Numire la vîrf în Amethyst Internațional. Directorul medical al Amethyst România, conferențiar doctor Gabriel Kacso, devine președinte al Comitetului Medical Internațional Amethyst. Medic primar cu dublă specialitate, Radioterapie, respectiv Oncologie Medicală, în cadrul Institutului Oncologic "Ion Chiricuta" Cluj (IOC) și doctor in Medicina din 2005, Gabriel Kacso este cadru didactic al UMF Cluj. Inovator în domeniul raditerapiei, medicul Gabriel Kacso a implementat și dezvoltat în România radioterapia conformațională și brahiterapia în cancerul de prostată.
Este autor și co-autor la peste 50 de articole științifice, peste 15 cursuri și manuale universitare și postuniversitare, 5 cărți de specialitate. Cu o îndelungată carieră medicală, Gabriel Kacsó este coordonatorul echipei medicale din Centrul de Radioterapie Amethyst Cluj de la deschiderea acestuia în octombrie 2014. A urmat stagii de perfectionare la Paris, Nisa și Viena. Este Conferențiar Universitar la UMF « Iuliu Hațieganu » Catedra de Oncologie, fiind coordonatorul Cercului Științific Studențesc de Oncologie. Domeniile de interes special sunt uro oncologia și brahiterapia ginecologică, mamară, digestivă și ORL.
Numirea sa în una dintre cele mai importante funcții din cadrul Amethyst Internațional, singurul lanț Paneuropean de radioterapie care operează clinici din Franța, Polonia și Italia, înseamnă o recunoaștere a calităților profesionale deosebite ale medicului român, dar și a școlii românești de radioterapie. “Această numire reprezintă recunoașterea internațională a efortului echipelor medicale din Clinicile Amethyst Romania, din București (Otopeni) și Cluj (Floresti), de transpunere în activitatea noastră de zi cu zi a misiunii grupului Amethyst - A OFERI PACIENȚILOR (DIN ROMÂNIA) O RADIOTERAPIE SIGURA ȘI EFICIENTA, in timp util si LA STANDARDE EUROPENE. În același timp, ne obligă să continuăm demersul structurat educațional și de investiții în tehnologie modernă pentru a ne menține în elita centrelor de radioterapie, cu deschiderea de noi clinici, mai aproape de cei suferinzi de cancer, în România, Franța, Polonia, Italia și Austria, în care grupul Amethyst a fondat centre performante de Radioterapie. Europa este a noastră, a tuturor. Cu muncă asiduă, comunicare și cooperare eficientă reușim să fim parteneri de încredere pentru numeroase instituții medicale din București, Roma, Paris, Viena, Cracovia și Cluj. Mulțumesc tuturor colegilor din echipa Amethyst, care prin seriozitatea și responsabilitatea muncii cotidiene fac cinste oncologiei din România”, spune conferențiar doctor Gabriel Kacso, MD, PhD.
Această recunoaștere suplimentară a aportului semnificativ adus în lanțul Amethyst Internațional de către profesioniști români este privită cu bucurie de conducerea Amethyst România. “Pentru noi este o mândrie deosebită și o recompensă extraordinară această numire. Directorul medical al Amethyst România, conferențiar doctor Gabriel Kacso, este o personalitate medicală extrem de apreciată în cadrul Amethyst Internațional și sunt convins că aportul lui la nivelul întregului lanț de clinici Amethyst va fi esențial’’, spune Ciprian Casian, CEO Amethyst România.
Singurul lanț Paneuropean de radioterapie, Amethyst Internațional operează clinici din Franța, Polonia, Italia și urmează să deschidă clinicile din Austria și Germania. Acest aspect permite pacientului oncologic, indiferent de țara din care provine, să fie tratat identic în toate locațiile europene Amethyst.