Un alt fel de învățământ pentru viitorii medici, la UMF Târgu-Mureș    

Academic
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

 

Începând cu anul universitar 2016-2017, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș a demarat un amplu proces de reformă curriculară, cu accent pe învățarea centrată pe student, metode noi de predare, mod unitar de evaluare, dezvoltarea abilităților practice și de comunicare. Cum a demarat acest proiect, stadiul actual de implementare, precum și modul în care va contribui această reformă la modelarea caracterului, personalității și cunoștințelor viitorului medic, absolvent de UMF Tîrgu-Mureș, a oferit mai multe detalii Prof. Dr. Ovidiu Cotoi, Decanul Facultății de Medicină, într-un interviu acordat Revistei Health.

UMF Tîrgu-Mureș a demarat un proiect pilot privind reforma curriculară, Facultatea de Medicină având cele mai multe discipline pilot incluse. În ce fel s-a produs schimbarea în cadrul învățământului medical mureșean în anul universitar 2016/2017?

În anul universitar 2016/2017 a început procesul de reformă curriculară, care se desfășoară pe o perioadă de minim patru ani. Fiind începutul acestui proces, sigur că au fost anumite piedici inerente sau anumite rețineri, să le spunem așa, dar eu cred că la nivelul disciplinelor pilot acestea au fost depășite cu foarte mare succes.

Schimbarea este una radicală deoarece esența acestei reforme curriculare este centrarea sau învățarea centrată pe student. Dacă până acum lucrurile erau să spunem un pic împărțite vis a vis de student, cadru didactic și restul personalului de data aceasta punctul forte a acestei reforme curriculare este tocmai centrarea pe nevoile și pe așteptările studentului.

 

Concret, cum s-au făcute aceste schimbări s în modul de predare?

În primul rând, reforma curriculară atinge trei elemente foarte importante: primul punct este uniformizarea curriculelor, respectiv a tematicilor de predare pentru cele trei linii de predare- română, maghiară și engleză. Acesta a fost punctul principal, fiecare fișă a disciplinelor a fost reluată, a fost corelată cu Index Clinical Situation (n.red.-modelul european Index Clinical Situation(ICSs) – Manchester (lista celor mai frecvente situații clinice pe care un tânăr absolvent trebuie să fie capabil să le managerieze), o listă întreagă de afecțiuni, maladii pe care studentul trebuie să le învețe până la sfârșitul facultății. Astfel, începând din anul I până în anul VI această fișă a disciplinelor trebuie să fie corelată cu acest Index Clinical Situation.

S-a trecut la modul de predare unitar pe aceste trei linii, română maghiară și engleză, pentru toți studenții, deoarece, de multe ori, pe lângă variabilitatea individuală a cadrului didactic existau chiar diferențe între bibliografie sau diferențe între temele alese sau decalaje între săptămâni sau luni, adică o anumită temă se făcea în săptămâna aceasta la o anumită serie și la altă serie în altă săptămână.

 

Toți studenții învață după aceeași bliografie?

După aceeași bibliografie și de preferat cu mici diferențe de una două săptămâni.

Concret, la medicină sunt șase serii, trei serii de limbă română, două de limba maghiară și o serie de limba engleză, ceea ce înseamnă că foarte puțin probabil să predea un singur cadru didactic la șase serii, indiferent de care linii sunt și atunci existau diferențe inclusiv între cele trei serii de limbă română sau între cele două serii de limba maghiară.

Al treilea element important este evaluarea unitară. În funcție de cadrul didactic titular de curs fiecare student, în fiecare serie era evaluat diferit. De exemplu, unii primeau 100 de întrebări, alții 50, unii aveau două ore la dispoziție, alții o oră și jumătate, unii corectau totul sau nimic alții corectează tip rezidențial, ș.a.m.d. Această uniformizare este deosebit de importantă tocmai ca să poți să compari corect și concret studenții între ei. Dacă tu predai unitar, evaluezi unitar și bineînțeles mergi în tandem unitar vis a vis de tematică și de bibliografie teoretic rezultatele de la o serie la alta pot să fie superpozabile.

 

Ce va însemna pentru studentul de la medicină toată această schimbare, cum îl va pregăti pe el ca viitor medic?

Noi încercăm prin această reformă curriculară să punem accent pe pregătirea continuă a studentului. Inevitabil, în clipa în care el va deveni medic va trebui să aibă această pregătire continuă, medicală, în clipa în care el are această deprindere din primii ani de facultate va fi foarte ușor atunci când va fi specialist, rezident, sau primar să-și continue acest obicei fiindcă  de cele mai multe ori, cel puțin până la momentul acesta al reformei curriculare, așa cum îmi place mie să spun studenții erau studenți de două ori pe an, unii vara și unii iarna, unii mai insistenți și toamna, cei care au restanțe. Ce vreau să spun cu acest lucru este că studenții, de cele mai multe ori, se concentrau și învățau mai ales în sesiune. De aceea, unele note erau foarte bune altele mai puțin bune, dar dacă studentul are acest obicei de a învăța în timpul semestrului volumul de materie este mult mai mic de învățat de la o săptămână la alta, pe de altă parte se fixează mult mai bine aceste elemente fiind teoretice și practice, iar în sesiune el vine deja cu materia învățată și în sesiune nu este altceva decât o recapitulare și o fixare a ceea ce a învățat un semestru întreg.

Practic, la fel ca în școala generală sau liceu.

Exact.

Ce pași urmează să fie făcuți?

În primul an au fost aceste trei elemente care vor continua pentru toți cei patru ani. În primul an s-a decis, pe bază de voluntariat din partea cadrelor didactice, a disciplinelor, să fie aceste discipline pilot. În anul care urmează,  2017-2018, la Facultatea de Medicină toate disciplinele vor intra în reforma curriculară și mă refer la programul de studii Medicină, specialitatea mare numită Medicină. Specialitățile mici, AMG-ul (n.red.-asistența medicală), Nutriția, Balneofiziokinetoterapia, Sportul vor rămâne pentru anii 2018-2019. Am decis acest lucru la nivel de universitate și la nivel de facultate deoarece dacă noi reușim să punem la punct așa cum trebuie acest program mare de medicină lucrurile vor fi suficient de clar. Odată ce ai rezolvat o problemă mare celelalte mai mici vor veni după ele, pe de o parte, pe de altă parte foarte multe cadre didactice care predau la Medicină predau inevitabil și la asistență medicală, și la nutriție și la balneofiziokinetoterapie. Și atunci, dacă studenții sunt obișnuiți cu ideea aceasta, cadrul didactic este obișnuit cu ideea aceasta pentru specialitatea mare, Medicină, celelalte mici vor fi mult mai ușor de integrat.

În curricula universitară dezvoltarea abilităților de comunicare, necesare unui viitor medic pentru relația cu pacientul, ce rol va juca?

 O abordare foarte bună și importantă vis a vis de abilitățile de comunicare a început anul trecut, odată cu reforma curriculară, și noi am schimbat planurile de învățământ pentru Medicină și nu numai pentru Medicină, ci și colegii mei de la Medicină Dentară și Farmacie au făcut acest lucru și am introdus noi discipline, printre care una se numește Abilități de comunicare, respectiv cealaltă se numește Abilități practice. Avem un Centru de simulare foarte bun, din câte știu este unul dintre cele mai bune din țară, dacă nu chiar cel mai bun din țară, cel mai bine dotat, etc și acest centru de simulare în medicină ne poate permite să dezvoltăm niște abilități practice la studenții noștri, care altfel pe pacienți ar fi mai greu de atins. În plus, acest modul de Abilități de comunicare în legătură cu Departamentul de orientare și consiliere în carieră unde sunt foarte mulți psihologi dezvoltă aceste abilități absolut obligatorii ale viitorului medic pentru comunicarea directă cu pacientul.

Au fost identificate și noi oportunități de învățare non-tradițională pentru studenții de la Medicină?

Da, bineînțeles, alături de metodele clasice, consacrate, care se folosesc dintotdeauna și pe care dorim să le păstrăm am introdus pentru această reformă curriculară metode care sunt deja foarte folosite în alte universități din străinătate și aici mă refer la Team Base Learning învățarea bazată pe echipă, un concept foarte modern și interesant care se aplică mai ales pentru partea de cursuri, respectiv partea de Case Base Learning respectiv învățarea pe baza unor cazuri clinice care înseannă mult mai mult decât simple prezentări de cazuri și înseamnă de fapt o analiză a cazului și o discuție interactivă între studenți în primul rând și apoi între studenți și cadru didactic. Ne folosim de aceste două metode, Team Base Learning și Case Base Learning.

Din primul an de implementare care este feedback-ul din partea studenților? Dar a cadrelor didactice?

Surprinzător sau poate nu neapărat surpinzător, studenții au primit mult mai bine și mai ușor această idee de reformă decât cadrele didactice, studenții au fost și sunt desigur entuziasmați și vârsta își spune cuvântul, deschiderea și accesul la informație pe care ei le au, în plus foarte mulți dintre ei, cei din ani mai mari, au fost în diverse schimburi internaționale și naționale în alte centre universitare din țară și din străinătate și aici mă refer la Transmed și la Erasmus în mod special, dar nu numai. Ei au văzut aceste metode aplicate pe viu și în alte părți, iar dacă mă refer la cadrele didactice au fost două categorii mari de cadre didactice și sunt în continuare: unii care sunt deschiși și doresc să implementeze și alții care au fost de la început împotrivă, deși nu au avut neapărat argumente, dar pur și simplu li s-a părut lor că așa cum era înainte era foarte bine. Ulterior, noi am făcut chiar în săptămna de dinainte de sărbători o întâlnire cu fiecare din departamente și în cadrul Facultății de Medicină și colegii mei de la celelate facultăți, cu toate cadrele didactice titular de curs, șefi de disciplină din disciplinele pilot și am fost plăcut surprins și impresionat să văd că oamenii nu mai sunt așa de reticenți și au avut deja foarte multe observații bune, punctuale vis a vis de lucrurile care merg și care nu merg. Eu sunt foarte optimist vis a vis de această reformă, sunt un foarte mare susținător al acestei reforme, noi am introdus la Fiziopatologie metode de tip Case Base Learning începând din 2012/2013, au fost foarte bine primate mai întâi de studenți și apoi și de către cadrele didactice, dar după aceste ședințe interdisciplinare și cu departamentele am observat că reticența începe să dispară, oamenii au idei constructive și cred că după acest prim an, în care au fost doar discipline pilot, anii viitori vor merge mai bine.

Această reformă curriculară este un atu în plus pentru ca absolvenții de liceu să se îndrepte spre UMF Tîrgu-Mureș?

Da, noi așa credem. În clipa în care noi punem accent pe student, în primul rând, și la UMF Tîrgu-Mureș aceste lucruri se văd, cred că și pentru viitorii noștri studenți, respectiv actualii elevi, este un atu în plus această reformă curiculară.

Aceast articol a fost parcurs de 9.463 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Analize genetice gratuite la Centrul de Cercetare UMF Tîrgu Mureș

Academic
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice al UMF Tîrgu Mureș efectuează analize genetice gratuite, în perioada 16-18 mai, persoanelor între 30 și 55 de ani cu cu infarct miocardic sau angina pectorala documentată  coronarografic. Acestea vor ajuta la un studiu pentru depistarea profilului de risc genetic precum și obținerea unui scor de risc genetic cardio-vascular în populația din România.

Analizele vor consta în recoltarea a două probe de sânge (6 ml si 8,5 ml) in vederea monitorizarii clasei de risc in care se încadreaza persoana, se va determina concentraţia serică a parametrilor metabolici și se va determina prezența mutațiilor asociate hipercolesterolemiei familiale si/sau a hiperlipidemiei familiale combinate.

Obținerea unor modele de risc vor permite implementarea medicinii personalizate. Un profil de risc pentru boala cardiovasculara specific fiecărui pacient ar ajuta clinicianul în stabilirea de intervenții țintite, precum si o abordare profilactica pentru descendentii familiali.

Acest studiu ar avea drept consecinţă o îmbunătăţire a nivelului de cunostiinte vizavi de etiopatogenia bolii cardiace aterosclerotice în populația românească, precum și la abordarea profilactica a acestei patologii.

Cei care doresc să beneficieze de analizele gratuite și să contribuie la studiu sunt rugați să se programeze telefonic la 0265 208 942, în perioada 9-12 mai 2017, între orele 9 și 14.

Aceast articol a fost parcurs de 7.070 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Parteneriat IBM și UMF Tîrgu-Mureș în proiectul Smart University

Academic
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș va beneficia de expertiza unor specialiști de top ai IBM Corporate Service Corps în cadrul unui proiect care vizează identificarea de noi tehnologii informaționale pentru optimizarea proceselor educaționale și de management integrat din cadrul instituției, potrivit unui comunicat remis presei. În cadrul proiectului, în perioada 8-31 mai 2017, va fi implementat un concept inovativ, intitulat ”Smart University”.

Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea unui plan integrat de modernizare a sistemelor informaționale din cadrul Universității prin dezvoltarea platformei e-UMF existente, precum și prin identificarea și implementarea de noi tehnologii de inteligență artificială de tipul Cognitive Computing și Internet of Things asociate la Cloud Computing, Digital Storage, Paperless Office, Software as a Service.
Vor fi realizate activități care vor presupune o analiză detaliată a sistemelor informatice existente și a modului de interrelaționare a acestora, analiza unor studii de caz ca modele de bune practici de ultimă oră și elaborarea unui plan detaliat cu ajutorul căruia noile tehnologii identificate să poată fi implementate în Universitate.
”Proiectul Smart University este o nouă inițiativă a Universității la care compania IBM a reacționat cu mare interes văzând potențialul de dezvoltare a unui concept inovativ, unic în România la nivel universitar. Aportul unor experți IBM din zona de top internațional a companiei, cu o expertiză deosebită, oferă garanția unui demers care va duce Universitatea cu un pas înainte. De asemenea, suntem bucuroși că în urma acestei inițiative a Universității și alte instituții și organizații târgumureșene vor beneficia  de expertiza IBM. Rămânem fideli misiunii asumate de a face din UMF polul de dezvoltare cel mai activ al orașului", a declarat prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu-Mureș.
Proiectul va beneficia de asistența unei echipe multidisciplinare formată din specialiști de top ai IBM care provin din USA, Japonia, Australia, Taiwan, India, Filipine și Costa Rica, fiecare dintre ei dispunând de o vastă experiență internațională în domeniile managementului de proiect, managementului resurselor, analizei de proces, arhitecturilor de sistem, securitate informatică și comunicații. IBM Corporate Service Corps este un program filantropic lansat de IBM în 2008, prin intermediul căruia se urmărește rezolvarea problemelor comunităților din întreaga lume. Programul IBM Corporate Service Corps oferă în mod gratuit acces la expertiză și consultanță unui număr de organizații atent selectate cu scopul de a întări capacitatea acestora de a adopta tehnologii inovative, pentru a răspunde cu succes provocărilor din mediul social și economic în care activează.

Proiectul este realizat în cadrul consorțiului universitar pe care Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș îl are cu Universitatea Petru Maior, ambele universității fiind implicate în realizarea unei coeziuni dintre domeniul medical și cel tehnic.

 

Aceast articol a fost parcurs de 5.811 ori de către cititorii noștri.

Peste 31.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Premiul Miniștrilor CEEPUS pentru rețeaua universitară coordonată de UMF Tîrgu-Mureș

Rețeaua CEEPUS Teaching and Learning Bioanalysis, coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, a obținut Premiul Miniștrilor din țările participante la Programul de schimburi pentru studii […]

Marisiensis, rampă de lansare în cercetare pentru mii de medici

An de an, timp de peste două decenii, Congresul Internațional Marisiensis a devenit un pilon central al cercetării medicale studențești din România, reunind mii de studenți de la […]

Reformă curriculară la UMF Tîrgu-Mureș pentru un învățământ medical modern

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș a demarat o reformă curiculară, un obiectiv strategic al unității de învățământ, pentru perioada 2016-2020, astfel încât modul de  predare al […]

Sfaturi pentru viitorii medici pentru a profesa în România

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul de încadrare a medicului  rezident în primul an ar putea să ajungă la suma de 1200 euro brut, a afirmat […]

Cea de-a XXXVI-a Adunare Generala a FASMR

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. Înfiinţată […]

Acord de cooperare între UMF Tîrgu-Mureș și Universitatea Medicală Wroclaw din Polonia

Schimburi de experiență pentru practica medicală, dezvoltarea de proiecte comune de cercetare științifică se numără printre beneficiile ce decurg din acordul de cooperare încheiat între Universitatea de Medicină […]

Compendiu de noutăți și tendințe interdisciplinare în stomatologie, la Zilele Stomatologiei Mureșene 2017

După mai bine de o jumătate de secol de învățământ superior stomatologic la Tîrgu-Mureș, Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș vine în […]

Reformarea profesiei de farmacist, un deziderat al studenților farmaciști

Articol publicat in Revista MedFarm Anul 4 – Nr. 4 – editia tiparita – Decembrie 2016.

[VIDEO] Noi direcții de cercetare pentru tratamentul modern al pacienților cardiaci și neurologici, la UMF Tîrgu-Mureș

  Un tratament modern care să prevină instalarea demenței ce apare frecvent după un atac vascular cerebral ischemic și dezvoltarea de noi biomateriale utilizate pentru tratamentul eficient al […]

[VIDEO] Evaluarea riscului genetic pentru boala cardiovasculară, premieră la UMF Tîrgu-Mureș

Profilul genetic  al bolnavului cardiovascular, riscul de apariție al unei boli cardiace și nu numai vor fi  o parte dintre informațiile pe care cercetătorii de la Universitatea de […]

UMF Tîrgu-Mureș, demersuri pentru preluarea Liceului Sanitar

Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș intenționează să preia Grupul Şcolar „Gheorghe Marinescu” (n.r.-Liceul Sanitar ) din Tîrgu-Mureş, această posibilitate fiind facilitată recent printr-o Ordonanță de Urgență care […]

FOTO/VIDEO: Studiu pe simulatoare medicale pentru studenții de la UMF Tîrgu-Mureș

Studenții mediciniști de la Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș vor beneficia de noi oportunități de a-și însuși practic cunoștințele din domeniul medical folosind simulatoare medicale în cadrul […]

Decizie definitivă a instanței privind Carta UMF Târgu-Mureș

Solicitarea de anulare a Cartei Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș inițiată de Asociația Maghiară pentru Pregătire Medicală și Farmaceutică, alături de alte organizații civice și politice a fost […]

Incursiune în medicina de război pentru studenții de la UMF

Un stagiu de o lună într-un spital militar dintr-o zonă de război pentru cei care doresc să învețe medicina de urgență ar ajuta enorm, ”pentru că vezi traumă […]

Premieră națională la UMF Tîrgu-Mureș: admiterea la Biologie după model american

Aproximativ 600 de pagini, 23 de capitole cu noțiuni de anatomie, histologie, biologie celulară, fiziologie, genetică, noțiuni sumare de patologie, ce grupează cunoștințe din manualele claselor IX-XII, noțiuni […]

UMF Târgu-Mureș lansează manualul Barron’s

Noul manual din care se va învăța pentru proba de admitere la Biologie Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș se va lansa joi, 30 ianuarie, de la ora […]

Cunoștințele pentru admitere la biologie la UMF Târgu-Mureș, din Barron’s

Absolvenții de liceu care intenționează să dea admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș în acest an se vor pregăti pentru Biologie din manualul: Anatomie şi […]

La UMF Tîrgu-Mureș se vor testa medicamente

La noua Facultate de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș vor exista laboratoare de testare a medicamentului a anunțat conducerea universității. Lucrările la clădirea noii Facultăți […]

UMF Târgu-Mureș pregătește o filială în Vestul Europei

Dincolo de faptul că există deja un program de studiu în limba engleză accesat anual de zeci de studenți din străinătate, posibilitățile de dezvoltare ale Universității de Medicină […]

Fizioterapeuții, sprijin din partea Asociației ”Eukinetica” la UMF

Interesele fizioterapeuților dar și ale studenților, din județul Mureș, care doresc să îmbrățișeze meseria de fizioterapeut vor fi reprezentate și apărate de Asociația Fizioterapeuților Târgu-Mureș ”Eukinetica”, înființată la […]