Conform Ro Health Review - www.rohealthreview.ro, una dintre prioritățile declarate de România în domeniul sănătății, pentru mandatul de la președinția Consiliului Uniunii Europene, este tocmai eHealth, Ministerul Sănătății din țara noastră a realizat că nu are capacitatea necesară pentru a coordona domeniul e-Sănătății din România, astfel că propune înființarea unei agenții naționale de informatizare a sănătății.
Agenția Națională de Informatizare a Sănătății ar urma să fie creată printr-o ordonanță de guvern care să modifice Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare (Guvernul este abilitat să emită ordonanțe până la sfârșitul lunii ianuarie).
Instituție în coordonarea Ministerului Sănătății
Agenția Națională de Informatizare a Sănătății (ANIS) ar urma să fie creată ca instituție publică, de specialitate, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Ministerului Sănătății, condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit pentru un mandat de cinci ani, prin decizie a primului-ministru.
ANIS ar urma să fie finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, putând realiza venituri suplimentare și din alte surse. Domeniul de activitate îl constituie elaborarea, promovarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei Naționale de eHealth, ca parte din Strategia Națională de Sănătate a României.
Principalele obiective ale noii agenții
Agenția Națională de Informatizare a Sănătății va avea următoarele obiective principale:
- dezvoltarea și implementarea sistemului informațional în sănătate;
- colectarea, analiza, diseminarea datelor din sistemul de sănătate, precum și prelucrarea datelor și transmiterea rezultatelor cu privire la aceste date către Ministerul Sănătății și instituțiile cu atribuții în acest domeniu;
- fundamentarea politicilor și strategiilor din domeniul sănătății;
- dezvoltarea de standarde informaționale, definiții și dicționare de date;
- dezvoltarea și stabilirea de seturi de date minimale;
- evaluarea și realizarea de recomandări referitoare la calitatea datelor și informațiilor;
- promovarea și participarea la cercetarea și dezvoltarea națională în domeniul eHealth;
- dezvoltarea sistemelor de telemedicină și a platformelor de utilizare partajată a informațiilor și datelor între pacienți și furnizorii de servicii, între profesioniștii din sănătate și rețele de informații de sănătate;
- promovarea de acțiuni comune pentru asigurarea securității confidențialității datelor din sănătate;
- dezvoltarea de ghiduri referitoare la accesul la informația deținută de instituțiile din sănătate;
- dezvoltarea specificațiilor celor mai adecvate pentru achiziționarea de tehnologie din domeniul informatic pentru sistemul de sănătate, în colaborare cu ceilalți parteneri din sistemulde sănătate;
- alte obiective stabilite prin hotărâre a Guvernului României.
Explicațiile guvernului
Rațiunile pentru care Guvernul dorește înființarea acestei noi agenții sunt explicate în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță. Astfel, se vorbește despre faptul că a crescut în ultimii ani gradul de informatizare a serviciilor de sănătate, inclusiv la nivel spitalicesc, dar că acesta rămâne suboptimal pe mai multe paliere, în timp ce managementul programelor naționale de sănătate impune consolidarea registrelor de boală sau constituirea unor
registre noi și a soluțiilor informatice eficiente și eficace în monitorizarea rezultatelor programelor naționale de sănătate.
Per total, capacitatea sistemului de colectare, procesare, analiză și raportare a datelor în sistemele informatice sau informaționale existente, dar și valorificarea datelor și a informațiilor disponibile în politicile publice sunt deficitare, se mai spune în nota de fundamentare, în timp ce componenta de comunicare și accesul la informația relevantă pentru pacient și populație este insuficient dezvoltată.
Sistem informațional performant și integrat
Pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România este nevoie, explică cei care au propus înființarea agenției, de accelerarea adoptării soluțiilor de eSănătate, pentru creșterea eficienței sistemului în ansamblul său și pentru creșterea accesului la servicii de calitate și reducerea inechităților din sănătate.
Se are în vedere un sistem informațional performant pe plan orizontal și vertical, care integrează toate componentele sistemului de sănătate (inclusiv resurse umane, management financiar, etc). Ca rezultat al producerii, stocării, analizei și diseminării pe baza unei platforme integrate, se exclud redundanțele și se asigură acces la date și informații valide.
Informații corecte și reale
Tot în expunerea de motive, se spune că Ministerul Sănătății nu ar dispune în prezent de o sursă de informații bazate pe dovezi științifice. Diversitatea aplicațiilor de management folosite de instituțiile sanitare, fără standardizarea informațiilor, ar duce astfel la o centralizare greoaie sau, în unele situații, imposibilă.
Explicit, Guvernul își dorește existența unor informații corecte și reale, disponibile în timp real, pentru a facilita luarea, cu celeritate, a unor decizii corecte și fundamentate științific, de politică sanitară. Se mai speră și că activitatea agenției ar duce la o corectă și eficientă cheltuire a bugetului sănătății.
Intersecții cu alte instituții din sănătate
Istoria este mai lungă, dar trebuie spus că Ministerul Sănătății a avut în subordine, până în 2010, un valoros centru de calcul și statistică medicală. Activitatea acestuia s-a redus substanțial însă, pe fondul implicării politicului în activitatea centrului și al plecării din țară a specialiștilor. Desființarea centrului s-a produs în 2010, când Cseke Attila, ministrul de atunci al sănătății, l-a transformat într-un compartiment din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
Nu doar defunctul centru avea atribuții importante în ce privește informatica și informația medicală, ci și alte instituții. Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de pildă, a creat și coordonează Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Apoi, un volum uriaș de date de la spitale este centralizat și prelucrat la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București. Tot în zona informației care ar trebui să fundamenteze decizia politică din sănătate lucrează și departamentul de evaluarea tehnologiilor medicale (HTA) din Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
Afirmația că Ministerul Sănătății nu ar dispune în prezent de „o sursă de informații bazate pe dovezi științifice” este falsă, cu toate că responsabilitățile din prezent sunt împărțite între diverși actori – la care însă conducerea MS are acces nemijlocit.
Nu se știe încă felul în care noua agenție națională de informatizare a sănătății ar urma să interacționeze cu celelalte instituții din sănătate și (probabil) cu Institutul Național de Statistică, deoarece organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Informatizare a Sănătății se va realiza prin hotărâre a Guvernului României.
Pana la data de 01.10.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.
Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite de catre urmatoarele autoritatile profesionale.
- Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC
- OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
- Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
- Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH
Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.
Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE
CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - “Confidențialitatea serviciului farmaceutic, între obligație etică și obligație legală”
Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.
Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.
Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.