Colaborarea interdisciplinară, cheia în prevenirea, diagnosticarea și tratarea principalelor boli

Spitale

Vizualizari: 3413

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Colaborarea dintre medicul de familie, medicul specialist,  asistentul medical, dieteticianul sau kinetoterapeutul reprezintă cheia în prevenirea, diagnosticarea și tratarea principalelor boli cu o incidență crescută în rândul populației. Fie că vorbim de boli cardiovasculare, obezitate sau infecții ale tractului urinar, colaborarea interdisciplinară care pornește și se încheie cu activitatea medicului de familie este extrem de importantă. În cadrul ediției cu numărul 29 Practic MF, ce a avut loc între 08 si 09 martie la Hotel Danubius din Sovata, lectorii invitați au atras atenția acestui aspect, punctând poziționarea pe nivel de egalitate a medicilor de familie și a medicilor din alte specialități, alaturi de intreaga echipa medicala.

Evenimentul a avut loc sub egida Universitatii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnnologie (UMFST) din Tîrgu Mureș și a fost coordonat de către Prof. univ. dr. Monica Tarcea, cadru universitar specializat în nutriție comunitară și igienă. În contextul în care 1 din 4 români are probleme grave ce țin de greutatea corporală, iar printre aceștia se numără din ce în ce mai mulți copii, domnia sa a subliniat în cadrul unui interviu acordat companiei Houston rolul extrem de important pe care îl poate avea medicul de familie în ceea ce privește managementul obezității pacienților săi. „Consilierea pacientului este extrem de importantă, iar in prima fază devine determinantă. Comunicarea cu specialistul și motivația sunt deosebit de importante pentru pacienții obezi. Cu întrebări deschise și adecvate nivelului de pregatire al pacientului, medicul de familie poate sa îi ajute pe pacienți să identifice și să lucreze la problemele lor, să-și definească propriile soluții. Tot medicul de familie (în asociere cu dieteticianul sau medicul specialist nutriționist) poate avea puterea de a-i convinge pe pacienții săi să își schimbe comportamentul alimentar și stilul de viață, să adopte un program dietetic eficient și o viață mai activă. Multe afecțiuni cronice pot fi prevenite printr-un stil de viață adecvat, mai multa mișcare, o dietă personalizată și managementul stresului.”, a subliniat Prof. Univ. Tarcea.

Si nu doar consiliere, ci și prin colaborare cu ceilalți specialiști s-ar putea obține rezultate surprinzatoare în cabinetul medicului de familie, apreciază Dr. Remus Șipoș, medic de familie, președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș. Din pacate însă, apreciază domnia sa, subfinanțarea acestui sector face momentan imposibilă depistarea multor afecțiuni, precum și tratarea acestora. “Ar fi frumos ca într-un cabinet de medicină de familie să existe posibilități de microlaborator, să existe posibilități de ecografie de screening, nu neapărat diagnostic, să existe un kinetoterapeut, să existe un dietetician, deja lucrurile parcă ar arăta altfel, parcă vezi soarele răsărind când vorbești de un astfel de cabinet medical. Dar, din nefericire, deocamdată vorbim de o medicină de familie care din punct de vedere al finanțării este ca un muribund, și cât timp decidentii nu observă că ei sunt responsabili,  e greu ca acest muribund să se ridice și să zboare, a subliniat Dr. Remus Șipoș.

In cadrul editiei 29 a Practic MF a fost abordat si subiectul hipertensiunii arteriale indusă de sarcină, cea mai frecventă problemă medicală întâlnită în timpul sarcinii, ce ramâne o cauză importantă a morbidității și mortalității materne și fetale. Hipertensiunea arterială complică până la 15% din sarcini. Tulburările hipertensive ale sarcinii acoperă un spectru de afecțiuni, din care preeclampsia prezintă cel mai mare risc potențial și rămâne una dintre cele mai frecvente cauze ale decesului matern în Europa. Aproximativ 50% din sarcini sunt neplanificate și, prin urmare, consilierea înainte de sarcină poate să nu fie fezabilă. La femeile cu hipertensiune cronică, evaluarea înainte de concepția sarcinii va permite excluderea cauzelor secundare ale hipertensiunii arteriale, evaluarea controlului lor hipertensiv pentru a se asigura că este optim, discutarea riscurilor crescute de preeclampsie și educarea femeilor cu privire la modificările de medicament care ar trebui să fie efectuate în primul trimestru de sarcină, în cazul în care acestea devin gravide. Majoritatea femeilor cu hipertensiune arterială controlată vor avea un rezultat bun și o sarcină reușită, sub o supraveghere și un management adecvate. Hipertensiunea arterială controlată deficitar în primul trimestru va crește semnificativ morbiditatea și mortalitatea maternă și fetală. » Hipertensiunea arterială (HTA) indusă de sarcină rămâne în continuare o cauză importantă de mortalitate şi morbiditate materno-fetală. Femeile care au dezvoltat hipertensiune pe parcursul primei sarcini au risc crescut de HTA la o nouă sarcină; cu cât HTA s-a instalat mai precoce în prima sarcină, cu atât riscul recurenței este mai mare. Luarea în evidență a gravidei din primele săptămâni de sarcină și monitorizarea ei în echipă interdisciplinară, formată din medic de familie, ginecolog și cardiolog, sunt esențiale în cazul hipertensiunii arteriale induse de sarcină. Măsurarea corectă a tensiunii arteriale permite diagnosticarea precoce a preeclampsiei și urmărirea eficientă a pacientei. Monitorizarea post-partum permite controlul factorilor de risc cardiovascular și stabilirea managementului personalizat al cazului, cu scopul de a reduce riscul de boli cardiovasculare în viitor”, apreciaza Dr. Ovidiu Grama, doctor în medicină, medic primar obstretică ginecologie, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș.
Si Dr. Mirela Liana Gliga, medic primar interne și nefrologie șcadru universitar la UMF Tg Mureş a insistat pe rolul determinant al medicului de familie in ceea ce priveste depistarea precoce a hipertensiunii arteriale. Din păcate, constatăm o tendință de apariție a hipertensiunilor la vîrste destul de tinere, tot mai tinere, aș putea să spun. Și pentru că pacienții se adresează frecvent medicilor de familie, consider că este important să cunoască câteva date clinice care pot să-i conducă înspre un diagnostic de patologie vasculară arterială renală, care, pe viitor, ar putea să altereze funcția renală a acestor pacienți și, bineințeles, să îi trimită mai departe pentru explorare nefrologică”, a explicat pentru Houston Dr. Mirela Liana Gliga.

Programul evenimentului a inclus și 2 workshop-uri, unul pe tema podiatriei, ca și oportunitate pentru medicul de familie, susținut de dr. Antonina Pop si unul pe tema durerilor de spate, axat în principal pe exercițiile care pot fi făcute acasă.

Intrucat interactivitatea este una dintre caracteristicele principale ale proiectului Practic MF, în cadrul Practic MF Sovata a fost acordat Premiul pentru cel mai activ participant doamnei Mihalache Carmen-  medic specialist medicină de familie din Covasna. Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte la întrebările de atenție a fost acordat dnei Popescu Carmen, medic primar medicină de familie, tot din județul Covasna.

Practic MF a fost lansat în 2012 cu o ediție pilot, urmată în perioada 2013 - 2018 de 28  simpozioane regionale, care au reunit în total aproximativ 4.000 de medici de familie din toată țara. Evenimentul este creditat EMC.

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe houston.ro,  practicmf.ro  si Facebook- Houston-NPA.


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Peste 350 de profesioniști s-au înscris la CNFMS 2019! Tu participi ?

    Spitale

    Vizualizari: 24537

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    "Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la a 6-a ediție, devenind un punct de referință în agenda principalilor actori din sistemul sanitar, oferind un spațiu pentru dezbateri profesionale și dialog între părți.

    Experiența ultimilor ani a demonstrat, că nu sunt de ajuns  alocările financiare masive pentru sectorul sanitar, un lucru de altfel lăudabil și fără precedent în regiunea Europei Centrale și de Est. Este nevoie și de adaptarea cadrului legislativ și a regulilor de finanțare, astfel încât resursele investite în sănătate să se transforme în mod eficient în beneficii pentru populație.

    CNFMS și-a asumat rolul de a contribui la atingerea obiectivelor României în domeniul sănătății prin diseminarea cunoștințelor în domeniul managementului farmaceutic și spitalicesc prin cursurile preconferință și analizele, prezentările realizate de către experți, dar și prin asigurarea cadrului pentru dezbateri profesionale și științifice în domeniul farmacoeconomiei și al managementului sanitar.

    Prin deschiderea către țările vecine și din Europa Centrală și de Est, CNFMS continuă tradiția de a invita experți din străinătate, anul acesta având invitați din Polonia, Bulgaria și Ungaria, după ce în edițiile anterioare am avut invitați din Croația, Serbia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova, contribuind astfel la schimbul de experiență în acest domeniu vital.

    Dacă în edițiile anterioare temele de discuție s-au concentrat pe lipsa de finanțare și modalitățile de îmbunătățire ale  acesteia, pas cu pas discuțiile se vor deplasa către utilizarea cât mai eficientă a resurselor alocate, care au crescut spectaculos în ultimii doi ani, mai ales în domeniul spitalicesc, dar nu numai.

    În această ediție, tematica CNFMS se concentrează pe temele cele mai actuale din România, respectiv eficiență și echitate, astfel în mod strategic am invitat speakeri din România dar și din alte țări, pentru a aborda multidisciplinar aceste subiecte și pentru a cunoaște mai bine succesul țărilor din regiune în domeniul reformei din sănătate, dar și pentru a învăța din eventualele decizii care s-au dovedit a fi în neconcordanță cu obiectivele asumate.

    Pentru a facilita prezența specialiștilor din instituțiile publice centrale, CNFMS va acorda și în acest an burse de participare pentru experții din cadrul autorităților centrale implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, contribuind astfel la dezvoltarea lor profesională. Vă așteptăm să contribuiți activ la prezentările și dezbaterile CNFMS 2019.", dr. László Lorenzovici, Președinte CNFMS 2019

    Evenimentul este organizat de către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie Târgu Mureș - Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management, Universitatea Sapientia și Asociația SURYAM, managementul evenimentului fiind asigurat de către Health Events.

    Partenerii CNFMS: ISPOR Romania - Societatea Română de Farmacoeconomie, Camera Deputaților – Comisia pentru Sănătate și Familie.

    La eveniment vor participa peste 450 de directori din unități spitalicești și clinici medicale,  reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate (CNAS, MS, ANMDM, etc.), companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie.

    Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment de schimb bilateral și de networking, oferind posibilitatea relaționării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.

    Înregistrarea la CNFMS 2019 se va realiza exclusiv online, prin completarea FORMULARULUI DE  INSCRIERE CNFMS 2019.

    Curs pre-conferință (10.10.2019):

    • Prof. Sorin PAVELIU: Studiile de cost-eficacitate în finanțarea din fonduri publice a medicamentelor din România
    • Prof. Zoltán KALÓ: Interactive workshop - Development of Multicriteria Decision Analysis framework with consensus across health care stakeholders

    Invitați speciali:

    • Dr. Iga LIPSKA, Polonia, Director al Departamentului HTA pentru spitale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate din Polonia, fost Director al departamentului pentru Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății din Polonia
    • Prof. Guenka PETROVA, Bulgaria, Universitatea de Medicină și Farmacie din Sofia, Facultatea de Farmacie
    • Prof. Zoltán KALÓ, Ungaria, Profesor în Economie Sanitară, Universitatea Semmelweis din Budapesta / Syreon Research Institute

    Invitați din partea autorităților din România:

    • Ministrul Sănătății și Secretarii de Stat, Președintele și Directorul General CNAS, Președintele Comisiei de Sănătate al CD și Senat, Președintele ANMDM, CMR/CFR, UMF, etc.

    Conferința este împărțită în două module tematice, Farmacoeconomie și Management Sanitar, și constituie de 6 ani un eveniment de referință pentru profesioniștii sistemului sanitar din România, temele acestei conferințe fiind:

    Modulul de farmacoeconomie (10.10.2019 - 11.10.2019): Modulul de management sanitar ( 11.10.2019 - 12.10.2019):
    • Finanțarea medicamentelor în Polonia și Bulgaria
    • Situația implementării HTA in România - pașii parcurși și etapele care mai urmează
    • Contractele cost-volum-rezultat în România (Managed Entry Agreements) – experiența ultimilor ani și direcțiile viitoare
    • Tratamentul în boli rare în România: acces, echitate, sustenabilitate, cost-eficiență
    • Noutăți legislative
    • Echitatea regulilor de finanțare în domeniul farmaceutic: preț, taxa claw-back, altele
    • Alte teme de interes major în domeniul politicii medicamentului
    • Organizarea și funcționarea sistemului sanitar din Polonia și Bulgaria
    • Masterplanul de servicii de sănătate și reorganizarea rețelei de spitale publice pe criterii de performanță și eficiență
    • Utilizarea eficientă a resurselor umane și salarizare în funcție de performanță
    • Noile prevederi ale viitorului Contract Cadru: îmbunătățirea criteriilor / formulei de contractare, înglobarea subvențiilor salariale (influențe”) în tarife
    • Spitalizarea de zi: diversificarea serviciilor, oportunități de creștere a veniturilor
    • Echitatea regulilor de finanțare, impactul acestora asupra populației – rolul asumat de Avocatul Poporului
    • Schimbări demografice și structură: adaptarea serviciilor și structurii de paturi
    • UPU / CPU: finanțare, competențe, acces
    • Supracodificarea – riscuri și consecințe
    • Spitalul viitorului: construim sau modernizăm
    • Siguranța datelor în spitale, vulnerabilități
    • Managementul calității și managementul costurilor: noutăți de la ANMCS

    Sesiuni paralele:

    • Achiziții publice în spitale de la A la Z
    • Problemele specifice ale spitalelor de psihiatrie
    • Problemele specifice ale spitalelor de Boli infecțioase / HIV și Pneumologie / TBC

    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Rețeaua REGINA MARIA a finalizat achiziția integrală a Clinicii Someșan

    Spitale

    Vizualizari: 5166

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă expansiunea la nivel național cu achiziția Clinicii Someșan din Baia Mare. Cu această ocazie, REGINA MARIA adaugă județul Maramureș pe harta Rețelei, ajungând astfel la 19 județe în care este prezentă prin locații proprii.

    Clinica Someșan a fost inaugurată în 2013, iar până în prezent a ajuns cel mai mare jucător privat din Baia Mare și împrejurimi. Centrul medical oferă servicii integrate, cuprinzând ambulatoriu, imagistică, laborator și spitalizare. Dimensiunea generoasă, de 3.000 metri pătraţi, organizată pe șase niveluri (subsol, parter şi patru etaje), găzduiește 20 cabinete în ambulatoriu, 26 paturi în regim de spitalizare de zi și continuă, laboratorul de analize medicale și departamentul de imagistică.

    „Unul dintre obiectivele noastre este să asigurăm accesul la servicii medicale moderne unui număr tot mai mare de pacienți, la nivel național. Achiziția celui mai important furnizor privat de servicii medicale din Baia Mare marchează un pas important pentru noi, prin care intrăm într-un nou județ din România și ne asigurăm astfel o prezență extrem de puternică în principalele regiuni ale țării.

    Ca de fiecare dată, vrem să avem alături parteneri cu aceleași valori și standarde de calitate, care pun pe primul loc confortul și siguranța pacienților și calitatea actului medical. Clinica Someșan este un astfel de partener, împreună cu care vom continua să dezvoltăm infrastructură medicală pentru pacienții din Maramureș.”, a precizat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

    Serviciile medicale disponibile în cadrul ambulatoriului clinicii și al secțiilor din spital acoperă specialitățile gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie, urologie, dermatologie, endocrinologie, hematologie, nefrologie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, psihologie și psihiatrie, reumatologie, stomatologie și chirurgie (generală, pediatrică, plastică, toracică și vasculară). Departamentul de imagistică al centrului medical este dotat cu RMN, CT, DEXA, RX, mamograf și ecograf. Tehnologia utilizată este digitală, de mare performanță, permițând manipulari complexe ale aparatelor, cu impact direct asupra acurateței diagnosticelor.

    ”Am pus bazele primului spital privat de anvergură din Baia Mare, sesizând necesitatea acoperirii unor servicii medicale care până atunci erau deficitare în această zonă. Apoi, investind în mod constant în dotări de ultimă generație, dar și în personalul medical propriu și în colaborarea cu medici de prestigiu din diferite centre universitare, am devenit o destinație de încredere pentru pacienții din regiune. Credem că maramureșenii merită și au dreptul să beneficieze de servicii medicale moderne și sigure. Tocmai de aceea, eu împreună cu întreaga echipă vom continua să dezvoltăm clinica și să investim în calitatea actului medical, alături de un partener puternic, cu experiență națională, cum este REGINA MARIA”, a declarat Dr. Alexandru Someșan, Manager General al Clinicii Someșan.

    Clinica Someșan a a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei. Echipa centrului medical numără peste 200 de angajați și colaboratori.

    În această tranzacție REGINA MARIA a fost asistată de o echipă de avocați de la casa de avocatură RTPR Allen&Overy și de Ernst&Young pentru aspecte financiare.

    Asociații Clinicii Someșan au fost asistați în tranzacție de dl. Florin Cerna și de dl. Andrei Bichescu de la BrinkThink Management pentru aspecte financiare și strategice, iar pentru aspecte de ordin juridic de casa de avocatură Petrea & Asociații.

    Rețeaua REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de business-uri, ajungând în acest moment la o prezență națională în 19 județe. Expansiunea rețelei de sănătate urmează o amplă strategie de leadership în calitatea actului medical și siguranța pacienților, cu investiții continue în atingerea și menținerea unui standard de excelență în serviciile medicale.


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcțiune

    Începând cu data de 6 august 2019, a fost reluată funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen […]

    Veniturile Medicover și Synevo din România au crescut cu peste 40%

    Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Stockholm – NASDAQ Stockholm – a prezentat raportul interimar pentru prima jumătate a anului. Compania […]

    Synevo România deschide primul său centru de recoltare din județul Mureș

    Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 8 iulie primul său centru modern de recoltare din județul Mureș. Acesta […]

    APAH-RO trage un semnal de alarmă

    ”Fără testare în toate zonele defavorizate și programe pentru neasigurați obiectivul de eliminare a hepatitelor va fi greu de atins” Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) marchează […]

    MESE DE OPERAȚIE NOI PENTRU BLOCURILE OPERATORII ALE SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ-NAPOCA

    Patru mese noi de operație vor funcționa în blocurile operatorii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. E vorba de o masă de operație destinată intervențiilor chirurgicale din […]

    Infografic: Generația Net nu-și protejează suficient starea generală de sănătate

    Un studiu realizat recent de Sanofi a arătat că trei sferturi dintre consumatorii Generației Net (cei născuți între 1981 și 1996) declară că își mențin un nivel bun […]

    Precizări despre modul de lucru offline al furnizorilor de servicii medicale

    Ca urmare a afirmațiilor contradictorii apărute în spațiul public referitoare la platforma informatică PIAS și la modul de lucru offline al furnizorilor de servicii medicale aflați în contract […]

    Transportul global în sistem „frigorific“ al produselor farmaceutice care necesită refrigerare și congelare; 15 ani de experiență în studii și practică

    Autori: Michael Putzker, Maria Dumitrescu, Tatjana Gandrabur, Thomas Klose   Cea mai mare parte a produselor farmaceutice trebuie distribuite în condiții de refrigerare, în mod special, produsele din […]

    Salvați Copiii accelerează dotarea maternităților: un incubator și un compresor de aer, necesare salvării prematurilor, ajung la Sighișoara

    Dotarea precară a secțiilor de terapie intensivă neonatală, acolo unde aparatura medicală nu lipsește cu desăvârșire, pune maternitățile în situații dificile. Se pierde timp prețios pentru salvarea vieților […]

    Buhuși, capitala îmbunătățirii calității actului medical

    Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale România, în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și cu Spitalul Orășenesc Buhuși au organizat, în zilele de 31 […]

    120 de noi pacienți pe zi pot beneficia din august de tratament cu radioterapie în cadrul IOB

    In luna mai 2019 avut loc deschiderea Zilelor IOB, a conferinței cu titlul ”Complexitatea cancerului – o continuă provocare”, în cadrul unui eveniment desfășurat în sala Amfiteatru în […]

    Despre revoluția digitală în sănătate și tehnologii care pot prelungi durata de viață

    Despre revoluția digitală în sănătate și tehnologii care pot prelungi durata de viață la peste 100 de ani: experți globali din domeniul eHealth vin la București Acum 150 […]

    Rexona mobilizează românii într-o campanie unică

    3.000.000 de pași și mii de români alături de Simona, într-o campanie de susținere a campioanei la cel mai important turneu Grand Slam din Franța După ce au […]

    Zeci de medici de familie din 24 de țări vin la Cluj-Napoca pentru cea mai mare reuniune europeană

    Peste 70 de medici din 24 de țări vor participa joi și vineri la Cluj-Napoca la cea mai mare reuniune de profil, Adunarea Generală a Uniunii Europene a […]

    Reglementarea suplimentelor alimentare în UE 2019

    Reglementarea suplimentelor alimentare în UE va fi dezbătută în cadrul conferinței FOOD SUPPLEMENTS IN THE EU în 12 iunie 2019 Romania deține președinția UE în acest an, iar […]

    Medicii de familie salută inițiativa Guvernului privind programul de finanţare a cabinetelor medicale

    Medicii de familie salută inițiativa Guvernului privind lansarea unui program de finanţare a cabinetelor medicale sub formă de granturi de până la maxim 200.000 euro pentru cabinetele de […]

    Cea mai eficientă operație pentru libertatea de mișcare, acum si pe cale minim invazivă

    Înlocuirea articulației de șold prin tehnica minim – invazivă este una dintre cele mai noi și eficiente intervenții de protezare, care se poate face acum și în România; […]

    Forumul Industriei Farmaceutice 2019 pune accent pe adaptarea României la noile realități

    Cei mai importanţi oameni ai momentului din companiile producătoare, importatoare şi distribuitoare  de medicamente, alături de autorităţi fac o radiografie complexă a sistemului medical din România, în  cadrul […]

    Anul 1 de GDPR: peste 200.000 de cazuri raportate

    Agentiile nationale responsabile cu Protectia Datelor cu Caracter Personal au raportat amenzi in valoare de 56 milioane de euro pe parcursul primului an de GDPR. Printre cele mai […]

    Un oraș întreg dispare din România, în fiecare an

    • Accidentele vasculare cerebrale ucid 54.000 de persoane în fiecare an, în România; • În următorii 15 ani numărul românilor care vor deceda din cauza AVC va ajunge […]