Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) își începe activitatea în România

Asistenti Medicali

Vizualizari: 5776

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

S-a înființat Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), creată cu scopul de a informa și de a reuni profesioniștii care doresc să gestioneze cu succes punerea în aplicare a Regulamentului General privind Protecția Datelor 2016/679 și a legislației aferente, funcționând ca un organism consultativ profesionist pentru persoane și organizații. ASPDC este o organizație non-guvernamentală, autonomă, apolitică și non-profit care ajută la definirea, susținerea și îmbunătățirea profesiei de Responsabil în protecția datelor și a altor specialiști în domeniu și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr.26/2000.

Consiliul Director pentru mandatul 2018/2019 este format din:

  • Marius Dumitrescu – Președinte
  • Cristiana Deca – Vicepreședinte
  • Alin Olteanu – Vicepreședinte
  • Cristian Deca – Vicepreședinte

ASCPD ghidează persoanele responsabile în protecția datelor și alți specialiști în domeniul confidențialității datelor în rezolvarea numeroaselor probleme juridice, tehnice și organizatorice pentru a obține un echilibru adecvat între interesele persoanelor vizate, care necesită protecție, și cele ale operatorilor.

Obiectivul ASCPD este de a oferi soluții concrete la problemele cu care se confruntă specialiștii în confidențialitate și protecția datelor, de a crește gradul de conștientizare a legislației și de a oferi membrilor săi un forum în care aceste subiecte să poată fi dezbătute, precum și un loc de pregătire profesională continuă. ASCPD militează pentru îmbunătățirea gradului de conștientizare cu privire la tehnologiile și legile care pun în pericol viață privată, pentru a se asigura că publicul este informat și implicat.

Efortul nostru de a înființa o astfel de asociație vine pe fondul unei lipse de educații în domeniul protecției datelor pentru piața românească. Ne propunem, ca un prim pas, să creăm programe de educație în domeniul protecției datelor pentru noua categorie de specialiști apărută în piață, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului. Companiile din România au nevoie de stabilitate organizațională, iar prin proiectele noastre ne dorim să contribuim pozitiv la această stabilitate, prin specializarea personalului intern implicat în gestionarea programelor de confidențialitate interne”, a declarat Cristiana Deca – Vicepreședinte ASCPD.

În cadrul Asociației vor funcționa mai multe Grupuri de Lucru tematice, care vor dezvolta ghiduri pentru domenii precum Tehnic/IT, Legislativ, Administratie Publica, E-Commerce, E-Health, Sanatate si Invatamant, IMM, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Telecomunicatii, ONG si Asociatii Profesionale.

Orice persoană fizică poate solicita înscrierea în Asociație prin completarea unui formular de adeziune (https://bit.ly/2Rf0FgR), iar pentru a fi acceptat, un candidat trebuie să fi absolvit un curs de specialitate în domeniul protecției datelor sau să fie angajat într-o organizație unde are atribuții în acest domeniu.

Formularul de adeziune se trimite scanat la adresa secretariat@ascpd.ro împreună cu dovada absolviri unui curs de specializare în domeniul protecției datelor sau o adeverință de la locul de muncă privind încadrarea și atribuțiile în domeniul protecției datelor. Taxa de membru pentru trimestrul 4 /2018 este de 100 lei.

Membrii asociației beneficiază de participarea la două sesiuni de training anual și au acces gratuit la un kit de documente orientative și instrumente de lucru, minim necesare pentru orice specialist GDPR. Totuși, cel mai important câștig este posibilitatea de a interacționa și a se perfecționa prin activitatea de cercetare și analiză din cadrul comisiilor tematice și prin aportul la publicarea de articole de specialitate asupra cazurilor practice studiate, puse ulterior la dispoziție întregii comunități de specialiști. Nu in ultimul rând, membrii asociației își vor putea dezvolta cunoștințele prin participarea la campania de educare a persoanelor vizate și acordarea de asistență primară gratuită acestora. a declarat Marius Dumitrescu – Președinte ASCPD.

Proiectele ASCPD pentru perioada 2018-2019:

  1. Organizarea Primei ediții a Conferinței Naționale Protecția Datelor în Domeniul Sanitar și continuarea organizării de conferințe pe domenii tematice ale grupurilor de lucru
  2. Încheierea unor parteneriate strategice cu organizații reprezentative și relevante pentru atingerea scopului organizației
  3. Reprezentarea și promovarea asociației la evenimente și conferințe de specialitate, organizate în țară și în străinătate
  4. Inițierea unei campanii de informare și educare a persoanelor vizate
  5. Înființarea Registrului Național al membrilor ASCPD
  6. Înființarea comisiilor de specialitate pe domenii tematice
  7. Lansarea unui portal destinat persoanelor vizate și oferirea de consultanță primară gratuită către acestea prin intermediul membrilor ASCPD
  8. Editarea și lansarea unei reviste lunare cu scopul pregătirii profesionale continue a specialiștilor în confidențialitate și protecția datelor
  9. Dezvoltarea rețelei DPO.NET în România și creșterea numărului de membrii ASCPD
  10. Lansarea programului “Privacy Academy” destinat dezvoltării și susținerii membrilor asociației ASCPD și organizarea unor cursuri bianuale pentru toți membrii organizației
  11. Realizarea unui proiect de cercetare “Stadiul implementării GDPR în spitalele din România”
  12. Susținerea și stimularea schimburilor de experiență în România și în străinătate

 

Informatii suplimentare Consiliul Director ASCPD

 

Marius Dumitrescu – Președinte, este licențiat în științe politice, cu master în marketing și o experiență de peste 15 ani în implementarea și gestionare soluțiilor software medical și farmaceutic. În anul 2018 a absolvit studiile privind protecția datelor la Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative – Centrul pentru Protecția Datelor (CPD) din cadrul Universității “Petru Maior” din Tîrgu-Mureș. Este formator și lector, susținând  mai multe sesiuni educaționale pe teme precum securitatea datelor, Regulamentul General privind Protecția Datelor și management organizațional.

 

 

 

Cristiana Deca – Vicepreședinte, este licențiată în drept cu un  Masterat în Dreptul European, având o experiență de 10 ani în domeniul juridic și peste 5 ani în domeniul protecției datelor personale. A absolvit un curs de Analiza datelor în business la Warton Business School și este expert în protecția datelor, recunoscut de Ministerul Muncii. Totodată, este Co-președinte al rețelei IAPP Knowledgenet România și membru IAPP și singurul expert în protecția datelor din România reprezentant al rețelei europene E-Health HUB. Este formator și evaluator, susținând de-a lungul timpului sesiuni educaționale pe tema protecției datelor personale.

 

 

 

Alin Olteanu – Vicepreședinte, este licențiat în Drept, cu un Master în Drept Fiscal și membru al Baroului București din anul 2010, avocat partener al Casei de avocatură “Olteanu și Asociații” – una dintre cele mai vechi case de avocatură din România. Membru fondator al Asociației Societatea Avocaților din București – asociație înființată cu scopul reprezentării intereselor avocaților. Cu experiență în drept civil și drept european, Alin a descoperit în ultimii ani o pasiune pentru protecția datelor personale fiind unul dintre domeniile pe care îl aprofundează la momentul actual.

 

 

 

Cristian Deca – Vicepreședinte, este licențiat în Drept, cu un Master în Dreptul European și încă unul în Dreptul Afacerilor,  mediator, membru al Consiliului de Mediere din România, consilier juridic definitiv, membru de onoare al Colegiului Consilierilor Juridici București, cu o experiență de 10 ani în domeniul juridic și 5 ani în domeniul protecției datelor personale. Este expert în protecția datelor, recunoscut de Ministerul Muncii și membru I.A.P.P.- cea mai mare asociație de specialiști în confidentialitate și protecția datelor din lume. Este formator și evaluator, susținând de-a lungul timpului sesiuni educaționale pe tema protecției datelor personale.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Proiect derulat de CNAS pentru dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate în platforma informatică a asigurărilor de sănătate

Asistenti Medicali

Vizualizari: 2905

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Planificarea strategică, creșterea calității serviciilor publice, dar și reducerea birocrației și simplificarea procedurilor în relația cu asigurații și furnizorii de servicii medicale reprezintă obiectivele unui proiect derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anunțat Răzvan Vulcănescu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cadrul celei de a cincea ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ce are loc în perioada 11-14 octombrie la Poiana Brașov.
Data Mining System este un proiect finanțat prin fonduri europene și va permite o reașezare a modului în care se iau deciziile bazate pe dovezi, dar și o obligativitate din partea tuturor furnizorilor de servicii medicale de a raporta serviciile efectuate în Dosarul Electronic al Pacientului, fie că sunt sau nu în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani de zile și este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional -Capacitatea administrativă, având o valoare de 350 milioane lei. ”Lucrăm în momentul de față și am depus o fișă de proiect care va asigura creșterea calității deciziilor care se adoptă la nivelul instituției prin dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate în platforma informatică a asigurărilor de sănătate. Acesta va permite o reașezare a modului în care luăm deciziile bazate pe dovezi, bazate pe date, o obligativitate a tuturor furnizorilor indiferent că sunt în relație contractuală cu Casa sau nu să raporteze aceste date pentru a avea o idee de ansamblu cu privire la întreaga patologie, cu privire la întreaga adresabilitate pentru a lua deciziile subsecvente pe politici publice, de construcție a bugetului și să minimizăm frauda”, a declarat Răzvan Vulcănescu.
Proiectul privind Dosarul Electronic al Pacientului a fost adoptat de Guvern și înaintat Parlamentului pentru revizuirea întregului concept de ”dosar electronic de sănătate, făcându-l obligatoriu pentru absolut toți furnizorii”, deoarece sunt mulți pacienți tratați în serviciile private despre care autoritățile nu cunosc ce servicii medicale au primit și ce probleme de sănătate au.
”Raportarea de către toți furnizorii, fie ei în relație contractuală cu Casa sau nu este absolut esențială dacă vrem să discutăm despre o mapare a tuturor serviciilor de sănătate din România și vă dau un singur exemplu, afirmația nu-mi aparține, sunt 1.200.000 de beneficiari ai serviciilor în baza abonamentelor medicale care nu sunt raportate absolut nicăieri. Nu mă refer la asigurări private de sănătate unde există obligația de a raporta la ASF, nu mă refer la ceea ce se raportează la Casa de Asigurări de Sănătate. 1.200.000 de oameni din țara noastră beneficiază de servicii medicale fără ca Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate, responsabilii de politici publice să știe ce s-a făcut pentru ei. Prin proiectul prin care regândim modul în care ar trebui să funcționeze mult mai optim Dosarul Electronic de Sănătate există o responsabilizare, o obligativitate a tuturor furnizorilor care prestează servicii medicale în România să le raporteze astfel încât să ne fie mult mai ușor în dimensionarea problemelor, în corecta mapare a lor și în corecta luare a deciziilor subsecvente în sensul de politici publice de sănătate, în sensul de bugetare a serviciilor la adevărata lor dimensiune”, a explicat președintele CNAS.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Adoptarea pactului pentru îngrijirea persoanelor vârstnice

Asistenti Medicali

Vizualizari: 8329

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

In cadrul Senatului României, s-a desfășurat Conferința ”Dreptul la Reveria Vârstei”, patronată de Comisia Drepturilor Omului, egalitate de șanse, culte și minorități și organizată de MedicHub Media cu sprijinul Comisiei de sănătate publică, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, împreună cu Fundația Crucea Alb-Galbenă.

Ca urmare a acestui eveniment dedicat unei categorii sociale atât de importante și sensibile, Comisia Drepturilor Omului, egalitate de șanse, culte și minorități propune elaborarea și, ulterior, după consultări, adoptarea unui Pact pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice, care să conțină principalele problematici identificate la nivel național, cu termene de punere în aplicare stabilite de comun acord, între Executiv (respectiv Ministerul Muncii, Sănătății, Finanțelor, a Dezvoltării Regionale), Legislativ, furnizori de servicii private și de stat, cât și reprezentanții societății civile.

De asemenea, important de știut este faptul că platforma de comunicare și centralizare va putea fi oferită de către Institutul Român pentru Drepturile Omului, așa cum a concluzionat domnul diector Adrian Bulgaru, reprezentantul acestui for.

Agenda de discuţii a Conferinței a cuprins subiecte cum sunt politicile sociale dedicate vârstnicilor, bugetul alocat de stat acestora, îngrijirea la domiciliu, cât şi o analiză a calităţii oferite de sistemele private versus sistemul de stat:

”Fac un apel către organizațiile non-guvernamanetale din toată țara, furnizori de servicii pentru vârstnici, privați și de stat să identifice problematica la nivel național, să le centralizăm împreună și să stabilim într-o întâlnire ulterioară condițiile elaborării și adoptării Pactului pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice ca toți factorii responsabili, decizionali și implicați să fixeze obiectivele, iar îndeplinirea lor să ducă la îmbunătățirea vieții”, a precizat secretarul Comisiei Drepturilor Omului și membru al Comisiei de Muncă din Senatul României, senatorul Derzsi Akos.

În cadrul acestui eveniment pe care ni-l dorim a fi doar începutul unor măsuri, soluții și reglementări la toate nivelurile în ceea ce îi privește pe vârstnicii din România, din partea instituțiilor statului român, au participat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, doamna Elena Solomonesc, care a prezentat situația vârstnicilor care beneficiază în acest moment de servicii sociale, cât și noutățile pe care le are în vedere Guvenul legat de aceste tipuri de servicii sociale, Președintele Comisie Drepturilor Omului, senator Dorin Valeriu Bădulescu, din partea Comisiei de Sănătate, senator Emanuel Gabriel Botnariu, senator Derzsi Akos, Directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, domnul Adrian Bulgaru, Directorul adjunct al Direcției de Asistență Sociale Sector 1, doamna Nicoleta Voicu.

De asemenea, de cealalată parte, ca reprezentanți ai sectorului civil și privat, au participat din partea Fundației Principesa Margareta- doamnele Oana Budiș și Ioana Petrea, din partea Crucii Alb-Galbene- doamna Măriuca Ivan, doamna Luiza Spiru și Mircea Marzan din partea Ana Aslan International Foundation; Președinta Asociației Maria Holtzhauser- doamna Maria Holtzhauser, Directorul Administrativ al Centrului Rezidențial Amalia- domnul Alexandru Gerard Pavel, Șef Rabin dr. Moses Rosen, Directorul de dezvoltare ”Revera Medical City- domnul Dan Doroftei, precum și numeroși alți reprezentanți ai mass-media, ONG-uri și societăți comerciale relevante sectorului tematic al Conferinței.

Mulțumim tuturor celor implicați în acest demers și îi așteptăm să ni se alăture toți cei direct implicați în acest sector pentru ca situația vârstnicilor din România nu doar să se îmbunătățească, ci să devină un adevărat exemplu de grijă și valorizare maximă a acestei categorii a cărei bunăstări din toate punctele de vedere ar trebui și trebuie să ne preocupe pe toți, indiferent de ce sector, public sau privat, reprezentăm.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Abrogarea art. 75 din Codul Fiscal nu poate duce la neplata concediilor medicale

Mai multe materiale publicate în presă în cursul ultimelor zile susțin că abrogarea articolului 75 din Codul Fiscal ar putea avea drept consecință faptul că angajații nu vor […]

Rezumat al prezentării activității CNAS la ZF Pharma Summit

Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a prezentat, în cursul evenimentului ZF Pharma Summit 2018, principalele preocupări și realizări actuale ale instituției, precum și câteva intenții de viitor. Astfel, el […]

Guvernul a aprobat propunerea actului normativ de modificare a legislației pentru funcționarea a Dosarului Electronic de Sănătate

În ședința de guvern Executivul a aprobat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a prevederilor acesteia cu Decizia […]

Un nou medicament, autorizat de EMA, care vizează rezistența bacteriană

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a autorizat punerea pe piață a unui medicament nou pentru tratarea infecțiilor la adulți, care constă dintr-o combinație de […]

Compania Eli Lilly își lansează în România cel mai nou tratament în diabetul zaharat tip 2-Trulicity™

Trulicity™ (dulaglutid, o injecție pe săptămână), cea mai recentă opțiune de tratament cu agoniști de receptor GLP-1 pentru îmbunătățirea controlului glicemic la adulții cu diabet zaharat tip 2, […]

Prioritățile României în domeniul sanitar în perioada asigurării președinției Consiliului UE

Accesul pacienților la medicamente, rezistența microbiană, imunizarea reprezintă priorități din domeniul sanitar, aflate pe agenda României, priorități pe care țara noastră le va avea la momentul preluării președinției […]

Atentionare de la Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția asupra faptului că în ultimele zile au fost distribuite în România materiale care conțin mesaje anti-vaccinare asociate fraudulos cu siglele […]

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference […]

Publicul, invitat să-și voteze favoritul din Sănătate la premiile COPAC

Premiile COPAC și-au anunțaț nominalizații și invită publicul să-și voteze favoriții la categoriile ”Proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact”, ”Liderul ONG”, ”Medicul implicat”, ”Asistentul […]

Bruxismul, boala vietii moderne! Afla cum o poti trata

Ti se intampla se te trezesti adesea cu durere de cap si de maxilar, iar pe perioada zilei sa stai cu maxilarele inclestate? Afla ca acestea sunt semne […]

Noi opțiuni terapeutice pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar avansat din România

Organizată pentru al IV-lea an consecutiv, Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar a reunit între 7 și 8 septembrie la Craiova profesioniști din țara și din străinătate din specialități […]

Ministrul Sănătății consideră că România este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului Europei pe domeniul Sănătății

Reglementarea și furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE, investițiile în infrastructura digitală de sănătate sunt teme de importanță majoră pentru România ce sunt discutate în cadrul […]

Rezultatele unui proiect de cercetare privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene, prezentate la Tîrgu-Mureș

Rezultatele unui proiect de cercetare, privind îmbunătățirea educației pediatrice, derulat în cinci țări europene: România, Ungaria, Italia, Spania și Germania, vor fi prezentate în cadrul manifestării științifice „Abilități […]

Vaccinul gripal, disponibil din 15 septembrie

Un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației la risc în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății. În baza unui […]

Prima conferință internațională de medicină personalizată, la UMF Tîrgu Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International […]

Tratarea rănilor deschise cu Flamozil

Flamozil este un gel hidrocoloidal ce nu conţine parabeni şi este indicat în tratarea rănilor acute sau cronice, umede sau uscate, deschise sau închise. Flamozil facilitează vindecarea rănii […]

Afirmaţiile referitoare la limitarea accesului la tratamentele antireumatice sunt false

CNAS respinge categoric afirmaţiile puse în circulaţie în spaţiul public, conform cărora instituţia nu ar permite accesul pacienţilor cu afecţiuni reumatice la tratamentele cu noile substanţe active introduse […]

„Sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” este neconstitutional

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a […]

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi […]

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților, implementat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu sprijinul Fundației Telekom Romania Fundația Telekom Romania a furnizat […]