Colegiul Medicilor din România apără medicii atunci când aceștia respectă cu strictețe toate reglementările, a afirmat președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, la aniversarea a 20 de ani de activitate a Colegiului, făcând referire și la faptul că ”domnește opinia că instituția colegială are menirea să îi apere pe medici”.
”Da, Colegiul Medicilor din România apără medicii atunci când într-o profesie excesiv de reglementată aceștia respectă cu strictețe toate reglementările. Cel mai adesea nu îi apără ci îi sancționează și le reglementează activitatea.
Colegiul Medicilor din România garantează societății că practica profesiei este reglementată și controlată din interiorul ei în folosul pacienților”, a precizat președintele CMR.
Potrivit acestuia, partea care se vede din activitatea Colegiului, atât de către medici cât și de către societate este cea jurisdicțională, însă aceasta este doar ”partea de deasupra apei a icebergului”, deoarece pe lângă acest aspect ”dedesubt” se află avizările, acreditările, educația medicală continuă, registrul național al medicilor, certificatele de membru/liberă practică, echivalarea studiilor, avizele pentru practica medicilor străini, negocierea Contractului cadru și a Normelor sale cu Casa de Asigurări, reprezentarea intereselor profesioniștilor în relație cu Casele de asigurări și cu autoritățile naționale și locale, reprezentarea internă și internațională în instituțiile similare și în alte foruri internaționale, colaborarea cu legislativul și executivul în elaborarea de acte normative ce privesc practica profesiei, colaborarea cu Ministerul Sănătății în elaborarea reglementărilor specifice, colaborarea cu Universitățile de Medicină.
”Toată partea aceasta de ”sub apă” creează reglementări care apără interesele cetățenilor, ale societății și ale profesiei medicale în ansamblul ei dar îngrădesc sau par a îngrădi libertatea individuală mult dorită de către medic. Colegiul Medicilor din România, în interiorul profesiei, ” legiferează ” și niciodată un legiuitor nu a fost iubit! Dar ”legiferează” în interesul profesiei medicale, așa cum statul l-a delegat. Problema este că interesul profesiei medicale nu este totdeauna coincident cu interesul individual sau de grup al profesioniștilor dar totdeauna în interesul pacienților. Ori medicii nu pot crede că le-ar putea merge mai bine dacă pacienților le-ar merge mai rău”, a explicat Borcean.
Referitor la ce oferă Colegiul membrilor săi, în schimbul cotizației obligatorii și a apartenenței obligatorii, președintele CMR a explicat că se oferă ”apartenența la un corp structurat, o armată disciplinată în alb, pusă în slujba unui ideal – binele omului. Oferă apartenența la un corp de elită, la o filosofie de viață care se definește prin idei generoase: conștiință, perfecțiune, motivația, datoria, mila, interesul, utilitatea, mulțumirea, necesitatea, dragostea, munca, sacrificiul. Întrebarea va fi evident retorică și naște o altă întrebare la fel de retorică: cât de mult își iubesc medicii Colegiul care are atât de puține atribuții în a-i apăra pe ei înșiși și atât de multe care canalizează practica profesiei?” a adăugat dr. Borcean.