„Cea mai mare rată a creșterii accidentale a transaminazelor este cauzată de suplimentele alimentare.”

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 12429

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

„Farmacistul poate fi un adevărat „gatekeeper”, care să nu lase ca orice substanță să fie consumată fără recomandare  de către  pacient”, a declarat prof.univ.dr. Mircea Petru-Adrian în cadrul celei de-a 66 ediții a simpozionului regional Frama Practic ce a avut loc în perioada 22-23 iunie la Gura Humorului, atrăgând atenția asupra rolului important pe care profesionistul din farmacie îl are în consilierea pacientului și pentru menținerea stării de sănătate a acestuia, mai ales în contextul unei publicități din ce în ce mai prezente la suplimentele alimentare și OTC- uri.

„A merge în farmacie și a cumpăra un produs doar pentru că îmi place cutia frumos colorată, care promite efecte formidabile, nu cred că  este o practică utilă. Iar referitor la conținutul acestor produse, voi spune un singur lucru: Cea mai mare rată a creșterii accidentale a transaminazelor este cauzată de suplimentele alimentare care conțin ierburi pe care consumatorul nu le cunoaște, arată un studiu realizat în SUA. Rolul farmacistului în acest caz este colosal. Farmacistul face o facultate foarte grea, unde învață botanică, farmacologie și știe foarte multe lucruri despre aceste plante”, a atras atenția prof.univ.dr. Mircea Petru-Adrian  în cadrul simpozionul Farma Practic 66 la care au participat peste 170 de farmaciști și asistenți de farmacie din Suceava, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Botoșani.

Despre consumul judicios de medicamente a vorbit în cadrul evenimentului și prof.univ.dr.farm. Vari Camil care a prezentat câteva dintre riscurile automedicației. Ca răspuns la întrebarea „Ce se poate întâmpla  dacă îți administrezi un produs despre care auzi în reclame TV sau la vecini?”, prof.univ.dr.farm. Vari Camil a declarat: „automedicația fără consilierea profesionistului din farmacii sau a medicului a dus de-a lungul timpului la rezistența la antibiotice, lucru care poziționează România printre locurile „fruntașe”, conform statisticilor”.

Pe parcursul  celor două zile de eveniment au fost abordate teme utile pentru practica farmaceutică  precum intercațiunile medicamentoase, managementul gravidei în farmacie, fotoprotecția în practica medicală, consilierea pacientului în farmacie sau managementul durerii.

„Greața și vărsăturile sunt cele mai frecvente simptome care determină disconfort în sarcină afectând 50-80% din toate sarcinile, în grade diferite. Greața și vărsăturile severe, cunoscute sub numele de disgravidie emetizantă afectează aproximativ 1% dintre femeile însarcinate”, a declarat dr. Tiberiu Gireada, medic specialist obstetrică ginecologie din Iași, care a adus în dezbatere această temă de interes pentru toți cei prezenți în sală.

Despre managementul gravidei în farmacie a vorbit și farm. Anca Liana Lobonț, care a subliniat importanța unei atenții sporite pe care profesionistul din farmacie trebuie să o acorde acesteia.

„Pacienta trebuie să fie informată și să fie conștientă că organismul trebuie să fie pregătit pentru sarcină. Sarcina este un proces complex care va determina corpul să se modifice foarte mult și care îi va acorda în același timp puteri nebănuite precum crearea unui bebeluș. Femeia care vrea să rămână însărcinată trebue să se gândească să nu ia anumite substanțe cu cel puțin 6 luni înainte, să încerce să mânânce mai sănătos, să elimine substanțele nocive, să fie perfect sănătoasă. Apoi  mai sunt situații în care o femeie rămâne însărcinată și, până la aflare acestui lucru, ia anumite medicamente. Aici răspunsul este extrem de ambiguu. Este foarte important să știm ce fel de medicamente a luat, din ce categorie este acel medicament. Verdictul depinde de acest lucru. Sunt 5 categorii în care pot fi încadrate clasele de medicamente. Din fericire există în prezent și în România o serie de teste care pot determina dacă bebelușul va fi sănătos sau nu. Există de asemenea cazul în care o femeie vine în farmacie pentru a lua medicamente pentru grețuri. Avem în farmacie medicamente destinate femeilor însărcinate, astfel că nu va trebui să trimtem pentru acest tip de probleme la medic, putem să facem noi această recomandare cu încredere”, a declarat farm. Anca Liana Lobonț.

O temă actuală, foarte utilă pentru acest sezon de vară și de interes pentru profesionistul din farmacie care intră în contact cu pacientul interesat de produsele pentru protecția solară a fost adusă în discuție de prof.univ.dr. Anca Zbranca-Toporaș„Cred că cel mai important este ca pacientul să știe că indicele este cu atât mai mare cu cât însorirea este mai mare și dacă există reflexie a razelor solare pe luciul apei sau pe zăpadă. Deci cea mai mare expunere este acolo unde este o apă, nisip sau zapadă. Apoi indicele de UV este foarte mare între ora 10.00 și 16.00. În România, la mare, vara, între 10.00 – 16.00 nu trebuie să te expui la soare,  iar iarna, în același interval orar, nu trebuie să fii pe pârtia de schi fără  să acoperi locurile care nu sunt protejate. Cel mai simplu pentru farmacist este să se uite la pielea pacientului, cu cât este mai albă cu atât factorul de protecție solară recomandat este mai mare. Apoi, în cele 2-3 minute de discuții cu pacientul farmacistul  poate să întrebe unde lucrează. Dacă lucreză în exterior, deci este expus razelor solare  atunci i se va recomanda un factor de protecție mai mare. Dacă e expus la soare mai multe ore de asemenea. Cu cât stăm mai mult în soare, cu atât factorul de protecție trebuie să fie mai mare”.

Unul dintre cei mai activi participanți la o ediție trecută Farma Practic, farm. Mălina Enea a susținut în cadrul acestei ediții o prezentare extrem de utilă și interesantă despre consilierea pacientului în farmacia comunitară. „Nimeni nu ne poate înlocui în ceea ce privește consilierea pacientului în farmacie, indiferent de cât de mult se va dezvolta tehnologia sau cât de mulți roboți vor apărea! Suntem uneori prima - când pacientul vine direct în farmacie - și ultima, atunci când pacientul vine de la medic cu rețeta, verigă a sistemului medical! Trebuie să știm când să nu consumăm timpul medicului trimițându-i pacienți care nu au nevoie de consultul lor”, a atras atenția farm. Mălina Enea.

Coordonat științific de prof.univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, simpozionul Farma Practic, ediția 66, a fost creditat cu 16 puncte EFC și 12 puncte EMC. Evenimentul s-a încheiat cu sesiunea interactivă Tribuna Farmaciei în cadrul căreia au fost dezbătute teme precum uleiurile esențiale – un pericol?, despre standarde ANMCS/RBPF, urgențele stomatologie – când putem elibera antibiotice? sau despre posibilitatea schimbării prescripției de către farmacist.

Următoarele ediții Farma Practic din anul 2018:
06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.
21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;
05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;
09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/ Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: daniela.popescu@houston.ro W: www.farmapractic.ro.

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Arcadia – Spitale și Centre Medicale a investit peste 600.000 euro în tehnologie medicală pentru tratament neurochirurgical minim invaziv

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 564124

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Arcadia – Spitale și Centre Medicale, cea mai mare rețea privată de sănătate din regiunea Moldovei, anunță o serie de noi investiții dedicate specialității de neurochirurgie, cu o valoare de peste 600.000 euro.

De peste 10 ani, Arcadia oferă servicii medicale la standarde ridicate pentru pacienții din zona de Nord-Est și investește constant în dezvoltare și tehnologii inovatoare, pentru sănătatea întregii comunități.

Anul acesta, Arcadia a dotat centrele și spitalele din rețea cu o serie de instrumente și aparate medicale de ultimă generație care permit tratarea minim invazivă a unor afecțiuni frecvente, recuperarea mai rapidă a pacienților, dar și creșterea confortului postoperator.

Microscopul operator pentru neurochirurgie Zeiss OPMI Pentero 800 și sistemul pentru intervenții minim invazive MEDTRONIC METR’X, motorul chirurgical de mare viteză Aesculap și instrumentele de coloană și de microchirurgie, Aesculap și KLS Martin completează tehnologia disponibilă în Spitalul Arcadia. Aceste echipamente performante și inovatoare oferă neurochirurgilor profunzime și claritate în analiza detaliilor intraoperator și asigură precizia și siguranța fiecărui gest chirugical.

„Urmărim cu atenție inovațiile din domeniul tehnologiei medicale și analizăm în mod permanent semnalele primite de la pacienții noștri. Astfel, ne asigurăm că investim constant, cu o bază solidă informațională și de analiză. Tehnologia state of the art, dedicată intervențiilor de neurochirurgie, se înscrie în strategia pe care o dezvoltăm dintotdeauna la Arcadia, ce are în focus sănătatea pacienților”, a declarat Dan Fiterman, General Manager Arcadia – Spitale şi Centre Medicale.

Tipuri de afecțiuni ce pot fi tratate prin intermediul neurochirurgiei minim invazive

 Tratamentul neurochirurgical minim invaziv este indicat în cazul mai multor tipuri de afecțiuni frecvente precum hernia de disc lombară și cervicală posterioară, instabilitatea coloanei vertebrale, spondiloliza sau stenoza coloanei vertebrale (îngustarea canalului spinal) lombară și cervicală. De asemenea, este recomandat și în cazul unor afecțiuni cu incidență mai rară, precum infecția sau tumorile care pot apărea la nivelul coloanei vertebrale.

Avantajele tratamentului neurochirurgical minim invaziv pentru pacienți

 Intervențiile neurochirurgicale minim invazive oferă pacienților o serie de beneficii importante atât la nivel cosmetic, cât și la nivel funcțional. În cazul acestor intervenții, cicatricile sunt diminuate datorită inciziunilor cutanate mai mici, uneori de câțiva milimetri, iar riscul de afectare a mușchilor este mai scăzut. De asemenea, gradul de sângerare și riscul de infecție sunt reduse, este diminuată durerea și dependența de medicamentele analgezice post operatorii, iar pacientul se poate recupera și reabilita mai rapid după operație.

„Noile dotări din Spitalul Arcadia pun în valoare experiența echipei de neurochirurgie, reprezentând instrumente medicale importante care contribuie la reducerea timpului necesar desfășurării intervenției, cresc gradul de certitudine a gesturilor chirurgicale și oferă o serie extinsă de avantaje pacienților”, a declarat Dr. Sorin Nistor, Director medical Arcadia – Spitale și Centre Medicale.

 

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Platforma pentru raportarea reacțiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19, funcțională

Asistenti Farmacisti

Vizualizari: 1080617

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pune la dispoziția pacienților si a profesioniștilor din domeniul sănătății noile fișe de raportare a reacțiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19. Fișa de raportare poate fi accesată pe site-ul anm.ro, în secțiunea - VACCINARE COVID-19 (https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/raportarea-reactiilor-adverse-incontext-covid-19/) Modalitatea de raportare poate fi făcută atât on-line, cât și prin modalitățile clasice de raportare – completarea fișei de reacții adverse și transmiterea acesteia către Direcția Farmacovigilență si Managementul Riscului. Mai multe detalii le găsiți accesând linkul: https://www.anm.ro/medicamente-de-uzuman/farmacovigilenta/raportarea-reactiilor-adverse-in-context-covid-19/

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Platforma pentru programarea online la vaccinarea împotriva COVID-19, disponibilă de astăzi

Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 – https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ – este operațională. Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva […]

Unu din doi români consideră că în spațiul public nu există suficientă informație cu privire la contextul pandemic

Jumătate dintre români nu se consideră suficient de bine informați cu privire la contextul pandemic de anul acesta, arată un studiu* realizat toamna aceasta de Coaliția România Sănătoasă, […]

Efectele dezechilibrelor alimentare de Sărbători

În luna decembrie, deseori alimentația este dezechilibrată, astfel că de la o alimentație monotonă, pe care mulți o au înainte de Crăciun (în special cei care țin post), […]

42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoționale în perioada pandemiei SARS Cov 2

Primul studiu din România despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătății fizice și mintale a populației arată că românii sunt mai triști, mai furioși, mult mai anxioși și […]

Raportarea reacțiilor adverse suspectate în cazul pacienților cu COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency – EMA)și autoritățile naționale competente încurajează pacienții infectați cu noul coronavirus (COVID-19) să raporteze reacțiile adverse pe care le experimentează în […]

Vaccinul anti-COVID al BioNTech și Pfizer aprobat în Uniunea Europeană

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA-European Medicines Agency) a aprobat folosirea în Uniunea Europeană a vaccinului anti COVID-19 dezvoltat de BioNTech și Pfizer, potrivit comunicatului oficial. Vaccinul, numit Comirnaty, […]

Programele naționale de sănătate se prelungesc până la 31 martie 2021

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în ședința  din data de 11 decembrie 2020, Hotărârea pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind […]

Metamizol: Risc de leziuni hepatice induse medicamentos

Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață (DAPP) pentru medicamentele care conțin metamizol, de comun acord cu Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și cu Agenția Națională a Medicamentului și […]

Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

Perioada de tranziție, pe care o parcurgem după  retragerea Regatului Unit  din Uniunea Europeană,  se va încheia la data de 31 decembrie 2020. Până la acea dată, cetățenii români și membrii […]

Ședință publică a Agenției Europene a Medicamentelor privind aprobarea vaccinurilor anti-COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency – EMA) va organiza o ședință publică pe 11 Decembrie 2020 pentru a informa cetățenii europeni despre procesele de reglementare ale […]

Parteneriat între Medicover și Spitalul Clinicco în Brașov: Clinica Medicover, relocată

Medicover România, unul dintre cei mai importanți furnizori privați de servicii medicale, a decis relocarea clinicii deținute în Brașov în cadrul spitalului Clinicco, în urma semnării unui parteneriat […]

Zentiva a început producția de biocide pentru populație pentru a susține lupta împotriva COVID-19

Zentiva România, cel mai mare producător autohton de medicamente generice în unități vândute*, a demarat producția de dezinfectanți pentru mâini, după ce a primit autorizarea produselor în categoria […]

Indicatorii tehnico-economici pentru construirea Centrului de arși la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” București, aprobați

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de vineri Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construirea unui centru de arşi […]

Noi molecule inovative introduse în lista de medicamente gratuite și compensate

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în sedinta de vineri, 4 decembrie, Hotărârea privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând […]

Noi reglementări pentru transferul în străinătate a pacienților cu arsuri grave

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat *Ordinul pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave și […]

Cererea de autorizare a vaccinului COVID, dezvoltat de BioNTech şi Pfizer, depusă la Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency-EMA) a primit cererea pentru autorizarea de punere pe piaţă condiţionată pentru vaccinul BNT162b2, un vaccin mRNA COVID-19 dezvoltat de BioNTech şi […]

Agenția Europeană a Medicamentului demarează prima evaluare continuă a vaccinului Ad26.COV2.S fabricat de Janssen

Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (the Committee for Medicinal Products for Human Use – CHMP) al EMA a început procesul de evaluare continuă a Ad26.COV2.S, un […]

Cererea de autorizare condiţionată a vaccinului COVID-19 Moderna, depusă la Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agengy-EMA) a primit cererea pentru autorizarea de punere pe piaţă condiţionată pentru vaccinul mRNA COVID-19 de la Moderna Biotech Spain, S.L. (o […]

Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România, aprobată

La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat *Hotărârea de Guvern privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România* Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul […]

Legislație în lucru privind comercializarea și utilizarea testelor rapide de detecție a antigenelor SARS-Cov-2

Testele rapide de detecție a antigenelor SARS Cov-2, la fel ca toate dispozitive medicale, trebuie utilizate în conformitate cu instrucțiunile producătorilor. În România, testele rapide antigen sunt folosite […]