Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

CNFMS 2018 – editia a V-a

CUVANT INAINTETEMATICASPEAKERIPROGRAMPARTENERI SI SPONSORIGALERIE FOTOTAXE DE PARTICIPARE

 

CNFMS 2018 - CUVANT INAINTE

LORENZOVICI-300x300

Dr. László Lorenzovici - Presedinte CNFMS 2018

Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la a 5-a, ediție aniversară, reușind în acești ani să mobilizeze, să coaguleze principalii actori din sistemul sanitar, facilitând dialogul între părți.

Nu este un secret, că este necesară creșterea capacității administrative a sectorului sanitar, CNFMS asumându-și rolul de a contribui la diseminarea cunoștințelor în domeniul managementului farmaceutic și spitalicesc prin cursurile preconferință și analizele, prezentările realizate de experții prezenți în edițiile anterioare.

Un alt obiectiv al organizatorilor CNFMS a fost deschiderea către țările vecine și din Europa Centrală și de Est, în edițiile anterioare având invitați din Cehia, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova.

În această ediție aniversară dorim să continuăm în același direcție, adaptând tematica la temele cele mai actuale din România și în mod strategic invitând speakeri din alte țări, pentru a cunoaște mai bine succesul lor din domeniul reformei din sănătate, dar și pentru a învăța din eventualele decizii care s-au dovedit a fi neinspirate sau chiar greșite.

În această ediție vom aborda cel mai fierbinte subiect al începutului de an: sistemul de salarizare din spitale, și mai ales aspectele legate de sustenabilitate, echitate și legătura între salarizare și performanță.

Alocările financiare pentru sănătate au crescut în ritm susținut în ultimii 2 ani, dar este nevoie să deschidem și subiectul dacă alocările au fost optime, eficiente, echilibrate, echitabile, dacă nu trebuia ca aceste alocări să fie însoțite și de măsuri de reorganizare / eficientizare.

În cadrul modulului de management sanitar vom aborda printre altele și subiectul schimbărilor demografice și impactul acestora asupra sistemului sanitar, achizițiile publice, managementul calității, lista subiectelor fiind adaptate la problemele actuale din spitale.

În cadrul modulului de farmacoeconomie principalele subiecte sunt legate de ultimele reglementări europene și naționale în curs de implementare legate de HTA, eliberare de medicamente, serializarea acestora.

Ediția a V-a a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ca și edițiile anterioare, are ca obiectiv principal asigurarea unui mediu pentru dezbaterea profesională a problemelor din sistemul sanitar, să faciliteze dialogul constructiv între reglementator, finanțator și furnizori de produse și servicii.

Conferința va conține și un modul științific unde vor putea fi prezentate lucrări științifice, studii, cercetări în domeniul farmacoeconomiei, sănătății publice și al managementului sanitar, iar rezumatele lucrărilor vor fi publicate într-un supliment dedicat CNFMS al revistei UMF Târgu Mureș, Acta Medica Marisiensis.

Așa cum v-am obișnuit la edițiile anterioare, CNFMS 2018 va începe cu un curs preconferință în domeniul finanțării medicamentului, cu un speaker de marcă în domeniu:

Prof. Zoltán KALÓ, Profesor de Farmacoeconomie la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta (ELTE) – Centrul pentru Politici de Sănătate și Economie Sanitară

Managed Entry Agreements in CEE - from Theory to Best Practice”

La această ediție a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar sunt invitați reprezentanții următoarelor instituții: Ministerul Sănătății, CNAS, Parlamentul României, ANM, ANMCS, SNSPMPDSB, Colegiul Medicilor și Colegiul Farmaciștilor, asociații profesionale, reprezentanții universităților de medicină și farmacie și invitați speciali din străinătate.

Evenimentul este deschis tuturor profesioniștilor din domeniu care respectă principiile dialogului profesional și respectului reciproc și doresc să contribuie în mod constructiv la identificarea problemelor și soluțiilor din sectorul sanitar.

Pentru a facilita prezența specialiștilor din instituțiile publice centrale, CNFMS va acorda burse de participare pentru experții din cadrul autorităților centrale implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, contribuind astfel la dezvoltarea profesională.

Vă așteptăm să contribuiți activ la prezentările și dezbaterile CNFMS 2018.

dr. László Lorenzovici

Președinte CNFMS 2018

Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la a 5-a, ediție aniversară, reușind în acești ani să mobilizeze, să coaguleze principalii actori din sistemul sanitar, facilitând dialogul între părți.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș - Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management, Universitatea Sapientia și Asociația SURYAM, managementul tehnic al evenimentului fiind asigurat de Health Events.

Partenerii CNFMS: ISPOR Romania, Camera Deputaților – Comisia pentru Sănătate și Familie, Societatea Română de Farmacoeconomie.

La eveniment vor participa peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale,  reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate (CNAS, MS, ANM, etc.), companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie.

Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment de schimb bilateral și de networking, oferind posibilitatea relaționării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.

Curs pre-conferință (11.10.2018): Prof. Zoltán KALÓ: Managed Entry Agreements in CEE - from Theory to Best Practice

Invitați speciali:

  • Sinisa VARGA, Croația, Deputat, fost Ministru al Sănătății, fost Director al CAS
  • Prof. Zoltán KALÓ, Ungaria, Profesor în Economie Sanitară, Universitatea ELTE
  • Dr. Dragana ATANASIJEVIC, Serbia, Președinte ISPOR Serbia
  • Reprezentant CAS Ungaria, Departamentul pentru Rambursarea Medicamentelor

Conferința este împărțită în două module tematice, Farmacoeconomie și Management Sanitar și este de 5 ani un eveniment de referință pentru profesioniștii sistemului sanitar din România, temele acestei conferințe fiind:

Modulul de farmacoeconomie (11.10.2018 - 12.10.2018): Modulul de management sanitar ( 12.10.2018 - 14.10.2018):
  • Finanțarea medicamentelor în Croația și Serbia
  • Evoluția și dezvoltarea contractelor cost-volum-rezultat în România (Managed Entry Agreements)
  • Directiva UE despre HTA (Health Technology Assessment): calendar, implicații
  • Dezvoltarea HTA în România: situația implementării proiectului MS/WB
  • Registrele de pacienți în România
  • Proiectul UE de serializare a medica-mentelor și consecințele lui în România
  • Eliberarea rețetelor gratuite / compensate în alte județe: impactul asupra pieței
  • Finanțarea sustenabilă a medicamentului
  • Alte teme de interes major în domeniul politicii medicamentului
  • Organizarea și funcționarea sistemului sanitar din Croația și Serbia
  • Managementul sistemului DRG în țările din Europa Centrală și de Est
  • Sistemul de salarizare în spitalele publice: prezent, viitor, sustenabilitate, echitate.
  • Diferențierea salariilor în spitale în funcție de performanță: necesitate sau oportunitate?
  • Lipsă sau excedent de medici: a rezolvat creșterea salariilor problemele spitalelor?
  • Contractul cadru: pregătirea anului 2019
  • Competiția între sectorul public și privat la serviciile de spitalizare de zi
  • Finanțarea și funcționarea UPU / CPU: eficiență și sustenabilitate
  • Raportarea serviciilor medicale: supracodificarea – implicații, soluții
  • Demografie: impactul scăderii populației asupra spitalelor publice.
  • Modernizarea și adaptarea infrastructurii spitalicești la cererea de servicii
  • Managementul calității și managementul costurilor: noutăți de la ANMCS
  • Achiziții publice: focus pe medicamente

 

 

Download fisier PDF 

Actualizat 12.10.2018

 

 

 

Numărul de locuri este limitat, confirmarea înscrierilor fiind condiționată de achitarea taxei de participare după principiul „primul venit-primul servit”.

15 Aprilie – 15 Iulie 2018
(RON)
16 Iulie – 15 Septembrie 2018
(RON)
16 Septembrie – 12 Octombrie 2018
(RON)
Modul Farmacoeconomie
(1 persoana)
500 600 700
Modul Management Sanitar
(1 persoana)
700 800 900
Ambele module Farmacoeconomie si Management Sanitar
(1 persoana)
1100 1200 1300
Modul Farmacoeconomie
(3 persoane din cadrul aceleiasi Institutii / Companii)
1200 1500 1800
Modul Management Sanitar
(3 persoane din cadrul aceleiasi Institutii / Companii)
1800 2100 2400
Ambele module Farmacoeconomie si Management Sanitar
(3 persoane din cadrul aceleiasi Institutii / Companii)
3000 3300 3600
Modul Farmacoeconomie
(1 persoana INSOTITOR)
300 350 400
Modul Management Sanitar
(1 persoana INSOTITOR)
300 350 400
Ambele module Farmacoeconomie si Management Sanitar
(1 persoana INSOTITOR)
600 700 800
Taxa curs “Drug policy in low and middle income countries” sustinut ISPOR – Hungarian Chapter
(1 persoana )
500

+ 200 ron reducere la taxa CNFMS 2018

500

+ 200 ron reducere la taxa CNFMS 2018

500

+ 200 ron reducere la taxa CNFMS 2018

Taxa participare sesiune stiintifica
(1 persoana )
300 300 400
Taxa participare sesiune stiintifica
(3 persoane din cadrul aceleiasi Institutii / Companii)
750 750 900

  1. Taxa de participare include accesul la toate evenimentele incluse în program, mapa de conferință, ecuson, participarea la mese şi pauzele de cafea. Taxele de însoțitor includ ecusonul şi participarea la mese.
  2. Taxa de participare nu include cazarea. In cadrul formularului de inscriere puteti opta pentru rezervarea de camere in cadrul Hotelului Piatra Mare ( 230 ron camera SINGLE / noapte;  270 ron camera DOUBLE/ noapte )
  3. Se acordă un discount de 5% din taxa de participare pentru toți participanții la edițiile anterioare (2014, 2015 şi 2016)
  4. Conform regulamentului interior, la CNFMS 2017 nu pot participa cu taxa de înscriere simplă reprezentanții companiilor de tip importator /distribuitor/ producător de produse şi servicii de interes pentru sectorul sanitar. În acest caz taxa de participare este 600 EUR (nu include cazarea).
  5. Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza participarea persoanelor cu comportament nepoliticos, neadecvat, necolegial în spațiul public sau virtual.

Pentru specialiștii din cadrul autorităților centrale care doresc să participe la conferință, prin sprijinul oferit de sponsorii si partenerii nostrii, oferim 10 burse care acoperă taxa de participare și cazarea pentru unul din modulele farmacoeconomie (inclusiv cursul preconferință) sau management sanitar. Mai multe detalii AICI.