Diagnosticare, tratament și recuperare pentru pacienții cu afecțiuni neurologice

Studenti

Vizualizari: 31245

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Neuroaxis și Centrul Medical Provita, două clinici importante din București, își unesc echipele medicale, infrastructura și tehnica medicală pentru a oferi pacienților cu afecțiuni neurologice din România acces la un sistem integrat de diagnostic, tratament și recuperare. Asta înseamnă că pacienții vor fi ghidați, tratați și monitorizați începând cu momentul în care se prezintă la un consult neurologic și până la finalizarea traseului terapeutic. Aceștia vor beneficia de diagnostic și recomandări medicale, de acces la analize, investigații și interpretări sau de acces la intervenții neurochirurgicale (acolo unde este cazul) precum și de un program de recuperare, imediat ce au intrat pe circuitul pacientului cu afecțiuni neurologice.

În România, una din trei persoane suferă de o afecțiune a creierului, conform Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative, ceea ce se traduce prin pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă, Parkinson, Alzheimer, Huntington, epilepsie, distonie, atac vascular cerebral sau probleme de sănătate mintală.

În ceea ce priveşte accidentul vascular cerebral, aproximativ un milion de cazuri se înregistrează anual în Europa. La nivel mondial, AVC constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer şi, conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC.  România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea de cauză cerebrovasculară. Prevalența AVC in Romania este de 0,1% pentru grupa de vârsta sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de vârstă 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de vârstă 55-70 ani şi 13,9% la vârsta de peste 70 de ani.

În aceste condiții, atât pacienții români, cât și aparținătorii lor au nevoie de soluții rapide și la îndemână pentru diagnosticare și tratament, mai ales atunci când vorbim despre tumori cerebrale și afecțiuni ale coloanei vertebrale. Bolile neurologice și afecțiunile neurochirurgicale sunt complexe, iar informațiile de interes general sunt rare, incomplete sau lipsite de expertiză medicală. Colaborarea Neuroaxis – Provita vine în contextul nevoii sociale și medicale prezente în România.

În cadrul acestui parteneriat, clinica Neuroaxis preia de pe umerii pacienților și a aparținătorilor grija identificării celor mai bune soluții de tratament sau a medicilor specialiști. Odată ce pacienții iau contact cu echipa clinicii Neuroaxis, aceștia vor avea parte de diagnosticarea afecțiunilor neurologice, după care sunt îndrumați la fiecare pas pentru a face anlize, investigații, pentru a primi tratamentul necesar sau pentru a fi operați de cei mai buni neurochirurgi, fără ca ei să caute singuri prin piața serviciilor medicale din România. Din echipa Neuroaxis fac parte:

  • Dr. Dan Mitrea este supraspecializat în neuro-oncologie și fondator al Clinicii Neuroaxis și intenționează să implementeze inteligența artificială în practica medicală, iar în următorii 5 ani vrea să deschidă în România un spital dedicat neuroștiințelor.

“Atât Neuroaxis, cât și Provita au arătat în timp o apropiere față de nevoile pacienților, în primul rând față de siguranța actului medical. Prin acest parteneriat vrem să închidem circuitul pacientului cu afecțiuni neurologice și să oferim servicii neuro – chirurgicale celor care au recomandare în acest sens. Asigurăm astfel accesul la intervenții simple sau complexe, iar pacienții nu mai sunt nevoiți să caute singuri soluțiile terapeutice.” - Dr. Dan Mitrea, medic neurolog.

  • Dr. Bogdan Ene este medic neurochirurg la Spitalul Militar din Paris. A plecat din ţară de mai bine de zece ani, timp în care a participat la nenumarate studii clinice şi lucrări ştiinţifice în domeiul neurochirurgiei onologice şi pediatrice. Unul dintre domeniile în care a a dobândit o vastă expertiză este cel al intervenţiilor chirurgicale în cazul traumelor suferite de militarii răniţi în teatrele de operaţiuni. Acum revine în România pentru ca pacienţii să beneficieze de cele mai noi tehnici medicale, la care în prezent nu au acces.

„Această colaborare aduce un pachet de servicii complex pentru pacienții cu afecțiuni neurologice, la nivelul oricărui sistem de sănătate modern, comparabil cu cele din Franța sau Anglia. Avem capacitatea de a personaliza fiecare intervenție și de a utiliza echipament de ultimă generație.” - Dr. Bogdan Ene, medic neurochirurg.

Centrul de Diagnostic și Tratament Provita este singurul din România specializat pe tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale prin intervenții minim invazive, precum și prin intermediul infiltrațiilor ghidate fluoroscopic sau ecografic în articulație, ablație cu radiofrecvență, disectomie endoscopică și epiduroscopie.

Clinica dispune de trei săli de operație moderne, microscop operator de înaltă performanță, cu magnificație și luminozitate ridicată, permițând accesul prin incizii foarte mici, esențial pentru intervențiile microchirurgicale. De asemenea, sistemul de neuro – navigație din dotarea clinicii este o tehnologie de vârf și extrem de necesară în efectuarea chirurgiei micro – invazive, ce ajută în localizarea exactă a leziunilor tumorale, cu abordarea acestora la dimensiuni cât mai reduse, ceea ce presupune și un risc minim de leziuni asupra creierului. Astfel pacientul beneficiază de o recuperare rapidă și de o siguranță a actului chirurgical.  Din echipa Provita fac parte:

  • Dr. Ovidiu Palea este medic primar anestezie și terapie intensivă și singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain. A studiat medicina în România, dar a profesat apoi în SUA, unde s-a specializat în Terapia Durerii la Washington Hospital Center.

“Suntem complementari cu echipa Neuroaxis pentru că venim cu o abordare minim-invazivă intervențională din punct de vedere al Terapiei Durerii, astfel multe intervenții sub sedare se pot face cu recuperare foarte ușoară. Avem în echipă cardiologi, pneumologi, radiologi și alte specialități, care ne susțin din punct de vedere al terapiei intensive.” - Dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de WIP.

  • Dr. Alexandru Cristescu este medic neurochirurg specializat în tehnici avansate de chirurgie spinală și protezare vertebrală la AOSpine, Nimes, Franța și în chirurgia bazei craniului la European Institute of TeleSurgery din cadrul Universității Strasbourg.

“Va fi un schimb de experiență continuu. Un plus de opțiuni terapeutice sau de diagnostic, pe care pacienții le pot obține mai ușor, mai rapid și, de ce nu, mai eficient din punct de vedere al costurilor, având totul la îndemână și printr-o abordare multidisciplinară pentru rezolvarea fiecarui caz.” - Dr. Alexandru Cristescu, medic neurochirurg.

Centrul de diagnostic și tratament Provita este centru de training în Terapia Durerii și singurul centru de instruire din Europa Centrală și de Est aprobat ESRA (Societatea Europeană de Anestezie și Terapia Durerii) și unul dintre cele doar 17 centre aprobate în toată Europa.

Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: neurochirurgie, psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, reumatologie.

  • Neuroaxis și Provita, două clinici importante din România, colaborează pentru a oferi pacienților cu afecțiuni neurologice și neurochirurgicale servicii medicale integrate și acces la cei mai buni medici și cele mai bune condiții operatorii și de recuperare;
  • Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din Bucureşti și dispune de o echipă de neurologi și neurochirurgi specializați în străinătate;
  • Echipa Neuroaxis: dr. Dan Mitrea, medic neurolog, în curs de specializare în neuro – oncologie la Spitalul Pierre Wertheimer, Lyon, Franța sau dr. Bogdan Ene, medic neurochirurg la Spitalul Militar "Val-de-Grace", Paris, Franța;
  • Centrul Medical Provita dispune de 3 săli de operație moderne, care permit intervenții chirurgicale sigure și o monitorizare atentă a pacientului. Investigațiile imagistice necesare pentru operațiile pe creier se face cu cea mai performantă tehnologie – RMN 3 Tesla și CT 128 slice;
  • Echipa Provita: dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de World Institute of Pain sau dr. Alexandru Cristescu, medic neurochirurg specializat în tehnici avansate de chirurgie spinala si protezare vertebrală la AOSpine, Nimes, Franța.


Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

Mâncatul pe timp de pandemie – 9 din 10 români au gătit în timp ce numai 2 din 10 au comandat mâncare

Studenti

Vizualizari: 3643

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Peste 40% dintre români au mâncat mai multe fructe și legume în perioada pandemiei, conform unui sondaj efectuat de Upfield - producătorul brandurilor de margarină Rama și Becel - imediat după relaxarea restricțiilor din luna mai. Măsurile de izolare impuse pentru a opri pandemia Covid-19 au întors românii către bucătăria proprie. 92% dintre respondenți spun că preferă gătitul în casă în timp ce 20% au ales să comande mâncare.

De asemenea, criza i-a făcut pe români să fie mai interesați de coacerea propriei pâini acasă (31%), precum și de prăjituri și torturi (31%). Potrivit sondajului, oamenii intenționează să-și păstreze obiceiurile alimentare în situația actuală, mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) spunând că vor continua să cumpere aceeași cantitate de produse de la aceleași mărci preferate. Doar un sfert sunt hotărâți să cumpere mai puțin, dar rămân în continuare la produsele și brandurile în care au încredere.

 Românii planifică mai puțin

Cercetările subliniază că românii tind să improvizeze mai mult în bucătărie chiar și pe timp de pandemie. Majoritatea respondenților s-au descurcat cu ce au găsit în cămară (42%) și nu au planificat mesele cu o săptămână înainte. Mai puțin de un sfert au cedat poftelor de moment și au mâncat mereu când au simțit că le este foame. Gătirea mâncării acasă este în continuare considerată o activitate importantă pentru majoritatea românilor. Astfel,  68% dintre aceștia au petrecut o oră sau mai mult în bucătărie pentru a găti și doar 32% au pregătit mese în doar 15-30 de minute.

Brânzeturile sunt preferate pentru sandvișuri

Pentru perioada studiată, sandvișurile au fost considerate în mare măsură un aliment ocazional, deoarece 40% dintre respondenți au pregătit sandvișuri săptămânal. În timpul pandemiei românii au considerat sandvișurile potrivite mai degrabă pentru micul dejun (37%) sau o gustare în timpul zilei (33%). Cu toate acestea, un sfert l-au văzut ca o opțiune pentru orice masă a zilei.

Respondenții au afișat preferințe relativ conservatoare cu privirea la conținutul sandvișurilor. Brânzeturile conduc detașat în opțiunile românilor pentru sandvișuri cu 84% dintre respondenți optând pentru ele. Salamul vine pe locul doi fiind ales de 67% dintre respondenți. Pentru mai mult de jumătate din respondenți, legumele sunt întotdeauna parte din sandvișuri. Humusul sau salata de vinete sunt mai bine poziționate în preferințe decât carnea și ouăle.

Consumatorii au informații eronate despre margarină 

 Margarina reprezintă o opțiune pentru sandvișuri și sosuri pentru 25% din toți respondenții, în timp ce puțin mai mulți (42%) o folosesc pentru prepararea prăjiturilor și pentru produsele de patiserie. Este apreciată pentru capacitatea sa de a se întinde cu ușurință (24%), pentru gust (18%) și accesibilitate (15%).

52% dintre persoanele intervievate nu utilizează sau nu au încredere în margarină, deoarece se spune că ar conține grăsimi trans nesănătoase (41%). Înainte margarina era realizată prin tratament termic și adăugare de hidrogen, dar datorită inovațiilor nutriționale și tehnologice din anii '90, uleiurile vegetale hidrogenate au fost eliminate complet din producție în ultimii treizeci de ani. Conținutul de acizi grași trans al tuturor margarinelor comercializate este sub limita prevăzută de Regulamentul EMMI (2g acizi grași trans / 100 g conținut de grăsimi).

“Îngrijorările referitoare la obezitate şi bolile cardiovasculare au crescut interesul public pentru minimizarea consumului de grăsimi saturate şi trans, iar margarinele de tip nou răspund acestor cerinţe, lucru pe care multă lume nu îl cunoaşte. Mai mult, combinaţiile de acizi graşi utilizaţi în formularea margarinelor pot favoriza proporţia dintre acizii graşi omega 3 şi omega 6 în favoarea primilor, care sunt adesea deficitari în alimentaţie. Proporția sănătoasă este de 1 la 3 sau cel mult 1 la 5, pe când alimentația de tip vestic ajunge la un raport de 1:15, după cum arată studiile. Studiile demonstrează că un aport suplimentar de acizi graşi omega 3 reduce substanţial procesele inflamatorii din organism, riscul de boli cardiovasculare, de cancer colorectal şi chiar de cancer de sân”, subliniază dr. Laura Davidescu, medic specialist în Igienă, master în Nutriţie şi Siguranţă Alimentară.

Cercetarea a fost realizată de Ivox în perioada 15 - 26 mai 2020 pe 1601 respondenți reprezentativi pentru 18+ adulți din mediul urban.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

Precizări privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă

Studenti

Vizualizari: 9544

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Sănătății precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor.

Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis.

Menționăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

Mai mult, în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

În cazul spațiilor comerciale, nu se aplică obligația ca un client să fie însoțit de o persoană din sediu.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

NutriTerra – Congres virtual de nutriție, terapie dietetică și siguranță alimentară în era Covid 19

Prima ediție a congresului virtual NutriTerra – Nutriție, Dietoterapie și Siguranță alimentară în contextul Covid-19 are loc pe 28 și 29 Mai 2020 și are ca scop conectarea […]

Raport OMS privind starea de sănătate a adolescenților români

Raportul privind sănătatea copiilor și adolescenților, publicat la data de 19 mai 2020 de Biroul Regional OMS pentru Europa prezintă date ample privind sănătatea fizică, relațiile sociale și […]

Reglementări noi privind triajul epidemiologic, obligativitatea purtării măștii de protecție

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu […]

Agenţia Europeană a Medicamentului, colaborare cu dezvoltatorii a peste 100 potențiale terapii pentru COVID-19 și 33 posibile vaccinuri

Conform ultimelor date, pentru punerea cât mai rapidă la dispoziția pacienților a unor medicamente cu potențial semnificativ de combatere a virusului SARS-CoV2, inițial în cadrul unor studii clinice […]

„Avem o dragoste de dat”, campanie pentru susținerea vârstnicilor

Campania „Avem o dragoste de dat” trage un semnal de alarmă asupra nevoilor actuale ale vârstnicilor din România determinate de noul coronavirus Fundația Regală Margareta a României susține […]

Pentru o parte din pacienți, farmaciștii au devenit hoți și speculanți

Pentru o parte din pacienții care nu apreciază eforturile specialiștilor care lucrează în farmaciile comunitare, farmaciștii și asistenții de farmacie au ajuns sa fie catalogați ca fiind hoți […]

Sanofi și Translate Bio colaborează pentru a dezvolta un nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNm

Cele două companii vor cerceta împreună mai multe variante potențiale, cu obiectivul de a accelera intrarea unui vaccin SARS-CoV-2 eficient și sigur în stadiul de dezvoltare clinică. Sanofi […]

Atenționare cu privire la medicamentele falsificate comercializate pe website-uri neînregistrate

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) face un apel către public de a nu achiziționa medicamente comercializate pe website-uri neautorizate și de la alți comercianți care vor să exploateze […]

Noile prevederi privind modul de acordare a concediilor medicale au intrat în vigoare

Astăzi, 27 martie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 502/417 pentru modificarea şi completarea […]

Frica de Coronavirus – cum poate fi combătută

Incertitudinea legată de un potențial virus prea puțin cunoscut de noi a creat un val imens de anxietate publică. Internetul este împânzit de articole și informații, mama îți […]

Fondul Special pentru Bătrâni pentru vârstnicii afectați de criza coronavirusului

Izolarea socială reprezintă cea mai eficientă măsură de prevenție, oficial recomandată de autorități și specialiști, dar este imposibil de respectat pentru vârstnicii care nu mai au pe nimeni. […]

Se suspendă internările care nu sunt urgențe și consultațiile medicale programate la public și privat

Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), […]

Legătura dintre ibuprofen și agravarea cazurilor de COVID-19 nu e dovedită științific

Reckitt Benckiser (RB), producătorul medicamentelor Nurofen, a luat la cunoștință mesajele care circulă în spațiul public cu privire la consumul de steroizi și medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv […]

Reglementări privind acordarea serviciilor medicale și tratamentelor pe perioada stării de urgență

Pe perioada stării de urgență, vor fi aplicate o serie de modificări ale prevederilor legale referitoare la modul de acordare și decontare a serviciilor medicale și farmaceutice, după […]

Stare de urgență instituită în România, măsurile de urgență ce se impun

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie, decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Art. 1.– Se instituie starea de urgență pe întreg […]

Măsură de limitare a riscului de infecție cu COVID-19, UMFST Târgu Mureș retrage studenții din spitale

Hotărârea Consiliului de Administrație al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș privind unele măsuri de limitare a riscului de infecție cu COVID-19. […]

România implementează Alfabetul Scripor destinat persoanelor nevăzătoare sau cu alte dizabilități

Inventatorul Alfabetului Scripor, Tudor Paul Scripor, s-a întâlnit  în luna februarie cu ministrul Monica Anisie, la sediul Ministerului Educației și Cercetării din România, fiind puse bazele unui protocol […]

Legea prevenției diabetului a fost înregistrată la Parlamentul României

Legea prevenției diabetului a fost înregistrată azi în Parlamentul României fiind o premieră pentru sistemul medical românesc și una dintre puținele inițiative similare din Europa. La mai puțin de […]

Tot ce trebuie să știm despre Coronavirus

Reprezentanții Comitetului intersectorial pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), împreună cu reprezentanții autorităților cu responsabilitate în acest domeniu, au susținut în seara zilei de 22 […]

Sanofi Romania și Crucea Roșie Română demarează la nivel național proiectul umanitar „Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru Toți”

Sanofi Romania, prin Divizia de Consumer Healthcare împreună cu Crucea Roșie Română și cu peste 50 de farmacii de la nivelul întregii țări și-au unit forțele într-un proiect […]