege sa pui pe masa deserturi moderne care nu necesita timp pierdut in bucatarie! Iti garantam ca toti invitatii tai vor fi placut impresionati.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Mamele de prematuri încurajate cu mesaje proiectate pe hol în Maternitatea din Sibiu

Pacienti

Vizualizari: 921

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Maternitatea din Sibiu este singura din țară în care mamele de prematuri sunt încurajate cu mesaje proiectate pe hol și au la dispoziție și un aparat, cu ecran tactil, care le oferă informații utile pentru părinți și copii, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

"Este un proiect inedit în maternitățile din România (...). Prima parte a proiectului se adresează mamelor din terapia intensivă neonatală. O serie de mesaje pozitive din partea altor mame și fotografii ale absolvenților terapiei intensive neonatale sunt proiectate pe holul terapiei intensive neonatale cu scopul de a încuraja mamele pe durata șederii copiilor lor în terapia intensivă neonatală. A doua parte a proiectului este un centru de informare digitalizat, un ecran touch care cuprinde informații diverse, utile părinților de prematuri: prematuritate și complicațiile sale, alăptare, îngrijirea nou-născutului, proceduri și investigații necesare în cazul nou-născuților bolnavi, imunitate și imunizare, dar și despre Asociația Baby Care și evenimentele organizate de asociație. Toate aceste informații au fost elaborate de colectivul de medici ai secției Neonatologie", se arată în comunicatul de presă.

Numit "Tolba cu astfel de povești. Poveștile terapiei intensive neonatale", acest proiect a costat 3.500 de euro, bani proveniți dintr-o bursă acordată de ING.

Sursa Agerpres

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

”Donează timp de calitate”, o campanie de susținere pentru îngrjirile paliative

  Hospice Casa Speranței a lansat oficial campania ”Donează timp de calitate”, adresată îndeosebi factorilor de decizie din companii, în încercarea de a atrage sponsorizări pentru susținerea îngrijirii […]

Agenția Europenă a Medicamentului nu se va mai reloca la București

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va fi relocată la Amsterdam, în Olanda. Această decizie a fost luată  de statele membre UE  în marja Consiliului Afaceri Generale. Agenția are […]

România, pe primele locuri în UE la rezistența bacteriană la antibiotice. Ce recomandă OMS

România se află pe primele locuri din UE privind rezistența unor specii de bacterii la antibiotic, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății. Organizația Mondială a Sănătății […]

Raportați reacțiile adverse suspectate la medicamente!

Agenția Natională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) lansează cea de-a doua campanie media, adresată publicului larg pentru promovarea raportării reacțiilor adverse suspectate la medicamente. Aceasta se […]

Piața medicamentelor OTC, în creștere

Piața de produse OTC din România, ce include medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, a înregistrat o creștere modestă în trimestrul al […]

Acord cadru pentru achiziția de vaccin antigripal pe doi ani

Procedura de licitație electronică, cea mai importantă etapă a achiziției pentru vaccinul antigripal, s-a încheiat în data de 16 noiembrie.  În urma acestei proceduri, vaccinul va putea fi achiziționat […]

Parteneriat strategic pentru servicii de medicină socială

Telekom Romania a devenit unul dintre partenerii strategici ai Fundației Policlinici Sociale Regina Maria susținând astfel o parte dintre cheltuielile pentru serviciile de sănătate pe care fundatia le […]

Trofeul Generozității 2017, 15000 euro pentru susținerea copiilor cu autism

Joi, 9 noiembrie, Asociația Help Autism a organizat cea de-a cincea ediție a evenimentului dedicat sponsorilor, partenerilor și voluntarilor asociației. Trofeul Generozității s-a bucurat, și în acest an, […]

Top 4 griji ale femeilor insarcinate iarna!

Temperaturile scazute si conditiile climatice precare din timpul iernii fac ca cele mai multe femei insarcinate sa se teama de aceasta perioada. Fiecare anotimp poate influenta starea generala […]

Walmark – 20 de ani de succes în România

Cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 70 milioane lei și o echipă de peste cincizeci de angajați, compania Walmark România sărbătorește anul acesta 20 de ani […]

ProfAid Kit deschide preselecția pentru 30 de școli

ProfAid Kit este un program de formare a cadrelor didactice ce oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de “copil problemă” la clasa, folosind materiale educaționale si tehnici specifice […]

Restricții de utilizare a unui medicament pentru reducerea riscului de apariție a leziunilor hepatic

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) introduce restricții suplimentare de utilizare a medicamentului Zinbryta (daclizumab) în vederea reducerii riscului de apariție a leziunilor hepatice ca […]

Promisiuni de la Guvern pentru medicii de familie

Medici și pacienți, împreună, au protestat în fața Guvernului pentru o asistență medicală mai bună, o finanțare adecvată și debirocratizare a sistemului. Conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei […]

Demersuri pentru un program de depistare precoce a diabetului la persoanele cu risc crescut

Ministrul Sănătății a acceptat invitația Federației Asociațiilor Diabeticilor din România de a participa la conferința –dezbatere „Femeia, în contextul diabetului zaharat”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. […]

ARPIM atrage atenția privind disponibilitatea medicamentelor vitale pe piața românească

Asociația Română a Producătorilot Internaționali de Medicamente (ARPIM) atrage atenția că taxa clawback poate să ajungă la 25% din valoarea medicamentelor compensate lucru care va genera din nou […]

Apel către autorități pentru asigurarea tratamentului pacienților cu TBC

Alocarea de fonduri internaționale României pentru sprijin în asigurarea accesului la medicația necesară bolnavilor cu TBC va înceta în 2018, se atrage atenția în cadrul unei scrisori deschise […]

Ziua Mondială a Diabetului marcată de studenții UMF Tîrgu-Mureș

Studenții Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș marchează Ziua Mondială a Diabetului marți, 14 noiembrie, printr-o serie de activități, cum ar fi: campanie de testare […]

8 motive pentru care să îți pui fațete dentare!

Folosite atât în cosmetica dentară, cât și în stomatologia generală, fațetele dentare par a ficea mai bună alegere atunci când vine vorba de îmbunătățirea rapidă a aspectului dinților […]

Ai dinții strâmbi? Vezi ce tip de aparat dentar ți se potrivește

Ai complexe din cauza dinților strâmbi? Ți-ar plăcea să râzi cu toată gura, dar nu te simți confortabil? Dinții nealiniați nu doar că sunt inestetici, dar pot provoca […]

Program educațional pentru integrarea copiilor cu autism în sistemul școlar din România

ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată), cu susținerea Fundatiei TELUS International Romania Community Board, a demarat un proiect care vizează integrarea a 50 de copii cu tulburări comportamentale […]