Când îți dorești să (nu) fii pacient în România

Arhiva Print

Vizualizari: 13254

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

”Ca pacient mi-aș dori să contribui activ la luarea deciziilor din sistem, să am un cuvânt de spus atunci când se iau decizii și pe zona de politici sanitare și pe zona de infrastructură, și pe zona de prioritizare a finanțării diverselor obiective din sistemul sanitar. Cred că o astfel de transparență ar fi benefică sistemului sanitar românesc”, a opinat Conf. Dr. Diana Loreta Păun, consilier la Departamentul de Sănătate al Administrației Prezidențiale, la dezbaterea ”Cum reconstruim încrederea în sistemul de sănătate din România?”, organizată în cadrul Congresului Medical Innovation Summit, eveniment ce a avut loc în perioada 21-23 septembrie 2018, la București.

Nu a putut decât să mă impresioneze această declarație și să îmi spun, da, s-ar putea și în România, dar se dorește la propriu așa ceva, există suficientă voință? Se poate identifica mecanismul care să conducă la așa ceva? Înainte de această opinie s-a precizat că Olanda este o țară în care sistemul sanitar poate fi exemplu pentru restul țărilor, fiind o țară unde pacientul are un cuvânt de spus și politicile sanitare se învârt în jurul pacientului și faptic, nu doar la nivel declarativ. Însă acolo se pune accent pe prevenție încă de pe băncile școlii unde elevii învață ce înseamnă o dietă sănătoasă, existând programe preventive care să ajute la reducerea riscului de îmbolnăviri. La noi, educația pentru prevenția în sănătate încă din copilărie nu se învață la școală. Există alte materii mai ”interesante”! Cu o zi înaintea acestui Congres participasem la un alt eveniment medical, Conferința Națională a Medicamentului, unde, după mai bine de o jumătate de zi în care au fost pe rând declarații din partea autorităților, prezentări legate de politica medicamentului, de la publicitatea lui, la evaluarea HTA, până la studii clinice și farmacovigilență etc, a venit și rândul pacienților să vorbească. Spre final. Iar oful unuia dintre reprezentanții pacienților, domnul Cezar Irimia, nu a fost altul decât că pacientul trebuie să vorbească la final, când nu-l mai aude aproape nimeni, și ”noi (n.red.-pacienții) suntem supuși unor bombardamente legislative care nu ne favorizează, făcute pe banii noștri, dar fără noi”.

E drept, în ultimii ani reprezentanții pacienților au început să fie din ce în ce mai vocali, iar lucrurile au început să se miște, mai ales dacă ne uităm la numărul de medicamente noi incluse pe Lista de compesante și gratuite. Însă unele intră, altele dispar. Dar nu este de ajuns. Ce facem cu spitalele, cu infrastructura lor, cu comportamentul personalului medico-sanitar? Un pacient nu este doar un ambalaj din carne și oase ce trebuie reparat/tratat/vindecat. Pacientul are un psihic care are un rol covârșitor în procesul de vindecare. Traumele psiho emoționale pe care un pacient le ”câștigă” în spital nu sunt văzute și dezbătute niciunde pentru ca sistemul să se îmbunătățească: de la curățenie făcută artificial, atenție pentru bolnavul țintuit la pat și dependent pentru nevoile lui de infirmiera ce își face apariția rar în salon, la asistenta medicală care atunci când îi recoltează sânge are grijă să nu-i spargă des venele și să-și aducă aminte să verifice constant când îi pune perfuzia (dar când este o singură asistentă la patru saloane de bolnavi e greu), la mâncarea care ar putea să nu însemne aproape zilnic la micul dejun și la cină salam, parizer, unt și brânză topită (unii pacienți poate au anumite probleme de sănătate și nu pot consuma lactate, spre exemplu alergiile și intoleranțele la anumite tipuri de mâncare pot conduce deseori la afecțiuni și mai grave și simptome ce pot fi confundate). Şi ajunge pacientul să fie externat pentru că i s-au făcut investigații, i s-au dat medicamente pentru afecțiunea cu care s-a prezentat la spital și e stabil, dar el a mai ”câștigat” alte câteva probleme de sănătate cu care pleacă acasă. Și urmează noi investigații, analize și tratamente pe banii proprii.

Aceste probleme, la fel precum cele legate de finanțarea personalului medical, fără să fie luate în considerare anumite criterii de performanță și cu interzicerea canalizării pacientului externat către consultul următor în cabinetul privat, ar fi trebuit să fie în atenția autorităților/ decidenților. Sunt experiențe trăite de mii, sute de mii sau milioane de pacienți, sunt văzute și știute dar deși se discută la nivel declarativ, faptic mecanismul ce ar trebui să facă sistemul să funcționeze este defect.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Colectarea medicamentelor expirate de la populație, o problemă de sănătate publică

Arhiva Print

Vizualizari: 15495

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Articol publicat in Revista Health Anul 6 - Nr. 61 - editia tiparita - Decembrie 2018 - Ianuarie 2019

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Medicina somnului – o nouă specialitate medicală

Arhiva Print

Vizualizari: 18605

Noi considerente privind tratamentul conservator al scoliozei idiopatice

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 61 – editia tiparita – Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

Ecoterapia, tratament neinvaziv pentru tratamentul tumorilor benigne de tiroidă și sân

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 61 – editia tiparita – Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

Expertiza membrilor Academiei de Științe Medicale, rol importat pentru o reformă a sănătății

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 61 – editia tiparita – Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

Strategie pentru protecția prin vaccinare a pacienților cu afecțiuni cronice

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 61 – editia tiparita – Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

Includerea senzorilor de glicemie și a pompelor de insulină în Programul Național de Diabet, noutate în zona țărilor est Europene

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 61 – editia tiparita – Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

Independența profesională a farmacistului

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Actualităţi în Farmacoterapia Migrenei

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Stresul oxidativ şi antioxidanţii minune

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Guvernanța clinică, concept managerial pentru o calitate mai bună a serviciilor medicale

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Patru ani, durata medie pentru acces la medicamente inovatoare a pacienților români

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Recomandare pentru un sistem de codificare unificat în tot sistemul sanitar

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Biosimilarele, o piață în continuă expansiune cu acces facil a pacienților la cele mai noi molecule

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Tratamentul hemofiliei în România-buget majorat și implementare deficitară a politicii țintite de boală

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Propunere pentru dezvoltarea de servicii ce lipsesc în România, promisiune pentru decontarea lor la adevărata valoare

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Propunere pentru salarizarea personalului medical, în funcție de performanță

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Reorganizarea ANMDM, beneficiu pentru activitatea de aprobare a noi medicamente și tehnologii medicale

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Scădere importantă a consumului de antibiotice în România

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Vasile Cepoi (ANMCS):”Farmaciile trebuie să ofere servicii medicale farmaceutice și nu medicamente”

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Priorități pentru eficientizarea sistemului sanitar în viitorul apropiat

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Asigurări private pentru sistemul public de sănătate, mit sau realitate?

Piața asigurărilor private de sănătate din România este slab dezvoltată comparativ cu alte țări, însă are un potențial mare cea din dezvoltare. Preocuparea românilor privind sănătatea lor a condus la un avans […]