Creștere de 41,2% a veniturilor Medicover și Synevo în România în primul trimestru al anului 2019

Stomatologi

Vizualizari: 4985

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – NASDAQ Stockholm - a prezentat astăzi raportul interimar pentru primul trimestru al anului 2019. Medicover a raportat o creștere a veniturilor globale în primele trei luni ale anului de 23,3% comparativ cu perioada similară din anul trecut, ajungând la venituri de 199,7 milioane euro. Medicover este prezentă în România prin rețeaua medicală clinică Medicover și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo.

„Sunt aproape doi ani de când Medicover a fost listată pe NASDAQ OMX Stockholm, iar această perioadă  a fost una de  creștere susținută. Veniturile din primul trimestru al acestui an sunt cu 41% mai mari față de cele din primul trimestru al anului 2017, iar 75% din această evoluție este una organică. Aceste rezultate confirmă  poziția noastră puternică în piață, capacitatea de a realiza planul  de fuziuni și achiziții și de creștere a marjelor și profitabilității prin extindere și eficientizare”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al  Medicover.

La nivel de grup, în primul trimestru al anului, Divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 28,1%, până la 102,9 milioane de euro și 1,2 milioane abonați, cu 14,5% mai mult față de aceeași perioadă a  anului 2018.

Divizia de Servicii de Diagnostic a avut, de asemenea, venituri mai mari cu 18,7% în primul trimestru, ajungând la un total de 100,2 milioane de euro.

Pe piața din România veniturile totale au crescut în primul trimestru al acestui an cu 41,2% până la 29,9 milioane de euro. Evoluția are la bază și achizițiile realizate de companie pe parcursul anului 2018 când Grupul a adăugat în portofoliu Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei și Centrul Medical Academica în București. Veniturile obținute în România reprezintă 14,9% din rezultatele totale Medicover. România este a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.

„Evoluția veniturilor din primele trei luni ale acestui an demonstrează încrederea pacienților în calitatea serviciilor oferite de Medicover în România. Am optat, și pentru dezvoltarea unor centre de excelență care abordează multidisciplinar probleme medicale specifice. Anul acesta am lansat Centrul de tratare și diagnosticare a endometriozei și Centrul Laser pentru tratamente dermatologice. Cred că viitorul medicinei stă în dezvoltarea de centre de excelență care, prin atragerea celor mai importanți specialiști din anumite arii medicale, pot oferi răspunsuri unei game largi de afecțiuni. Vom continua să investim în inovație, digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

„Rezultatele Synevo reflectă nivelul investițiilor în creșterea nivelului de digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri. Am reușit, de asemenea, să menținem un ritm constant de extindere teritorială permițând accesul facil la servicii de laborator de cea mai înaltă calitate unui număr din ce în ce mai mare de pacienți. Portofoliul de teste și servicii a crescut, mai ales pe segmente avansate de tipul testelor genetice” a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

Ramona Marincaș: ”S-a făcut un pas spre normalitate în respectarea procedurilor și regulilor de igienă”

Stomatologi
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pandemia de COVID-19 a adus după sine pierderi de vieți omenești, pierderi economice, dar a impus și o revizuire a modului în care respectam măsurile de igienă. Pentru sistemul sanitar din România respectarea procedurilor privind igiena a devenit acum o obișnuință, în condițiile în care înainte de pandemie, în multe cazuri, erau respectate doar la nivel scriptic și verbal, nu și faptic.  Iar nerespectarea regulilor de igienă poate pune în pericol viața pacienților. ”Pacientii nu cunosc pașii care trebuie urmați într-o procedură, dar au încredere că personalul medical respectă toate regulile necesare pentru siguranța lor”, a precizat Ramona Marincaș, vicepreședinte…

Articolul este disponibil doar utilizatorilor cu abonament: ONLINE - ABONAMENT ELECTRONIC

Pentru a-l putea vizualiza in intregime poti sa-ti faci abonament, sau, daca ai deja unul, te poti . Fa-ti Abonament

Eficiența purtării măștii de protecție în combaterea transmiterii infecțiilor respiratorii

Stomatologi
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Autor: Șef de lucrări Dr. Edith Simona Ianosi, Clinica Pneumologie, Spitalul Clinic Județean Mureș  Apariția de noi agenți patogeni respiratori, cum ar fi sindromul respirator acut sever (SARS) - Coronavirus (SARSCoV) și gripa pandemică H1N1 (pH1N1) au evidențiat vulnerabilitatea populației la infecțiile respiratorii. Intervențiile nonfarmaceutice, cum ar fi echipamentele de protecție personală respiratorie, sunt deosebit de importante pentru a reduce riscul  de infecție respiratorie atunci când vaccinarea sau tratamentele anti-infecțioase specifice nu sunt disponibile. Căile de transmisie ale SARS-Cov-2 sunt prin: transmitere directă (picăturile Flügge,prin tuse, strănut) transmiterea prin contactul cu: mucoasele orale, nazale, ale ochilor. Purtarea măștilor de față…

Articolul este disponibil doar utilizatorilor cu abonament: ONLINE - ABONAMENT ELECTRONIC

Pentru a-l putea vizualiza in intregime poti sa-ti faci abonament, sau, daca ai deja unul, te poti . Fa-ti Abonament

Igiena mâinilor și leziunile cutanate asociate. Îngrijirea mâinilor în timpul pandemiei

Autori: Prof. Dr. Silviu Morariu, Dr. Mircea Ambros-Clinica de Dermatologie, Spitalul Clinic Județean Mureș   Printre cele mai eficiente măsuri de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 (COVID-19) sunt […]

Soluții de ieșire din paradigma anxioasă a stresului prelungit

Autor: Oana Raluca Cueșdeanu  Psiholog clinician specialist Psihoterapeut & Trainer în Psihoterapie Pozitivă și Transculturală     Suntem cu toții în aceeași furtună. Dar fiecare navighează cu propria-i […]

Farmacistul, rol important în aderența terapeutică a pacientului

Înțelegerea și respectarea tratamentului indicat de către pacienți are o importanță deosebită în terapia bolilor cronice. De aceea, este nevoie ca relația medic-farmacist-pacient să se bazeze pe un […]

Tulburările dispoziției, bolile societății moderne

Oboseală și lipsă de energie, încredere de sine și stimă scăzute, probleme majore de concentrare sunt o parte dintre semnele unor tulburări de dispoziție. Depresia, anxietatea, sindromul de […]

Adoptarea unor strategii nutriționale, personalizate, esențiale pentru pacientul oncologic

Există o serie de complicații care apar în urma tratamentelor la pacienții oncologici ce pot influența comportamentul alimentar. În acest caz este nevoie de adoptarea unor strategii nutriționale […]

Potențiale interacțiuni între medicamente și anumite fructe

Obiceiurile dietetice sunt un factor important care influențează sănătatea și afecțiunile ce pot să apară. Dovezile științifice sugerează că consumul regulat de fructe și legume are rol benefic […]

”Românii, mai bolnavi sau mai creduli?”

În peste un deceniu vânzările de medicamente în farmacii aproape s-au triplat, numărul de internări a crescut simțitor, durata medie de viață a crescut, dar a crescut și […]

PALMED solicită creşterea tarifelor decontate

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED solicită creşterea tarifelor decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru acoperirea costurilor reale ale serviciilor medicale prestate de […]

Tot ce trebuie să știm despre Coronavirus

Reprezentanții Comitetului intersectorial pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), împreună cu reprezentanții autorităților cu responsabilitate în acest domeniu, au susținut în seara zilei de 22 […]

Victor Costache, ministrul Sănătății s-a întâlnit cu Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților

Reprezentanții pacienților salută introducerea noului program curativ de chirurgie oncologică și susțin ultimele măsuri de reformă luate în sistemul sanitar. Victor Costache, ministrul Sănătății și Vasile Barbu, președintele […]

Sanofi Romania și Crucea Roșie Română demarează la nivel național proiectul umanitar „Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru Toți”

Sanofi Romania, prin Divizia de Consumer Healthcare împreună cu Crucea Roșie Română și cu peste 50 de farmacii de la nivelul întregii țări și-au unit forțele într-un proiect […]

Curs Monitori Studii Clinice pentru Începători, 27-28 Februarie, București

Cursul de monitori începători organizat de Avantyo Institute of Clinical Research, reprezintă o oportunitate pentru cei care vor să se instruiască în activități de studiile clinice. Evenimentul se […]

Verificări la clinica stomatologică din Pitești în urma decesului unui minor

La solicitarea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș au demarat verificări la clinica stomatologică din Pitești, acolo unde un copil de 4 ani […]

Românii pot afla dacă fac parte din categoria celor cu risc de a dezvolta cancer pulmonar printr-un simplu test online

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF) lansează un test online prin care orice român poate afla dacă se află în categoria […]

Testarea genetică – prima linie de apărare împotriva cancerului

Din cei 75.000 de pacienți testați de Personal Genetics în ultimii 9 ani, 60.000 sunt pacienti oncologici 16% dintre testările genetice oncologice reprezintă testările în gena EGFR pentru […]

În România a crescut numărul tinerilor între 25 și 35 de ani cu forme severe de boală parodontală

Sunt 3.58 miliarde de oameni cu probleme de sănătate orală în lume 80% dintre adulții de minim 35 de ani au o formă de afectare parodontală la nivel […]

Control mixt de urgență al MS la Spitalul Clinic Județean Arad

Ministerul Sănătății s-a sesizat și a dispus un control mixt de urgență, după ce la unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad s-au prezentat cu mijloace […]

Tratament în ambulatoriu pentru pacienții cu tuberculoză

Pacienții infectați cu tuberculoză vor putea fi tratați și în sistem ambulatoriu, în cadrul unui proiect pilot pe care îl va derula Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății a publicat […]

O nouă operație pro bono condusă cu succes de Dr. Radu Zamfir în Spitalul Medicover

Dr. Radu Zamfir, medic Primar Chirurgie Generală, a efectuat în luna decembrie 2019, o operație pro bono în Spitalul Medicover. Rezecția laparoscopică a hemangioamelor hepatice este o patologie […]

CNAS asigură tratamentul pentru toți pacienții cu amiotrofie spinală eligibili

În urma rectificării bugetare din noiembrie 2019, CNAS a primit fondurile necesare pentru includerea în tratament a pacienților cu amiotrofie musculară spinală (AMS) înscriși de medicii specialiști pe […]