Analiză Bellanima: Intervenţia pluridisciplinară, soluţia pentru tratarea pacienţilor afectaţi de boli organice şi depresie

Uncategorized

Vizualizari: 3729

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

????????????????????????????????????

După o analiză detaliată asupra impactului depresiei în evoluţia pacienţilor cu boli organice cronice, Centrul Medical Bellanima, reprezentant naţional al European Depression Association (EDA), a emis o sinteză a modalităţilor de intervenţie în astfel de cazuri, conform recomandărilor de bune practici ale societăţilor medicale internaţionale.  Este oferit astfel un instrument pentru practica zilnică a profesioniştilor implicaţi în îngrijirea pacienţilor afectaţi de boli somatice cronice şi depresie: medicii de familie, medicii curanţi pentru boala organică, specialiştii în sănătate mintală – psihiatri, psihologi, psihoterapeuţi.

Este important să readucem acest subiect pe agenda publică întrucât oferim în acest moment soluţii şi abordări terapeutice concrete la problema depresiei şi a implicaţiilor acesteia în bolile organice cronice, după ce am semnalat deja riscurile acestor comorbidităţi, a declarat Codruţ Ţonoiu, manager general şi cofondator al Centrului Medical Bellanima. Există 3 piloni  importanţi în gestionarea depresiei în comorbidităţi: medicii de familie, medicii curanţi şi specialiştii în sănătate mintală. Foarte important de ştiut este şi că tratarea eficientă a depresiei în cazul bolilor cronice, considerate o problemă de sănătate publică la nivel mondial[i],  înseamnă un impact financiar mai redus generat de aceste boli, dacă ţinem cont de faptul că depresia netratată creşte cu 50% costurile medicale asociate bolilor cronice[ii], a adăugat acesta.

Beneficiile aduse de tratarea depresiei în cazul bolilor cronice[iii]:

  • Creşte calitatea vieţii pacientului - cei afectaţi de depresie au o percepţie mai negativă asupra propriei stări de sănătate, resimt mai mult durerea fizică și au o funcționalitate mai redusă[iv], având nevoie de ajutor specializat pentru a depăşi aceste stări.
  • Sprijină pacientul în gestionarea mai bună a afecţiunii cronice, dar şi în adoptarea schimbărilor de stil de viaţă benefice sănătăţii sale - dietă, exerciţiu fizic, renunţare la vicii etc. Spre exemplu, terapia cognitiv-comportamentală îi ajută pe pacienţi să îşi stabilească obiective pentru a schimba diverse obiceiuri nocive şi să dezvolte abilităţile necesare pentru a adopta comportamentele dorite[v].
  • Creşte probabilitatea aderenţei la tratamentul prescris, crescând astfel șansa unui mai bun control al bolii somatice[vi] (pacienții cu depresie au un risc de 3 ori mai mare de noncomplianţă la tratamentul recomandat pentru afecțiunea organică[vii]).
  • Poate scădea riscul de mortalitate al pacienţilor (de exemplu, la pacienţii care au suferit un infarct miocardic şi care sufereau şi de depresie riscul de mortalitate s-a dovedit a fi de 5 ori mai mare decât cei care nu sufereau de depresie[viii]).

Tratarea depresiei este esenţială în evoluţia favorabilă a pacientului cronic, iar ignorarea acestui aspect înrăutăţeşte semnificativ prognosticul, a declarat dr. Roxana Stoean, medic primar psihiatru la Centrul Medical Bellanima. La fel de importantă este şi informarea corectă privind medicaţia antidepresivă: dacă este prescrisă şi monitorizată corect, eventualele interacțiuni medicamentoase sunt minimizate. De asemenea, intervenţia psihoterapeutică[ix] are rolul de a mobiliza resursele pacientului în vederea adaptării la noul său context de viaţă şi de a-l sprijini pe parcursul unui tratament care poate, în anumite cazuri, să îi afecteze calitatea vieţii. În general, cele mai bune rezultate sunt obţinute din combinaţia celor două metode de tratament.

 Abordarea pluridisciplinară în cazul pacienţilor cu boli cronice: rolul medicului de familie, al medicului curant pentru boala organică, al psihiatrului şi al psihoterapeutului

  1. Medicii de familie şi medicii de specialitate sunt în general primii care pot depista depresia la pacienţii cu boli cronice. Conform hărţii de intervenţie propuse, primul pas este aplicarea screeningului de rutină  pentru depistarea depresiei (care cuprinde câteva întrebări şi poate fi aplicat şi intrerpretat pe loc) pentru toţi pacienţii cu boli cronice:
  • la prima prezentare,
  • la 3-6 luni după prima prezentare,
  • ulterior, din 3 în 3 luni sau în funcţie de evoluţia bolii sau de factorii psihosociali la care este expus pacientul (detalii în harta alăturată acestui comunicat). Dacă boala cronică prezintă o evoluţie favorabilă, screeningul se poate aplica apoi anual.

Dacă scorul pacientului nu este situat în limitele normale, este necesară direcţionarea spre o evaluare amănunţită, realizată de catre medicul psihiatru sau psihologul clinician.

  1. Urmărirea de către medic a complianţei pacientului/aparţinătorilor privind punerea

în practică a recomandării de a consulta un specialist în sănătatea mintală.

  1. Intervenţia terapeutică integrată a medicului psihiatru şi a psihoterapeutului.
  2. Coordonarea îngrijirilor asigurate de medicul de familie, medicul specialist, medicul psihiatru şi psihoterapeut. Aceştia trebuie:
  • să se informeze reciproc – prin documente medicale - privind modificările realizate în tratamentul primit de pacient;
  • să evalueze periodic complianţa la tratament;
  • să evalueze eficacitatea şi nivelul de satisfacţie privind tratamentul primit şi să îl ajusteze dacă este cazul (de exemplu: includerea unei anumite intervenţii psihofarmacologice sau psihoterapeutice, schimbarea unui tip de medicament, recomandarea unui anumit fel de terapie individuală sau de grup etc).

Concluzia de care trebuie să se ţină seama este că abordarea terapeutică a pacienţilor cu afecţiuni cronice nu trebuie să rămâna centrată doar pe afecţiunea somatică, ci să fie adresate şi implicaţiile psihice ale acesteia.

Despre Centrul Medical Bellanima

Din 2013, Centrul Medical Bellanima derulează acţiuni de informare şi psihoeducaţie privind depresia şi tulburările asociate. Centrul oferă tratamente psihologice şi psihiatrice personalizate, la standarde internaţionale, acoperind o sferă vastă de intervenţii terapeutice, pentru toate grupele de vârstă. Echipa Bellanima este formată din specialişti care au competenţe complementare, care abordează fiecare caz într-o manieră integrată, în funcţie de situaţia cu care se confruntă clientul, de personalitatea sa şi de contextul său de viaţă.

Centrul este reprezentant naţional al European Depression Association (Asociaţia Europeană pentru Combaterea Depresiei), alături de care se implică în programe anti-stigmatizare şi de conştientizare a acestei afecţiuni, alături de iniţiative de cercetare ştiinţifică.

[i] WHO Statement, 2017

[ii] Joint Action on Mental Health and Well- being Depression Suicide prevention and E-health, G. Purebl et al., 2015

[iii] European Society of CardiologyAmerican Diabetes Association, American Society of Clinical Oncology, American Cancer Society, Oncology Nursing Society, Clinical Journal of Oncology Nursing, US Preventive Services Task Force,

Hedayati SS, Yalamanchili V, Finkelstein FO. A practical approach to the treatment of depression in patients with chronic kidney disease and end-stage renal disease. Kidney Int 2012; 81:247–255; Cohen SD, Cukor D, Kimmel PL. Anxiety in patients treated with hemodialysis: symptom and diagnosis. Clin J Am Soc Nephrol 2016; 11:2250–2255.

Anxiety in patients treated with hemodialysis: symptom and diagnosis; Cohen SD, Cukor D, Kimmel PL., Clin J Am Soc Nephrol 2016; 11:2250–2255.

[iv] The Functioning and Well-being of Depressed Patients Results From the Medical Outcomes Study, JAMA. 1989;262(7):914-919. doi:10.1001/jama.1989.03430070062031

CDC

WPA Educational Programme on Depressive Disorders Physical Illness and Depression, Mario Maj, Norman Sartorius, Allan Tasman, Oye Gureje, 2008.

[v] Putting Evidence Into Practice: Evidence-Based Interventions for Depression, Fulcher C.D., CJON 2014, 18(6), 26-37 DOI: 10.1188/14.CJON.S3.26-37

[vi] Collaborative Care for Patients with Depression and Chronic Illnesses, Katon W.J. et al., N Engl J Med 2010;363:2611-20

[vii] Depression Is a Risk Factor for Noncompliance With Medical Treatment Meta-analysis of the Effects of Anxiety and Depression on Patient Adherence, DiMatteo M.R. et al., Arch Intern Med. 2000;160(14):2101-2107. doi:10.1001/archinte.160.14.2101

[viii] 1993, Frasure-Smith N, Lespérance F, Talajic M. Depression following myocardial infarction: impact on 6-month survival.  JAMA.1993;270:1819-1825.

[ix] Screening, Assessment, and Care of Anxiety and Depressive Symptoms in Adults With Cancer: An American Society of Clinical Oncology Guideline Adaptation, Barbara L. et al., J Clin Oncol 32:1605-1619

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

România are prima rețea independentă de măsurare a nivelului poluării din aer

Uncategorized

Vizualizari: 941

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Prima rețea independentă de monitorizare a calității aerului din România a devenit funcțională la data de 1 octombrie 2018. Este formată din 15 senzori, 14 dintre ei amplasați în Capitală, iar unul în orașul Ploiești, care monitorizează permanent nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 și PM1. Acestea reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid, care trec de filtrele biologice ale nasului și gâtului şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații, intoxicări sau alte afecțiuni respiratorii grave, inclusiv cancer pulmonar.

Conform legislației din România nivelul particulelor în suspensie PM2,5 nu trebuie să depășească valoarea anuală de 20 ug/m3 pe an. Această țintă trebuie atinsă, ca medie anuală, până în 2020. Sensibilitatea medie a senzorilor din octombrie arată că nivelul poluării aerului în luna Octombrie a fost apropiat de valoarea de 30 μm / m3, ceea ce nu este un pronostic bun pentru lunile de iarnă.

Primul pas pentru a lupta cu poluarea este localizarea surselor acesteia de proveniență. Conform datelor obținute până acum, putem indica orele specifice în care crește poluarea aerului. Primul maxim intens de poluare cu particule PM 2,5 începe la ora 15:00 (WTC), iar cel de-al doilea la ora 19:00 (WTC).” - Jakub Madej, reprezentant al firmei producătoare a senzorilor.

PM 2.5 sunt cele mai periculoase pulberi în suspensie detectabile în aer, în special în oraşele mari. Celulele de apărare ale organismului le confundă cu bacteriile şi încearcă să le omoare. Cum nu reprezintă bacterii, sistemul imunitar nu le poate "ucide", iar rezultatul reprezintă o inflamaţie permanentă a ţesutului pulmonar. De regulă, aceste pulberi conţin şi substanţe active, care generează un proces de îmbolnăvire a plămânilor similar celui cauzat de fumat sau de îmbătrânire.

"Aerul poluat este un factor major, alături de fumat, în generarea multiplelor afecțiuni respiratorii și cardiovasculare. Doar cunoscând nivelul de poluanți în lume și în România putem să construim un program de prevenție și o strategie completă care să curprindă: avertismente pentru populație în momentele cu valori aeriene poluante crescute, educarea populației pentru a deveni ecologiști prin comportamentul lor, susținerea programelor de înlocuire a mașinilor Diesel cu mașini hibrid sau electrice sau încurajarea politicilor de reîmpădurire." - Prof. Florin Mihălțan - Medic Primar Pneumologie, Profesor Universitar.

Cum funcționează?

Senzorii înregistrează particulele în suspensie PM 10, PM 2.5, PM 1, temperatura, umiditatea din aer și presiunea atmosferică. Pe baza acestor informații, aplicația poate realiza o prognoză a momentelor zilei când gradul de poluare este scăzut și sunt recomandate plimbări în aer liber, pe bicicletă sau practicarea jogging-ului. Totodată, aplicația înregistrează și un istoric al valorilor înregistrate. Astfel, utilizatorii pot evita anumite zone sau intervale orare când gradul de poluare este ridicat.

Senzorii sunt produși de o companie dedicată realizării unei rețele de monitorizare a calității aerului în Polonia. După mai multe campanii de conștientizare a surselor de poluare a aerului, firma poloneză a reușit să amplaseze aproape 2000 de senzori în propria țară, și ea una dintre cele mai poluate din Uniunea Europeană. După Cracovia, și alte orașe au fost interesate de acest proiect și au investit fonduri publice în crearea unei rețele naționale de monitorizare a calității aerului. Senzorii amplasați în Polonia și România pot fi accesați pe platforma https://airly.eu/map/en/ sau în aplicația Airly pentru smartphone.

Calitatea aerului în România

România a avut depășiri ale valorilor limită ale poluanților din aer și obligația de a stabili planuri de îmbunătățire a calității aerului încă din anul 2010. După mai multe informări, Ministerul Mediului a fost dat în judecată la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au luat măsuri de reducere a poluării aerului în Capitală. Potrivit Comisiei Europene, în aglomerarea București valorile-limită zilnice au fost depășite în mod constant încă de la momentul în care dreptul UE a devenit aplicabil României, iar în 2016 valorile au fost depășite pentru o perioadă de 38 de zile.

Conform raportului Agenției Naționale de Protecție a Mediului privind calitatea aerului în anul 2017 s-au înregistrat mai multe depășiri ale valorilor limită sau țintă pentru dioxid de azot, particule în suspensie (PM 10, PM 2.5), ozon și benzen, în special la stațiile de trafic, dar și la unele stații de fond urban din câteva aglomerări urbane: București, Brașov, Iași, Cluj – Napoca și Craiova.

Anul trecut, 8 stații din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului au înregistrat depășiri ale valorilor maxime de PM 10 mai mult de 35 de zile. Trei stații erau din București. O stație din Iași a înregistrat valori peste limită timp de 83 de zile în 2017.

(http://www.anpm.ro/documents/12220/2723600/Raport+calitatea+aerului+in+Romania+in+2017.pdf/83134206-b1d4-47ef-83d1-4e9e2e2e8282).

Aceeași stație de trafic din Iași a înregistrat anul acesta 67 de depășiri ale valorilor maxime admise de pulberi în suspensie până în data de 11 septembrie, conform datelor prezentate de Agenția de Protecție a Mediului Iași. Valori mari ale poluanților din aer au mai fost raportate și la alte stații din oraș.

Surse de poluare ale aerului:

  • sistemul de încălzire a populației, sobe sau centrale cu combustibili solizi;
  • activitatea industrială, centralele termoelectrice, șantiere de construcții;
  • traficul rutier contribuie la poluarea aerului cu pulberile produse de pneurile mașinilor la frânare sau prin arderea incompletă a carburantului;
  • depozite de deșeuri industriale și municipale

Efecte asupra sănătăţii populaţiei

“Praful , murdăria , tot  ce înseamnă fum sau funingine sunt suficient de mari sau suficient de colorate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Există alte particule, aceste particule poluante, particulate metter, materia sub formă de particule, care sunt atât de mici, încât nu pot fi detectate decât utilizând un microscop electronic. Particulele de 2,5 microni sunt particule inhalabile cu dimensiuni de 2,5 microni și mai mici. Cât de mic este ceva care măsoară 2,5 microni?! Un singur fir de păr are 70 de microni, această dimensiune făcându-l, practic, de 30 de ori mai mare decât cea mai mare particulă fină poluantă.

OMS atenționează faptul că, după hipertensiune și asocierea fumat – BPOC, poluarea aerului se află, în momentul actual, pe locul 3 în ceea ce privește contribuția la mortalitatea generală, în lume.” – prof. Ruxandra Ulmeanu – medic primar Pneumologie.

Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt vulnerabili pentru că plămânii lor sunt în dezvoltare, iar țesutul pulmonar este mai sesnsibil în copilărie.

Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, provoacă tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură.

Calitatea aerului – o problemă mondială

Potrivit OMS, aproximativ 91% dintre locuitorii planetei respiră aer poluat, fapt ce provoacă 7 milioane de decese pe an. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat în cadrul Conferinţei mondiale asupra poluării aerului şi sănătăţii (29 octombrie – 2 noiembrie 2018) că poluarea aerului este ”noul tutun”.

Poluarea aerului, atât interioară (care poate fi de 2 până la 5 ori mai mare decât cea exterioară) cât şi exterioară, provoacă moartea a aproximativ 7 milioane de persoane, în fiecare an. 600.000 dintre acestea sunt copii cu vârste de sub 15 de ani, care își pierd viața ca urmare a infecţiilor respiratorii acute, alertează tot OMS. Același raport precizează că femeile însărcinate expuse aerului poluat sunt susceptibile să nască prematur, iar copiii să aibă o greutate mai mică decât cea normală. Poluarea afectează şi dezvoltarea neurologică şi capacităţile cognitive ale copiilor.

Crearea unei rețele urbane de senzori care monitorizează poluarea din aer este utilă în orice țară și reprezintă un indicator concret al acestui pericol invizibil. Totodată, această campanie este o formă de informare și conștientizare a populației, dar și a autorităților pentru a lua măsuri de prevenție și protecție. Campania este o inițiativă Philips și susținută de Let’s do it România.

Accesul la informațiile furnizate de rețea este public și gratuit. Philips și partenerii realizează numeroase campanii axate pe îmbunătățirea calității vieții oamenilor, iar crearea unei rețele de monitorizare a calității aerului continuă demersul de educare și informare corectă a românilor cu privire la sursele de poluare ale aerului din interior și exterior și efectele asupră sănătății.  Mai multe informații găsiți pe site-ul www.philips/poluare.ro.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Bayer aduce în România un tratament pentru pacienţii cu ateroscleroză şi risc cardiovascular crescut

Uncategorized

Vizualizari: 1773

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

România, alături de Germania, Suedia, Marea Britanie şi Olanda, devine a cincea ţară în care este disponibilă noua opţiune de tratament oferită de Bayer pentru  afecțiunile cardiovasculare.

Rivaroxaban (Xarelto®) este unicul anticoagulant oral (NOAC) din grupul de non-antagoniști ai vitaminei K care în combinație cu Aspirina (acidul acetilsalicilic) este indicată pentru prevenția evenimentelor aterotrombotice la pacienții cu boală arterială coronariană (boala cardiacă ischemică) sau cu boală arterială periferică simptomatică cu risc înalt de evenimente ischemice.

Lansarea în țara noastră vine ca urmare a aprobării de către EMA (Agentia Europeană a Medicamentului) a regimului de administrare a medicamentului Xarelto® (Rivaroxaban) în doză de 2,5 mg de două ori pe zi în combinație cu Aspirina (acid acetilsalicilic) 75–100 mg o dată pe zi pentru prevenția evenimentelor aterotrombotice la pacienții adulți cu boală arterială coronariană sau cu boală arterială periferică simptomatică cu risc înalt de evenimente ischemice.

Această descoperire importantă a fost realizată în cadrul studiului COMPASS, care a fost oprit mai devreme cu un an de zile faţă de perioada estimată de desfăşurare datorită rezultatelor foarte bune obţinute în evaluarea eficacităţii produsului. Astfel, s-a demonstrat că Rivaroxaban (Xarelto®) în doză de 2,5 mg de două ori pe zi în combinație cu Aspirina 100 mg o dată pe zi a redus riscul evenimentelor cardiovasculare majore (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic, acident vascular cerebral) cu 24% comparativ cu Aspirina 100 mg o dată pe zi la pacienții cu boală aterosclerotica stabilă. De asemenea, cercetătorii au descoperit că tratamentul reduce cu 23% mortalitatea la pacienţii cu boală coronariană ischemica cronică şi factori de risc și reduce cu 70% riscul de amputații majore la pacienţii cu boală arterială periferică.

Relevanţa acestui studiu pentru România este una cu atât mai mare, dacă ţinem cont că 423 de pacienţi din 19 centre din România au fost înrolaţi în acest studiu, iar coordonator naţional a fost Prof. Dr. Dragoş Vinereanu, Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie şi Membru în Steering Committe studiul COMPASS.

„Misiunea Bayer este ca, prin produsele inovatoare pe care le dezvoltă, să contribuie la elaborarea unor soluții eficiente în fața provocărilor majore contemporane privind sănătatea oamenilor. Având în vedere că afecțiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în Europa, tratarea acestora se află în topul priorităților noastre, iar lansarea de astăzi a Xarelto 2.5 mg, doză vasculară, reprezintă un pas major în direcția creșterii calității vieții și a speranței de viață a pacienților”, relatează Cătălin Radu, Country Commercial Lead, Bayer România

Studiul COMPASS reprezintă un pas enorm în cardiologia modernă. Pentru prima dată un tratament nou demonstrează o eficacitate superioară faţă de „bătrâna” Aspirină în boala aterosclerotică stabilă, cu reducerea evenimentelor cardiovasculare majore şi creşterea supravieţurii pacienţilor” declară Prof. Dr. Dragoş Vinereanu, Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Perturbatori endocrini, bănuiți că se află în alimentele europenilor, potrivit unui ONG francez

Urme ale unor substanţe bănuite că ar fi perturbatori endocrini se găsesc în alimentele consumate de europeni, a avertizat marţi ONG-ul francez Generations Futures, care pledează pentru ca […]

Tendințe și inovații în sănătate prezentate la Med Academy International Exhibition-eveniment unic în România

Unul dintre cele mai mari evenimente din sfera medicală, conceput pentru a veni în întâmpinarea multiplelor nevoi cu care se confruntă specialiștii din zona medicală, Med Academy International […]

Reprezentanții asociațiilor de pacienți, implicați în evaluarea unităților medicale

Reprezentanții asociațiilor de pacienți vor participa în calitate de observator la procesul de evaluare a serviciilor de sănătate pe lângă comisiile de evaluare constituite de Autoritatea Națională de […]

Pentru juliturile și cicatricile la copii: Flamozil și Scagel Kids – o combinație reușită

Căzăturile, juliturile, loviturile şi zgârieturile fac toate parte din viaţa de zi cu zi a copiilor. Totodată pot apărea leziuni precum arsurile sau intervenţiile chirurgicale. De asemenea, procesul […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal

Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei […]

Societatea Română de Homeopatie, reacție la propunerea legislativă a USR privind produsele homeopate

USR a inițiat o propunere de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ce prevede ca pe ambalajul și în prospectul medicamentelor homeopate să scrie, […]

Cursuri GDPR pentru angajatii din sistemul sanitar

Ce trebuie sa stim despre GDPR ? Incepand cu 25 mai 2018 intra in vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), care spune in […]

Dezbatere publică referitoare la un proiect privind includerea de noi molecule în lista de compensate și gratuite

Ministerul Sănătăţii organizează dezbatere publică pe tema proiectului de Hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune […]

Mircea Timofte, preşedintele OAMGMAMR, noul preşedinte ENC

La data de 12 martie a.c, a avut loc la Bucureşti o nouă întâlnire a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenţilor Medicali (ENC). Pe ordinea de zi […]

Incepe o primavara fresh cu Aloe Vera

Dupa o iarna destul de blanda, cu temperaturi rezonabile, iata ca si primavara isi face usor, usor simtita prezenta. Astfel, odata cu noul sezon si cu trezirea la […]

Conferința Think Health, ediția a 2a – PUNCTUL DE INFLEXIUNE

Conferința ThinkHealth – Punctul de inflexiune, desfasurată în data de 19 feb 2018, si-a propus, împreună cu cei mai importanți actori din sănătate, să găsească raspunsuri la trei […]

Colegiul Pacientilor trage un semnal de alarma prin depunerea unei petitii

Utilizarea excesiva de antibiotice de ultima generatie in mod nejustificat, fara efectuarea de analize de laborator care sa dovedeasca necesitatea si eficienta tratamentului, reprezinta o crima impotriva umanitatii […]

Clinica Zetta a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 4,7 milioane de lei, plus 12%, și cu o creștere de 19% a numărului de operații chirugicale reconstructive

Clinica Zetta a înregistrat în 2017 o creștere de 12% a cifrei de afaceri, la 4,7 milioane de lei și un procent al operațiilor reconstructive efectuate de 49%, […]

Sibiu: Medicii de la Urgenţe cer înregistrarea discuţiilor din sala de aşteptare, dintre pacienţi şi angajaţii spitalului

Medicii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu cer înregistrarea audio a discuţiilor din sala de aşteptare, dintre pacienţi, cei care îi însoţesc şi […]

De ce nu vorbim deschis despre dificultatea de inghitire a medicamentelor ?

Dificultatea de inghitire a medicamentelor (DIM) apare datorita polimedicatiei, datorita medicamentelor de dimensiuni mari si forme diferite, tabletelor spongioase sau higroscopice, astfel ca administrarea pe cale orala a […]

Angajaţii Antibiotice au fost spiridușii lui Moş Crăciun pentru 80 de copii nevoiaşi

Pentru al cincilea an consecutiv Fundaţia Antibiotice „Ştiinţă şi suflet” a organizat campania „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din […]

Trofeul Generozității 2017, 15000 euro pentru susținerea copiilor cu autism

Joi, 9 noiembrie, Asociația Help Autism a organizat cea de-a cincea ediție a evenimentului dedicat sponsorilor, partenerilor și voluntarilor asociației. Trofeul Generozității s-a bucurat, și în acest an, […]

Walmark – 20 de ani de succes în România

Cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 70 milioane lei și o echipă de peste cincizeci de angajați, compania Walmark România sărbătorește anul acesta 20 de ani […]