Toxicologia, impact în diverse domenii

Medici

Vizualizari: 3039

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Siguranța medicamentelor și a utilizării substanțelor chimice, abordări integrative privind toxicologia analitică, clinică și medico-legală, siguranța alimentelor și a suplimentelor alimentare, toxicologia substanțelor psihoactive, farmacovigilență și managementul riscului sau toxicologia preclinică și integrarea testării in vitro au fost teme dezbătute în cadrul celei de-a doua edițiia Congresului Național de Toxicologie, cu participare internațională, eveniment care a reunit peste 150 de cadre medicale din întreaga țară., în perioada 3-4 noiembrie, la București.  Cu tema Siguranța  xenobioticelor și sănătatea omului, provocări actuale evenimentul s-a bucurat de prezența a trei dintre cei mai cunoscuți specialiști internaționali în domeniul toxicologiei: prof. univ. dr. Aristidis Tsatsakis din Grecia,președintele comitetuluiștiințific al acestei manifestări,Dr. Carvalho Felix din Portugalia, secretarul general al Societății Europeane de Toxicologie (Eurotox)și Dr. Antonio Hernandez Jerez, profesor de toxicologie la Universitatea din Granada, Spania. La eveniment a fost prezentă și dr. Valérie Thibert, expert în domeniul toxicologiei, din Franța.

Cea de-a doua ediție a Congresului Național de Toxicologie s-a remarcat prin complexitatea și originalitatea conținutului celor peste 40 de lucrări prezentate, grupate în 7 sesiuni științifice cu teme de maximă actualitate, precum siguranța medicamentelor și a utilizării substanțelor chimice, abordări integrative privind toxicologia analitică, clinică și medico-legală, siguranța alimentelor și a suplimentelor alimentare, toxicologia substanțelor psihoactive, farmacovigilență și managementul riscului sau toxicologia preclinică și integrarea testării in vitro. Sesiunea finală, Varia, a reunit prezentări pe teme precum riscul intoxicațiilor cu paracetamol, imunotoxicitatea persticidelor organofosforice sau măsuri de prevenire a contaminării încrucișate.

„Sunt foarte multe zone în care vorbim despre domeniul toxicologiei ca fiind unul important – în cazul drogurilor, a consumului de substanțede abuz, în primul rând. Apoi, atunci când vorbim despre siguranța mediului, a alimentelor, despre impactul pesticidelor, de toxicitatea metalelor și până la subiecte ce țin de intoxicațiile de diferite tipuri. Domeniul este unul complex, iar profesioniștii care lucrează în sfera toxicologiei trebuie să fie pregătiți și să cunoască în amănunt toate aceste aspecte. Practica în domeniul toxicologiei se dobândește în facultățile de medicină și farmacie, cu toate acestea, la nivel european, vorbim de un număr mic de specialiști în toxicologie. Astfel, întâlnirile și evenimentele de aceste gen sunt întotdeauna binevenite”,a declarat Prof. Dr. Felix Carvalho, secretar general Eurotox.

Toxicologia nu este un lucru care trebuie să sperie populația. Acest lucru se întâmplă pentru că majoriatea oamenilor nu știu cum să evalueze riscurile. Găsim o serie de chimicale în mediul înconjurător, în alimente, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că ele sunt toxicepentru toată lumea. Ceea ce contează este doza, cantitatea în care regăsim aceste chimicale”, a precizat prof. dr. Antonio Hernandez Jerez, profesor de toxicologie din Spania.

Organizat de Secția de Toxicologie a Societății de Științe Farmaceutice din România, Președintele Congresului a fost prof. univ. dr. farm. Daniela Luiza Baconi, co-președinte sef. lucr. dr. farm. Miriana Stan, iar președintele comitetului de organizare asist. univ. drd. farm. Ana-Maria Vlăsceanu.

„Vreau să mulțumesc participanților prezenți la această ediție a Congresului  pentru că au manifestat interes, pentru că au fost captivați de ceea ce s-a discutat aici. Pe parcursul celor două zile au fost abordate teme diverse, iar acest lucru s-a întâmplat întrucât nu putem vorbi despre toxicologie ca fiind o entitate unică, izolată. Toxicitatea este influențată de o diversitate de factori, atât factori care țin de substanțe, cât și factori care țin de mediu, de organism. Vorbim, așadar, despre o diversitate de domenii de studiu a toxicologiei. De aceea, mă bucur mult că am putut să avem alături de noi, pe parcursul celor două zile de eveniment, reprezentanți din diferite domenii ale toxicologiei, specialiști care au adus și contribuit cu experiența lor. Mă bucur că am avut pe parcursul manifestării intervenții  practice, dar și prezentări, care poate că sunt mai greu de înțeles de publicul nespecializat, referitoare la cercetările fundamentale. Sunt sigură însă că toate prezentările au fost înțelese, iar informațiile prezentate în cadrul congresului sunt utile tuturor cadrelor medicale care au fost prezente în sală, indiferent de specializarea pe care o au”, a declarat prof. univ. dr. farm.Daniela Luiza Baconi.

Siguranța alimentelor și a suplimentelor alimentare a fost una dintre temele intens dezbătute de specialiștii prezenți la eveniment.

Din păcate în țara noastră nu avem un centru acreditat în care să putem testa calitatea unui supliment, însă cei interesați pot veni în facultățile de profil,  unde, în cadrul  disciplinelor de farmacognozie pot face astfel de teste. Pe prospect producătorul notează toate datele existente în literatura de specialitate. Acest luctru nu înseamnă că prospectul întotdeauna va certifica compoziția acelui supliment, că va certifica 100% compoziția acelui supliment sau acțiunea terapeutică a acestuia. De aceea trebuie tras un semnal de alarmă. Omul trebuie să fie informat, așa cum el primește informații referitoare la mașina pe care vrea să o achiziționeze, de exemplu, unde găsește toate datele tehnice, așa trebuie informat și asupra toxicității medicamentului, indiferent că vorbim de un produs naturist sau nu”, a atras atenția prof.univ. dr. farm. Cerasela Gîrd.

Concentrația de nitrat existentă în fructe sau legume este și de 20-30 de ori mai mare decât normele recomandate. Ionul nitrat este eliminat de organism prin urină, iar faptul că organismul nu încearcă să îl păstreze și să îl „refolosească" trebuie să ne pună multe semne de întrebare despre efectele negative ale alimentelor bogate în nitrați”,a precizat conf. univ. dr. farm Mircea Croitoru

Referitor la consumul de „droguri sociale” în sarcină conf. univ. dr. farm Luminița Agoroaei a atras atența asupra efectelor consumului de cafea și tutun: „Fiecare țigară fumată în trimestrul 3 de sarcină scade greutatea nou-născutului la naștere cu 27 de grame, iar consumul de cafea produce deficit de fier în laptele matern”.

Atenție la zahărul ascuns! La majoritatea produselor procesate nu se menționează pe etichetă cantitatea de zahăr adăugat, fiind menționată doar cantitatea totală de carbohidrați. Astfel, e dificil de monitorizat cantitatea totală de zahăr și implicit și în tratamentul unui diabetic”, a subliniat Dr. Simona Carniciu care a prezentat în cadrul Congresului Național de Toxicologie o prezentare despre „Siguranța îndulcitorilor hipocalorici”.

Temele referitoare la riscurile consumului de droguri a reprezentat un alt subiect abordat în cadrul celei de-a doua ediții a Congresului Național de Toxicologie.  Prezent în calitate de lector în cadrul congresului, chestor Sorin Oprea a adus în discuție abordările legislative în vederea introducerii sub control a noilor substanțe psihoactive.

În România aceste produse se promovează și se vând sub denumirea de etnobotanice, etno, adică popular și  botanic - plante, pentru a crea impresia că nu există nicio problemă cauzată de consumul lor, că sunt produse natural. Acest lucru este fals! Sunt substanțe sintetice, o amenințare pentru sănătate", a precizat chestor Sorin Oprea în deschiderea celei de-a doua zile a evenimentului.

În cadrul sesiunii au luat cuvântul din partea Agenției Naționale Antidrog și sociolog Viviana Manolache, bioing. med. dr. Ruxanda Iliescu, care a susținut o prezentare referitoare la Consumul de Canabis în România, precum și sociolog Lavinius Savacare a prezentat date referitoare la evoluția epidemiei de HIV în rândul consumatorilor de droguri înjectabile din zona București – Ilfov.

„Drogurile sunt, totuși, în România, un lux. Nu există  o cultură propriu-zisă a drogurilor, nu avem un model cultural de droguri, e mai de grabă un lux, o modă. Motivația de a te apuca de consum în România este curiozitatea. La nivel european, România se situează pe ultimele locuri în ceea ce privește consumul de droguri. Este nevoie însă de informare, întrucât lucrurile sunt în dezvoltare”, a declarat sociolog Lavinius Sava, Agenția Națională Antidrog.

În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți ai Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Dr. Roxana Stroe și farm. prim. Crupariu Anca au adus în dezbatere teme privind farmacovigilența și managementul riscului.

Un eveniment interdisciplinar, cea de-a II-a ediție a Congresului Național de Toxicologie a reunit cadre din domeniul  farmaceutic, medical (preclinic și clinic), al psihologiei,al legislativului aplicat în toxicologie. Dr. Palinkaș Carmen, medic de familie din Arad, unul dintre participanții ediției a II-a a Congresului, a apreciat evenimentul ca fiind unul extrem de folositor: „E prima dată când particip la o conferință de toxicologie. Am vrut să particip la un astfel de eveniment, în primul rând, pentru că vreau să aflu ce lucruri s-au mai schimbat de când am terminat facultatea, să aflu cât de mari sunt cifrele. Sunt medic de familie și cred că e important să mă informez referitor la acest subiect. De ce? Pentru că este foarte ușor, de exemplu, să confunzi  o vărsătură incorigibilă din canabis cu un accident vascular. Apoi pentru că noi nu am fost obișnuiți să gândim că pacientul nostru ar putea fi consumator de substanțe de abuz. La noi în țară întodeauna astfel de cauze sunt considerate a fi a doua opțiune. Mă bucur mult că sunt prezentă la acest eveniment pentru că am aflat lucruri pe care poate le-am uitat, dar și lucruri noi. Acum 15 ani nu se știa ce sunt etnobotanicele. Acum știința a avansat și se cunosc detalii despre aceste substanțe. Ce am aflat aici este că Bucureștiul este singurul loc din țară unde se fac dozări de etnobotanice, unde se pot trimite probe. E important să știm unde ne putem trimite paciențiia declarat Dr. Palinkaș Carmen.

Cea de-a II-a ediție a Congresului Național de Toxicologie este un eveniment creditat CoPsi, EMC și EFC. Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Prima conferință „Tulburări de spectru autist” are loc la Cluj Napoca

Medici

Vizualizari: 1703

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conferința “Tulburări de spectru autist” -  Ediția I Cluj Napoca are loc pe 10 Noiembrie 2018, la Cinematograful Dacia din Cluj Napoca, între orele 09:30 -18:00. Evenimentul promovează și oferă informații importante și esențiale despre tulburările de spectru autist și despre implementarea tehnicilor analizei aplicate a comportamentului.

Scopul conferinței este de a informa și sprijini persoanele implicate în acest domeniu (specialiști, părinți, profesori) în vederea utilizării tehnicilor analizei aplicate a comportamentului (ABA) în tulburarea de spectru autist sau alte tulburări pervazive de dezvoltare. În plus, evenimentul are ca obiectiv crearea unei comunități pentru persoanele implicate în acest context, dar și formarea de parteneriate între organizațiile interesate să ajute și să se implice în mod constant în acest domeniu (companii, instituții, ONG-uri).

Conferința este organizată de Asociaţia JoyStory - Centru de Analiză Comportamentală Aplicată (ABA) în Tulburările de Spectru Autist şi alte Tulburări Pervazive de Dezvoltare din Cluj – Napoca, în parteneriat cu Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) din București.

Înscrierile se fac pe site-ul Asociației JoyStory www.joystory.ro, numărul locurilor fiind limitat. Taxa de participare este de 70 de lei.

 

Programul Conferinței:

Ora 10:00 – 12:00

Coordonarea și implementarea planului de intervenție în tulburările de spectru autist

Anca Dumitrescu-  Psiholog/ Board Certified Behavior Analyst, Președinte ATCA

Ora 12:00 – 12:15 Pauză de cafea

Ora 12:15 – 12:45

Fiziopatologia tulburării de spectru autist

Gabriela Mureșan -  Medic psihiatrie pediatrică

Ora 12:45 – 13:15

Diferențe între disfazie și TSA

Ramona Lupu  - Psih. Dr. Prof. Logoped

Ora 13:15 – 14:15  Pauză de masă

Ora 14:15 – 15:00

 Consiliere genetică în tulburările de spectru autist

 Ramona Moldovan – Lect. Univ. Dr. Universitatea Babeș-Bolyai, Consilier genetic și psihoterapeut

Ora 15:00 – 15:30

Riscul dietelor restrictive în patologia pediatrică; necesitatea corecției aportului nutritiv, ghidată terapeutic

 Vlad Popescu – Medic specialist pediatru

Ora 15:30 – 15:45  Pauză de cafea

Ora 15:45 – 16:30  

Utilizarea tehnologiei în tratamentul și diagnosticul copiilor cu tulburări de spectru autist: Aplicații ale roboterapiei

Silviu Matu-  Lect. Univ. Dr. Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai

16:30 -17:00

Managementul contingențelor și eficacitatea intervenției comportamentale în tulburările pervazive de dezvoltare

Ana Sandra Pop – Psiholog clinician si psihoterapeut, Co-fondator Asociația JoyStory

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Triajul pacienților în UPU/ CPU

Medici

Vizualizari: 8003

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Un articol de Constantin POIANĂ – Manager de calitate Spitalul Orăşenesc Buhuşi, evaluator de servicii de sănătate

 Triajul pacienților în UPU/ CPU este deosebit de important în scurtarea timpului de așteptare, rezolvarea urgențelor corespunzator codurilor de culori și poate duce la evitarea unor situații conflictuale între pacienți sau apartinatori si personalul din aceste structuri.

Spatiul de triaj trebuie se fie amplasat la intrare în UPU/CPU, iar din acest spaţiu  trebuie sa fie posibil accesul facil către camera de resuscitare şi către celelalte spaţii de acordare a asistenţei medicale de urgenţă din cadrul UPU / CPU.

Triajul se efectuează în momentul prezentării pacientului în structura de primire a urgenţelor.

În spaţiile de triaj şi de aşteptare din cadrul UPU/ CPU,  se va afişa la vedere următorul text într-o mărime vizibilă de la cel puţin 3 metri: “ÎN ATENŢIA PACIENŢILOR ŞI A APARŢINĂTORILOR! În cadrul acestei unităţi accesul la spaţiul de tratament se face pe baza triajului care stabileşte prioritatea din punct de vedere medical. Dacă  problema dumneavoastră nu reprezintă din punct de vedere medical o prioritate imediată, este posibil să aşteptaţi mai mult timp până la eliberarea unui loc pentru consultaţii şi a unui medic care să vă consulte. Alţi pacienţi pot fi preluaţi imediat chiar dacă au sosit cu mult după dumneavoastră, având o prioritate medicală mai urgentă decât dumneavoastră. Sunteţi rugaţi să nu încercaţi SUB NICIO FORMĂ să influenţaţi decizia personalului medical în vederea obţinerii unui acces mai rapid. ÎN CAZUL ÎN CARE VĂ SIMŢIŢI MAI RĂU, vă rugăm contactaţi asistentul din punctul de triaj în vederea reevaluării stării dumneavoastră. Mulţumim pentru înţelegere”.

In orice spatiu triaj de la UPU/ CPU trebuie sa existe personal medical special instruit în efectuarea triajului în mod eficient şi rapid.. Trierea se face în baza nivelului de triaj, care cuprinde toţi pacienţii care prezintă acelaşi grad de prioritate în funcţie de gravitatea şi/sau caracterul acut al patologiei lor şi de resursele necesare.codurilor de culori și ar fi bine sa fie cunoscută de către tot personalul, mai ales de cel din structurile de urgență!

Nivel I – RESUSCITARE (Codul roșu)  = implicare promptă, fiind o urgență maximă care necesită măsuri de resuscitare. Prin resuscitare nu se înțelege automat masaj cardiac extern sau defibrilare, pot fi incluse și dezobstrucțiile căilor aeriene, refacerea volemiei, oprirea rapidă a unei sângeri, manevre în caz de supradozaj cu medicamente sau alte substanțe. Tot ce este urgență maximă primește imediat codul roșu și necesită mobilizarea imediata a personalului pentru a salva viața acelui pacient. In aceasta situatie, nu există timp de așteptare.

Nivel II – CRITIC (Codul galben) = reprezintă abordarea cazului în cel mult 15 de minute, fiind urgență critică, cu risc mare de a trece în roșu. Aici pot fi incluse insuficiențele respiratorii acute, durerile toracice acute, alte dureri severe, insuficiență multipla de organ, salturile mari de tensiune cu dezvoltare de edem pulmonar acut, accidentele vasculare cerebrale cu risc înalt, etc. Personalul din UPU/ CPU nu va scăpa din vedere pacientul și va mobiliza imediat resursele pentru o verificare minuțioasă .

Nivel III – URGENT (Codul verde) = reprezinta preluarea în cel mult 60 de minute, pentru că datele preliminare nu arată afecțiuni care pot pune viața în pericol în perioada imediat următoare. Aici pot fi incluse toate urgențele care implică dureri fără substrat critic, valori tensionale mari, dar fără risc de edem pulmonar sau hemoragie cerebrală, infecții, inflamații diverse.

Nivel IV – NONURGENT (Codul albastru) = nu reprezintă neaparat o urgență și poate însemna așteptare de 120 de minute sau mai mult. Includem aici o febră fără alte simptome de severitate, o tumefacție articulară, dispepsie (se va cuantifica bine, existând cazuri de infarct miocardic acut cu tulburări digestive), tuse, diaree, erupții cutanate care nu sunt cuprinse în sfera alergiilor severe.

Nivel V – CONSULT (Codul alb) =  pacientul care necesită o injecție, un vaccin, o schimbare de pansament, neavând acuze clinice. Acesta poate aștepta câteva ore până la preluare.

Codurile albastru și alb pot fi direcționate si către ambulatoriu, daca nu sunt într-o zi de sâmbătă, duminica, alte sarbatori legale sau in afara programului de lucru,  pentru a diminua fluxul de la UPU/ CPU.

Respectarea triajului pacienților la prezentarea în structurile de urgență reprezintă normalitatea cu toate că, să fim sinceri, exista inca multe asemenea structuri  unde triajul se face oriunde, oricând și de către oricine!

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Rezultatele unei cercetari realizate de Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate

61,48% dintre respondenți consideră că după acreditarea spitalului în care lucrează, satisfacția pacienților față de serviciile medicale s-a îmbunătățit în mare și foarte mare măsură, iar 61,24% calitatea […]

Guvernul a aprobat propunerea actului normativ de modificare a legislației pentru funcționarea a Dosarului Electronic de Sănătate

În ședința de guvern de ieri Executivul a aprobat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a […]

Medicover finalizeaza achizitia spitalului Pelican

Medicover – una dintre cele mai importante companii  de servicii private  medicale din România a finalizat procesul de achiziție a Spitalului Pelican, principalul furnizor de servicii de sănătate […]

Noi opțiuni terapeutice pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar

Organizată pentru al IV-lea an consecutiv, Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar a reunit între 7 și 8 septembrie la Craiova profesioniști din țara și din străinătate din specialități […]

Manifestare științifică de excepție în domeniul patologiei pediatrice, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie, împreună cu Clinica Pediatrie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență, organizează, în perioada 13 – 15 septembrie 2018, la Facultatea de Farmacie […]

Conferentiar doctor Gabriel Kacso este noul presedinte al comitetului medical international Amethyst

Numire la vîrf în Amethyst Internațional. Directorul medical al Amethyst România, conferențiar doctor Gabriel Kacso, devine președinte al Comitetului Medical Internațional Amethyst. Medic primar cu dublă specialitate, Radioterapie, […]

Doctorul Ion Ionuț Adrian numit șeful secției de Ginecologie din cadrul Spitalului Medicover București

Medicover, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale și de diagnostic private din România, își extinde echipa de medici prin atragerea unuia dintre cei mai experimentați […]

Atentionare de la Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția asupra faptului că în ultimele zile au fost distribuite în România materiale care conțin mesaje anti-vaccinare asociate fraudulos cu siglele […]

CMR: Facem un apel ferm la respectarea confidenţialităţii datelor privind sănătatea pacienţilor.

Confidenţialitatea datelor de sănătate ale tuturor pacienţilor este un drept fundamental, consfinţit de legile naţionale şi europene. Din păcate, în ultimul timp,  asistăm la expunerea în spaţiul public […]

Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie protesteaza

Referitor la publicarea de către domnul Darius Vâlcov – consilier de stat al premierului României – pe pagina sa Facebook, a unui document medical confidențial, precum și a […]

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference […]

Eurolife ERB Asigurări îşi extinde portofoliul cu asigurarea de sănătate Health Protect

În cadrul pachetului sunt disponibile servicii de spitalizare în limita a 100 000 lei/an de asigurare Eurolife ERB Asigurări România lansează Health Protect, asigurarea de sănătate dedicată companiilor […]

Colegiul Medicilor din România condamnă orice campanie prin care este denigrată vaccinarea

Colegiul Medicilor din România susține imunizarea, ca masura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecţioase grave, […]

Publicul, invitat să-și voteze favoritul din Sănătate la premiile COPAC

Premiile COPAC și-au anunțaț nominalizații și invită publicul să-și voteze favoriții la categoriile ”Proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact”, ”Liderul ONG”, ”Medicul implicat”, ”Asistentul […]

Noutăți științifice în domeniul neuropatiei diabetice prezentate la Școala de Vară NEURODIAB 2018

Peste 150 de medici rezidenți și specialiști în diabet, neurologie, endocrinologie, recuperare medicală și chirurgie, au participat la Școala de Vară NEURODIAB, desfășurată în perioada 19-22 iulie, la […]

Bruxismul, boala vietii moderne! Afla cum o poti trata

Ti se intampla se te trezesti adesea cu durere de cap si de maxilar, iar pe perioada zilei sa stai cu maxilarele inclestate? Afla ca acestea sunt semne […]

Noi opțiuni terapeutice pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar avansat din România

Organizată pentru al IV-lea an consecutiv, Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar a reunit între 7 și 8 septembrie la Craiova profesioniști din țara și din străinătate din specialități […]

Ministrul Sănătății consideră că România este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului Europei pe domeniul Sănătății

Reglementarea și furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE, investițiile în infrastructura digitală de sănătate sunt teme de importanță majoră pentru România ce sunt discutate în cadrul […]

Rezultatele unui proiect de cercetare privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene, prezentate la Tîrgu-Mureș

Rezultatele unui proiect de cercetare, privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene: România, Ungaria, Italia, Spania și Germania, vor fi prezentate în cadrul manifestării științifice „Abilități […]

Despre „Siguranța pacientului și farmacovigilența, Reglementare – Comunicare etică – Acces”la Conferința Națională a Medicamentului

Conferința Națională a Medicamentului cu tema „Siguranța pacientului și farmacovigilența, Reglementare – Comunicare etică – Acces” va avea loc în perioada 20-21 septembrie 2018, la Phoenicia Grand Hotel […]