Top 20 Corporații Farmaceutice în 2014

Farmacisti

Vizualizari: 336

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 3,34 miliarde lei la preţ de distribuţie în al patrulea trimestru al anului 2014, în creştere cu 11,8% comparativ cu trimestrul 4 al anului 2013. Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice, este realizat în România începând din 1996. „

Evoluția din trimestrul 4 a fost peste așteptările noastre datorită în special performanței segmentului OTC și a unor produse din listele C1 și C2 (programe naționale și boli cronice): creșterea trimestrială de +11,8% a dus o creștere pentru întreg anul 2014 de +6,8% în lei.

Consumul de medicamente (sell-out) a atins în anul 2014 valoarea de 2.764 mil. EUR, sub valoarea aprovizionării cu medicamente (sell-in) cu o valoare anuală de 3.139 mil. EUR, de asemenea în creștere cu peste 6%.

Acest reviriment al consumului de medicamente arată că, în ciuda disfuncționalităților și barierelor de tip regulator, nevoia de tratament rămâne semnificativă și este parțial neacoperită, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care vom acoperi această nevoie în viitor. Propunerile foarte recente de reducere suplimentară a prețurilor la medicamente vor avea un impact deosebit de negativ asupra sustenabilității întregului lanț de aprovizionare, nu doar asupra producătorilor; ideea de a asigura diversificarea portofoliului terapeutic pe baza unui buget din 2011, care nici atunci nu era suficient, mi se pare o iluzie extrem de periculoasă.

În aceste condiții, pentru anul 2015 revizuim prognoza de creștere a pieței, de la +1,8% la +3,5% în lei, însă atragem atenția asupra creșterii riscurilor sistemice” a declarat Petru Crăciun, director general Cegedim România.

Valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi în trimestrul 4 din 2014 s-a ridicat la 3,34 miliarde lei, în creştere cu 11,8% faţă de trimestrul 4 din 2013. Medicamentele pe bază de reţetă (Rx) din farmacii au atins o valoare de 2,35 miliarde lei, în creştere cu 9,6%. Medicamentele fără prescripţie (OTC) au atins o valoare de 0,59 miliarde lei, în creştere cu 19,5%, iar segmentul de spital a atins 0,40 miliarde lei, în creştere cu 13,8% faţă de trimestrul 4 din anul precedent.template_img_materiale-2

Comparativ cu evoluțiile din ultimele 5 trimestre, în trimestrul 4 2014 se remarcă o tendință de revenire mai accentuată prin rate de creştere pozitive, atât în unităţi (11,4%) și în zile de tratament (13,8%), cât şi în valoare, în lei (11,8%) sau în euro (12,2%).template_img_materiale-3

La nivelul ultimelor 12 luni valoarea totală a pieţei a fost de 12,3 miliarde lei, în creştere cu 6,8% faţă de anul precedent. Pe segmente, ratele de creştere în RON au fost de 5,2% pentru Rx în farmacii, 13,7% pentru OTC şi 8,1% pentru spitale.template_img_materiale-4

În privinţa evoluţiei principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidenţiază creșteri în volum peste media pieţei în cazul medicamentelor pentru sistemul cardiovascular (7,3%), pentru sistemul digestiv și metabolism (7,1%) și în cazul medicamentelor antineoplazice și imunomodulatoare (6,1%); în valoare, creșterea medicamentelor pentru sistemul digestiv și metabolism (12,1%), pentru sistemul respirator (8,8%), cât și pentru sistemul cardiovascular (7,6%) este superioară celorlalte grupe.

Componența principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior, pe primul loc fiind Sanofi (inclusiv Zentiva) cu 852,0 mil. lei, urmată de Hoffmann La Roche cu vânzări de 804,9 mil. lei și Novartis (inclusiv Sandoz) cu 713,5 mil. lei. Topul primilor 10 jucători este completat de Servier (697,9 mil. lei), Pfizer (627,7 mil. lei), Ranbaxy (522,1 mil. lei), GlaxoSmithKline (492,8 mil. lei), AstraZeneca (489,4 mil. lei), Merck & Co (412,5 mil. lei) şi Krka (364,2 mil. lei)template_img_materiale-5

NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi; compararea ieşirilor produselor cu intrările acestora în farmacii sau cu cele privind importul / producţia locală a acestora este parţial incorectă (calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus este efectuat în preţuri de achiziţie in farmacie, iar valorile de import sau producţie disponibile din alte surse sunt exprimate în general la preţuri de producător).

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Precizări privind activitatea furnizorilor de servicii medicale cu certificate digitale noi

Farmacisti

Vizualizari: 708

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Deoarece unele case de asigurări de sănătate au semnalat că în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu pot fi înregistrate certificate digitale noi pentru acei furnizori de servicii medicale ale căror certificate anterioare au ajuns la limita de valabilitate, CNAS precizează că printr-un Ordin al Președintelui instituţiei va fi stabilită procedura de transmitere în sistemul informatic a serviciilor acordate în această perioadă, precum şi a serviciilor aferente lunii mai a.c. care nu au putut fi raportate în luna iunie de furnizorii respectivi.
Ordinul Preşedintelui CNAS va fi emis în conformitate cu dispozițiile art. 207-210 din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019) şi cu dispozițiile art. 39-42 din Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 (privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018).
Totodată, menţionăm că în prezent se fac demersuri pentru soluţionarea problemei informatice semnalate, conform atribuţiilor dezvoltatorilor de software aflaţi în relaţii contractuale cu CNAS.
Din informaţiile deţinute până în prezent de CNAS rezultă că această problemă afectează circa 1% din furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Farmacisti

Vizualizari: 8728

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției datelor, fiind mai degrabă o evoluție naturală în contextul procesului de digitalizare. Am putea spune chiar că “legislația aleargă după tehnologie” și era nevoie de o legislație unitară la nivel European, care să apere interesul cetățenilor în ceea ce privește informarea, transparența și asigurarea conștientizării și consimțământului asupra prelucrării datelor cu caracter personal.

România este ţara unde internetul este mai accesibil decât apa curentă. 38% dintre gospodăriile din ţară au WC în curte, în timp ce media europeană este de 2.7%. Numai 6 din 10 agricultori au o maşină de spălat. 62% dintre ţăranii români nu au o baie în casă, cu o chiuvetă sau un duş, iar 72% dintre ei au toaletă în fundul grădinii. Aşa se face că pentru aproximativ jumătate dintre români, toaleta în condiţii civilizate rămâne un lux de neatins.

Cu toate acestea, două din trei gospodării au un computer acasă, iar circa 68% au internet, în creștere cu 3,6% puncte procentuale în 2017 față de 2016, conform unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică (INS). Mai mult, românii achziţionează produse IT şi articole de modă direct de pe telefonul mobil la fel de mult ca britanicii, în condiţiile în care rata de penetrare a smartphone-ului în rândul populaţiei de peste 16 ani a trecut de 70%.

Utilizatorii de internet din România petrec aproape 280 de minute zilnic online, 84% din utilizatori accesează internetul zilnic, mai exact 8 milioane de români, principalele lor teme de interes fiind ştirile, muzica, informaţiile din domeniul medical şi cele din zona culturală, potrivit Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT).

Îngrijorător este faptul că, din ce în ce mai mulți români apelează la Dr. Google ( informații postate de pacienți și neprofesioniști pe forumuri, rețele de socializare, bloguri)  pentru a doua opinie,  crescând și mai mult lipsa de încredere în sistemul sanitar românesc și analizând “corectitudinea” fiecărui diagnostic sau schemei de tratament din prisma experienței altor pacienți.

 

Conștientizarea și educația, soluții pentru progres

Dacă ar fi fost să conștientizăm cu adevărat valoarea acestor date cu caracter personal ne-am fi dat deja seama că ele sunt și în prezent o monedă, plătim astăzi accesul “gratuit” la pagini cu informații de pe internet, cu acordul implicit de a ni se stoca și prelucra datele personale. Doar că această plată nu este întotdeauna transparentă, nu avem un extras bancar unde să contabilizăm aceste plăți, și valorile nu sunt rambursabile dacă nu suntem mulțumiți cu ceea ce “am cumpărat”.

Lipsa conștientizării importanței datelor cu caracter personal pentru cetățenii României este confirmată și de un studiu al UE care poziționează România pe ultimul loc, cu un procent de 47% răspunsuri afirmative date la ipoteza “Dezvăluirea de informații personale reprezintă o condiție a vieții moderne“. Interesant este totuși că în ciuda faptului că nu punem preț pe aceste date, 92% dintre români ar dori să fie informați dacă aceste date sunt pierdute sau furate, într-un mod absurd, având un simț pronunțat al posesiei unor date “fără importanță”. Altfel spus, românii nu pun un preț prea mare pe datele personale decât atunci când sunt furate sau pierdute.

Această lipsă a conștientizării duce la publicarea accidentală, pe rețelele de socializare, a foarte multe date cu caracter personal, de cele mai multe ori fără a ne pune problema obținerii consimțământului proprietarului. GDPR-ul nu poate stopa această practică, efectuată de către persoane fizice, având în vedere că el este obligatoriu de respectat de către operatorii de date cu interes economic, indiferent de forma de organizare.

În ianuarie 2017, în România erau înregistrate 9.600.000 de conturi de Facebook, cu o estimare oficială de conturi false sau duplicate între 1% și 2%. Dacă ar fi să ne raportăm la populația efectivă, în România aproape 45% dintre cetățenii cu vârsta între 0 și 100 de ani au cont de Facebook, adică 86% dintre internauții români.

Într-un alt studiul European, România este țara unde se înregistrează cea mai mare rată a utilizatorilor de rețele sociale și aplicații de mesagerie online, care au încredere în știrile și informațiile accesate prin intermediul acestora, 59% comparativ cu 36% media UE. La polul opus se află respondenții din Italia, Germania și Austria, unde numai 26%, 23%, respectiv 21% au încredere în informațiile și știrile disponibile pe rețelele sociale.

Poziția fruntașă în acest top nu face decât să confirme lipsa de conștientizare și educație a populației.

România, pe ultimul loc în topul țărilor digitalizate din Europa

Dacă vorbim despre tehnologizare, 1G, 2G, 3G, 4G și mai puțin cunoscut-ul 5G pot fi considerați indicatori ai digitalizarii. Primii patru indicatori ne duc cu gândul la tehnologia utilizată în comunicare, dar  5G-ul este mai mult decât atât: mașinile autonome, realitatea virtuală, orașele inteligente și dispozitivele IoT(Internet of things) sunt doar câteva dintre tehnologiile care vor beneficia masiv de apariția standardului 5G. Pe scurt, în viitor vom beneficia de proceduri chirurgicale mai simple, de mijloace de transport mai sigure și de posibilitatea de comunicații instant.

Comisia Europeană a publicat ultimul raport DESI, în care România figurează pe ultimul loc.

Indicele DESI (Digital Economy and Society Index) reprezintă gradul de digitalizare al economiei și al societății fiecăreia din cele 28 de țări ale Uniunii Europene. Cea mai avansată țară din acest punct de vedere este Danemarca, cu un scor agregat de 70,68%. Media UE este de 52,25%, iar România are un scor agregat de 33,21%, aflându-se pe ultimul loc.

Sunt 5 mari criterii după care Comisia Europeană se ghidează: Conectivitate, Capital Uman, Utilizare a internetului, Integrarea tehnologiilor digitale, Servicii publice digitale

Cum stăm la fiecare dintre aceste criterii DESI?

Conectivitate. Aici stăm cel mai bine, adică pe locul 22 din 28. Deşi acoperirea cu linii fixe  (89%) şi mobile (63%) este mult sub media UE, compensăm prin viteza internetului (70% conexiuni rapide) şi prin costuri scăzute (1,1% din venit).

Capital Uman. Suntem pe ultimul loc la scorul agregat (28 din 28). Avem cel mai mic procent de utilizatori de internet (56%), suntem penultimii în ceea ce priveşte competenţele de bază (28% din populaţie) şi numărul de angajaţi din IT (1,9% din angajaţi sunt în IT) şi pe locul 17 la numărul de absolvenţi de facultăţi cu profil IT (16/mia de locuitori).

Modul de utilizare al internetului. Suntem pe ultimul loc din UE la scorul agregat. 63% dintre utilizatori citesc ştiri online, 67% ascultă muzică, 6% urmăresc video on demand şi 8% folosesc servicii bancare. Doar 18% fac cumpărături online, dar 74% utilizează reţele sociale.

Integrarea tehnologiei digitale. Suntem pe ultimul loc din UE la scorul agregat. Prea puţine firme fac schimb electronic de informaţii (doar 22%), folosesc platforme de socializare pentru a se promova (8%), emit facturi electronice (8%), folosesc servicii de cloud (5%) sau îşi vând produsele online (7% ca număr de firme, 4,3% ca cifră de afaceri).

Servicii publice digitale. Doar 6% dintre utilizatorii de internet accesează soluţii de e-guvernare, iar acestea nu folosesc formulare precompletate decât în proporţie de 12% şi nu rezolvă complet problema decât în 55% din cazuri. Stăm în schimb bine la publicarea datelor de către guvern, cu 63% din scorul maxim.

O altă observație este că Indicele DESI al României nu stagnează (e mai mare decât cel din 2017), dar viteza lui de creştere este mai mică decât a celorlalte state UE. Cu alte cuvinte, toate celelalte ţări UE se digitalizează mai repede decât România.

Proiecte ambițioase în domeniul digitalizarii în România

România are în plan introducerea unui sistem de identificare electronică (eID), un proiect ambițios pentru emiterea de cărți de identitate cu cip. Guvernul României intenționează să folosească eID ca instrument juridic pentru interacțiunea cetățenilor și a întreprinderilor cu guvernul. Sistemul vizat ar include, în mod voluntar, o semnătură electronică certificată, precum și o interconexiune cu cardul național de sănătate. Ca termen, prima introducere pe scară largă a noilor cărți de identitate este programată pentru 2019 (la 18 luni de la adoptarea actului legislativ).

Sistemul va fi finanțat din bugetul național, fiindu-i alocată o sumă de aproximativ 2 milioane de lei (aproximativ 450 000 de euro) pe an. Instituirea și utilizarea unui sistem de identificare electronică ușor de folosit și cu un grad ridicat de securitate ar facilita semnificativ interacțiunea electronică a cetățenilor și a IMM-urilor cu guvernul României. În plus, un astfel de sistem ar reduce semnificativ sarcinile administrative, cum ar fi costurile suplimentare suportate în prezent pentru utilizarea diferitelor scheme de certificare a semnăturii electronice.

În concluzie, poate GDPR-ul să reanimeze garantarea vieții private ?

GDPR-ul, în sine, ca și cadru legal, nu poate în mod direct să reanimeze garantarea vieții private, dar acest lucru va fi posibil prin ridicarea gradului de conștientizare al importanței acestor date cu caracter personal. Evident, a fost nevoie și încă este nevoie de o campanie intensivă de educare a populației, lucru care necesită timp și care va fi făcut cel mai probabil prin intermediul operatorilor și procesatorilor de date cu caracter personal, care au obligația asigurării transparenței și obligația informării angajaților și clienților persoanelor fizice.

Este nevoie de educație a personalului mai mult decât investiții mari în soluții tehnice de securitate.

Procesul de digitalizare atrage după el și metode tehnice avansate de securitate, care cresc garantarea vieții private, dar trebuie să ținem cont în primul rând de ritmul lent de digitalizare și faptul că România ocupă în prezent ultimul loc în topul European al țărilor digitalizate.

În România, potențialul de crestere al garantării vieții private este unul mare dar dependența de internet și de informațiile online, dovedită prin numărul mare de accesări zilnice, și timpul petrecut online coroborat cu lipsa educației, dovedită prin gradul mare de încredere în știrile publicate pe rețelele de socializare, îngreunează semnificativ acest proces.

Rămâne să vedem rezultatele pe care le vor aduce toți acești factori, ținând cont de faptul că alinierea la principiile GDPR reprezintă de fapt schimbarea întregii opticii asupra datelor cu caracter personal și asupra protecției acestora. În primul rând trebuie să învățăm să recunoaștem o dată cu caracter personal dintr-un conglomerat de date și să ajungem să o protejăm în mod instinctiv și automat.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Viitorul produselor farmaceutice în contextul schimbării de atitudine și mentalitate a cumpărătorilor din farmacii, temă de dezbatere la Frama Practic

Există mai multe tipuri de pacienți cu care profesionistul din farmacie intră în contact zilnic. Sunt pacienți care vin în farmacie pentru a solicita sfatul specialistului, alții pentru […]

Dezbatere despre reglementarea și autoreglementarea publicității suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale

PRIA events, în parteneriat cu RAC și PRISA organizează conferința PRIA Food Supplements and Medical Devices Regulations în data de 20 iunie 2018, la hotel InterContinental București, sala […]

S-au finalizat pregătirile legislative pentru negocierea de noi contracte cost-volum/cost-volum-rezultat

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi Preşedintele CNAS Răzvan Vulcănescu au aprobat Ordinul comun care detaliază modul de aplicare a noilor mecanisme de încheiere şi de derulare a contractelor […]

Profesiune libera sau persoana vizata?

Noul Regulament European privind Protectia Datelor defineste „datele cu caracter personal” ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificabilă, care poate fi identificată, direct sau indirect, în special […]

Noi DCI-uri introduse în Lista medicamentelor compensate

Lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi în cadrul programelor naţionale […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]

Cum gestionăm recomandările medicului în cazul sesizarii unor interacțiuni medicamentoase, temă de discuție la Farma Practic

Pacientul român obișnuiește adesea să ceară o a doua opinie și, de multe ori, ajunge în fața profesionistului din farmacie pentru a-și procura tratamente diferite pentru aceeași afecțiune. […]

Tehnologia revoluționează sistemul medical și industria farmaceutică. iCEE.health revine în București, pe 14 iunie.

Lansat acum trei ani ca secțiune dedicată inovației în sănătate la iCEE.fest, iCEE.health reunește întregul ecosistem eHealth – fiind singurul eveniment în inovație în sănătate din Europa care […]

CNAS, ”sistemul informatic este pe deplin operațional”

Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări […]

Reconfirmare privind suspendare a autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon

Ca urmare a solicitării Comisiei Europene privind analiza anumitor aspecte legate de suspendarea autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon (HES), Comitetul EMA de […]

Lista de medicamente compensate și gratuite ar putea fi actualizată trimestrial

Lista cu denumirile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală şi a celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate trebuie actualizate trimestrial susține ministrul […]

Studiu: Obezitatea crește riscul de cancer la tinerii cu vârste între 20 și 44 de ani

19 mai – Ziua Europeană a Obezității. Un studiu publicat de Asociația Europeană de Studiu al Obezității asociază epidemia de obezitate cu apariția cancerului la adulții tineri, cu […]

CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui […]

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe […]

Cancerul de col uterin, o provocare în România anului 2018

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, în anul 2012 au […]

Ziua comunității gluten free

Ziua Mondială a Bolii Celiace este marcată de Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) prin lansarea unei campanii de conștientizare cu scopul de a atrage atenția asupra […]

Studiu: Românii au auzit de Boala Parkinson, dar majoritatea nu au fost niciodată la un consult neurologic

9 din 10 români au auzit de Boala Parkinson și 8 din 10 au identificat tremorul ca simptom al acestei afecțiuni. Doar o mică parte dintre respondenți au […]