„Dinamica piețelor pe care activăm continuă să fie favorabilă pentru principalele noastre operațiuni, cu o rată scăzută a șomajului, o bună dezvoltare economică și cerere puternică pentru servicii medicale private. Continuăm să ne axăm pe accesibilitatea și calitatea serviciilor pe care le oferim pentru a veni în întâmpinarea cererii din piață”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.
La nivel de grup, în primele nouă luni ale anului Divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 18,7%, până la 248,4 milioane de euro comparativ perioada similară din 2017. Divizia de Servicii de Diagnostic a avut de asemenea venituri mai mari după primele nouă luni ale anului, în creștere cu 11%, până la o valoare de 250,1 milioane de euro. Creșterile diviziei de diagnostic au fost susținute de evoluțiile foarte bune de pe piețele din România și Ucraina.
Pe piața din România veniturile grupului au crescut cu 20% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului anterior, atingând o valoare totală de 66 milioane euro. România este a treia piață ca pondere a veniturilor la nivel de grup, după Polonia și Germania. Divizia de Servicii Medicale din România (prezentă prin spitalul și clinicile Medicover) a înregistrat, după primele nouă luni ale anului venituri totale de 26,6 milioane euro, în timp ce Divizia de Servicii de Diagnostic (prezentă prin rețeaua de laboratoare și centre de recoltare Synevo) a înregistrat venituri totale de 39,4 milioane euro.
„Creșterea de 25% înregistrată de Divizia de Servicii Medicale din România până la o valoare de 26,6 milioane euro arată că din ce în ce mai mulți români își doresc să fie tratați la cel mai înalt nivel medical. Creșterea vine într-o perioadă importantă pentru noi în care am reușit sa ne extindem în două noi regiuni cheie si sa ne consolidăm poziția în București în urma finalizării a trei tranzacții strategice. Vom continua să investim în dezvoltarea rețelei și să îmbunătățim experiența oferită clienților”, a declarat Adrian Peake, Director General Medicover România.
Rețeaua de clinici Medicover din România a crescut cu 50% până la 37 de unități ca urmare a tranzacțiilor finalizate în primele nouă luni ale anului.
„Dorim să oferim cele mai bune soluții de diagnostic pentru pacienții din fiecare județ din România. După primele nouă luni, am reușit să ne extindem rețeaua de centre de recoltare cu 17 unități noi, având acum o prezență puternică în 30 de județe și 39 de orașe din România. În același timp, am continuat să investim în achiziția unor echipamente de laborator de ultimă generație, precum și în extinderea portofoliului de servicii pe zona de genetică și histopatologie”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.
Despre Grupul Medicover
Medicover este unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic. Compania a fost fondată în 1995 pentru a răspunde la cererea în creștere de servicii medicale de înaltă calitate din Polonia, apoi s-a extins în alte țări, pentru a răspunde unei nevoi asemănătoare. În prezent, piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și Ucraina. Compania oferă o gamă largă de servicii medicale, printr-o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare prin două divizii - Healthcare Services și Diagnostic Services.
Despre Medicover România
Medicover România este prezentă de peste 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste în capitală – Spitalul Medicover – și în Oradea – Spitalul Pelican. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienți – și includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum și o gamă variată de specialități medicale și chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.
Despre Synevo România
Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2017, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 78 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an aproape 15 milioane de teste.
Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995.
Pana la data de 01.10.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.
Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite de catre urmatoarele autoritatile profesionale.
- Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC
- OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
- Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
- Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH
Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.
Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE
CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - “Confidențialitatea serviciului farmaceutic, între obligație etică și obligație legală”
Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.
Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.
Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.