Testul care ajuta la prevenirea cancerului este disponibil in Romania

Pacienti

Vizualizari: 4.146

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Unul dintre cele mai revoluționare teste nutrigenetice și de screening, care determină atât necesarul de nutrienți specific fiecărui individ, cât și riscul de a suferi de boli cauzate de defecte genetice, creat de cercetătorii companiei Advanced Nutrigenomics, în colaborare cu prestigioasa Universitate Duke și Compania Thermo Fisher din Statele Unite ale Americii, este disponibil acum și în România. Cu ajutorul acestui test nutrigenetic și prin aplicarea unei diete personalizate se pot reduce din timp riscurile de a suferi de afecțiuni precum diabetul zaharat de tip II, bolile de inimă și chiar anumite tipuri de cancer.

Ca strategie, totul începe cu testarea nutrigenetică, care costă între 2.700 și 3.100 de lei (600 - 680 de euro), în funcție de complexitate, și care se efectuează prin testarea ADN-ului obținut din saliva unei persoane. Testul care se realizează în Statele Unite ale Americii este disponibil acum în România prin Smart EpiGenetX, sub licența Advanced Nutrigenomics, fondată de Prof. Dr. Mihai Niculescu, profesor și cercetător cu peste 17 ani de experiență universitară în domeniul nutriției și nutrigeneticii în SUA și în România.

“Nutrigenetica este de fapt știința care analizează interacțiunea dintre structura genetică și nutrienți. Studiile efectuate în domeniul nutrigeneticii au arătat că nutriția personalizată este absolut necesară în diversele stadii ale intervenției oncologice, de la prevenție la tratament și post-tratament. Nutriția nu trebuie sub nicio formă să înlocuiască în vreun fel tratamentul oncologic, ci ajută în mod esențial la îmbunătățirea efectelor tratamentelor alopate deja cunoscute, având rolul de a le susține și de a le completa, contribuind astfel la îmbunătățirea calității și duratei vieții pacientului. Pe de altă parte, o nutriție inadecvată poate fi un factor extrem de important în inițierea unor forme de cancer”, a declarat Prof. Dr. Mihai Niculescu.

Dacă în acest moment se estimează că obezitatea influențează în proporție de aproximativ 20% riscul apariției cancerului, o nutriție inadecvată cauzează în proporție de aproximativ 25% apariția acestei boli. Un exemplu este faptul că jumătate dintre cancerele colorectale, potrivit American Institute for Cancer Research (AICR) SUA, pot fi prevenite doar prin alimentație și prin stil de viață sănătoase.

Nutriția de precizie este similară cu medicina de precizie și are roluri diferite în prevenția, tratamentul și în perioada de post-tratament al cancerului.

Acest test personalizat folosește cele mai noi cunoștințe din domeniul nutrigeneticii și indică, pentru fiecare persoană, cantitățile optime de nutrienți necesare pentru menținerea unui stil de viață sănătos și pentru diminuarea riscurilor unor boli care pot fi declanșate de o alimentație inadecvată. Algoritmii folosiți se bazează pe câteva sute de studii clinice efectuate în cadrul populației de origine europeană.

“Aceste studii furnizează informații cu privire la modul în care anumite variații genetice moștenite (modificări în secvența ADN-ului) informează specialiștii în nutriție asupra recomandării aportului zilnic de nutrienți esențiali, micronutrienți în special, necesari pentru menținerea echilibrelor metabolice și deci a stării de sănătate optime pentru fiecare individ în parte. Abordarea interpretării nutrigenomice este utilizată pentru recomandarea unei diete personalizate, diversificate pe baza conținutului în nutrienți al alimentelor. La fel de importantă este și interpretarea testelor într-un registru modern al științelor ereditare, al epigeneticii: acesta se referă la posibilitatea de a ne modula metabolismul și riscul de îmbolnăvire printr-o nutriție adecvată informațiilor nutrigenetice”, a completat Prof. Dr. Natalia Cucu, fondatoarea Asociației de Epigenetică și Metabolomică din România, inițiatoarea cursului de Epigenetică din cadrul Facultății de Biologie a Universității din București și fondatoarea Smart EpiGenetX.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Institutul Cantacuzino predat Ministerului Apărării

Pacienti

Vizualizari: 6.126

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" va deveni Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino” trecând din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naționale, cu patrimoniul şi personalul aferent. Decizia a fost luată de Guvern printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința din data de 21 septembrie.

Prin acest demers se dorește revitalizarea și dezvoltarea activității Institutului producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.
”Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României.

De asemenea, măsurile vizează crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterrorism”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se va aproba, prin hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii. Finanţarea Institutului Cantacuzino se va realiza integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Acestea din urmă nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor institutului.
”Institutul Cantacuzino preia Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate astăzi de Executiv. Protocolul de predare-primire va fi avizat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale”.

Personalul Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.

Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Chiar dacă trece în subordinea Ministerului Apărării , ministrul Sănătății Florian Bodog a afirmat că Institutul Cantacuzino ar putea deveni pol uroregional de producție de vaccinuri

"Institutul ”Cantacuzino” trece la MApN. Procedurile sunt în curs. Tot ceea ce ține de Ministerul Sănătății s-a făcut. Sunt toate avizele, însă în continuare lucrăm în paralel cu colegii de la MApN. După cum știți, am avut o întâlnire cu comisarul european pe Sănătate, în cursul căreia am solicitat ca Institutul 'Cantacuzino' să fie pol euroregional de producție de vaccinuri care să acopere situația în care sunt probleme de șarje de vaccin care corespund sau există probleme de producție sau există situații în care nu se face aprovizionarea unei anumite țări. (...) Domnul comisar m-a încurajat foarte mult și în cursul acestor zile prim-ministrul va adresa o scrisoare în acest sens pentru a solicita sprijin. După cum știți, și doamna comisar Corina Crețu a anunțat că vor fi alocate fonduri pentru Institutul Cantacuzino”, a precizat Bodog, conform Agerpres.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Director din Ministerul Sănătății demis pentru întârzierea achiziției vaccinului antigripal

Pacienti

Vizualizari: 1.358

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministrul Sănătății, Florian Bodog a decis demiterea directorului general al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății, Amalia Șerban, pe ”fondul întârzierilor înregistrate la procedura de achiziție a vaccinului antigripal”, se precizează într-un anunț al Ministerului Sănătății.

Achiziția vaccinului antigripal a fost subiect de discuție în cadrul deschiderii ședinței de Guvern din data de 21 septembrie, premierul Mihai Tudose s-a interesat de stadiul procedurii de achiziție a vaccinului antigripal, iar ministrul Florian Bodog a precizat că vaccinurile sunt în procedură de achiziție, explicând și cauza întârzierii achiziției.

”Este în procedură de achiziție. Pentru persoanele care se găsesc internate în spital va fi prima tranșă de vaccinuri, la sfârșitul acestei luni. Vaccinarea pentru antigripal începe la mijlocul lunii octombrie, sfârșitul lunii octombrie, așa este recomandarea venită de la OMS. Doar pentru persoanele la risc, pentru celelalte urmează ca la sfârșitul lunii octombrie să se încheie procedura. (...)Am trimis deja Corpul de control pe Direcția de Sănătate Publică pentru a verifica care a fost motivul și cine este răspunzător și voi lua măsuri", a explicat ministrul Sănătății.

"Nu vreți controlul să vină după ce oamenii ăia nu mai lucrează la noi? Că eu știu că, din martie, puteau să-și dea seama că vine octombrie", a precizat premierul Tudose.

La încercarea ministrului Bodog de a explica că respectivii responsabili sunt funcționari publici, premierul a spus "Am înțeles, hai să ne dea în judecată, hai să ne asumăm și lucrul acesta domnule ministru. (...) Nu se poate ca din cauza la doi funcționari care încep procedura în septembrie pentru octombrie să sufere o țară întreagă, nu se poate domnule ministru, nu se poate așa ceva. Dați-i în judecată, așa funcționari publici cum sunt”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Medicamente noi pe lista de compensate și gratuite

Nouă medicamente noi urmează să intre pe listele de compensate și gratuite conform proiectului de hotărâre dezbătut luni la Ministerul Sănătății, unde vicepreședintele APMGR, Viorica Predună, a spus […]

Apel la UE privind eliminarea exportului paralel de medicamente

În urma semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piața românească, ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, a transmis o scrisoare omologului său […]

Diabetologia românească marchează Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului 2017

Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului va fi marcată în acest an la Timișoara, în cadrul celei de a X-a Campanii Naționale „Controlează-ți Diabetul”, eveniment  ce va avea […]

Sindromul burnout – posibil risc pentru medici și pacienți

Un studiu realizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București arată că peste jumătate dintre medicii bucureșteni chestionați suferă de burnout personal și profesional, și  mai puțin de jumătate […]

CNAS pregătește emiterea de noi carduri de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis în acest an peste 500.000 de carduri naționale de asigurări de sănătate, se precizează într-un un comunicat de presă remis […]

Gama Scagel – produse inovatoare pe bază de extracte din plante

Începând cu luna august 2017, Est Invest Farma a lansat pe piața farmaceutică din România o nouă gamă de produse dermato-cosmetice pe bază de extracte din plante, respectiv […]

Pozitia ANMDM privind recomandarea de retragere de pe piață a medicamentelor care conţin paracetamol cu eliberare modificată

Agenția Națională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) susține că până în prezent, în România nu au fost semnalate cazuri de supradozaj cu paracetamol în cazul medicamentelor […]

Recomandare de retragere de pe piață a medicamentelor care conţin paracetamol cu eliberare modificată

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee = PRAC) recomandă retragerea de pe piață a medicamentelor care […]

Poziția EMA privind riscul de apariție a inhibitorilor asociat cu utilizarea medicamentelor care conțin factor VIII

În urma unei proceduri de reevaluare, Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA)  pentru evaluarea riscului în materie de farmacovigilenţă (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee = PRAC) și-a confirmat concluzia […]

Sondaj de evaluare privind raportarea de reacții adverse la medicamente

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a lansat un sondaj de evaluare a gradului de conștientizare a pacienților și medicilor cu privire la modalitățile de […]

Philips prezintă la IFA noi platforme digitale

La ediţia din acest an a IFA din Berlin, Germania, Royal Philips prezintă produse şi servicii noi care le permit consumatorilor să se implice mai mult în îngrijirea […]

5 intrebari pe care sa le adresezi medicului inainte de augmentarea mamara

Daca te-ai hotarat deja sa apelezi la interventia de augmentare mamara, probabil ca te-ai informat si ai citit despre ce implica aceasta procedura. Discutiile cu doctorul tau sunt […]

Raport ”Relațiile financiare dintre industria farmaceutică și sistemul sanitar românesc 2016”

Un raport al Observatorului Român de Sănătate, intitulat ”Relațiile financiare dintre industria farmaceutică și sistemul medical românesc 2016” prezintă harta transferurilor de valoare realizate în 2016 între companiile […]

Modificări la Codul Fiscal privind serviciile medicale sub formă de abonament

Serviciile medicale sub formă de abonament suportate de către angajatori pentru angajații proprii nu vor fi incluse în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în aceeași […]

APMGR cere audit independent la CNAS și eliminarea taxei clawback pe generice

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită autorităților să acționze de urgență în urma acuzațiilor de fraudă de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru […]

Ușoară redresare pe piața medicamentelor la jumătatea anului 2017

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim estimează că în perioada iulie 2016 – iunie 2017, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 561,0 […]

CMR: Actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor

Colegiul Medicilor din România atrage ateția asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor, făcând referire la […]

Fraudă la nivel înalt în sistemul de sănătate

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza […]

Sfaturi privind îndepărtarea riscului de infecție cu virus West Nile

  Un număr de 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile s-au înregistrat în sezonul 2017-(9 mai-30 august) conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional […]

Poziția Comisiei de specialitate din Ministerul Sănătății privind tratamentele inovative în ortopedia pediatrică

Comisia Națională de Ortopedie Pediatrică a Ministerului Sănătății se opune oricărui tratament inovativ care nu are o susținere științifică potrivit prevederilor naționale și internaționale, potrivit unui comunicat de […]