Cuvântul depresie descrie o boală deseori derutantă, care odată instalată degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune. Ea distruge nu numai legătura cu ceilalţi, ci şi capacitatea de a fi împăcat când eşti doar tu cu tine însuți. În depresie devine de la sine înţeles lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii însăşi. Depresia nu afectează doar persoanele adulte, ci și copii şi adolescenţi, aceştia din urmă fiind în mod deosebit vulnerabili la cea mai tragică urmare a depresiei şi anume suicidul (Nedley, N., 2015). Cu toate acestea, depresia încă rămâne ascunsă pentru mulți dintre cei afectați – nu este tratată, nu se vorbește despre ea, ori este negată. Doar o mică parte dintre cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. (Tudose, F., Tudose, C., Vasilescu, A., Tamasan, S., 2005).
SIMPTOMATOLOGIA DEPRESIEI
Depresia are mai multe forme, la fel ca şi alte boli, cum ar fi bolile de inimă sau diabetul. Trebuie specificat că fiecare formă variază în funcţie de numărul, severitatea şi persistenţa simptomelor (Nedley, N., 2015).
Simptomele depresiei includ:
- Sentimente de inutilitate, de lipsă de speranţă, de neajutorare;
- Indiferență faţă de orice;
- Sentimentul de vină nejustificată;
- Tristeţe prelungită, accese inexplicabile de plâns, irascibilitate;
- Activităţi agreabile, contactele sociale care altă dată făceau plăcere nu mai trezesc interesul;
- Imposibilitatea de concentrare sau de amintire a unor detalii;
- Gânduri de moarte sau încercări de suicid;
- Pierderea apetitului sau apetit exagerat;
- Letargie, fatigabilitate persistentă;
- Insomnie sau nevoie crescută de somn;
- Dureri, constipaţie sau alte afecţiuni somatice cărora nu li se poate determina o cauză obiectivă.
TRATAMENTUL DEPRESIEI
Există două opţiuni pentru tratarea tulburărilor depresive: medicamente antidepresive şi psihoterapie. În prezent, s-a demonstrat că efectele terapeutice optime se obţin prin combinarea simultană a acestor două tratamente.
TRATAMENTUL PSIHIATRIC AL DEPRESIEI
Paşii care trebuie urmăriţi în vederea începerii tratamentului cu antidepresive sunt: stabilirea existenţei tulburării depresive; excluderea altei tulburări psihice severe cum ar fi schizofrenia; determinarea severităţii depresiei; detectarea unei boli fizice, dacă există; alegerea unui antidepresiv sigur, eficient şi bine tolerat; prevenirea pacientului către posibilele efecte secundare.
Medicamentele antidepresive ajută la ameliorarea dispoziţiei afective a persoanelor depresive. Ele au un efect mai degrabă energizant decât unul tranchilizant, aparent prin creşterea disponibilităţii a doi neurotransmiţători – norepinefrina şi serotonină, neurotransmiţători care sunt deficitari în unele cazuri de depresie. Mulţi psihologi consideră că aceste medicamente uşurează simptomele, fără a cere individului să se confrunte direct cu problemele personale care ar putea influenţa tulburarea respectivă. Tocmai din acest motiv, odată cu prescrierea medicamentelor psihotrope se solicită, de regulă, şi ajutor psihoterapeutic.
PSIHOTERAPIA ÎN TRATAREA DEPRESIEI
Psihoterapia integrativă urmăreşte eliminarea barierelor conceptualizării teoretice singulare, în detrimentul omului, pentru a se putea mula pe problemele pacientului, mai curând decât a impune ca problemele pacientului să se muleze pe şedinţele psihoterapeutice. Persoana depresivă manifestă conflicte de integrare şi probleme de coerenţă a sinelui, pe care terapeutul le poate investiga cu ajutorul conceptului de „sine în relaţie”. Conform tiparului relaţional se urmăreşte să se identifice unde anume există o dificultate de relaţionare prin intermediul celor şase domenii în care sinele se dezvoltă: în domeniul biologic, intrapsihic, interpersonal, contextual, ecologic şi transcedental. Fiecare domeniu va fi elaborat în cele ce urmează. Domeniul biologic urmăreşte relaţia pe care sinele o are cu corpul.
Persoanele depresive pot manifesta o relaţie alterată a sinelui cu corpul, aceștia nesimțindu-se bine în corpul lor. Scopul terapiei este de a determina pacientul să îşi accepte corpul ca parte din întreg, din perspectiva persoanei ca entitate care trăieşte şi respiră. Disonanţe în acceptarea laturii corporale crează destructurări ale sinelui. Altfel de ambivalenţe pot fi grupate în stadiile de dezvoltare formulate de către Freud. Aşadar, dacă în timpul stadiului oral, mama are inhibiţii în procesul de alăptare, ea va putea transmite bebeluşului mesajul că actul hrănirii, singurul lucru care îl menţine în viaţă, este greşit şi ruşinos. Copilul va creşte cu senzaţia că „a trăi nu e bine”, deci va manifesta predilecţie către o gândire depresivă. În stadiul anal, există şansa ca defecarea, un act pe care copilul îl vede natural şi pozitiv („moneda de schimb a lumii”), să fie privit de părinți ca fiind ceva respingător. Sentimentele conflictuale dezvoltate de copil vor fi cele de vină, ruşine, neadecvare şi considerentul că e ceva în neregulă cu el, lucruri ce îl pot urmări de-a lungul vieţii. Stadiile următoare implică restricţiile şi inhibiţiile impuse de către normele sociale, care pot crea dificultăţi de exprimare a gândurilor şi a sentimentelor negative şi pozitive, deopotrivă. Internalizarea şi reprimarea unor astfel de frustrări pot conduce la o agresivitate asupra propriului sine, întâlnită în depresie. Pacientul este invitat să îşi onoreze corpul potrivit aportului pe care îl are în completitudinea fiinţei. Domeniul intrapsihic tratează relaţia sinelui cu sinele. Această relaţie conţine lumea interioară a experienţelor unei persoane şi cadrul de referinţă pe care aceasta şi-l formează în conformitate cu modul de a fi în lume.
Conflictele care pot apărea în cadrul acestei relaţii sunt legate de gradul în care sinele a fost lăsat să fie autentic. Problemele apar atunci când anumite părţi ale sinelui sunt negate, conformate (schimbate) sau neacceptate. O astfel de cauză a disturbării unităţii sinelui poate fi explorată prin intermediul analizei tranzacţionale. Sinelui îi poate fi impus, transgeneraţional, un anume mod de „a fi”. Pe de altă parte, copiii învaţă prin imitare, deci o altă cauză pot fi modelele introiectate, cum ar fi părintele depresiv care oferă drept exemplu acest pattern. Un alt factor depresogen îl constituie exigenţele stricte, greu de atins. Exigenţele pot proveni de la cei din jur sau pot fi create intern, în cazul în care persoana nu a avut parte de repere şi a trebuit să şi le creeze singur. Pentru a media conflictele intrapsihice se va urmări debarasarea de modelele introiectate şi de a se apropia persoana de propriile nevoi şi dorinţe. Domeniul interpersonal descrie relaţia sinelui cu ceilalţi. Se va investiga modelul de relaţionare interpersonală şi cum anume s-a dezvoltat, pe baza modelului relaţiilor timpurii şi a felului de negociere a legăturii cu cei din jur. Sinele interpersonal poate fi angrenat într-un triunghi al rolurilor de salvator, victimă şi persecutor. Rolurile sunt uşor interschimbabile, conform următorului mecanism: un rol al unui membru din familia pacientului poate determina apariţia unui rol de susţinere al acestuia şi viceversa. Astfel, o condiţie precară, precum depresia, poate să alimenteze rolul unui salvator, pe cealaltă parte, poate fi maniera în care victima semnalează ajutorul unui salvator; în alte cazuri, simptomele depresiei pot fi instrumentele unui persecutor.
O abordare cognitiv-comportamentală poate analiza depresia prin prisma evenimentelor care au creat cogniţia specifică (neajutorare, incapabilitate, lipsa de speranţă, tristeţe, perfecţionism) şi a comportamentelor (tulburări ale somnului, alimentaţiei, dificultăţi de relaţionare). De asemenea, vor fi discutate întăririle pe care pacienţii le-au primit în a manifesta aceste simptome sau lipsa întăririlor pozitive care au produs aceste simptome. Se creează astfel un cadru concret al simptomelor, cu cauze, factori, situaţii, perioade declanşatoare şi favorizante, cadru propice restructurării şi creării de mecanisme adaptative. Domeniul intercultural şi contextual explorează sinele în context. Terapeutul urmăreşte maniera în care sinele este integrat în contextul influenţelor sociale, politice, istorice, economice, culturale şi organizaţionale. Depresia poate surveni din relaţiile contextuale, astfel în cadrul terapiei se examinează implicaţiile acestor relaţii, cum ar fi: oportunităţile, posibilitatea materială, viziunea asupra eşecurilor, acceptarea sau respingerea particularităţilor individului de către societate, gradul de apartenenţă la grupuri, societate sau religie restrictivă, cu pedepse.
Domeniul ecologic urmăreşte relaţionarea sinelui cu mediul înconjurător şi cu natura, adică a cadrului în care acesta vieţuieşte. Sinele ecologic oferă indicaţii asupra ancorării individului în spaţiu şi a conştientizării apartenenţei pe acest plan. Domeniul transcedental implică relaţia sinelui cu lumea transpersonală şi spirituală. Terapeutul se va interesa de sensul pe care pacientul îl conferă vieţii, de interpretările spirituale, de autoactualizare, apartenenţă la o religie. Persoanele depresive deţin o perspectivă sumbră asupra vieţii, caracterizată de o lipsă a speranţei că lucrurile se vor mai putea schimba în bine. De cele mai multe ori, depresivii au tendinţa de a-şi alege obiective greu de atins sau din viitorul îndepărtat; eşecurile vor confirma incapacitatea şi vor crea un cerc vicios.
Împărţirea ţelurilor în scopuri mici, satisfăcătoare, reale, palpabile pot conferi un sens al stării prezente în privinţa ameliorării stării depresive. Ieşirea din spectrul depresiv se produce sub influenţa interconectată a psihiatrului, psihoterapeutului, pacientului, familiei şi a mediului înconjurător. Rezultatele cresc atunci când fiecare parte reuşeşte să îşi aducă contribuţia într-un mod armonios.
Articol publicat in Revista MedFarm Anul 4 - Nr. 41 - editia tiparita - Ianuarie/Februarie 2017.
