Vorbim de atâta timp despre homeopatie, dar nu am explicat niciodată ce este, așa că în articolul de astăzi am să vă prezint în câteva cuvinte o introducere în această ramură a medicinei.
Homeopatia se definește prin regula ei de bază: „Similia similibus curentur” – adică „Ceva se vindecă prin ceva asemănător” sau, mai explicit: O boală – cu ansamblul ei de simptome – se vindecă dacă se administrează ca medicament o substanță capabilă să determine simptome asemănătoare atunci când se administrează la omul sănătos.
Corolarul acestei reguli este deci experimentarea pe omul sănătos a diverse substanțe, pentru a se cunoaște simptomele și semnele pe care le determină. Numai cunoașterea amănunțită a acestor semne și simptome și consemnarea lor într-un fel de „fișă” a substanței, îi conferă acesteia statutul de „remediu homeopatic”. Totalitatea simptomelor induse la persoane sănătoase prin administrarea unei anumite substanțe (într-o posologie care determină de regulă simptome generale și funcționale, inclusiv schimbări în comportamentul psihosenzorial, fără să se ajungă însă la simptome toxice grave sau crearea de leziuni organice) poartă denumirea de „patogenezia” acestei substanțe.
Având la dispoziție o „bancă” de patogenezii pe care le-am putea denumi (cu multă aproximație) profilul toxicologic al substanțelor, sau, cu un termen mai modern, o listă a „reacțiilor adverse” pe care le provoacă la omul sănătos, putem, atunci când ne aflăm în fața unui bolnav, al cărui tablou patologic îl înregistrăm cât mai exact, să căutăm printre patogeneziile existente pe cea care prezintă „contraimaginea”simptomatologică ce se suprapune cât mai fidel pe simptomele prezentate de bolnav.
Din cele spuse până aici se poate observa că denumirea de „homeopatie”(„homoios” = aceeași;„pathos” = suferință, boală) nu este corectă și că mai potrivită ar fi denumirea de „homeoterapie” care ar exprima într-adevăr principiul de bază: terapie prin ceva asemănător. De altfel unii autori și-au intitulat astfel cărțile tratând acest subiect; totuși termenul de „homeopatie” n-a fost detronat, continuând să fie mult mai larg utilizat.
Deosebiri între alopatie și homeopatie
1. Alopatia s-a axat aproape exclusiv pe studiul cauzei; în orice caz succesele ei răsunătoare au avut la bază această dezvoltare. Convingerea mobilizatoare a fost constant ideea că, odată cunoscută cauza bolii, terapeutica derivă (de exemplu: Pasteur – microbi – antibiotice – desigur, Pasteur a presupus existența microbilor, la acea vreme nu exista microscopul electronic. Nici până în ziua de astăzi nu s-a demonstrat ceea ce a încercat el să demonstreze, dar asta e o altă discuție).
Homeopatia s-a orientat de la început pe tratament și a aprofundat studiul terenului. N-a vrut să ia în considerare decât ceea ce vindecă și nimic altceva. S-a dezvoltat ca o știință fenomenologică și explicativă. Și în cursul epidemiilor a scos în evidență faptul că numai unii fac boala, iar alții se dovedesc rezistenți, deși cauza este aceeași.
2. Medicina oficială, prin legătura mai strânsă pe care a menținut-o cu celelalte științe ale naturii – având ca teren comun cercetarea cauzelor și a mecanismelor – a beneficiat din plin de tehnologia proprie dezvoltării științei în ultimul secol și jumătate. Bine, să nu vorbim de interesul de natură financiară care înconjoară medicina oficială, dar ăsta e alt subiect pe care, poate, îl vom trata cu alte ocazii.
Medicina homeopată s-a angajat la observarea semnelor care – la bolnav – traduc starea de boală. Pentru scopuri practice, clinice, boala poate fi definită ca suma suferințelor pe care bolnavul la percepe și a fenomenelor observabile pe care le prezintă – deci totalitatea simptomelor.
3. Medicina oficială a dezvoltat experimentul pe animal.
Homeopatia a aprofundat studiul simptomelor relevante pentru bolnav. A dezvoltat experimentul pe omul sănătos, între altele și pentru că susține că simptomele psihice sunt cele mai valoroase pentru alegerea tratamentului. Or acestea nu pot fi cercetate decât pe om.
4. Alopatia a căutat medicamentul care influențează un anume mecanism dereglat, după ce s-a cunoscut care este acest mecanism sau, de cele mai multe ori, se presupune că s-a cunoscut (terapie cauzală).
Homeopatia caută medicamentul care provoacă aceleași simptome ca cele prezentate de bolnav, căci acest medicament este singurul care poate determina reacția salutară a acestuia (terapie reacțională).
5. Alopatia urmărește standardizarea, în ideea creșterii aplicabilității.
În homeopatie tratamentul nu poate fi decât individualizat: se caută în permanență simptomele particulare bolnavului și nu specifice pentru boală.
Vă doresc multă sănătate și înțelepciune!
Articolul este pus la dispozitie de catre Farm. Alexandru-Remus Pinţa, Consilier farmaceutic MedFarm.
Mai multe articole puteti citi vizitand www.farmacistul.eu