Conferința Națională de Medicina Sexualității – un „icebreaker” de mituri și paradigme

Comunicate

Vizualizari: 963

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În perioada 26-28 octombrie 2018 a avut loc la Poiana Brașov cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, un eveniment interdisciplinar, ce a reunit specialiști români și din străinătate din specialități medicale împlicate în managementul disfuncțiilor sexuale și care a fost primit cu mult entuziasm din partea celor aproximativ 250 de urologi, ginecologi, dermato-venerologi, endocrinologi, medici de familie și psihologi prezenți la eveniment.

Ne bucurăm la această ediție de prezența unui număr mare de medici din specialități diverse: endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie și medicină de familie. În plus, prezența la această ediție în număr mare a colegilor noștri psihologi denotă faptul că abordarea tulburărilor de sexualitate este realizată corect, conform ghidurilor de practică clinică din 2018”, a declarat președintele ediției din acest an a Conferinței, dr. Andrei Manu-Marin, reputat urolog, specializat în neuro-urologie.

Pe parcursul celor trei zile de eveniment au fost dezbătute aspecte de ultimă oră privind tratamentul disfuncțiilor sexuale și au fost prezentate informații utile în activitatea de zi cu zi a  profesioniștilor din sfera sexualității din țara noastră. Infertilitatea, tratamentul disfuncțiilor erectile, prejudecățile legate de sexualitate la vârstnici, tulburările de sexualitate sau pornografia au fost subiecte atent dezbătute pe parcursul acestei ediții. Evenimentul s-a bucurat de prezența a doi invitați străini: Prof.dr.Emre Akkus din Turcia, președintele conferinței ESSM din 2003 și Marieke Dewitte, psiholog clinician, asistent universitar la Facultatea de Psihologie și Neuroștiințe din Maastrich, care au contribuit cu informații actuale și exemple de bună practică din unele din cele mai performante sisteme medicale din Europa.

„Cred că principala provocare este să reușim să demontăm toate miturile referitoare la sexualitate pe care le găsim adesea vehiculate în mediul online. Consider că este foarte util să fim prezenți și noi, specialiștii, acolo unde pacienții caută răspunsuri pentru problemele lor. Personal scriu pe platforme online, iar pacienții apreciază că pot găsi pe internet informații specializate, transmise de un expert. Când vine vorba despre disfuncțiile sexuale, pacientului îi este destul de greu să deschidă discuția, însă cu cât suntem noi mai deschiși și le adresăm întrebări cu atât le vom câștiga încrederea. Este foarte important să vorbim despre tot ce înseamnă o relație și să nu evităm niciodată această parte a sexualității”, a declarat Marieke Dewitte, membru în advisory board al ESSM.

Deși în ultimii ani se poate obseva o creștere a adresabilității pacienților în cazul problemelelor ce țin de disfuncțiile sexuale, în societatea românească există încă bariere psihologice în discutarea și acceptarea acestor probleme.

Este o creștere a adresabilității persoanelor de sex masculin pentru probleme de infertilitate, însă, din păcate foarte mulți vin în cabinet doar după o perioadă foarte lungă de timp în care partenera a fost supusă unei adevărate traume, cauzată de multitudinea de investigații la care a fost supusă și care, într-un final, nu au indicat nicio problemă. Numai după aceea se pune problema să vină la specialist și bărbatul. Această atitudine face să se piardă foarte mult timp care cauzează cuplului. În plus, cel mai adesea bărbații vin împinși de soțiile lor. Am avut, de asemenea și bărbați care nu au vrut să își facă o spermogramă niciodată în viață de frica unui rezultat prost. Aceștia trebuie să știe că există remedii și că este important să se prezinte cât mai curând la specialist, nu să caute rezolvarea pe internet”, a declarat dr. Sorin Lupu, medic urolog, specializat și în sexologie.

Despre rolul educației privind sănătatea sexuală și necesitatea informării corecte privind acest subiect a vorbit în cadrul conferinței dr. Irina Cambrea care a surprins, printr-o prezentare practică, atitudinea și modul în care tinerii se raportează la aceste teme. Dr. Irina Cambrea a discutat despre importanța stabilirii unor protocoale de acțiune care să ghideze medicii din diferite specialități, cu precădere medicii de familie, în abordarea acestei categorii de pacienți vulnerabilă prin lispa unei educații sexuale.

Foarte mulți tineri spun „Doamne ferește! Mie nu mi se poate întâmpla asta”. În plus, apare la aceste persoane o reticență pe care media o susține cu succes – doctorii nu au decât interese. De aceea se întâmplă des ca atunci când ne propunem să vorbim deschis despre sexualitate în cabinetele noastre să fim bănuiți de anumite interese și să fim considerați „educatori de sex”.  Cred că ar trebui să ne adaptăm noilor tipologii umane din ultimii 30 de ani, în școală am învățat despre adolescenți, însă nu am știut nimic despre tineri, despre fragilitatea oamenilor tineri, de eforturile continue pe care aceștia le fac pentru a se adapta. Politicile care vor urma să fie stabilite m-aș bucura să aibă legătură cu sănătatea reproducerii, dar cu un caracter unitar, indiferent că vorbim de mediul urban sau rural. Ceea ce am resimțit eu a fost lipsa unor protocoale de acțiune pentru noi, medicii de familie. Acestea ar fi foarte utile dacă ar fi făcute simple, clare și etapizate”, a explicat dr. Irina Cambrea care a prezentat în cadrul evenimentului un studiu privind sănătatea reproducerii în rândul studenților Facultății de Agronomie din București.

Subiectele dezbătute pe parcursul celor trei zile de eveniment au pus accent pe colaborarea interdisicplinară. Prof.univ.dr. Gabriel Ioan Prada a declarat:  „Este foarte important să știm că, indiferent de vârstă, sexualitatea este o problemă complexă și că nu se rezolvă într-o singură specialitate, ci prin colaborare cu celelate specialități”.

Medicina sexualității este o disciplină care este ajunsă la maturitate din punct de vedere științific la nivel internațional și în ultimii 10 ani a început să fie din ce în ce mai cunoscută și la noi. Tot mai mulți pacienți încep să apeleze la serviciile noastre, ale specialiștilor în medicina sexualității, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra vieții lor sociale și a sănătății lor atât din punct de vedere medical, cât și psihic. Trebuie să facem eforturi în a mediatiza și populariza această specialitate, iar pacienții să știe că în fiecare oraș mare pot găsi specialiști cărora li se pot adresa”, a declarat dr. Răzvan Bardan, care va fi președintele ediției din 2019 a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității.

În cadrul evenimentului, a fost anunțat și noul președinte al Asociației de Medicina Sexualității România, dr. Vasile Coca care, împreună cu prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu – fondatorul Asociației de Medicina Sexualității din România - a tras concluziile acestei ediții a evenimentului: „Această manifestare a dovedit că problematica poate să fie acoperită foarte pe larg datorită numărului mare de specialiști din diferite specialități, a abordării interdisciplinare a disfuncției sexuale feminine și masculine.  Satisfacția mea este să văd un număr atât de mare de participanți implicați, care se interesează de această parte a disconfortului clinic al pacientului și vă invit și anul viitor, în calitatea de Președinte, să continuăm acest demers prin care învățăm unii de la alții, astfel încât din buni să devenim și mai buni”.

Conferința de anul acesta reprezintă un progres față de tot ceea ce s-a întâmplat până acum. Programul evenimentului, numărul mare de participanți, interactivitatea, lectorii prezenți și cei doi invitați străini, membri în comitetele ESSM au făcut ca anul acesta calitatea manifestării să fie una foarte înaltă din punct de vedere științific. Acest lucru ne obligă pe noi, organizatorii să continuăm și să fim și mai buni anul viitor. Ne propunem ca Asociația, prin noul comitet director condus de dr. Vasile Coca să meargă mai departe, ca acest „icebreaker” de mituri și paradigme care a fost și este Asociația de Medicina Sexualității România să continue să aducă informații utile pentru fiecare membru al său și nu numai”, a declarat în încheierea evenimentului prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu.

Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul: Prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu, Dr. Ciprian Pop Began, Dr. Vasile Coca, Dr. Sorin Lupu, Dr. Cătălin Belinski, Dr. Valentin Voinescu, Col. dr. Aurelian Emil Ranetti, Psih. Mara Priceputu, Dr. Andrei Manu-Marin, Conf. univ. dr. Olivia Timnea, Dr. Irina Cambrea, Dr. Răzvan Bardan, Prof. univ. dr. Ioan Gabriel Prada, Dr. Radu Mihalca, Psih. Adrian Calomfirescu, Psih. Rareș Ignat, Prof. univ. dr. Ioana Micluția, Dr. Ruxandra Albu, Dr. Cristina Iulia Filip, Psih. Daniela Botaș, Prof. univ. dr. Monica Tarcea, Dietetician Nemes Levente.

Programul evenimentului a fost creditat cu 16 puncte EMC și 5 puncte CPR. Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicala Houston NPA.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Interpretări eronate referitoare la onorarea rețetelor compensate

Comunicate

Vizualizari: 3212

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

CNAS precizează că medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise de medici în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pot fi ridicate în prezent, la fel ca si pana acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate ca și medicul prescriptor. Aceasta înseamnă că rețeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mult mai largă decât localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, și anume în întregul județ respectiv, în cazul rețetelor emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu o casă județeană de asigurări de sănătate. Totodată, rețetele emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu CAS AOPSNAJ (Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești) pot fi onorate de orice farmacie din țară aflată în contract cu casa respectivă.

În anul 2018, CNAS a început demersuri pentru extinderea posibilității de onorare a rețetelor compensate la orice farmacie din țară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află aceasta în relații contractuale, demersuri pe care instituția dorește să le finalizeze în acest an. Finalizarea liberalizării onorării rețetelor compensate este dificilă din punct de vedere tehnic, în condițiile în care aceasta presupune modificări semnificative în două sisteme informatice, SIUI și SIPE.

În concluzie, CNAS consideră că apariția unor materiale tendențioase pe această temă în spațiul public, care sugerează că posibilitatea onorării rețetelor compensate ar fi fost limitată doar la localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, apelând în acest scop inclusiv la deformarea declarației unui reprezentant al instituției, este de natură să inducă pacienților neliniști nejustificate referitoare la tratamentele medicamentoase. Menționăm că CNAS a început din proprie inițiativă demersul extinderii posibilității de onorare a rețetelor compensate și va continua să facă toate demersurile necesare pentru a veni în sprijinul asiguraților și pentru a răspunde nevoilor reale legate de asistența medicală a acestora.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Migraţia masivă a medicilor de familie – un fenomen previzibil dar controlabil

Comunicate

Vizualizari: 14230

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Bilanţul anului 2018 este, pentru medicii de familie, unul care dă cu minus. Medicii de familie care asigură interfaţa dintre pacienţi şi sistemul național de sănătate pot spune că au supravieţuit unui an în care asistența medicală primară pe care o reprezintă a fost neglijată, marginalizată și subfinanţată.

Medicii de familie aşteaptă ca alocarea financiară în 2019 pentru segmentul de asistenţă medicală pe care îl acoperă să asigure deopotrivă sumele necesare pentru creșterile salariale impuse prin lege, posibilitatea investiţiilor în echipamente şi personal precum şi creșterea cheltuielilor ca urmare a inflației. De asemenea, ei așteaptă și o reparație, cel puțin parțială, a inechității față de colegii lor din alte segmente ale sistemului național de sănătate.

Medicii de familie din România au funcţionat în 2018 cu un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, în condiţiile în care colegii din unitățile sanitare de stat (medicina școlară, ambulatoriu integrat, spitale) au beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%. Cu toate acestea, startul discuțiilor pentru bugetul alocat medicinei de familie pentru 2019 este unul pe care SNMF îl consideră eşuat. În previziunile bugetare actuale, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de sub 5 procente faţă de anul trecut.

În aceste condiţii și coroborat cu celelalte solicitări nerezolvate de guvernanți (debirocratizarea, protocoalele de prescriere, etc), SNMF apreciază că se va înregistra un nou val de nemulţumire din partea profesioniştilor din segmentul de asistenţă medicală primară. Îngrijorător este, în acest context, faptul că agenţiile de recrutare a forţei de muncă din domeniul medical anticipează că în anul 2019 vom fi martorii unei migraţii crescute a medicilor de familie.

SNMF îşi exprimă public dorinţa de a asigura o stabilitate pentru medicii de familie, temelia fiecărui sistem public de sănătate, şi implicit un echilibru în asistenţa medicală primară. Pentru ca așa ceva sa poată fi pus în practică, medicii de familie au nevoie recunoaşterea importanţei şi eficienţei muncii lor, de susţinerea beneficiarilor direcţi - pacienţii – şi de sprijinul decidenţilor – administratori ai sistemului medical şi decidenţi politici.

 

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Protocolul de colaborare „Sport pentru sănătate”, închieiat între CNAS și Institutul Sportiv Român

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Institutul Sportiv Român au semnat în luna noiembrie 2018, protocolul de parteneriat „Sport pentru sănătate”, care vizează conceperea, dezvoltarea și implementarea […]

Două decenii de la prima ședință a Consiliului de Administrație al CNAS

Cu câteva zile înaintea începerii propriu-zise a activității CNAS, în luna decembrie 1998 a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al instituției. Ca o garanție a […]

Actualizarea formulei de calcul a contribuției clawback

La final de an, s-au efectuat o serie de modificări și completări ale mai multor acte normative care vizează creșterea accesului persoanelor asigurate la serviciile medicale și medicamentele […]

Fonduri majorate pentru unitățile de asistență medico-sociale

Fondurile necesare funcționării unităților de asistențã medico-sociale au fost majorate de la 40872 lei/pat/an la 59677 lei/pat/an ca urmare a creșterii drepturilor salariale ale personalului încadrat, cât și a majorării […]

Expertiza specialiștilor Antibiotice Iași ar putea aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene

Expertiza specialiștilor de la compania Antibiotice Iași poate aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene și utilizarea eficientă a antibioticelor, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății. Ministrul Sănătății, […]

Stoc necesar de imunogobulină pentru mai mult de trei luni, managerii de spitale îndemnați să facă demersurile necesare

Pentru asigurarea cantităților de imunoglobulină necesare în România, la propunerea Ministerului Sănătății, la începutul lunii martie 2018, Guvernul a activat Mecanismul de Protecție Civilă și a acordat un […]

Ministerul Sănătății lucrează la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 450/08.04.2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident […]

Planul de acțiune al Ministerului Sănătății privind controlul hepatitelor virale, finalizat

Ministerul Sănătății a finalizat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România pentru perioada 2018-2030. Proiectul Ordinului pentru aprobarea Planului –cadru privind controlul hepatitelor virale în România pentru perioada […]

România a preluat Peședinția Consiliului UE pe domeniul sănătății

Sorina Pintea, ministrul Sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul președinției rotative a Consiliului UE. „Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia […]

Bugetul CNAS, suplimentat la rectificarea bugetară, permite extinderea Programelor Naționale Curative

Rectificarea bugetului CNAS, aprobată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 101/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 999/27.11.2018, înseamnă suplimentarea cu 600 milioane lei a creditelor bugetare de […]

Noi facilități pentru persoanele cu HIV/SIDA cuprinse în proiectul Planului Național Strategic

Prioritizarea intervențiilor de prevenire și utilizarea testării HIV ca poartă de intrare în tratament, asigurarea accesului universal la tratament ARV pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA, acordarea unor beneficii […]

Lista medicamentelor strategice pentru România, finalizată

Peste 200 de DCI-uri conține lista de medicamente de interes strategic pentru România, având la bază lista medicamentelor esențiale publicată de Organizația Mondială a Sănătății, adaptată și completată […]

Prima terapie, cu administrare exclusiv orală, aprobată pentru boala somnului

  Prima terapie cu administrare exclusiv orală pentru tripanosomiaza africană (boala somnului) a fost aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA), potrivit unui comunicat […]

Raportați reacțiile adverse la medicamente!

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a lansat cea de-a treia campanie anuală de social media pentru promovarea conștientizării importanței raportării reacțiilor adverse suspectate la […]

Restricții de administrare a medicamentelor antibiotice din clasa chinolone

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a recomandat suspendarea autorizației de punere pe piață sau introducerea de noi restricții de administrare a medicamentelor antibiotice din […]

Parteneriat privind prevenția și managementul integrat al pacientului cu diabet zaharat

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – Grupul de lucru […]

Mohs – 99.7% rată de succes în cancerul de piele de tip carcinom

Au evoluție silențioasă, nu dor și nu te mănâncă. Ceea ce arată ca niște bube care vin și trec de la sine pot fi, de fapt, începutul celei […]

„Creșterea competenței medicilor de familie în activitatea de vaccinare” – un beneficiu al tuturor

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) lansează proiectul Creșterea competenței medicilor de familie în activitatea de vaccinare. Proiectul se adresează medicilor de familie, fiind structurat ca un program educațional desfășurat sub […]

De Ziua Mondială a Diabetului, ADCMS organizează un eveniment amplu dedicat persoanelor diagnosticate cu Diabet Zaharat

Asociația pentru Dezvoltare și Cercetare Medicală Sanamed (ADCMS) și clinicile partenere marchează Ziua Mondială a Diabetului prin organizarea unui eveniment amplu ce vine în întâmpinarea pacienților și a […]

Lansarea MediQAp- o inovatie software pentru analiza integrata de risc din domeniul medical

Calitakropolis organizează cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale “Managementul Riscului – O provocare în sănătate”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Ministerul Cercetării si Inovării , Academia Romana, […]