Disfuncționalitățile sistemului sanitar românesc se află într-un proces continuu de declin în ciuda reglementărilor și a suprareglementărilor stufoase prin diferite acte normative.
Creșterea cheltuielilor pentru sănătate înregistrează o tendință de creștere datorată mai multor factori: noi tehnologii medicale, destul de scumpe, tratamente medicamentoase, sporirea numărului de cadre sanitare dar și a numărului de furnizori de servicii de sănătate. În anul 1999 s-a început cu un buget al asigurărilor de sănătate de 980 milioane de euro, în 2017 bugetul FUNUASS a ajuns la 6,4 miliarde de euro, conform spuselor actualului președinte al CNAS, și în anii următori poate va mai crește, ajungându-se la dezideratul de 6% din PIB, în condițiile în care va exista și voința politică necesară. Dar tot nu va fi suficient pentru FNUASS.
În cadrul Conferinței de Farmacoeconomie și Management Sanitar- eveniment de referință în domeniu din prisma participanților, a temelor abordate și speakerilor din țară și din străinătate - desfășurată în perioada 12-14 octombrie 2017, la Poiana Brașov, a avut loc o prezentare legată de disfuncționalitățile Contractului Cadru ce ”a luat-o pe o pantă descedentă în ultimii 7 ani” și o parte dintre disfuncționalități conduc la ”împiedicarea accesului asiguratului la serviciile la care are dreptul, în ciuda dublării bugetului global al FNUASS, în ultimii 12 ani”. Adoptarea în anul 1999 a sistemului de asigurări de sănătate Bismark, importat din Germania, și care ”a fost românizat printr-o serie de modificări”, a condus încet, dar sigur, în ultimii ani, la tot felul de nemulțumiri: din partea pacienților care pe principiul că din venitul lunar cotizează cu o anumită sumă la CASS iar atunci când au nevoie de servicii medicale sunt puși să plătească pentru că nu sunt fonduri, dar nemulțumiri sunt și din partea furnizorilor privind alocarea bugetară pentru servicii medicale prestate. Se pare că numărul furnizorilor, în ultimii ani, s-a triplat.
Uneori concurența face bine, naște performanță. Dar, din păcate, bugetul este doar ”atât” și nevoile sunt din ce în ce mai mari, de la an la an, existând tot mai mulți furnizori iar bugetul se fărâmițează și se ajunge ca în primele zile ale lunii să nu mai existe fonduri. Într-un articol publicat în Adevărul, în urmă cu un an ,intitulat ”Câți români ține în spate un contribuabil
la Sănătate” arăta că sunt 17 milioane de asigurați în sistemul de sănătate, însă doar 8,4 milioane plătesc contribuția lunară. Adică puțini plătesc și mulți vor servicii gratuite și sunt și prea mulți pacienți scutiți de la plata contribuției, dar în același timp sunt și foarte mulți furnizori care își doresc să presteze servicii medicale printr-un contract cu statul. Am auzit de nenumărate ori fraza ”bine că plătesc și când am și eu nevoie nu sunt fonduri, mai trebuie să scot bani din buzunar”. Iar replica ce vine atât din partea multor furnizori de servicii de sănătate, dar și a autorităților, este că ”sănătatea este scumpă” și avem un sistem bazat pe principiul solidarității. Doar că principiul ”solidarității” aș spune că se aplică și la asigurat și la furnizor, pentru cel din urmă solidaritatea traducându-se cu permisivitatea de a intra în relație contractuală cu CAS foarte ușor. Și atunci numărul acestora crește constant. Într-o societate guvernată de bani degeaba se împachetează într-un ambalaj frumos interesul pentru sănătatea pacientului pentru că de fapt interesul este mai mare pentru banul din spatele pacientului dacă stăm să traducem costurile uriașe pe care pacienții sunt nevoiți să le plătească la furnizorii privați, cei ce intră constant în relația cu CAS.
